poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2254 .



Primejdia cea bună (IV)
eseu [ ]
despre prietenie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2006-02-06  |     | 





(urmarea la: Primejdia cea bună (I), Primejdia cea bună (II) și Primejdia cea bună (III))



Nu-i de mirare deci că și prieteșugul, înțeles ca ne-voia de „societate”, ne-voia de „relații”, ne-voia de atmosferă călduță, este cultivat cu toată seriozitatea și gravitatea pe care le implică „problemele vitale”, ca o ultimă oază salvatoare – amenajată din vreme cu tot dichisul – în pustiul vieții. În sistemul imperialist al nevoii, „prietenia” se înadrează cum nu se poate mai bine ca acea societate de asigurări contra belelor amintită anterior.

O asemenea mistificare se cere însă drastic divulgată urmărind cursul procesului în care starea de sănătate s-a degradat și s-a depreciat, iar dorința de libertate a pierit în favoarea doleanței bolnăvicioase de securitate. Pe acest traseu s-au produs simptomatice schimbări de atitudine și de mentalitate, au avut loc anemiante cuceriri ale progresului și au fost achiziționate protetetice minunății tehnologice. Iar trăsăturile nerușinării au compus o mască cum nu se poate mai smerită pudorii. Căci altfel ar fi greu de explicat cum această categorică diferențiere formal-fonetică între ospitalitate și spitalizare, pare menită doar să mascheze și să perpetueze funciara lor confuzie morală (diferențierea de fațadă ascunzînd indiferența de culise, promiscuitatea semantică).

Impasul, vicisitudinea, pacostea pomenite în proverb sînt relevate după cum se vede de imperialismul nevoii: omul (ca specie) este în nevoie, este amenințat cu pervertirea esenței și deturnarea destinului său și numai prietenia îl mai poate scoate din nevoie – îl mai poate salva. Dar asta numai conform etimologiei cuvîntului a salva. În latină salus este sănătate, însănătoșire, salvare, salutare, adică urare de sănătate; salutaris înseamnă prielnic sănătății, salvator, binefăcător, iar salve era salutul care spunea: fii sănătos! Conform acestei origini, Heidegger atrage atenția că salvarea nu este doar simplă lecuire, scăpare de acel pericol, ci însănătoșire înțeleasă ca înzdrăvenire, imunizare, restabilire a esenței, reîntoarcere în matca destinului, eliberare și ocrotire a celui salvat în voia lui cea bună.

Prietenia este deci salvarea, dar ea va apărea celui robit ne-voii drept primejdia-n sine, cea care încearcă să-l sustragă universului protector. Ca aceea care, instituind o complicitate vinovată, pune în discuție însăși gravitatea securizantă, solidaritatea umană acrită în indolență, bravura impotenței conformiste. Căci ea aduce celui ce pînă atunci s-a identiticat apologetic cu boala leacul periculos al libertății.

Prietenia te pune în libertate, îți arată drumul tău și te îndeamnă să-l urmezi neabătut, te călăuzește în tărîmul speranței și al riscului. Ea te asigură de încrederea prielnică și sprijinul unui tovarăș de drum, deși nu se erijează în societate de asigurări. În schimb te vindecă de boala care te înrobea nevoii excesive de securitate, propunîndu-ți deviza de departe mai optimistă: noi să fim sănătoși că belelele curg gîrlă.

Scoțîndu-te deci din nevoie, abia prietenia te faci să fii cu adevărat: să dorești autentic, să alegi liber, să fii voios, să te învoiești cu ceea ce o anume infatuare te învrăjbea fără să vrei pînă atunci. Ea te eliberează de sub dominația nefastă a verbului a avea care te silea să-ți adjudeci totul sub forma proprietății: nevoile și mijloacele de a te asigura împotriva lor.

Prietenul îți spune: „Vreau să te scap de sterpiciunea ta, căci meriți să te schimbi! Voi arunca în putreziciunea care ești sămînța nădejdii, voi altoi pe stîrpitura ta robustă făgăduință de rod. Încrede-te în voia ta, ți-aduc bunăvestirea, sînt Primejdia cea Bună. Învoiește-te cu lucrurile Firii și îngrijește-te de soarta lor, căci și ele te vor griji pe tine. Prin toate primejdiile, lasă-te călăuzit de Voia Bună: rodește Bucurie!”

Pe frontonul templului din Delfi pe orice pelerin îl întîmpina dintîi urarea: „Voie bună ție, omule!”. Numai uitarea fidelității originare față de sine și lume a putut duce la înlocuirea ei prin sentința deja obscură: „Cunoaște-te pe tine însuți”. Prietenia te readuce la credință murmurînd urechii care ascultă spusa lui Camus: „Dumnezeu are nevoie de suflete care iubesc lumea. Bucuria ta este desfătarea lui.”

Dar pentru aceasta ar trebui să ne încredem căutînd prietenia acestei vorbe călăuzitoare: prietenul a-nevoie se cunoaște.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!