Atelier Literar

Lumina trece prin fereastra obtuză, Atingându-mi ochii verzi, obosiți. Trec vechi amintiri prin mintea-mi difuză, Privesc în gol spre teii dragi, desfrunziți. Vântul vine și el, tăcut se

(cu siguranţã e doar o chestiune de timp) o sã plângi atunci puţin cât sã umezeşti un colţişor de ştergar nici prea alb nici prea apretat cu lacrimi mai amare decât marea din nefericire liniştea nu

mi-am adunat timpul într-un sac mi-a fost dat cu chirie și acum trebuie să-l înapoiez să nu-l pierd să pot explica remușcările mele am visat femei care nu mă iubeau am mers prin zile am jucat în

Sub cripte Mi-e teamă să strig, să nu mă audă vecinii, să creadă că-s un nebun îndrăgostit. Sub pământ, reînviat. Mi-e teamă să strig din adânc, să nu creadă că trebuie să mă scoată mort

"Eu în mod ciudat, deși legenda Sednei n-o știam, Precum Sedna vanitoasă m-am admirat, când încercam Să resping pretendențîi cu sutele, și când îi refuzam Cu foarte puține argumente, brusc, îi

Efect fluture Plecări rapide după ce facem dragoste la apus, repetate după clipe de tandrețe, după ce transpirația noastră se face cascadă. Sau, uneori, plecări după ce te trezești brusc,

mă plimbam ieri seară prin oraș și trec pe lângă o clădire veche la marginea parcului pe care scria cu litere mari MUIE STEAUA e acolo de când eram eu mic și încă stă în picioare chiar dacă bunicu'

A venit, a venit umbra, Acoperă-mi toamna cu ceva, Cu ultima toamnă rece sau mai bine cu toamna ta. Bluza de pijama are, sper, urme de ruj Și ce plouă, plouă tare peste Cluj. Ce fericite sunt

mi-am șters sudoarea de pe frunte aici se oprește neamul nostru am tăiat o găină pe prag să văd ce mai are omul în el când se golește de frică n-a curs niciun psalm n-a ieșit nicio lumină doar un

ploua, pe dinlăuntrul tău cu picături fine de alabastru şi te priveam dintr-un târziu, aproape îngăduit acolo ca pentru un joc dintr-un alt joc ceva bizar, cu doi soldăţei de plumb aveai multe răni,

valuri corespondente transmisie în direct sentimentele se înalță din furnale deasupra mării câte gânduri unele de mult s-au înecat salvamarii privesc marea nu pot cuprinde cât cuprinde un

ceață înconjurând stânca stearpă poezia plutește în jurul meu aproape tangibilă aproape albă aproape învelind aproape caldă aproape gri aproape vuind aproape albastră aproape rece aproape

Eu, sincer, nu știam de dumneata și-n stilul neoclasic, hexametru, nu-ți pot mărturisi că știu sau că-mi doresc a scrie... Nu-s cel mai fin rimeur, dar eu, cea strange, neeminesciană, fulgurantă și

Acolo, De unde se desprind ramului Frunze care cad visând că zboară, În locul acela din care-au crescut Sorbind din seva lemnului Și din adânc plin de aer, E ochiul ce privește Peste