Marinescu Victor



bătăi de aripi înalță lebadă albastră
își scrie gândurile-n zbor spre departe
lasând lacului o umbră din cer decupată
vântul o duce și duce și valuri spre departe
dor de lebăda albastră

lacul aleargă umbră înghite pamânt
întinde brațe spre cer
caută liniștea ce i-a fost luată
ocean se-ntinde din dor
de el ne scrie gândurile
o lebădă albastră



Nancy. M. Popa




Scrisoare către Hanelle

Draga mea Hanelle,

Voi începe epistola prin a-ți spune cît de mult mă bucur că te cunosc. Mă bucur enorm J)).
Nu, nu este numai atît. Sincer ,prima dată cînd ți-am accesat pagina am știut că am de a face cu un om nemaipomenit..de valoare. Asta se întîmpla cam în perioada în care am pus tasta pe site pentru prima dată.

Și am mai crezut că voi avea de a face cu un om care îmi va da peste nas , care mă va trata cu superioritate(uite ce se întîmplă cînd nu citești biografia J) ,însă mă bucur că m-am înșelat.

Acum știu că am bucuria de a cunoaște un om nemaipomenit(și ce dacă mă repet? ), un om cu drag de oameni . Un om care îmi descrețește fruntea , povestindu-mi de lumea animalelor și „problemele” lor , o Sherezadă care spune povești cu tîlc , un jurnalist desăvîrșit , într-un cuvînt un OM ce nu uită să fie OM.

A, și să nu uit , o soră între ale fotografiei.
La mulți ani Hanelle, la muți ani omule ce nu uiți să fii om, multă sănătate , fie ca fericirea să te însoțească mereu , să împletești lauri din stele pentru fiecare vis devenit realitate , să te bucuri de viață așa cum știi , să îi ai aproape pe cei dragi și să știi că mai ai o prietenă, pe mine , care –ți va fi mereu alături.

A trăi frumos
de Ute Latendorf

Învață să trăiești
Învață de la soare,
În jur să-ncălzești
Învață de la nori
mereu ca să plutești
Învață de la vânt
mereu imbold să dai
Învață de la păsări
pe înălțimi să stai
Învață de la pomi
perseverent să fii
Învață de la flori
să-i bucuri pe cei vii
Învață de la piatră
statornic să rămâi.

Te-nvață primăvara
Să te-noiești mereu ca și tufișul
Iar frunzele de toamnă te învețe
Că-n viață ai și coborâșul
Furtuna te învețe
a vieții pasiune bună
Iar ploaia te învețe
s-adapi pe alți-ntruna.

De la pământ învață
s-aduci rod bun ca mama
Iar de la lună să înveți
Ca să te schimbi întruna
Învață de la stele
Dintre cei mulți să fii, tu unul
Iar patru anotimpuri te învețe
Ca viața zilnic s-o începi din nou.



Adrian Grauenfels




Eu pitbull cu lasou intr-un muzeu de ceara cu statui inzorzonate gen Elvis Priesley cu ghitara de ciocolata linsa de admiratoare subminore sublinguale bolnave toate de parkinzonul zilelor fara sot iar tu sa stai la casa primind cu zimbet de monalisa perversa bancnote cercei danturi false cecuri fara acoperire custi de sticla mov potcoave de cai morti schelete de iguane torturate papuci cu pompon roz mascati in ceaiul diminetii galactice toate ca plata pt favoruri micutze si pile pentru demnitarii grasi verosi suculenti bine hraniti cu cravata cristiandior si pantofi de slamandra virgina , ce bine era la Marienbad acum un an cind fugeam doar noi doi goi pe un platou nisipos cu pomi fructiferi si actori ai tunsului ierbii in forma de general spaniol fara pic de par pubic doar pistrui pudra si talc de dat pe la nasul unui mare poet amator de dulciuri si sodomizari filozofice stind drept neclintit si speriat de moarte in fata curtii martiale .
La ultima dorinta indeplinibila in aceasta viata am cerut sa mai citesc din Hana Segal.



