Atelier Literar

Cuvânt se-ntredeschise buza cu recea ei necuvântare Și printre gânduri necuvântul rămase-alăturea-n uitare O vorbă zămislită-n urmă cu cer senin se bate-n mine Tu mă vegheai la căpătâiuri dar vorbe

Toți îngerii sunt o prelungire a lui Dumnezeu. Unii poartă numele meu. Poate asa ne măsoară El dragostea, născută din tu și eu. Până la urmă, tot o prelungire a lui Dumnezeu.

simplu firesc mi-ai prins mâinile într-un nod stelar savoarea buzelor tale este pecetea sărutului de jad brațele dezgolite par arcuri întinse pe podelele art nouveau curbe line contururile siluetelor

toate poeziile pornografice pe care le-am trimis la reviste mi-au adus înjurături, nu bani așa cum speram eu, cum ar fi fost normal așa cum se lăuda bukowski „sînt bune și înjurăturile, mi-a zis

Despre tine înflorește teiul iubito și-n primul rând seară de seară stelele înmuguresc pe alte ramuri după aceeași regulă de aur totuși despre tine înflorește teiul iubito despre tine luminează

mi-am scos frica din piept și am pus-o pe masă era atât de urâtă încât mi-a fost rușine că locuisem în ea o hrănisem ani întregi cu presupuneri cu tăceri cu oameni mai mari decât erau în

este urâciune să te închini la idoli mai ales la cei expirați este și mai urâciune să nu-ți dai seama la fel de păgubos e să te uiți în gura lumii fără să fii dentist autorizat sau călăul mascat în

viața e făcută doar din ticăloși și câteva linii de cod nimeni nu ne mai cioplește după tiparul unei religii a unei întâmplări sau a unei propoziții concluzive carpe diem e ștrangulat de quam minimum

caracatița și-a întins brațele peste lume în fapt și-a pus în plan să islamizeze pământul toate femeile subjugate de imensa lor putere e de neconceput ce oarbă e lumea încă mai cred în pace și

Învăț moartea chiar din viață: carte după carte viața mă răsfață?

Când lacrimile se desprind din sfera care-mi risipește întunericul lăuntric menirea lor este să-mi strige răspicat durerea ce așchii îmi aruncă-n suflet să mi-o împrăștie-n lume și să-i găsească

Când scriu poezii, Indiferent unde le scriu, Le scriu cu teama de a nu te trezi Din somnul care te-a cuprins Și pe care îmi este teamă Să nu-l tulbur fiindcă Eu întotdeauna Scriu târziu. Cum e acum

În bucătăria ei mică, dar cu ferestre imense, femeia a culcușit în farfurii, căni și ferestre, pe raftulețele cu condimente, în butelci, butelcuțe și în poze alb-negru, îngălbenite de timp, cu o

Versurile despre labirint sunt pline de capcane scriu și mă îndepărtez (de margine) scriu și mă apropii (de centru) în urma mea zăngănesc semnele de punctuație ale aripilor

E dimineața devreme și somnul meu m-a abandonat prea repede. M-am ridicat aproape frustrat și am deschis larg fereastra. Privesc cum se luptă zarea cu fulgii de nea care cad nestingheriţi în mişcări

Când inima atinge orașul, timpul și tot răul rămân strivite, fără de sens. Inima ta — ca un clopot alert. Pașii din ceafa mea, alergând să prindă din urmă viitorul. Inima mea — ca un spital. Aici,

În încăperile înalte, tapetate cu calm, lemn și ambră, muzica se aude altfel. Liniștea e mai liniște. Lumina cade mai lin. Din cerul de plumb, din candelabre fine, ca niște danteluri, din

Fapt banal. Cărămizi din bălegar Pe un soclu de cristal. Hal ilar! Ce ilar hal... Votcă neagră în pahar. Domnul moare Zice Nietzsche Căutând să-și justifice Excedentul de candoare. Las’ să

Rachetele sufletului meu Le trimit să-L caute pe Dumnezeu. Motoarele sunt bătăile inimii, Orientarea se va face după căldura Marelui Spirit. Acolo unde se vor topi Într-un ocean de iubire, Unde se