Atelier Literar

ploaia se desface în tiare peste acoperișurile fierbinți vara respiră prin anemonele care scriu briza în acuarele corolele alunecă peste cadrele tabloului care se deschide în decorul torid marea

și dacă nu te voi găsi mâinile mele nu vor mai avea rost am să devin roua de pe morminte cântecul întoarcerii din țările calde strugurele care nu se va lăsa călcat în talpă dacă nu te voi găsi

memorie înșelată de un bit erodat un puf peste ghimpi ruginiți cuib de amintiri un stârc cu ochi de bare păzește un cip l-a confundat cu un cip-cirip sânge de vrabie într-o rană de

Dacă aș putea zbura, aș pleca departe de lume, Acolo unde liniștea e o mireasmă nemărginită. Nu aș evada fără rost sau de frica pieirii, Ci aș căuta iubirea infinită a perfecțiunii. Dacă aș putea

Te-aș privi până mi s-ar toci retina, Zi și noapte, într-o buclă continuă, Așa cum m-ai fixat în dimineața aceea tăiată în nisip din Vamă, Cu privirea ta senină, aruncată ca o ancoră în haos. ​Un

cu tine am aceeași umbră odorantă mereu cuvintele mi se deschid în cerc de foc parcul împânzit de felinare ogivale respiră în ritmul verii limonii carnavalul clipelor se naște sub ochii noștri un

sunt în umbra pașilor tăi ascult din nou sunetul monofonic al unui film proiectat pe ecrane albastre revăd scenele desenate ușor pe pânzele desfirate avem alura unor damnați prizonieri pe o corabie

îl simt cel mai bine dimineaţa devreme când lumea asta imensã încã viseazã ori doar sforãie pãcãtos precum un cerber care nu ştie libertatea

Unii-au spus că...-ntr-o ureche M-au văzut de multe ori; Le-am răspuns... că n-am pereche... Deci... mi-o caut... deseori. Parc-aș fi o haină veche... Petice în loc de flori... Unii-au psus

bãnuiam ceva altfel nu locuiam prin castelul copilãriei departe de valea plângerii într-o încercare disperatã de a uita durerea și oricum timpul nu e muritor altfel aş reuşi sã-l cuprind între douã

Se spune că ochii sunt poarta sufletului... Dar eu cred că, uneori, sunt chiar sufletul care a uitat să se ascundă. Ce poate fi mai frumos decât o privire blândă? O privire care nu te judecă, ci

am început să îți număr bătăile inimii cu un cronometru-harpă fiecare notă este ruptă dintr-un impromptu născut din secvențe nocturne o suită rece atinge coardele în octave care vibrează în

M-am ascuns de tine Sub frunza de nuc. Lângă sufletul meu, Mirosi a tutun și-a tristețe de cuc.

povestea noastră de dragoste a început cu florile pierdute într-o ravenă din munți urcam printre arborii seculari în ritmul allegro al unei simfonii am mers împreună până la primul tempo greșit am

când Dumnezeu se supără, pe tine, îţi mai dă şapte zile doar atât e nevoie să-ţi mănânci singur sandvişul de la prânz să simţi din plin golul, dintr-o formă nepotrivită formă neregulată de

încă țin în palma mea de rugăciune sângele unui înger cazut metalul plânge argintiu într-o fereastră de sens (CLOROFILADA)

florile se desfac pioase sub lumina de ambră petalele transparente reflectă oaze în culori pure sorii se voalează pe pelicula unui film de dragoste ape dulci se impregnează pe siluetele delicate vara

Port o șapcă fistichie (soarele mă vrea în iad), dar merg și la liturghie uneori, când simt cum cad. Tac, ascult, mă rog... în fine, cred un pic în ce nu cred, până când să fug îmi vine, să-nțeleg

Eu, asemenea ție, îmi doresc o lume mai bună. O lume în care amândoi să ne bucurăm De ce ne înconjură rodind împreună. Simt că suntem codrii ce nu pot pleca altundeva Fiindcă în sâmburii din