Atelier Literar

Golul din lumină Nu este diferit cu nimic De golul care există în întuneric. În fiecare parte prin care Trăiește în sine este la fel de mare Precum în fiecare lipsă e la fel de mic. Ceea ce îl

Purtăm în ființa noastră mai multe Feluri de carne. Precum marea În sine mai multe unde. Un unde al ei, un unde al tău Și un unde necunoscut pe care Și-l unduiește pe deasupra apelor În care

poate unde sunt atâtea dureri în inima mea încât nu mai ştiu cum de încape şi puţinul acela de beatitudine cumva timidã poate chiar supãratã pe cât de multe lacrimi adun din zborul crud al

M-ai invitat la o cafea, undeva, în colțul unui oraș inventat. Din căușul palmei am apucat soarele de un vârf de rază — un fir subțire de lumină să-mi ghideze alunecarea direct spre masa sufletului

Te chem cu sirena, te chem din rărunchi, un urlet de lup mi se zbate în trunchi, o cruce-și alege dintre ceasuri însemnul— vino, flămândo, cu tot infernul. Sunt bocnă, cerșesc pentru vene

aveam nevoie de tine reală nu de ideea de ,,tu” & începusem să scriu poezii pe bicicletă vara te îmbrăca și te dezbrăca de nevindecabila boală cea mai frumoasă poezie a lumii nescrisă

a trecut întâi vântul răscolind praful așezat cuminte pe un raft al minții apoi păsările dimineții cu aripile ude de lumină au ciugulit din întuneric până când umbra mea a început să

"Ascultă, privește și taci! / Ascultă, să-nveți să vorbești, / Privește, să-nveți să clădești. / Și taci, să-nțelegi ce să faci..." dacă cineva ar putea pune niște balize între ceea ce putem și

cu picioarele noastre bătrâne copiii din noi aleargă noaptea pe străzi felinarele nu-i împiedică să joace fotbal cu mingea lunii pe gazonul argintat al stelelor, umbra șușotește cu taina crinul de pe

Soarele pictează pe asfalt arabescuri ciudate, hieroglife greu de descifrat. Sub crengi plecate de salcie, liniștea rotundă se coace ca o piersică zemoasă și dulce... Din când în când, din adâncul

Numărătoarea stelelor se plimbă Pe bulevardele cetății tale Acolo-s ape de-ntuneric goale Vorbind pe-a oglindirii noastre limbă. Castelul are diguri de petale Din văz ce în miresme se

parcă din ce în ce mai galben ca şi cum l-ar prinde toamna obosit iar nebunii aştia de greieri cântă de parcã ar avea conturile pline copiii râd şi rostogolesc viaţa spre vârf adolescenţii pun

Visul îmi strivește sufletul! Aș putea fi un sărac fericit fără el?! Visul meu ar putea deveni, singur, o planetă, Nedumerindu-i Pe oamenii ce-și înalță privirea spre cer. Sunt atât de ușoare

era târziu era vară un anotimp schițat de razele serigrafiate pe țesuturi calde aerul era cântul ierbii umbrite de begonii te căutam în noaptea deschisă în șiraguri de alei dintr-un vortex de

îmbrăcată-n lumină ai venit înăuntru mătăsuri vegetale cu trenele de flori... da, ți-ai pus Edenul pe umeri. Nasturi mici de rouă, agrafe de lavandă... ai prins pletele vântului și le-ai

Cu mănușa pe mȃnă, te ștergi la ochi și gură, în pași de moon walk, te oprești în sufletul lui Tilic, care își abandonează cu șarm și migală femeia. Între voi se naște o curvă evlavioasă. Trandafiri

Cititorule, cândva ţi-am dat de veste că tot ce scriu eu e doar poveste ale cărei cuvinte au rime (chiar dacă nu-mi ies mereu foarte bine). Când am scris era chioară lumina de la veioză de aceea am

Aș vrea să mă aflu într-o noapte În poiana luminată de lună, Când toate vietățile prind glas, Ba până și lucrurile venite din toată lumea Își dezvăluie blând taina lor. Aș strânge toate tainele în

astăzi am inima mov de lavandă ușoară gândurile mele aleargă zănatice pe câmp cu capul dat pe spate le țin isonul zâmbesc și cuprind în brațe copilărește câte un nor vântul îmi deapănă arome până