Atelier Literar

pentru primul bărbat ți-ai tăiat o mână dar lumii i-ai spus că nu ai nevoie de două brațe ca să strângi ce-ți oferă ea pentru al doilea bărbat ți-ai scos un ochi dar lumii i-ai spus că nu e îndeajuns

Goana Ca un furnicar e lumea un hipodrom un bâlci o moară fiecare pe cont propriu pășește cade se ridică uluitor paradoxal inexplicabil toți absolut și fiecare în parte cu două mâini cu două

în inima ta se moare în liniște ca într-un sanctuar în care se îngroapă însăși pacea încet fără bocete fără jale fără doliu ca un fel de îngropare pentru semănat din care iese răsadul crește bobul

Apel în speranță Abonatul contactat are telefonul închis sau nu se află în spațiul existențial. Bip... Bip... bip... Ora cu scânteie vine, a unui ceas pe TNT, cu două circuite conectate,

Hai să bem un țap cu bere Și-o cinzeacă dă coneac, Să visăm lepidoptere, Să găsim, la lume, leac. Hai să bem un șnaps, o vodcă, Un pocal cu vin pelin, Să zburăm vâslind la lotcă, Pescuind din

E dimineață, cald-cald, pisicile-și fac încă siesta, vecinul de la 1 vine discret de la cârciumă sau cafea, ascunzând în dreapta o țigară și mă salută fericit. De parcă ar fi câștigat marele premiu

O aripă a copilului e mama cealaltă este tata. Cu ele copilul se înalţă spre lumina înţelegerii, spre căldura binelui şi spre strălucirea adevărului mângâiat de adierea frumosului. În

E vântul cald al nopții pline, De stea, de Rai, de tot ce-i bine. Privesc în sus și mă strecor Spre locu-n care n-am să mor. Spre locul unde am mai fost, Fără să știu de ce-l cunosc. Și-n zbor, cu

Mă port politicos, căci mama m-a învățat să cos și pe față, și pe dos. Spun „pardon” cu voce tare, căci în spate am un led mare care spune: atenție la picioare! „Te rog frumos”, „mulțumesc” eu

Privesc firul de argint al lunii cum coase încet o fășie din albastrul adânc al nopții și un gând se strecoară în inima mea: nu l-aș înlocui cu nimeni pe lumea aceasta, nici cu Cel ce rânduiește

Se dăruia tăcerii stinse o cameră de tine goală, Iar lacrimi se făceau cerneală, când pana sângera pe coală. Oglinda-ți mai păstra obrazul sub pleoapa-i tristă din argint, Un rest de fard pe sticlă

scrâșnesc fălcile nerostirii limba își plimbă sfera de angoase sintaxa a încins motorul semantic clipa își freacă fobiile de plexul realității e-atât de dură cuta de lumină nefulgerată hei

Cu un ciob de cuvânt am aruncat spre tine: am observat cum te întorci, te întrebi, te încrunți și mă privești zâmbind. Ochii tăi, acele pleoape atât de familiare nu uită niciodată să ierte, să

Aceasta este o operă de ficțiune și parodie. Situațiile prezentate sunt imaginare și intenționat absurde. Persoanele publice care apar în poveste sunt folosite ca personaje fictive în contexte

Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic.

Catifelarea nopții mă poartă-n trecut, un fel de prezent inevitabil. Din lacrimi și Sfinți îmi clădesc un șirag ce mă duce la Tatăl. Unde sunt? Unde suntem? Unde ni s-a frânt drumul, unde s-au

Domnul profesor mă iubește cu inima. El a văzut în mine ceea ce nimeni altul nu a putut să vadă. Când am ajuns aici eram lipită într-un fel în care nu mă puteam desface. Domnul Profesor m-a privit

Pânza de alb Acolo unde albastrul este revărsat intenționat, lăsând un spațiu neatins, numit pânza albă. Acolo îți voi subția conturul în cărbune sau ulei. Pânza albă, pânza neatinsă, în așteptare.