Atelier Literar

am un chef abisal de scandal pișc oglinda și zidul și înjur elogios partidul care mi-a spurcat blidul tai panglica cu onoruri la etajul pe minus la zboruri pun virgulă între subiect și predicat la

poate e ultimul somnambul fãrã normã un fel de inventator al inutilitãţii desãvârşite cu spume la gurã și ochii întorşi pe dos fãrã nicio noimã precum un zombie chinezesc de unicã folosinţã bun

Copila mea a adormit cu degetul mare strâns în pumnul meu. îl țin așa, ca pe un mâner de valiză, cu care trebuie să trec o graniță secretă, noaptea, prin somnul ei. din când în când, își trage

Ce voi simți eu, oare, când voi muri ultima dată? Nu, nu trupul — acela se întoarce oricum în alfabetul materiei — ci gândul, acea fărâmă de sine, care încearcă să se opună întunericului. Va fi

O cioruță-(un pui de cioară) Azi învață... cum se zboară, Pe aproape-i stau părinții, Iar deasupra... poate sfinții. Prin coroana cam stufoasă Face-un salt... spre partea joasă, Dar și-atinge o

atenți să nu atingem direct lucrurile. rareori le zicem emoții aproape niciodată sentimente. reciproc le împingem cu (și în) definiții. au toate ipostazele obiectelor subtil concepute după

Ruxandra După doi ani în provincie, rezistența lui Grig începuse să se erodeze. Numai că la vechea condiție pe care o punea maică-sa - de a

pe scena vieții azi am purtat etola melancoliei primăvara aceasta este o odă a luminii și totuși lacrimi curg iar în anticamera din decorul adăpostind apostazia actorilor care sunt azi fluvii

e precum un compas pentru desenat fericirea de un ochi obișnuit să răstoarne afurista asta de lume ca pe un ceva dincolo de orice altceva (o să-i dau într-o zi un nume) ca și vouă tovarăși de

Printre crăpăturile fine ale imperfecțiunii am găsit o iubire mai profundă decât un canion marțian În relieful accidentat al timpului furtuna a devenit briza salvatoare a împreunării Suntem sclavii

Tema: „Ai bani, ai prieteni - n-ai bani, n-ai prieteni.” 1.Judecată de fond Atunci când banii nu-ţi încap în cont, Ai mulţi prieteni, cât ai fi de tont, Dar poţi să-i selectezi, inteligent, Doar

Aș tot rima, că nu mă doare pana, dar limba,-n lălăială triumfală, ar suferi profund de-acea țicneală de-a-mi etala, în versuri fade, rana. Cu muzele nu am nicicum tocmeală: mai las și eu, mai

pendulează pofta între piele și os. râsul îl cumpăr doar la miezul nopții, cu gust de tămâie și pucioasă. plânsul doarme în buzunare. cuvintele le cos de tavanul camerei, cu ace de gheață, să nu

Mă uit la picioarele mele și mă gândesc de ce să îmi suflec fusta și nu viața, apoi te‑am găsit, erai îngerul acela care știa cum să așeze râurile în matca lor, cel care știa cum să taie apele în

Au trecut anii, s-a schimbat regimul politic, fecioraşul a devenit fecior, s-a calificat muncitor minier în cariera de piatră, a fost recrutat în armată la 23 de ani, în 1947. Războiul a trecut pe

I O, ziduri reci ce vă numeați cămin, Vă las în urmă, praf și amăgire; Pe un peron de sâmbătă, străin, Îmi strâng întreaga viață-n mărginire. Un sac de mână-mi este țara toată, O selecție crudă,

Capitolul 4 În bucătăria Casei Vânturilor, tensiunea se putea tăia cu cuțitul. Anemo se plimba agitat, cu picioarele goale pe gresia rece, pierdut în gânduri, când telefonul din buzunar îi vibră