Atelier Literar

camera noastră s-a transformat în frunză tablourile sunt fire albe pe romburile care se ondulează în aerul pur bijuteriile se așează cuminți între pliurile foii cerate stindarde ale bucuriei

Mi-ai scris, verde-mamă, cu foșnetul frunzelor, cu răbdarea izvoarelor. Nu pe hârtie, ci pe scoarța timpului, acolo unde numai inimile știu să citească. Mi-ai spus: „Nu răspunde furtunii cu

Peste griji încărunțite de prea plin și de amar, Stau de strajă îngeri vrednici, toți pe post de salvamar. Îmi șterg fulgii de pe gene, cu un petec dintr-un strai, Ciopârțit dintr-o rochiță, din

Ma săgeta privirea ta de abanos. Până la Dumnezeu, Până la lacrimi, Până la os. Te iubeam dincolo de destin În fiecare clipă- Până la cruce. Amin!

de uitat n-am uitat încă totul a mai rămas o șuviță de prezent pe scalpul amintirii să-mi fii aici din sorgintea memoriei, copilul din mine se joacă în lună și stele devin marinari în

Am amânat ani la rând clipa în care aveam să scriu aceste pagini. Nu din teama de a fi contrazis și nici din îndoiala că ceea ce urmează ar putea părea neverosimil, ci fiindcă unele trăiri se

Domino Universul n-a știut să numere decât până la doi, și din neștiința asta s-a născut toată dragostea lumii: de-atunci nimic nu mai vine singur, totul vine în perechi care ard una lângă alta, ca

dacă ai norocul să vezi adevărul, pe neaşteptate să vezi o fereastră deschisă în cer pe partea ta de lună în creştere bucură-te! cu siguranţă nu e doar ofertă de weekend, cafeluţe şi amandine bună de

te știu de-o viață realitatea decantează amintiri vii iluziile sunt nostalgii ale săruturilor ți-am țintuit mereu brațele cu vele din aerul sărat îți cunosc ezitările și acel tumult din undă îți

Sunt doctor de creiere și minți. Creierolog pentru unii, mintolog pentru alții. Am un cabinet strașnic, în formă de creier. Pereții sunt circumvoluționari, iar biroul e un simpatic cerebel făcut pe

într-o zi, într-o singură zi a venit la poarta mea cineva flămând atât de flămând încât s-a oferit să îmi judece umbra pentru o felie de pâine, cu untură proaspătă şi un vârf de cuţit de sare aflase

am o cicatrice în privire pleoapele se zbat să regăsească zborul lin al vederii m-ai rănit cândva te-ai ascuns între elitrele verii te-am căutat o vreme în cadrele orologiilor în zilele acelea văzul

în tine am păcatul până la floarea de roză străjuită de spini, adorm înspre dimineață, n-am nevoie de cafelele tale, lasă-mă în somn visez pe Dumnezeu amputat de o aripă de înger zborul se face

Ies din casă, la bunica, După mine țup! pisica, Ea se cațără pe șură, Eu rămân în bătătură. Mă foiesc, e plictiseală, Liniște și zăpușeală. Și-o zbughesc, iu-huuu! spre iaz, Sar și gardul și

dimineața își spală mâinile într-o baltă de lumină iar orașul își îmbracă cămașa de zgomote cugetarea trece pe lângă noi cu buzunarele pline de chei dar nu deschide nicio ușă pe care n-o căutăm

și meciul nostru, tot o provocare: mi-aruncai, pe furiș, priviri sfidătoare, netezeai, c-un surâs, firul ierbii-nclinat și știam, de pe-atunci, c-o s-ajungem în pat, că nu degeaba-n sânge-mi

ascultasem mai multe predici despre taina cununiei ale părintelui calistrat tu te pregăteai să-mi fii mireasă vara era în toi și deveniserăm epopeici fără să știm fără să dorim am vrut

Camuflat după ziduri orbite de atâtea săgeți otrăvite ce sfâșie diafana mătase a maladei sfere telurice un suflet perforat, de emoții privat pândește un strop de lumină care în ceruri a rămas

Eu cred că m-am îmbolnăvit de nostalgie. Oare de-aceea tremură frunza? De dorul meu plânge un nor și o păpădie?