Atelier Literar

îmi aranjez suvenirurile în oglindă fiecare reflexie explorează paginile din spatele apelor sticlei argintii cuvintele umede se impregnează pe hârtia irizată culori șanjante se desfac pe foi

Din locul în care îngerii au uitat să-și mai întindă aripile să mai mângâie cu degetele lor de lumină fragilitatea harpei șoptindu-i să-ngâne cânturi măiastre stau contemplând la un punct

azi m-am așezat de tot în gândul tău cu permisiunea ta desigur și cu un zâmbet ca intrare mi-am luat noiane de trăiri le-am ordonat după intensitate iar pe raftul de jos al inimii am lăsat loc

defilăm fericiți pe esplanada culorilor dorința, cărămizie, are o frenezie nobilă avem veșmintele norilor pastelați deschizi parfumurile nuanțelor picături de lumină se pierd în guașe

Aș mai bea un apus, aș mai râde-o pădure, m-aș ascunde-ntr-un val, aș fuma un pian, alungat din trecut, un prezent să-mi îndure viitorul legat cu un nod gordian. Aș mânca zori de zi pe-o felie de

numele tatălui hăulește prin sticla ce se înalță deasupra celorlalți un zgârâie nor cu geamuri murdare de care lumina se izbește belicos nu mai da nu mai da tatăl întinde cureaua de piele cu cea

Știi că n- aș fi aici de n- ar exista în bioritmul meu procentul acela Uneori crește, niciodată nu coboară sub 0,002% Permanența aia din mine! Știi despre ce vorbesc... Spui Gri!

lauri de dor după un sprint de foc pe plajele sentimentelor lacrimile stagnează se adună în cochilii matinale marea se scade din scalele sunetelor aprinse văd reverențele valurilor seva lor aprinde

tu ești rece ca un ghețar, dragostea mea ca sărutul lui Dumnezeu pentru lumea care tocmai a murit aproape îmi amintești de privirea acelor poeți ascunși în coperți gri și nișate care scriu criptic,

Nu ți-am spus niciodată vreau să știi Leonard Cohen a scris In My secret life pentru mine m-a visat într-o noapte așa cum sunt acum nu ca atunci și eram frumoasă în visul lui El... avea

ține minte, fiule orizontul este doar în ochii tăi distanțele în urma pașilor dincolo începe aici și n-a ținut, până ce toate au fost dovedite, apoi înghițite cu lăcomie de dubiu fiul acum este un

merg pe o buză semantică ataxic dismetric un tic-tac își subțiază glasul ca un sânge fiert în hormoni stai încă un pas și cazi în puful subteran al nerostirii unde gânduri uitate mușcă cu

Afară plouă, plouă-ntruna Și norii grei se zbenguie-n văzduh, Se-ascunde între ceruri luna Și plâng și râd, mi-i frig și tremur: Bruh! Afară-i gri și orizontul strâmt, Se strânge viața sub un

are gust de ciob fărâmat în palma cu nervuri de cupru cântă dintr-un alb vocal cu note de stridențe mușcătoare pâine de argilă sarutată de buze topite în bismut mi-am hrănit albul impur cu azima

Fiul meu era la grădiniță. Multe zile săpa, săpa. L-am întrebat ce caută și mi-a răspuns: „Comoara lui Decebal”. I-am spus că ar trebui să caute pe la Roma, dar el n-a înțeles. – Fiul meu era la