Atelier Literar

Anamneză: rochița colorată, sandalele prăfuite, cărăbușii de mai, depărtările. Iubirea. Toate sunt aranjate în rădvanul pe care un prinț, sosit la vremea potrivită, l-a împiedicat să se transforme în

Odată ca niciodată era la marginea universului o sticlă ce nu se spărgea. Și Ate de-acolo venea. Când a fost de a căzut, în căzătură Ate a rupt zăgazurile cerului și s-a prăvălit pe Pământ.

A trecut poetul pe stradă; Madonele i-au aruncat un zâmbet de zăpadă, Cavalerii au pus mâinile pe spadă, Fecioarele și-au încuiat zestrea în ladă, Copiii se maimuțăreau ca la paradă, Criticii

Ce-ar fi să nu spunem nimic, Să fie liniște deplină, Cu ochii mari sub luna plină Să ne uităm spre Carul Mic, Marea să fie la-ndemână, Mută și ea, măcar o dată, Încet, sub luna împăiată, Să-mi

Bicicleta Demult într-o seară din copilărie pe când ne cumpărase o bicicletă nouă tata ne zise tuturor: S-o aveți măcar zece ani până vom mai aduna alți bani.

când berea avea gust și noaptea mister iar în patul îngust n-aveam nevoie de cer, când flori de musețel, cozi de cireșe și flori de tei mi se-ncurcau mereu în plete și nu înotau, ca astăzi, în

Casa este. Ea nu are spațiu și nici loc, Ci este construcția celor ce aleg Să doarmă cu tot neamul în interior. Vedere în înăuntrul Ochiului care privește Îndepărtarea pe care O poartă căutând Chip

Efigie Încontinuu mă urmărește un drum desfundat nesfârșit de lung cu o burniță rece de toamnă presărând peste niște pici ce cu greu își extrag picioarele din mâzgă, niște părinți

uneori îmi place să ascult cântecul râului şi privesc, îndelung privesc umbra trestiei, legănându-se ori ascult, vrăjit, poveşti despre iele iubesc apa răului, ce ştie aduce la suprafaţă lucruri care

Te-am smuls din beznă a unui drum rece, Sub orbitoarea farurilor gheară, Un ghem de viață cu ochii-abia deschiși, Pășind timid din prima ta chimeră. ​Au curs de-atunci doisprezece ani de umbră, Dar

Roata Chipuri peste chipuri dinastii peste dinastii metropole peste metropole imperii peste imperii ere peste ere și doar roata – suverana neostoita imparțiala perseverenta – trecând peste

Mă retrag din spațiul dintre noi nu din puțin, ci din belșug de umbră, să-mi regăsesc în propria-mi penumbră un miez intact, neîmpărțit la doi. ​E-o absență ce nu taie, ci așează, un exil tăcut în

Treceau pe stradă două frunze moarte Ducându-și umbrele mai departe. Din spatele ferestrei le priveam cum cad Și mă gândeam că-n timp ce trec în sine ard. Le-am urmărit atent cum se țineau de

De fiece dată în care Decidem date primordiale Ce, pentru fiecare, constituie Axa universului care ne bântuie, În această dată realizăm că Fiece pas pășit pe cale Nu e o întâmplare. Pentru că

Nu plânge, mamă, n-ai de ce să plângi, Nu s-a-ntâmplat nimic în seara asta, Doar am aflat că am două mâini stângi, Și-un corb debusolat mi-a spart fereastra. Nu plânge, frate, nu te bosumfla, Nu-i

cineva poate să aducă soarele în corăbii negre, ce ştiu ancora în portul meu de vreme ce spiriduşul toarnă această apă din cartea celui singur aici nu mai e circul tău iubite doar moartea ce a călcat

am supt din stele lumina am fost alăptată la sânul cerului am găurit timpul să-i pipăi secundele am privit viața în oglinda inimii i-am făcut o fotografie și am înrămat-o fără filtre doar viața așa