Atelier Literar

Cotat cu nota maximă a îndoielii, într-o inerție absolută ce ocupă neuronii, înec timpul în cafeaua matinală, ca să pot rezista duplicității. Alerg fluturând lucruri-etichetă. Visul tremură, se

am să-ți umblu desculț din nou peste suflet și dacă vrei și de nu eu tot vin cu talpa sfrijită de colburi de tină vin să-ți aduc buchet de lumină și marea uitării pe clipele vechi s-o torn ca

Ce soare și cum ninge și cât de alb mi-e părul și valul ce m-atinge mi-ascunde adevărul și ce sublim îmi toarce o ploaie la ureche și cât de tare-mi latră trecutul nepereche și iarba mă invită la

am stat de vorbă cu viața mea la o masă, la o cană de amintiri, spunea că la început am alergat prea repede deși maratonul e destul de lung… îmi spunea să fiu atent pisica lui Schrodinger poate să

am să urc pe cuvintele proprii prin înălțimea lor până la inima ta ferindu-mi sufletul de teama inimii mele de acel zbucium care vine nu din frica de pământ ci de zboruri de zări prea înalte atât de

Un loc minunat Matematicieni grozavi crează ecuații fantastice Culoarea ierbii ascunde tâlc Văcuțele o pasc rumegând reducerea la absurd Rezultatele se afișează muls Lapte...hmm, slăbuț smântână nu

totul se învârtea în jurul unui zâmbet doar un zâmbet şi numai al meu (nu mai aveam nimicuri de împărţit) un zâmbet clepsidră de folosinţă îndelungată, din care tu credeai că faci profit credeai că

De prea mult eu Te caut pe tine. Ce lacomi suntem, Doamne, de parcă dragostea s-ar termina mâine.

Scriu, știut fiind că nu pot să spun ceva interzis. Oricât aș încerca să îmbrac, în forme transparente, opțiuni personale trecătoare, într-o altă lume, într-un alt timp, cu promisiuni rămase în

De ce sunt eu un om? De ce trebuie să-mi sacrific carnea în fiecare zi încercând să vă ofer câte o bucată? De ce nu vedeți că unitatea din care eram odată, conta cât un infinit de părți, nu doar cât

calitatea luminii a început să scadă se impune a fi vopsită a spus expertul în dimineți așa cum se vopsesc filmele vechi și lumea râde cu gura pe jumătate deschisă la filmele cu Stan și Bran sau

Sub cerul dimineții patria-și înalță fruntea, Iar zorii o-nveșmântă-n aur, luminându-i puntea. Pe umerii Carpaților veghează veșnic neamul, Iar clopotele vremii sfințesc străvechiul hramul. Prin

A plecat departe. I-au îmbătrânit picioarele În pământul din fața casei, Casă pe care o iubise Încă din pelincile striate Care îi răneau trupul, vara. Brațele, tinere și zvelte odinioară, Purtau

Mi-a dat Dumnezeu o viață. Jucându-mă să mă bucur: zi topită în noapte, vară înfiorată de iarnă. Vietăți supuse, nemărginit cu aștri, rotindu-mă. Am de la Dumnezeu o viață. Iubind ce mă

Considerăm că ne exprimăm cumva o formă de respect, sau chiar de dragoste, atunci când spunem că nu îl vom uita ”niciodată” pe X sau pe Y. Dar dacă cei pe care nu-i uităm ”niciodată” se învârt, fix

Cheamă-mă când ziua se așază la scris. Cuvinte, atingeri, dizolvându-se în minte, te strigă într-o trăire. Rămâi să-mpărțim cartea. Personaje principale, adunând litere în cuvinte ușor de spus. Nu

Spre raza de lumină a soarelui, o aripă bate pe loc, și mă ustură ochii privind spre ea, până se face albă și-o pierd în înaltul ce stă pe loc. Mă duc degrabă s-o caut dintr-un alt unghi al pădurii

viața mea e ca o iarnă comunistă una dintre cele mai grele din anii șaizeci fără brad, fără parfum de damă în viața asta infimă și ticsită de dureri tăcerea e cea mai frumoasă icoană care n-a apucat

ne bântuie molime crize războaie și seceta fundul dunării a ieșit la suprafață ca osândiții din vechile morminte să fie oare semnul venirii judecății acel decembrie tot nu ne dă pace citesc o