Atelier Literar

Te-am văzut în afara timpului. Priveai spre mine. Ochii ni se întâlneau la mijlocul drumului și învățau să nu se mintă. Te-am lăsat să intri în biblioteca gândurilor mele. Cele mai multe

mă contrazici degeaba este exact așa cum spun când taci mă doare până amețesc mă trezesc direct în coșmar realitatea mă taie bucăți și mă îngroapă la tulpina unui vis din lemn de portocal când taci

Am notat așa: - scrânciobul din curtea bunicii, unde abia te așteptam să te legeni. Te priveam fascinată. - chicote, împărțitul laptelui în mod egal, șușoteli. M-ai învățat să țin secret și mi-ai

uneori dimineața îți bei cafeaua în liniște și afară plouă mărunt iar la radio cineva cântă despre o iubire nemuritoare… și toți vor să le fii muză dar tu, femeie, vrei să ai propria ta melodie

Gol și fum neantul întruchipat de vis solid ca o planetă cu margini ireale... de-ar fi o vale numai, de-ar fi măcar un soare definitiv stabil, cu ochii limpezi, de-ar fi măcar un zâmbet cu trup fără

În toate părțile casei, Stă îngenuncheată-n pământ Truda mâinilor care au știut Să clădească o tihnă. Bucurii și tristeți, Dezamăgiri și speranțe, Lacrimi și râsete, Au intrat și-au ieșit Prin uși

ştii, mi-aş fi dorit să nu te fi întâlnit niciodată pentru că mă doare să te văd, aşa hălăduind printre umbre vineţii dar uneori e nevoie să laşi în urmă nişte greşeli e nevoie să te ierţi şi la

am deja neaua printre gene se aude că anotimpul alb se înalță pe cariatidele de la malul mării punți de gheață pe nisipul sonor se amestecă în fragranțe colorate totul e ca la început de lume am

pe când acum mă simt bunicul pământului deși știu că sunt doar un puști uitat într-o lume mult prea mare pentru el de unde tot mai cânt stelelor cu patima unui greier care se închină bobului de

La o poruncă, poarta s-a închis, Iar fericirea a rămas amintire. Copilul a văzut, A deschis-o Și a coborât după noi. A făcut o mică excursie Aici, pe pământ, Nu încetează să ne cheme Să ne

timpul trece, viața se scurge în clepsidră răsarit, apus, prea cald, prea frig, soare pitit după nori, ceață, ploaie, ninsoare muncă, weekend, coșmaruri, somn pe bucăți, neliniște, stat, pisici multe

mă contrazici degeaba este exact așa cum spun când tac mă doare până amețesc mă trezesc direct în coșmar realitatea mă taie bucăți și mă îngroapă la tulpina unui vis din lemn de portocal

plouă plouă întruna anii curg argint în sânge frate mi s-au dizolvat oasele de aramă la încheieturi se căznesc artrite un tranzistor cu ochi decolorați și-a îngălbenit pinii e alertă pe

când s-au împlinit zece puncte, după după ce ne-am regăsit aparent fără voia noastră voiam să plec departe, în fiecare zi, cât mai departe de tine dar tu rostogoleai spre mine două-trei minciuni,

M-am dus la baltă să prind ceva pește, că banii de mâncare se cam terminaseră. Aveam un câine, trei undițe și câteva râme atât de slabe, de parcă pământul însuși le-ar fi retras dreptul la

​În mintea mea te-am îngropat de zeci de ori. Așa se învață absența — repetând scenariul până când pământul nu mai pare o surpriză. ​Ți-am auzit suflul penultima dată, o vibrație subțire între

când drumul spre ţara minunilor nu are finanţare iar strategiile guvernamentale nu se ocupã mai deloc cu miracolul înfloririi ce nevoie ce viaţã ce sã facem cu atâta bine când fericirea de a avea

Purtăm în ce suntem Ceea ce devenim Înainte de a fi fost. Șerpi care se dezbracă De ceea ce îi învelește Pentru a rămâne Ceea ce sunt. Îmbrăcați și dezbrăcați Spre a ne păstra natura, Din când în

nu am remușcări despre felul cum privesc cerul și ascult ploaia nici de faptul că mi te-am făcut bărbatul care își lasă nopțile în poalele mele fierbinți vin zile când târâtoarele își lepădă