Atelier Literar

noapte de martie cireșul e încă alb sirena scutură ferestrele știri contradictorii în față — pastile roșii, un pahar gol și un poet abia ieșit din el ud, cu o lună abstinentă tremurându-i în

să crezi cu tărie că tot ceea ce îți dorești într-o zi va deveni realitate este o variantă a definiției nădejdii un termen mai nou înlocuitor al nădejdii ar fi speranța și ne-o manifestăm

Apoi el mi‑a zis să ne vedem, ca și cum întâlnirea ar fi fost deja înscrisă într‑un strat vechi, într-un timp fără fusuri orare, Apoi mi‑a trimis melodia aceea, un strat în care nu există

-1- cum se frânge un vis, ceva pare să ardă în tine cu sclipiri de metal rece, tăios. -2- soarele și-a început rondul pe cer, semn că, sub apăsări, lumea poate-nflori într-un

am început să mă spovedesc de păcatele tale vraciul mi-a dat o păpușă umplută cu rumeguș și o mână de ace de câte ori mă enervează absența ta înțep cu furie păpușa și aceasta țipă de se cască

mi-ar plăcea să scriu despre iarbă, despre candelabrele păpădiilor, pașii mici părăsindu-te ca pe un bitum vâscos, sidefiu mi te-au ținut aproape o lipsă de iubire și o pereche de mâțe

în bula mea de aer inspirat urzesc mătasea conștiinței din legile naturii studiate pe băncile școlilor și-n experiențele mature ale vieții știința-i concentrată-n teoreme în studii cu direcții

1 — Nu cumva, astăzi este marți, neobrăzatule! — Trei ceasuri rele, Padre! — Padre, e mă-ta! Mie să-mi aduci banii ce mi se cuvin,

IOANA TOFF URME PE NISIP Bianca Marcovici este una dintre vocile lirice distincte ale poeziei române contemporane, o prezență importantă a literaturii de limbă română din Israel. Născută la Iași,

ne priveam ca doi oameni pierduți într-un incendiu care confundă căldura cu salvarea fiindcă autodistrugerea arată superb de la distanță turnam benzină pentru fantome peste văpaia care știa cât ne

marea în care plutesc e strânsă cu șuruburi și butoane îmi înfig oasele în șuruburi le strâng până când mâna îmi alunecă și carnea se desprinde sub filet apăs butoanele durerea urcă în vârful

Data viitoare voi prinde trupul unui copac până voi uita poeziile, poveștile, științele, metaliteratura. Vom plânge. (îmbrățișat în tăcere voi șopti - Pentru ce te-am părăsit?) Data viitoare voi

gesturile tale devin poeme și tu nu știi nimic despre asta, cum nici despre praful ce-nghite cântecul se-agață îndoiala de chipuri, încep să-i semene chiar și aceia pe care-i iubești ceva îți

Realitatea în care te-am pierdut rămâne nesuprapusă celei în care ai plecat. Prima: ploaia era frica diluată peste gestul meu de a te lăsa în estomparea curajului — te-am decorat cu tăcerea