Atelier Literar

Verile noastre s-au stins! Doar amintirea mai țipă la îmbrățișarea râului. Noi rămânem sperioși pe mal, Văitându-ne de curgere. Plopii trec sfidători, Deși parcă s-au mai zbârcit și ei; Sălciile sunt

la noapte, în locul lunii, o strecurătoare imensă, rotundă, schimbă consistența sentimentelor ce și-au păstrat eticheta Quid Pro Quo Made in Singapore lună tu, stăpân-a tăițeilor, recită cu

Sun la ușă. Nimic. Mai sun o dată. Nimic. Ciocănesc. Nimic. Cânt, lovesc ușa cu picioarele, foșnesc o pungă de snacksuri. Nimic. Iese o vecină cu bentiță în cap și un coc caraghios și-mi zice că

m-am făcut poștaș intru în toate cutiile poștale am trimis o scrisoare – cu tine în rândurile neterminate schimb străzi, cutremure, anotimpuri îndoi puțin legile fizicii poate suntem sub același

Îți răspund acum, cu o întârziere de mai bine de doi ani, domnule colonel inginer Gheorghe Cândea. Acum când clopotul bate a moarte și te îndrepți către cer, să vezi cu ochii tăi , să te convingi

În numele iubirii din care creșteam m-am luptat cu cei care, în numele iubirii, iubeau. Când am biruit, am revendicat iubirea lor pe care au părăsit-o și, învinși de iubirea mea, peste ea m-am

Pentru că a iubit-o, a plecat în noapte de-a lungul drumului, ținând-o de mână și de colțul buzelor, a decis rapid cum își va petrece următorii 60 de ani, încuind ușa pentru papucii care stăteau

nu e despre cumințenia din noi și zâmbetul acela care acceptă jumătate din ce este e despre pierdere controlată când tot ce e în afara noastră dispare iar ce purtăm în noi devine ritual despre

în biserica lor pictatã de curcubeu rãspunde blând cu rouã şi iarba se mulţumeşte sã creascã verde ca bazã cromaticã neutrã de unde florile sã înalţe imnuri împreunã cu toţi fluturii pentru

Cântarul din baie arată o creștere în greutate a zilelor. În mașina de spălat, hainele mele se încrucișează cu cele rămase de la tata, se îngroapă împreună în spumă și zgomot. În dulapul

dacă aș fi fost o pasăre, un pisoi ori un mugur pe ram, te-ai fi umplut de verde, m-ai fi mângâiat, mi-ai fi lăsat firimituri la geam. un urs de pluș, o carte de colorat ori o cutie cu bomboane

Scrisorile privirilor desculțe Zâmbete moi arzând pe buze răsărit Praful de stele și o urmă de lumină Aprinsă-i flacăra tinzând spre infinit Povestea soarelui în umbre se destramă Urmele razelor pe

ajuns acasă după atâția ani prea devreme nu voia să deranjeze stătea pe scări și le număra întruna una două trei patru... când soarele l-a lăsat a încercat să treacă

Riga (fratelui) Admiram aievea turnurile urbei dar parcă le priveam de după gratii ne părea incredibil că departele poate fi atât de aproape admiram până și aerul

Am pus lemn la ferestre și mușcate la pridvor, exact cum îmi imaginam când eram copil și ploaia intra prin acoperiș. Am ales culoarea gardului, am plantat trandafiri, am cumpărat o masă mare

sătul de atâtea urme pe pereții camerei igrasie alcool fum de țigară am hotărât să dau cu lavabil pentru prospețime puritate și ioni de argint un zugrav bătrân cu artrită mi-a spus că e indicat să

Vedeam adevărul doar în ceață. Doar urma mea care te îmbrățișa. Picăturile se săturau de plimbările noastre, coborau încărcate de nopți adânci. Tăcerea își împingea malurile mai aproape de

Am strigat dărâmaţi zidurile  intraţi în case veţi găsi  inimi dezvelite care nu au cunoscut bărbat sau femeie verde muşchiul acoperă locul în semn de supunere  apele se retrag după ceasul tău

Odată cu carnea care îmi crește pe oase Pe degete îmi cresc oasele cărnii cu care Mă ating zi de zi, de-a lungul vieții, De deșirarea lumii exterioare. Și, pentru că în atingerea nesfârșitului Este