Atelier Literar

în fiecare vară voiam să plec desculț la mare să iau în brațe câteva lucruri de-ale orașului și să mi te reamintesc în intersecții claxoanele șoferilor și reclamele multicolore împiedicau total

trag adânc aer în piept de parcã am gãsit patentul suflãrii suflãrilor sau poate este doar iluzia cã pot da viaţã viselor oricum nu pot rezolva totul cum aş sufla într-o pãpãdie asta doar dacã voi

culeg umbrele pașilor din urma ta, le strâng în perechi, le fac mănunchiuri, aprob, împart, măsor talpa cu gândul și mă iau la trântă cu timpul scurs când pasul ți-a crescut iar ritmul, prea

de aceea nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun și rup dimineaţa de restul zilei adaug apoi paşii din plimbarea de searã în jurul aceluiaşi trist şi inutil joben stelele nu cad ziua ori e prea

Trădarea Cât a stat în arest i s-au prezentat diverse acuzații: atitudine dușmănoasă, omitere de denunț, tulburarea liniștii publice și rănirea unui

pierdut lume. găsit lume. dar aceasta nu e a mea chiar dacă e atât de frumos colorată părul ei parfumat, obrazul ei albastru, ochii atât de negri precum cerul ce acoperă un câmp cu nuci. pierdut

și vine un timp în care începi să crezi că te-ai maturizat o expresie pe care n-ai folosit-o vreodată un loc amenințător în care nu credeai umbli ca o salcie pe străzi ținându-te de ce poți dealuri,

niciun vis nu locuieşte decât într-un alt vis nimic nu existã când nu crezi îndoiala spulberã castelele toţi munţii devin deşert fiecare lacrimã e un ocean suntem ceea ce gândim suntem ceea ce

Saitul acesta nu este al cuiva, este al tuturor celor care vin aici, din proprie dorință. Nu vreau să vorbesc de reguli, nici măcar de principii, ci doar de acel prietenesc tandem scriitor-cititor,

cerul este al meu un arbore tânăr se zămislește printre nori sensul infinit al ploii este drum de aștri strâng între pleoape crisalide de ape șuvoaie de filamente nocturne crosul viu al tocurilor

Doamne. Ce bucurie curată. Să simțim, prin porii deschiși ai vieții, o continuă, nepieritoare copilărie. Suntem așteptați. Mereu. În pomul cu cireșe de la geamul Tău, acolo unde fructele au

Dansam. Un dans cu secundarul la tâmplă. În ritmul unui tango în care pământul fuge de sub noi și se agață, violent, de un colț de cer. Atunci am simțit pulsația: picioarele sufletului călcau direct

în sărbători deveneam din nou singur mi se părea din ce în ce mai neverosimil să nu vii să mă însoțești pe drumul de țară la hârsova prin gropi și râpi adânci nimeni nu putea înțelege

Îndeajuns este să culegi fructele unui singur pom Pentru a ști cum este să culegi o livadă întreagă. În același fel în care ai privi răsăritul ca să vezi Toate răsăriturile ce din orizont

În cel infinit de stele Care ard topite-n lavă Geru-i maxim - de vremi grele - Timpul... curge făr zăbavă. Nu-i tavan ticsit cu drele, Nu-s fursecuri coapte-n tavă În cel infinit de stele Care

Noroiul se preface nonșalant în muzică, iar noi verificăm permanent dacă avioanele au întâlnit în calea lor blocuri ori poduri. Așteptăm ploaia aia supremă care va transforma tot sau aproape tot

sã-mi înec visele îmi e deajuns o lacrimã oricum sunt din ce în ce mai mici aproape ridicole invers proporţionale cu vârsta de fapt nici nu mai visez aşa cã nu-mi trebuie nici lacrima s-au sufocat

Există-n minte-un loc de vis, unde totul cade necuprins, și lumea nu vine, nu se naște, ci din uitare se cunoaște. Nu e început, nu e hotar, ci un ecou din vechi altar, în care fețe fără nume te

Ce faci c-o inimă rănită De vorbe goale și de dor? Cu o durere infinită În sufletul amăgitor? ​Ce faci când sufletul a dus Furtuni ce mulți nu le-ar pricepe? Când inima din piept a strâns Dureri