Atelier Literar

Carnea corpului meu, în lumina zilei, devenea la fel de luminoasă Precum soarele care o lumina și de care în umbră se ascundea. Începuse să strălucească în ochii celor care o priveau și, Ca o stea pe

bubblegum, sunet de role cea mai lungă zi din an cu pepeni roșii, galbeni și țânțari grași vara noastră fără aer condiționat râsetele noastre, mica mea Eva dincolo de moarte toate acestea vor

amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici iar filozofiile se întorc cumva la esenţã acolo unde întrebãrile sunt practic nule sau poate tind spre ceva mult prea de nepãtruns lovesc din greşealã un

Lasă-mi, Doamne, gândul curat să pot zbura ușor, ca o pană desprinsă din aripă Fără Tine, Doamne ca să văd nemărginirea, și oricât aș inima mea bate înainte, mi-aș limpezi privirea Și

noaptea ardentă are luciul lacurilor de agat negru este floare în anteză strălucind în umbră liră care picură suspine chip de lut ars luntre a întunericului care se întinde pe ape de romb

Scaramouche dansează frate pe gustul de smârc al mandolinei bohemian rhapsody cerul coboară 9 trepte tăcerea e un iris de neon cu filament de stele înverzite abisul își tremură adâncul căprui și

iubito a trecut vremea când pianele erau negre și căzile albe când zâmbeai și toți dinții-ți strigau inspired by a true story acum completez formulare lungi pentru a te putea atinge și întotdeauna

uliul clipei aleargã bezmetic dupã un stol de vise pintr-un labirint de evadãri succesive prezentul încremeneşte aproape instantaneu în felii colorate de trecut iar realitatea e precum o libelulã

ruptura aceasta se face destul de des altfel nici cã aş putea trãi nimicul cu speranţa cã e ceva important sunt un trãitor normal chiar banal şi insipid aşa de imperfect aşa de pãcãtos atât de

conversații inutile flori uitate pe semnul amintirilor o cavalcadă de replici triste un zâmbet înnegrit de hazard pagini rupte senzația că ziduri se înalță neîncetat între noi toate se strâng pe un

pun alături mirarea ce mă încercă bucuria pe care am traversat-o Femeie când o altă arhitectură mi-a fost  ghid altă anatomie m-a  descris sufletul nu se regăsește aici, nu l-a definit o singură

la ceas plin de noapte te-am văzut din nou erai orgă desenată andante pe o pânză de aba sunet de chitară picurând în aerul grizat de florile care tremurau în paleta vântului te-am căutat iar erai la

uneori te poţi vedea, cu prea puţină libertate cu molii în stomac cu molii pictate, pe boabe de orez alb şi nu ai putere să alergi de ales, legat, manipulat nu mai găseşti putere să fugi dintr-un

trebuie să fie virgulă între o clipă și alta, semnul lui ieri de după travaliul lui astăzi, ce pune punct înaintea lui mâine în marginea dinspre neștiut a viitorului zac trei puncte de

nu avem pagini cu a fost odată oglindă mai bună ceva  important să ne atingă pentru multa vreme ca un mers înaintea Ta, Doamne! doar un petic de pământ verde urcăm și coborâm pe frânghii ca un

știu că ne-am regăsit târziu nu mai aveam suflul verii rătăcisem prea mult să te caut pe axul nopții implacabil un ceas cernit ne-a separat o respirație ruginie și tristă de toamnă ne-a cuprins am

Când cerul își deschide porțile sculptate-n nori spre violetul înflăcărat al constelațiilor dându-le frâu liber să-și arunce văpăile pe acest tărâm înspăimântat de o caustică clepsidră marea

e toamnă în calendare de carbon din ramul de siliciu cad fluturi oxidați se ghemuiesc în gropi comune lorzii de tungsten curenții nu mai oscilează în cuarț mi-e inimă tristă frate e arșiță și-s

Aceste fete, atât de frumoase, pe care Mi le-ai trimis la fel de frumoase ca tine, Mă fac să mă simt tânăr și să mă înfricoșez De cei care m-ar vedea cum le privesc Și le doresc fiindcă despre

Ziua te clădeam, noaptea te surpai: Creștetu'-ți se deschidea precum corola, Fâșiile-ți se rupeau cu trosnet Preschimbându-se-n șerpi nestăviliți Și-mi invadai amorfă trupul. Cum bagi degetul mare