Atelier Literar

Aceste fete, atât de frumoase, pe care Mi le-ai trimis la fel de frumoase ca tine, Mă fac să mă simt tânăr și să mă înfricoșez De cei care m-ar vedea cum le privesc Și le doresc fiindcă despre

Ziua te clădeam, noaptea te surpai: Creștetul-ți se deschidea precum corola, Fâșiile-ți se rupeau cu trosnet Preschimbându-se-n șerpi nestăviliți Și-mi invadai amorfă trupul. Cum bagi degetul mare

învaţã dansul împreunã o vioarã le cântã florile ascultã secretul grãdinii un alb fluture cu zbor nãtâng descântã de stele cerul de zodii pãmântul de nesfârşire începutul de curcubeu lumina de inimã

104. Am luat cu împrumut această existență să îmi acopăr ziua starea de demență la ‘ncheietura nopții ieșită din găoace să mă dezbrac de mina ce-o port pe carapace am luat cu împrumut aceste țoale

ar fi bine sã lãsaţi bãlãngãneala asta imposibilã de-a lungul şi de-a latul istoriei ce dracu nu aţi mai jucat lapte gros niciodatã? sãriţi cât mai aproape de veriga slabã puneţi presiune pe

Să fi fost seară ori poate în zori sau la amiază. Nu mai știa cum a fost, habar n-avea, dar ce mai contează? Ținuse bine minte doar albul imaculat al peretelui, cel al halatului, Albastrul

De unde cade și de ce se lovește stropul de ploaie Care ne spală carnea peste care ni se risipește? Ce caută și din ce își închipuie că își află zborul Stropul de ploaie ce devine inima pe care o

au așezat suma la capătul unei pagini ca pe un verdict și pentru o clipă am privit numărul acela cum privești o fereastră străină într-o casă în care ai locuit cândva nu apăreau acolo tăcerile

scrisoarea pe care ți-o trimit azi poate fi ultimul nostru refren mâinile adună cuvintele în didascalii uniformizând săruturi totul este despre un cuib rece despre ore care se ascund într-o atmosferă

Rup fiecare cuvânt ca pe o cârpă Și sper să deșir din el literele Care îl alcătuiesc și îl fac Sălbatic ca pe un gând Ce n-a fost imaginat. Ca pe un fruct copt rodit pe ramul În umbra căruia a

Ticăiește golul din interior Precum ceasul care măsoară Întinderea din care își împarte Spații de înluminări pentru A se preface în seară. Să cauți cu mâinile în întuneric, Ca și cum acolo ar fi

din pat ascult un sunet de coarde undeva în piață se cântă folk cu vocea aceea de bărbat rănit sub un cer de august violaceu chemând toate animalele moarte în năvod și vocea se pierde în foșnetul

la început iubirea e acidă ca merele crude mâncate pe inima goală – cum spunea bunica trebuie lăsate să se coacă să le mângâie soarele să le bată picăturile de ploaie despre timp este vorba cât e

Auzi… ecoul care răzbate liniștea unei dimineți cu frunze ude de lacrimile durerii unui clopot care a disperare anunță călătoria către stele a unei vieți care a contabilizat anii, zilele, orele,

par pierdută în aerul acesta fluid de vară îmi măsor pulsul rătăcit în miresme calde sunt înfășurată în coliere de mac driadele transparente glorifică acest rit angelic parfumuri de ambră se înalță

În noaptea aceasta cerul nu stă deasupra pământului coboară, o nălucire ca o amintire Îl simt în iarba umedă pe care n-am trăit-o niciodată, dar care mă cheamă pe nume Din când în când câte o

* cum toate visele ard ca o țigară, e necesar și un filtru să vezi, printre pufăituri profunde sau line, regatul pe care îl pierzi ceas de ceas. ** încerci să treci cu privirea prin zidul

sunt atât de bătrân încât lumea se reduce la muzica din clanul sicilienilor și o pisică câteva nume cu care tapisam altădată ignoranța și multe multe firimituri din ceea ce știam despre

L-am dus până în liniștea odăii i-am  făcut cărare printre toate cuvintele alea îngenuncheate ca în timpul utreniilor sau al vecerniilor copii în gând pe care i-am sărutat construind un

aveam pulsul o mie și una de nopți privirile speriate de îndrăzneala de a fi tânăr nu însemna fericire întotdeauna buzunarele erau goale ca sticlele sau femeile plângeau mai mereu în urma mea a