Maria Tirenescu




Sandra Hanna Segal își serbează ziua de naștere într-o perioadă în care pot fi admirate Perseidele. Se spune că e bine să-ți propui ceva atunci când vezi o stea căzătoare. Această dorință se îndeplinește.

Noapte senină -
privind cum cade la nord
ploaia de stele


Și o provocare:


Pe cerul nesfârșit -
un nor singuratic
păzește luna.



Maria




Atât de frumoase nopțile
Și atât de triste zilele
Și cum se scurg clipele ca printre degete
Și înca n-am avut sufletele lor.

Voi închega din nopți surâsul bobocului de floare
Voi așeza sâmânța roditor anotimpul
Și uite aici e totuși sărbătoare
Am primit o anonimă
Cu chipul îmbrăcat în straie de azur
Cerul păzea stelele în căderea lor peste umeri

Am vrut să cânt de frunză verde
De măghiran sau de trifoi,
Trifoiul mai ales, că pierde
Mereu a patra dintre foi. ***


+ plăcut parfumul de folclor remixat

Heee, Hanna dragă,
cu totul altă mâncare de pește față de celălalt text!
Întâi de toate, altă abordare, alt stil, altă tehnică...
Se simte deja un condei mult mai viguros, mai puțin ezitant.
Consistență și, deși tema nu e nouă, poemul stă în picioare, are suflu.
Se vede de departe că te simți mult mai în largul tău în tehnica prozodică "de modă veche"...

Un poem care merită citit!
Adriana Popp [25.Jan.05 21:45]
-------------------------------------------------------------------------


= sa desfoi trifoi un poem verde

da. e o muzicalitate aparte in poemul tau, hanelle, te leagana in cumpul de lucerna pe ritm desavarsit, poti sa gandesti din el la stele si la seara, sau la femei ce-si cauta petala ratacita..
apoi e cifra trei si cifra patru..
ma iubeste, nu ma iubeste iti mai vine sa spui..
adriana are dreptate. cuvantul tau e instelat..
Dana Stefan [25.Jan.05 22:40




Dragoste ca o picătură
de cerneală roșie
care se întinde-ncet
pe sugativă, ***

de ce nu incerci sarutul din podul palmei,
cind de truda timpla ti se asterne in somn
si vin vise cu aripi ca niste pleoape istovite,
si le gasesc in zori linga primul tau suris, pulsind
geaman zvicnetului de sub timpla, geaman
arcuitei tale priviri, ce incape culorile toate
intr-o tacere cit imbratisarea...
adrian grauenfels

când tâmpla ți se așterne în somn
coborându-ți rugăciunea pe buzele arse de seninul verii
doar tăcerea de taină te silește uneori
din cioburi de amfore
să dăinuiești veșnicia

Am și o bucățică de hârtie
Care zice așa,
câteva veverițe,
un coiot haihui,
care insistă seara
că-i pădurea lui
și vara, zece broaște
jos la iaz. ***

mă-n viorează pământul
și umbra peștilor renunțând la mare
mă grăbesc spre azurul somnului
să-ți pot prinde chipul pârguit de vise
tremurând în petalele zorilor

în camera verde
iarba crestea până la cer
peretii erau zvelți
hainele erau opționale
mobila lăsată acolo
dispărea inexplicabil
în fiecare joi ***

petalele plăpânde zăpăcesc văzduhul
chinga norilor leapădă lacrimile
pe fruntea-ți amenințată de cântec
nu te proclam floare nici boboc
te văd femeie în drumul meu

Și ce-ai mai vrea din suflet să-mi mai storc,
Iubirea mea de oameni și de sine,
Șoptește-mi lung că zările-s senine
Chiar dacă n-am puterea să mă-ntorc. ***





Grăbit-ai fost să-l spânzuri de un pom
Pe-acest nefericit teribil, om.
Dar ai promis că-l vei resuscita
Atunci să știi, și eu te voi ierta!
Luchi Tenenhaus

