Atelier Literar

Cuvânt înainte Această cronică nu este doar o însemnare a zilelor care au trecut, ci o hartă interioară a supraviețuirii prin absență. Scrise sub dictarea unei liniști apăsătoare, dar pline de

Noi respirăm aceeași toamnă, suntem legați de-același lanț de frunze roșii ce ne-ndeamnă să n-aruncăm tristețea-n șanț. Noi nu ne agățăm de mare, de albatroși, de pescăruși și n-avem nicio

Vorbirea și laboratorul vorbirii, receptarea¹ Un individ ocupӑ, alternativ, postura de agent și cea de receptor al vorbirii. Relația dintre aceste două roluri este însă asimetrică: individul aflat în

Nu poți sparge o piatră cu așchia de lemn Două inimi forfotitoare, din adâncuri nepământești, luptă să nu moară, zbătându-se să bată. Ca doi gemeni, născuți simultan în țipăt de femeie. Ca o

Se scutură de culori. Umbra-i cade dincolo de pânză. În spatele ei, tabloul gol. Tălpile caută marginea treptelor. Oasele abia îi poartă trupul. Un trecător îi calcă urmele. — Ma… Ea îi

Mă uit, poate nedumerit, la un cerc care separă viața în pașii de copil mic și pașii de plecare. Absent la remarci neconstructive, oricum, cu limite stabilite de realitate, de ce ai făcut sau

Noaptea-n ape se oglindește Cu lumina-i ruginită, Îngerii se-ascund în stele, Le e frică de pământ. Lebăda în aripi poartă Valurile înnodate Și de gâtul lung i-atârnă Gloanțe grele, țări de

În locul meu din Calea Lactee Cioburi de vise din vis! Un soare se năruie în ceruri oglindite... Ani de lumină zăbovesc să renască din hău Vechi forme greu de uitat Din care lipsește orice urmă de

învierea din fiecare respirație scoaterea din stricăciune a lui Iona plânsul lui David și al meu cuvântul lui Isus luat pe arca lui Noe profeții care țin focul adevărului aprins zidarii grăbiți

port cu mine un copil din flori sprijinit de un vas, ritualic de plumb scrijelit cu o sabie parcă în ciuda necuvintelor sau legământului de a te iubi, în alb, cu toate amintirile tale ce-ar fi dacă

S-a auzit glasul tău deasupra viu este trupul unde își caută cuib păsările sângele prin care curge o parte din mine risipește hrana celor slabi vai de cel care pustiește altarul unde mi-am

mi se frânge tăcerea sub apăsarea ploii îmi plouă privirea peste câmpurile vieții peisaje domestice cu capre care rup din frunzele glasului meu cuvinte zdrențuite vieți găurite înaintare peste

spune si tu, am scos hainele de iarnă dar continuăm să lingem înghețată, ce treabă mai e asta, solomonarule? cui îi va reveni datoria de a stinge cel de pe urmă lumina, cine va comanda un meniu