adriana baxan

când e pace mă împart între oglinzi acvatice și nisipuri de lagună desfid lacrimile apusului sfârșitul de noapte reverberând elegii melancolia vremii mi-e pecete când plâng florile de plastic

dimineața alunecă pe tiarele de cristal ale ploii drumurile resorb stropii translucizi copacii respiră sub cortina de apă brodată pe ia aerului se aud pașii grăbiți sub umbrelele grațioase norii

n-am mai rămas nici măcar un gând din jurnalul meu pe care să îl dedic zilelor de ambră tomnatică nimic nu mai tresare din filele de argint și nu te mai văd într-o oglindă răsfrântă pe țesut în

se scriseseră deja paginile visului când ne-am cunoscut aruncam cu agate de lună în râul nopții aveam trupul arin transparent ochii larg deschiși spre lumina ta înainte de întâlnirea noastră totul

penumbra alunecă în cânt de nalbă printre cadrele cu noi doi noaptea glisează pe fluvii de opal tot ce a rămas din răsuflarea noastră e o reflexie a unui caleidoscop din sticlă perlată un ecou la

fotografiile mele cu tine sunt contur de penumbră fulgurații în cer deschis le port cu mine sub umbrele prelungi rostogolindu-se pe drum de sare când vântul îngână arii transparente au culorile

între noi doi e o poveste nespusă secrete pe care le strângem în vele prizoniere în nisip ne-am văzut mereu fugitiv pe rouă de sunete sau în amurg solitar răsfrânt pe ape ascunse nu te mai știu și am

și mă întreb mereu cine ești pudră rece de lună sau antracit pe ochii dimineții te regăsesc întotdeauna îndoliat cu respirația închisă în tăcere te conturez cu fir de aur pe pagini eflorescente și

dorul e în nisipul pe care îl strângi sub pași febră albă topind marasme norii din calea zborului cuprins de orizont lumina mea și a serilor unduitoare visul ubicuu al pământului orga născând

mâinile mi s-au topit într-o coregrafie minimală am gesturi răsfirate către cer că într-un flamenco trist te desenez în fiecare mișcare revolută care se pierde în bolta serii degetele se înfiripă în

semn translucid de ape drumul tău brodat cu pași rezonanți ochii mei te gravează pe corolele emarginate ale depărtărilor te însoțesc într-un ritm revolutiv pe un ceas acviform care acoperă lumea te

sărutul tău e în consonanță cu arpegiile zilei nesfârșite, nota staccato care îmi e etolă trupul tău, arie transparentă a haloului din scala de nuanțe a lunii e al brațelor mele spectrale pe aba de

îmi șoptești că aerul dintre noi e discontinuu patima vorbelor tale umple acest neunde din mine brațele-ți sunt ancore trupul canon sunetul tău se disipează în game de ploi nenuntite, albastre.

trupul îmi e amnistia lunii am chipul de sare alerg în umbra ta cu rămășițele privirii dispersate în zile cu ploi profane cad îmi ridic brațele spre ultimul origami al cerului jocul acesta e

apoi am desenat elitrele orelor câți nori am strâns pe gene câte desinențe am inventat să te pot adăuga în portretul meu am alt chip acrostih al tristeții strâng urnele privirilor tale pe fir de

soarele transfigurează umbrele pământului ca o întrebare fără răspuns despre noi doi ca o livadă în resurecție n-am vorbit cu tine niciodată despre iarna aceasta a dezunirii despre ultimul

te-ai întors nu am întrebări și nici nume ca un cavaler într-un turnir am o magnolie întunecată pe umăr te-ai întors și sunt în uitare îmi desenezi aerul într-un carusel al notelor pe un portativ

Acest flux de amintiri cu tine e râul însingurat un monolog în fața soarelui o canava de valuri și lacrimi o statuie în oglindă amintirile mele cu tine sunt râul acesta exanguu nisipul ce picură și

Îmbrățișez blazonul pământului în iarna aceasta a visului de piatră alunec ușor pe țesutul argintiu al lunii furtunile apun în țărână și mă fac umbră sare dor pe străzile palide te număr iar în

Dim lights your story, lions and safaris, poems and rescues, everything bursts like a tree in a movie, it fast-forwards also like a moon on a canvas, incessant sequences of palm-trees and

Pe drumul brodat cu azalee Stau și număr sorii Am pielea udă de rouă Nisipul plin de tine Mă desenez ușor ca-ntr-o poveste pe filigranele lunii

E o liniște dulce de seară am umărul răsucit în aripi alunec pe norii de mătase mă ascund cu tine în orizontul unor ape pe care nu le mai știu