În străfunduri
ceea ce nu va mai putea fi niciodată
recuperat;
între două mantii de magmă
dormind în brațele
zeului șopârlă, oul…
sabia se clatină în continuare
deasupra patului

o, niciodată de două ori
în același loc ***

niciodată de două ori cu
parfum senzual și vegetal
în discontinuitatea zilei voită
nu mai e timp de iubit
furtunile pustiului țes mugurii timpului
nu mai e timp de iubit

da da DUM da da DUM da da DUM
da da DUM da da DUM da da DUM
da da DUM da da DUM
da da DUM da da DUM
da da DUM da da DUM da da DUM ***


O fată ce-și dorea inel
S-a măritat cu-un bătrânel.
Pe el îl bătea vântul
Și-l chema pământul,
Pe fată o chema Hanelle
Florin Rotaru

fost odată-n gară la Sinaia
Un om care știa s-aducă ploaia.
L-am chemat și discret
L-am plătit în secret
Să șomeze o zi tocmai de-aia.

Stateam in gara la Sinaia
Si ma gandeam, manca-m-ar gaia,
Ca-s bagacioasa
Si clontoasa
Sa ma ia naiba! chiar de aia!
Carmen Andreea Anghelina

Acum un an, în gară la Sinaia
Când a-ntâlnit-o, erau ei și ploaia.
Era sfioasă
A luat-o acasă
Și azi îl mușcă, potaia.
Florin Rotaru

Sa stii ca omul tau din gara
Se plimba prin Sinaia iara
Cu ochii roata
Dupa o fata
Hanelle o fi? tu spune-mi dara!
Cristea Loredana


Nu vorbi neîntrebată
Nu te amesteca în treburile inițiaților
Nu te îmbrăca în verde
Nu lăsa ruj pe sandaua regelui
Nu trage toată plapuma pe tine
Nu mușca din pâine
Nu mușca
Nu iți impleti în păr obiecte cu muchii ascuțite
Nu te uita în altă parte
Nu te uita în ochi
Nu sparge fistic în dinți
Nu veni nechemată
Nu te îmbrăca în roz. ***

ciorchinele inimii mele neîntrebat
se amestecă în treburile inițiaților
mă îmbrac în culoarea primăverii înfiorător de verde
sandalele regelui au prins rădăcini
sorb din potirul anilor
cuvânt
de început





1.
Am visat că se întorsese și mă privea cu atâta intensitate încat m-am trezit. În ciuda tuturor încercărilor mele, n-am reușit să-mi aduc aminte cine. ***


Mi-ai adus aminte de o replică a lui Stan, la acuza că a adormit în postul de pază: Visam ca sunt treaz și când m-am trezit adormisem.
Luchi Tenenhaus

La capătul de nord-vest al Strâmtorii Cook, lângă Noua Zeelandă se află o mică insulă numită Stephens. Până la venirea omului, insula a adăpostit o mare varietate de specii necatalogate care s-au dezvoltat în habitatul oferit de ea. ***


E adevarata povestea , cind am fost in strimtoarea Cock pe vapor se serveau sticleți impaiați in sos de vrajitoare .
Gustul era dubios de aceia vomitam in zilele cu soț. Dar statem pe punte cautind cu binoclul nudistele de pe plaje , nici una , dar nici macar una nu citise Darwin . Astept 1895, se va descoperi Bikini.
adrian grauenfels


Ochiul lui, ca un instrument de înaltă clasă
avea proprietatea de a extrage esența oricărei scriituri.
Prin aducerea cuvântului la presiuni și temperaturi
imposibil de replicat ***


E chiar reușită grafica, un fel de alunecare a gândului printr-un iluzoriu canal lacrimal. Textul cu câteva prețiozități, dar nu e rău.
Te voi mai citi.
Alina Manole


*** Când mă gândesc la tine ***

Nici să vreau și nu cred că-mi poate scoate cineva zâmbetul lățit pe toată fața. Am recitit-o și de fiecare dată mi se pare mai savuroasă. Eeee, e ea dedicată lui Luv, dar eu mi-am salvat-o în computer fără permisiunea voastră și dau fuga acum să-l caut și să-l citesc pe domnul împricinat.
Ex-ce-len-tă!!!
Elena Marcu

