Atelier Literar

Ca într-o expoziție cu zâmbete fade s-a deschis galeria cu portrete a țării într-un decembrie tremurat, in timp ce petele de sânge au fost șterse cu gestul lent al unei cununii în care mirele

abia acum la întâlnirea „proemoțională” depănând parfumul amintirilor anilor de liceu după sfertul trecut al unei sute s-au găsit câteva coleguguțe să îmi mărturisească ți-ascultam de după

Și-afirmare și-ntrebare Este fraza următoare: Drept e că inteligența E-n raport cu exigența

​Ne trezim în zori cu degetul pe sticlă, Căutând un sens într-un flux infinit, Lumea e mare, dar pare atât de mică, Între un „like” grăbit și-un vis risipit. ​Avem ferestre deschise spre mări și

de abanos şi lãmâiţã câteodatã duzini de ghiocei rãsfãţaţi dintr-o baladã a omului de toamnã ba şi o mie unu de pitici cât sã-i adun ciorchine pe o razã nebunã din lunã şi îmi tot cresc ferestre în

Integral este un termen Care descrie integritatea Și suma spațiului cuprins Ca o parte a pulsurilor Din mușchiul inimii În infinit întins. În limba noastră fericirea, La genul feminin, este o

Mâini contopite împletit Priviri albastre de copil Strălucirea gândului fierbinte și altceva nimic E prea multă lumină să mai conteze lumea ascunsă-n poverile realităților mărunte, pribegind în

O să mor cândva, Dacă moartea are timp pentru așa ceva, În limba mea Cum cuvintele sunt rostite În limba altcuiva. O moarte rostuită dintr-un pântec de mamă Și din moartea unui tată pe care Carnea,

Seara aceea nu avea planuri. Era doar una dintre acele seri în care orașul își desface cămașa la gât și respiră mai încet. Ne-am întâlnit aproape din greșeală, ca două gânduri care se lovesc într-o

Când vezi că toate marile cicluri se curmă găsi-vei la sânul cuvintelor căldura din urmă. Prin ele trece şi umbra lui Cristos dintre suflete, cel mai frumos. Chiar pe un pat, de

te-am așteptat sub felinarul ce ardea mocnit. umbra mea tremura subțire, ca un băț înfipt în burta pământului. noaptea se strângea între mine și tine. mi-am dus palma la frunte să te zăresc mai

Despre construcții se spune că au mai puțini metri pătrați locuibili decât construiți. Despre oameni am aflat adesea opusul. Camerele tale erau mari, cu tavane înalte. Lumina te inunda, deși pe

Mă doare floarea din fereastră Și lacrima din glasul tău, Iar marea nu mai e albastră, Și timpul parcă-mi e călău. Mă doare anul ce-a trecut Și primăvara ce-o să vină, Tu ești dulceața din

printre reșouri umane stinse cerșetorii caută adăpost tinerii deschid geamurile și ninge peste paltoanele tuturor o vietnameză visează lângă mine mâncărurile mamei cu ciuperci fierte, frunze