Atelier Literar

... am umanizat inumanul din mine, flatându-mi vanitatea metamorfozată în păcatul preferat al eului alternativ - revenind la amintirea care sunt, toată această încrâncenare numită viață nu e

Ți-am dedicat veșnicia și am făcut pact cu Dumnezeu pentru revedere pe pământ, până la ultima urmă amprentată în această viață-preerie. Atunci o să discutăm cu ochii mei în orbitele tale, cu ai tăi

cu tot amarul cu tot amnarul cu pânza penelopei din vârful domului de la hiroshima la ceas de moarte vã împart viaţa ca pe o bomboanã cu lichior de roze din când în când câte un veac de risipit pe

fetița care va împlini trei ani m-a rugat într-o noapte una dintre acelea în care strivesc amintiri cu cei patru albi buni prieteni să mă gândesc serios la rochițele pe care mami i le va cumpăra în

Azi a devenit istorie, Mâine - un posibil poate, Cine știe ce-a gândit Dumnezeu, cum le socoate? Le împarte și le scade, Le adună și-nmulțește, Iar în țesătura timpului roade Moliile din clipa ce

Dacă nașterea este pragul prin care trupul intră în lume, atunci începutul nostru adevărat se află undeva înaintea ei, într-un loc pe care memoria nu-l poate măsura și pe care rațiunea îl poate doar

Când mă voi rupe de soare, de flori și de oameni, Oare voi mai putea sta la sfat cu tine, sufletul meu? De-aș ști că poți urma trupul prăvălit, nu m-ar speria lipsa lor. Aș sta în veșnicie

Aseară, înainte să închidem ochii, am discutat simplist despre hermeneutica situațiilor complicate, înțelese pe dos și despre erudiția paremiologică a civilizațiilor lipsă vreo 2.000 de ani și care,

Ce cântece îmi fredonai lângă ureche... Precum un menestrel venit la curtea veche A unui rege dintr-un ev îndepărtat, În care și pe mine pașii m-au purtat. Prin turnuri și odăi ascunse, Căutător de

Dumnezeu nu stă cu ochii pe ceas Nimeni n-a știut niciodată Rețeta zilei de mâine Fără iubire (Nimic fără Dumnezeu Și atunci răul dispare) Am convingerea Că sunt greșitul greșiților mei Căci un

ceva din răsărit cade pe cearșaful șifonat un gugustiuc cântă într-o lacrimă încă nu e război dar e singurătate încă nu e foamete dar aud elicoptere în micul meu oraș de provincie oricum nu ai mai

Izolare în absolut Liniște. Pulsul tâmplei. Non sequitur. Vocea interioară. Nimic spus. Suntem. În prezent. Înapoi la început. Nenăscut. Fără cuvinte. Doar destin. Fără judecată. Săgeata găsește

Frig Ieșisem la marginea drumului să văd cum trece timpul pomii erau goi-goluți câmpiile pustiite era un noiembrie sfâșietor iar în mijlocul a toate întoarsă cu spatele la mine ascunzându-se

Alăuta s-a stins, dar Cerul nostru necuprins Încă-i păstrează Tânguirea, cărarea amară și șoapta. E eterna toamnă Cu o mie de sori violet În fiecare zi. Gândurile ni s-au ascuns în pași tăcuți Și

Zarul s-a oprit. Zgomot de fier. Nu ești în iad, nu ești în cer. Cine câștigă? Nimicul din toate. Cine pierde? Moartea din spate. Umbra dispare. Masa-i pustie. Câștigul e pură, oarbă mândrie. Căci

9.08.26 Nimeni de pe Facebook nu mi-a lăsat niciun semn că a citit ce am scris, așa cum am rugat azi-noapte. Ei spun din nou că poporul mă omoară fiindcă crede că sunt altceva decât sunt, iar cei

Și-ncerc triunghiul semiotic, biometricele se îmbunătățesc. Inteligență nouă din stânga-n dreapta. Și-ncerc să pictez un peisaj, un vis spulberat. Și-ncerc să înțeleg inducții, deducții. Îmi bat