Constată, surprins, că limba nu se mai împiedica în ea însăși și cuvintele curgeau fără trudă. Altădată numai gândul la asta ar fi fost suficient să-i umple inima de bucurie. Dar acum starea de spirit a ciobanului de capre era infinit mai importantă.
Cu picioarele bălăbănindu-se deasupra hăului, ciobanul începu să râdă. Și râse și râse, până când hohotele lui umplură valea și făcură înconjurul stâncilor pe care caprele pășteau ultimele smocuri de iarbă.
“Da’ nu mai am nevoie de cuvinte! strigă el. Nu mai am nevoie de cuvinte.“ ***


S-a întâmplat de mai multe ori, să constat ca sunt tot al 13-lea cititor al tău și nu înțeleg dacă e vorba aici de ghinionul meu sau al tău. Mi-a plăcut mult textul, într-adevăr pentru rugăciune nu există reguli...
Luchi Tenenhaus

Ce facusi, mai, Sandra...Recunosc ca am citit de aseara textul si m-am dus la culcare bine dispusa, dar am zis ca iti las semn de citire dimineata.
Intai ca mi-a placut mult introducerea. Apoi dialogurile savuroase la care am ras cu gura pana la urechi, desi e aici un amestec aici de arii lexicale, am ras tare de paduchii lui Dumnezeu si balbaiala lui Moise si mustruluiala pe care o primeste bietul cioban.

Dar, in spatele dialogurilor si frazelor savuroase (se vede placerea cu care ai scris acest text) se construieste frumos parabola, ajungem la Dumnezeu fiecare prin sufletul si in felul sau chiar daca trebuie sa ia atatea forme...

si cuvintele cat de inutile sunt uneori

La a doua citire am remarcat pasaje deosebite:
Moise nu mai alergase de mult. Prefera să meargă grav și măsurat, ca un om care nu se grăbește nicăieri, pentru că a ajuns

Și Moise se trezi aruncat dincolo de cuvinte, de idei și de tot ceea ce avusese vre-o însemnătate până în dimineața aceea.

si mai sunt...
Dana Stanescu





După un timp Jacinta a nascut un băiat sănătos care ar fi fost leit cavalerul dacă n-ar fi semănat puțin cam mult cu lupul. Dar era un copil frumos și toată lumea bună spuse că povestea s-a sfârșit cum trebuia. Și mâncară și băură trei zile pe socoteala cavalerului și a Jacintei, după care se întoarsera la casele lor.” ***

Frumoasă poveste și plină de înțelepciune. M-am amuzat pe ici pe colo. Dar îmi amintește și de o expoziție de pictură si desen a maestrului Sorin Ilfoveanu la care am fost acum câțiva ani. Unele tablouri înfățișau o femeie cu mijlocul străbătut de un lup. Acolo păreau triști, dar aici văd că Jacinta are bine mersi un copil, iar lupul face carieră la curte. Să trăiască unchiul tău că știe multe... :) Monica Manolachi


sunt neică neam umil de rubiaceae
și izul mi-e furat de prin știubeie
și florile mi-s vise de femeie
sunt iarbă, umplutură de saltele
te-adorm pe flori apoi te vând la iele
pe-un vrej de stele ***

oceanul sfiiciunii trupul gol păcatul
a unei coline legănat de ape
când sub mantie ea își poartă crucea
menindu-i drumul strigăt de timpane
nimeni nu știe nimeni nu cunoaște
doar ziua de astăzi îți leagănă cântul
Hanelle

