histaminele scutură carnea
să o trezească
o mușcă
îi zgârie învelișurile
virusul nou-născut
bea cu mine cafeaua
dis-de-dimineață
îmi merge de abușelea
în umbră
cortizol
cortizol —
fratele
Corpul mi-e greu, mintea amară.
Aud. Se ceartă. Se înjură, se blestemă.
Am uitat cum să respir normal.
Mă ascund în pagini, ca într-un adăpost improvizat , cu mâinile pe urechi, încercând să-mi
secvența 5
la capătul visului meu ești tu — construită din sârme care îmi oxidează legăturile slabe ale existenței.
și nevroza ta — întărită de un mortuar încă viu în relații.
din când în când mai
M-am oprit în fața vitrinei
Și am privit uimit ca un pește prins în cîrlig
afișul cu informații utile amatorilor de chilipiruri
Avem șorici gros la preț redus
Și radiografii cadou pentru
În fiecare noapte
Caron își leagă barca
de marginea patului meu
și mă întreabă politicos
dacă mai vin.
Eu îi spun că nu încă,
că mai am de băut o cafea rece
cu fantomele dimineții,
că mai am de
cum ai ciupi o coardă și-ar suna vesel, nemaipomenit de vesel,
de parcă te-ai trezi în larma unui pâlc de adolescenți voioși nevoie mare,
fără ca nimeni să știe de ce - și nici nu trebuie -,
cum
Despre ce te mai întreabă lumea, ziceai ieri,
iar eu îți spuneam că mă întreabă despre vreme,
despre cum să fac paste,
despre ce să mai gătească, despre ce să mai facă azi,
dar tu nu întrebai despre
Le vezi când îi arăți mâinile
sau o țintuiești cu privirea și ea te întreabă mirată: „Ce e?”
Ce să fie? Nimicul cotidian care transformă pomeții ei
într-un măr rumenit
și mărul în floare.
Tu
Zăcem într-o obsesie maladitivă pentru impecabil: cariere rectilinii, profiluri atent cizelate, vieți așezate în simetrii sterile, asemenea unei pajiști de trifoi tunse de foarfeca unei ordini
chiar bune vi le doresc
ori de câte ori vă așezați
la vreunul dintre prânzuri
cu aviz special la... cine
nu cumva să vi se-ntoarcă
stomacul cu susu-n jos
fără să se fi poziționat așa
Acelaşi drum,
bãtãtorit de-aceiaşi paşi,
trece prin ceasuri cu arşiţe şi ger,
prin vaduri de ninsori sau ploi,
prin rotocoale de pace sau ghemuri de nelinişti.
Gura mi-e mutã,
pãşesc de fiecare
Copil fiind, lumea nu avea contururi stabile, ci pulsa ca o ființă vie care încă își învață numele. Pământul mirosea a lapte de iarbă zdrobită și a ploaie tânără, iar păpădiile nu erau flori, ci mici
Într-o zi — voi deveni amintire… mai devreme ori mai târziu —
și poate nu va rămâne din mine decât o respirație între două tăceri,
un abur pe oglinda unei dimineți grăbite,
sau o umbră care a știut
Țin minte atingerile... Ce memorie tactilă
au capilarele ce-i împânzesc amprentele
sărutului tău de la încheietura genunchiului,
care-mi sprijină inima de buzele tale fierbinți.
Încă țin minte...
noapte de martie
cireșul încă alb
sirena scutură ferestrele
știri
contradictorii
în față —
pastile roșii,
un pahar gol,
un poet
abia ieșit din el
ud,
cu o lună abstinentă
tremurându-i
în palmă
în
să crezi cu tărie
că tot ceea ce îți dorești
într-o zi va deveni realitate
este o variantă a definiției nădejdii
un termen mai nou
înlocuitor al nădejdii
ar fi speranța
și ne-o manifestăm
Apoi el mi‑a zis să ne vedem,
ca și cum întâlnirea ar fi fost deja înscrisă
într‑un strat vechi,
într-un timp
fără fusuri orare,
Apoi mi‑a trimis melodia aceea,
un strat în care nu există
Nu, n-ar fi potrivit să ne naștem bătrâni.
Eu aș zice că merităm ceva mult mai pervers:
să ni se permită, o singură dată,
să ne întoarcem în copilărie cu mintea de acum,
ca și cum ni s-ar da voie să
-1-
cum se frânge un vis,
ceva pare să ardă în tine
cu sclipiri de metal rece, tăios.
-2-
soarele și-a început rondul pe cer,
semn că, sub apăsări,
lumea poate-nflori într-un