înseamnă iubire să-mi scrii bilețele
cusute cu fir de nadir
lăsate să cadă pe vechi trotuare
la ceasuri când vin
înseamnă iubire să-mi scrii printre gânduri
că ziua îți trece prea greu
când nu
Eu de curând am fos acasă
Şi m-am văzut cu toţi ai mei,
Ne-am aşezat pios la masă,
Îndeplinind dorinţa Mamei.
În capul mesei stătea Tata,
Iar la un colţ Măicuţa Bună,
Înlăcrimată privind
poate unde nu mã pricep deloc
sã-mi ascund naivitatea
sufletului meu necopt
lipsit de versatilitate
sar atît de grav din gând în gând
ca peste nişte prãpãstii
care au nevoie de o punte
de parcã aş
am pierdut la cărți absolut tot
mi-a mai rămas doar podul minciunilor cu câteva dorințe prinse în lacăt
all in
am strigat și jucătorii speriați au părăsit masa
nu mai pot ridica miza cu tine
poți să
Trec printr-un oraș care-i mort totalmente
Străzile-s goale, doar câte un om fără de sentimente.
Un preot stă-n fața unei biserici
Așteptând să apară enoriașii isterici.
Mă opresc, totuși, să-mi iau
nici prin mine însămi
nu mai merg pe căi bătătorite
m-am găsit destul
mă cunosc
îmi știu toate simțirile
gândurile
înălțimile
căderile
mă recunosc
nu-s decât un boț de lut
pe care
degetele
O cafea
trebuie mai întâi
să ardă
să miroasă
a sare caldă
pe pielea gâtului.
Apoi, râșnița.
Nici pulbere,
nici piatră.
Ceva între
gură
și cuvânt.
O tasezi.
O strângi
până învață
forma
Nu.
Refuz.
Este inadmisibil
ca sufletul să fie de unică folosință
iar apoi să urce pe scara luminii treaptă cu treaptă
curățindu-se până în Rai
ori să coboare cu ascensorul
în viteza
În timp ce lumea se prăbușea în tranziții și în minciuni,
bunica stătea în genunchi pe scândura goală a casei,
bătând mătănii ca un soldat care sapă o tranșee împotriva morții.
Mirosea a prescură, a
Azi-noapte am rămas treaz mult timp după ce m-am ridicat din somn, fără să aprind lumina, fără să forțez desprinderea de ceea ce văzusem, fiindcă sunt trăiri care, atinse prea repede de realitate, se
când inima nu-i decât o pompã
şi trupul o biatã carcasã
când întunericul sapã în mine
şi nu mai am loc de înţeles
ei bine
abia atunci aleg
credinţa ca drog
cuvântul ca balsam
iubirea ca unic
"Picătură în lac
un singur strop de vin
și soarele se stinge."
Pișcătură de cabernet,
tropot prin amintiri
luna în ceață.
" Tu scrii:
cerneala a scăzut
marea suie."
Citești în gând:
valurile
de șapte luni aproape
dumnezeu locuiește în casa mea.
din dangătul ferestrei s-a născut,
s-a încolăcit
în fiecare colț
și în fiecare culoare.
atât de cuminte era,
nu-și desfăcea pleoapele,
decât
de mâine o voi lãrgi
sã te încapã
sã ne cuprindã
mint
mâine lumea o sã ne înghitã
şi vom deveni banali
dar tot voi schimba lumea
pentru tine
mint
pentru noi
oricum fãrã tine
lumea mea nu
Așează-mă
literă cu literă,
pauză cu pauză,
pe covorul de plumb
și scrijelește-mă cu inima ta,
scrie-mă pe dinăuntru
și pe dinafară,
notează-mi gândurile,
toate simțirile
și pune-mi pe
Am visat și am privit spre orizont
Nu al cerului, cât al propriei persoane și gândiri
Și am cutezat, aducând poate un afront
Adormirii rațiunii mele pline de amăgiri.
Dar visul e ivit dintr-un ecou
Într-o zi însorită,
Pe o plajă dogorită,
O balenă enormă
Eșuează la mal,
Adusă de un val.
Lumea se adună
Ca să constate
Că acea entitate
Suspină din greu,
Fatal.
Se adună gloata
Încercând
de florile mărului
sau poate-ale dorului,
umblam creanga prin vis,
și visul era o arie de-nțelesuri
unde se strângeau roată mai multe neînțelesuri,
într-un fel de divan ad-hoc
având în centru
Venele s-au îmbătat de atâta oxitocină
care împinge cu forță în miocardul deschis
precum ușa la crama cu licoarea zeilor —
locul unde fiecare picătură e nectarul sublim.
Fluviul fierbinte inundă