Atelier Literar

Drept recunoștință, Sălbăticiuni miraculos Vindecate Prinseră a-i mulțumi, Fiecare în felul său: Unele cu foșnet abia auzit, Altele cutremurând Cerul lipsit sărbătorește De nori, Câteva aducându-se

În ziua în care aproape că ne-am iubit, m-am așezat în brațele tale și am stat. Apoi ți-am adulmecat timid pieptul, mi-am plimbat degetele în părul tău netuns, ți-am mângâiat bărbia și te-am privit

Poetul cu numărul atomic 27 Pământul se învârte cu note atât de puține în dimineți când eclipsezi soarele, goală. Nu mă pot abține și-ți mușc genunchiul noaptea ca pe-o portocală. În lună plină nu

oricum acest univers nu a fost zidit de meşterul manole poate cã între douã foste lumi într-un anume fel paralele ar fi recurs la trocul cu sufletul de femeie ar fi putut sã o zideascã pe lylith sau

Mă chinui ca să-mi nasc trecutul, Deși parcă m-am apucat Un Turn Babel de construit. Iar dacă voi reuși, Viitorul meu e asigurat: Nu mă voi mai teme Că s-a înserat. Luați-mi haina, luați-mi patul Și

Pereții au păstrat în zugrăveală gândurile fără rost. Pe alocuri, a început să se cojească dinspre interior. Am cumpărat vopsea. Pensula e prea mică. O dâră se prelinge. Varul nu mai

În mod categoric, lifturile nu sunt cel mai bun prieten al omului. Ele sunt o invenție perversă care, sub masca unui ajutor tehnologic indispensabil, te plimbă prin cotloane doar de ele știute, cu

toamna își poartă etola pe umeri de nori seara răsună în borangic de lună anemone și păsări se prind în coliere desenate pe drumuri în spirală ploi sonice se arcuiesc peste fire cupole

— Bună ziua, aș dori și eu un pat. Vânzătoarea îmi zâmbește profesional: — Sigur. Doriți doar pat sau… pat complet? — Păi… pat. Să dorm pe el… — Înțeleg. Cadrul de pat costă 700 de lei. Dacă doriți

mi-e dor la fel de tare ca atunci zilele erau subțiri cât degetul inelar nopțile adânci ca distanțele dintre lumile noastre acum în praf mi-a lăsat rugămințile topită speranța înăbușite

mohorâtă vreme-n sat! joia mi s-a îmbufnat și din cer își toarnă ploaia. necăjită-i ghionoaia! trece-un tren de marfă lung stropii-l bat și mi-l alung', iar pe lac, umbrit de seară, nuferii îmi par

Am spart o sticlă de bere și din cioburile ei mi-am făcut un colier atât de strălucitor, încât ai fi jurat că port diamante la gât. Era mai rar decât rubinele, mai sincer decât safirele. Dar, dacă

e devreme toamna crudă se disipează în petale sonore flori metise se învolburează în firele zilei se țes arii în crisalide de nori culorile ating cerul fonic ploi sacadate își plisează undele în

Îmi doresc să fiu rebelă Să am blană de gazelă Din ochi să-mi iasă dantelă Din cap — coarne de balenă Din păr — o caisă coaptă Cu miros de vin și șoaptă Din urechi — o crizantemă Poate tristă, ori

Pe geam degetul gheții își zgârie trecerea cu așchii și flori pe dealuri mărunte, un fel de rămas bun, de părere de rău că toamna și-a scăpat frigul din palme. Ziua se plimbă și ea la

Făcând curățenie în casa bătrânească a străbunicilor, am găsit în pod, într-o ladă veche de lemn, un caiet îmbrăcat în piele, surprinzător de bine păstrat. Nu avea titlu, nici numele