*** Marcellinus

Este prima oară când comentez un text dublat de o imagine; pentru că toate au un început am început de aici pentru farmecul de palimpsest pe care scrierea ta îl are.
Intre două băi de sânge are loc și această baie de rememorare epică ce reduce scenariul interior la o tulburare a apelor și însăși vulcanilor.
Nu mai contează că aceste teme vin direct și nepervertite din romantismul de cea mai bună calitate, contează imperativul acestui text care dă parabolei, sau firului epic, un sens deliberat amar și neguros. Nu numai zăngănitul armelor este semn al destinului implacabil dar și însăși natura care, ca orice loc cald și prietenos ascunde primejdiile cele mai oculte.
In orice lucru există o moarte și un început. Apreciez încă o data simțul fin al acestor universuri sub care domnește rictusul subțire și, poate, tandru (!) al morții.
Pe acest text meritai o stea sau măcar un sestert.
bazil rotaru


Trăiau odată lângă Burgos, în regatul Castiliei, doi copii tâmpiți. Pe unul îl chema Adrián, iar celălalt se numea Fernando. Și chiar dacă parinții lor îi dăduseră la școală ca să învețe să scrie și să socotească, ei trăgeau chiulul cât puteau și umblau brambura, făcând tot felul de nefăcute. Uneori furau toiagul starețului și îl ascundeau atât de bine încât bietul bătrân trebuia să se ducă la slujbă sprijinit într-o coadă de mătură. ***


Sandra,
Am tras o carte.Personajul sta cu picioarele pe pamant si capul in cer.Este imbracat intr-un costum care, ar parea de arlechin, daca nu ar fi de printesa!!! Poarta o palarie tunsa baieteste, o bentita de ochelari si un tricou pe care sta scris: "I Love Hermes, he loves Hanna!!!!"; WHY???", ma intreaba o tiganca de la mine din cartier???, "Habar n-am", zic eu neintelegand cum de au unii noroc sa aiba atata talent. Hai ca mai trag o carte,uffff..., mor de invidie!!!:))), e Carul lui Osiris...
By the way...daca vei continua in ritmul asta, va trebui sa inveti sa cum se circula pe covorul rosu la brat cu tanarul Oscar. Mai trag o carte. Ultima. Le Soleil.
Sa-ti fie condeiul inaripat si cernela plina de voie buna.
carmen
carmen mihaela visalon


*** M-am născut să fiu ignorant


Remarcabilă nota în care îmbraci poemul cu marcată gestualitate spre zona amintirii. E curat și adânc acest filon, căruia nu aș putea să nu-i remarc și eu valoarea înmulțită prin abordarea grafică.
Cred că formula "..nu s-au lăsat până ce nu m-au văzut la Salamanca" e mai corectă.
Adaug că poemul are și trimiteri spre desfrunzirea, personală și națională, prin plecarea celor mai buni dintre noi spre "alte zări de soare pline".
Adrian Munteanu


*****

Dragii mei am încercat acestă formă de prezentare a portretului dedus din dialog a Sandrei Hanna Segal, poate așa ca o ilustrată din care voi s-o puteți cunoaște, unii doar să vă amintiți de scrierile ei, iar alții să culegeți din roadele cuvântului. Se pare că Sandra are o limba ascuțită ( vezi articolele ), dar și scormonitoare, vine la dialog informată, cu calm și multă răbdare.

Sandra este însuflețită de multă curiozitate, și în felul acesta scrierile ei sunt interesante, ea reușește să-l determine pe cititor să participe cu toată ființa în desfășurarea anumitor evenimente – poveste.

Scrierile sale se citesc pe nerăsuflate, nu numai datorită subiectului, dar și felului în care Sandra izbutește textul. Este vorba de fapt de acel climat spiritual stabilit între autoare și cititor. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că ea este un analist adevărat, e omul care trăiește cu convingerea că toate aceste lucruri pe care ni le prezintă merită să devină o bucurie publică. Scrierile sale sunt incitante.

Succesul ei, fiindca după analiza textelor am ajuns la această concluzie se explică prin seriozitatea care parcă se ascunde la prima vedere. Lucruile grave sunt spuse pe multe tonuri ceea ce face să fie rostite în culori plăcute cititorului. Există la Sandra un amestec de inteligență, iubire și mult umor…îl face pe cititor să creadă în cuvântul spus.



Scrisoare întârziată

de Lory Cristea