Atelier Literar

Mintea mea, un coș de semințe răsturnate de păsări. Le las în pernă, atacuri de panică înghesuite în puful de gâscă. Când mă trezesc: o autostradă, un turn de control la aritmii, mașini, o sută de

umblau, desculțe, prin trupul meu versuri înstrăinate pe vremea aceea pariam pe mâna scepticului și mi-era frică, nu știam nimic despre foșnet foșnetul insuportabil al visului obișnuiți să-l urcăm pe

Am fost fiu rătăcitor. M-am luat la trântă cu îngerii și cu sfinții, iar Tu, Doamne, erai prea departe. M-am târât apoi spre firimiturile de sub masă, întinzându-mi sufletul după o

În dansul frunzelor e Dumnezeu În răsăritul soarelui e Dumnezeu Albastrul apelor e Dumnezeu În ciripitul păsării e Dumnezeu În toaca ce răsună-n sat e Dumnezeu În clopotul ce bate orb e Dumnezeu În

Ana închise uşa garajului şi urcă repede în maşină. După mai bine de patruzeci de ani de la cumpărarea primei maşini de spălat, Albalux 7, fabricată la I. M. Cugir, au decis să cumpere una automată.

Spunem că iubim ploaia, Dar ne-adăpostim când dă să cadă, Spunem că soarele iubim, Dar când ieșim, de el ne ferim. De ce fugim de ce iubim? Poate că ne este teamă Că iubirea lasă rană, Că ce-i

Nici nu mai știu dacă de frunze-i vorba ori despre mine - desfrunzit un pic. Mai fuge-o vară, și-i mai rece ciorba, și parcă-n douăzeci de scânduri mă despic. Nu-mi cresc izvoare-n ochi și nici nu

între pãmânt şi cer apã luminã cãldurã rodire sămânță de univers ruptă din alt univers și tot așa până la neantizare

Toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. În întuneric totul este trudă. Nimicul rămâne mereu în aceiași infinitate de nulă prezență. Ceea ce nu

Și totuși, timpul nu există Decât cât lumina ce-l poartă! În întuneric, timpul dispare Ca umbra celui care intră Trecând printr-o poartă. Este energie transformată În materia ce își ascunde în

Ai pus în glasul tău onorul destinului din neamul strămoșesc. Pe urma-ți, scriem cu destinul:,,te iubesc." Ai pus în sufletul pământului de har tot ce-ai primit din cerul din Cuvânt. Veghezi, din

Din greșeală Am uitat, acum o vreme, că am spart paharul cu piciorul tău divin și a surâs un arc din sticlă. Din stângăcia mea m-am înțepat în talpă, chiar și cu sunet cristalin și am rămas în

oricât de departe aș ajunge, într-o respirație numărabilă nu pot să vorbesc pe limba ta și abia când reușesc să intru, în mintea ta învăț să cred în semne, într-un ritual de călcare a pământului de

Ai vrea să dansezi, să arunci cu petale, Mai știi cum se face să râzi hohotind, Să tai în felii sentimente banale, Alergi, dar oglinda te vede mințind. Și nu se întâmplă un port fără zare, Nici

În strădania mea de a fundamenta antropoteismul evidențiez trei modalități prin care biosul realizează autocunoașterea: senzitivitatea empirică (prin simțuri) ; calea intelectual-științifică (prin

Suprarealism distopic N-o să ne mai jucăm nici elasticul, nici baba-oarba, nici șapte pietre. Prin hubloul navei spațiale, intensul albastru adânc — profund ne este destinul. Așteptăm ca ușa

Când îți calc cămășile la dunga dintre fantezie și realitate au loc conversații între noi unele drăguțe, intense și private, altele un pic... mai ciudate Când spăl vasele am grijă să fie

Iubirea am aruncat-o în copilărie după vrăbii cu praștia; Am rostogolit-o în bulgării mari şi-am construit oameni de zăpadă, până am rămas inutil cu morcovii; De atunci nu a mai fost iarnă. Ce