Atelier Literar

Cititorule, cândva ţi-am dat de veste că tot ce scriu eu e doar poveste ale cărei cuvinte au rime (chiar dacă nu-mi ies mereu foarte bine). Când am scris era chioară lumina de la veioză de aceea am

Aș vrea să mă aflu într-o noapte În poiana luminată de lună, Când toate vietățile prind glas, Ba până și lucrurile venite din toată lumea Își dezvăluie blând taina lor. Aș strânge toate tainele în

astăzi am inima mov de lavandă ușoară gândurile mele aleargă zănatice pe câmp cu capul dat pe spate le țin isonul zâmbesc și cuprind în brațe copilărește câte un nor vântul îmi deapănă arome până

prima întrebare despre tine a fost simplă te cunoșteam din fotografii din fotograme ale visului am alergat spre tine aruncând bijuteriile obsolete ale tristeții am început din nou să respir parfumul

ne-am strâns împrejurul unui măslin bătrân pentru o nouă zi, o bucată de cer care decupează câteva frunze mici, sidefii, petrecând o țigară pe buzele moi, viorii ​sunt lumi în care te afunzi ca

E timpul să revii în Tine Să stai la masă cu al tău Sine Să sapi adânc în mina Minelui Să regăsești sfântul tron al Regelui Cu Războinicul să pleci la la luptă Împotriva demonilor din inima frântă Și

punem mână de la mână şi construim dezastre ca pe nişte fericite evenimente ridicate la puterea piramidelor vopsite decent în purpură poleite apoi în foiţă de aur ca mai toate rahaturile

soarele îmi arde fiecare milimetru de piele prin toţi porii fac schimb de fluide cu aerul coasa niveleazã o poianã cu fragi de câmp şi trifoi înflorit lama ascuţitã împrãştie aromele unei dimineţi

Să scriu simplu o poezie. Fără versuri, fără rimă,doar gânduri rămase în urmă, Privind spre uitarea viitoare, Când poate serios să fiu, Voi scrie fără patimă,ca să-ți spun: mulțumesc. Dirijez o

Au izbucnit cu toată violența crinii. O armată în halate albe, gata de atac. De atâta gingășie acumulată pe metru pătrat, până și norii de pe cer s-au îngrășat vizibil. Staminele boxează frenetic în

aș vrea să cred că acolo, undeva, e o dragoste la care oamenii încă nu au ajuns îmi imaginez că e prea departe, nici profeții n-ar merge pe jos până la ea nici columbul zilelor noastre sau poate

S-a mai uscat o floare în buchet Fără lumină ofilindu-se blazată Soarele-și plimbă toate razele-n secret Rămâne umbra să o mângâie plecată Lipsește stea pe cerul timpului prezent Doar luna palidă

Scuturat de mult cireșii, petalele tale de cuvinte au căzut una câte una, albe, grele de dor, până când foaia s-a făcut lumină. Din ploaia florilor n-au rămas decât semne, semne pe care inima

​Umbrele stăruie în valea liniștită, Unde îndoieli grele ca cețurile dimineții rămân. Dar în adâncul tăcerii, puterea se va aduna, Pentru a zdrobi lanțurile grele de frică și durere. O scânteie se

decreteazã sub un cer lãptos vodã luminatul de trei ori o datã şi niciodatã de la capãt rãspunde o cucuvea guşatã numãrându-şi penele într-o aritmeticã anastase paişpe meşteri mari şi niciun

întunericul e pielea nopții sub el e sânge de stele și lună și carne de somn, alerg cu picioarele insomniei spre zborul de înger, pasăre și om, umanitatea lui se măsoară în nedesfacerea aripilor cu

Am strâns în suflet dulce și amar, Iar tu nu știi... să faci popas ai vrea, Da nu-ți atribui rol de salvamar, Ai Raiul tău, eu soarta mea cea grea. Ai încercat să intri delicat, Aici, în suflet,

am închis ochii soarele îmi ardea pleoapele reci am lăsat înăuntru luna să-mi ocrotească alchimistul în lipsa mea și m-am desprins de materie. strada era îngustă prea îngustă pentru a-mi ține

stăteam întinsă pe spate într-un lan plin de maci cu simțurile ascuțite la maxim priveam cerul și-mi imaginam forme în nori inimi, copii, un căluț de mare am râs… eram liberă, liniștită, fără