Atelier Literar

mă strecor ca un scuter printre clipe confiscate de benzină recuperez printr-o idilă mă claxonează idei despre tine și ieri despre câte trec fără urmă într-o intersecție diurnă sunt pieton la un

când ceva se învârte în mintea ei tu crezi tu crezi că eşti acolo, suficient (dar niciodată nu e vorba de tine, dacă nu-ţi spune că îi pasă) şi dintr-o dată vrei, să pui capăt moale după nodul

Mă aflu în plină disecție pe viu a propriului suflet, blocat în spațiul strâmt al unei dureri care încearcă să mă izoleze. Însă pumnul meu nu se strânge de disperare, ci de determinare. Privesc

Noaptea nu mai cade. Noaptea se adună. Se strânge încet în colțurile camerei, sub masă, în spatele fotografiilor, în crăpătura subțire dintre perete și podea, ca o apă neagră care învață

Mă privesc în ecranul stins și imaginea întârzie să apară. În jur e o nuntă continuă de gesturi ușoare, oameni care își agață viețile de cuvinte de umplutură, râsete care sună a monede ieftine

stampele rotunde ale orelor noaptea fluidă pudoarea florilor de toamnă îmi strâng catargele râurilor pentru a amara respirațiile tale Lethé își cântă recviemul în unda clară bruma galbenă îmi adună

Am mutat florile în vase, din pământ am scos apa fântânii să-ți fie sete. De-ajuns îmi vei vedea hainele ținute de paznici. Am mutat lucruri din loc să te văd de departe. Știu că nu pentru mine s-au

vibrația coboară empiric în stern mă conectez cu mâinile blege la gardul unde ne-am sărutat prima dată atâta fericire distilată până în măduvă urcă în creier prin patternul ontologic cu toată lumea

Astăzi trebuie să mă întâlnesc cu ea. Baza de date Milvus îmi amintește că trebuie să mă înclin din talie la 29 de grade când îi ating mâna dreaptă. Drona care îi aduce buchetul de flori,

te așezi intenționat la masă în fața mea și te preocupă cel din stânga, cea din dreapta dar privirea ți-o surprind fixându-mi, pe sub pleoape, ziua la loc. vorbești cu nesaț și cu poftă

Nu-i ieri, nici mâine nu e, ci-i azi fără-ndoială, Același douăjnouă ca-n fiecare an, Nu mă mai mir, iubito, de-așa o rânduială, Doar, democratic, urlu cu stil... republican.

De ce ar trebui să mă mai tem? De ce să mă tem de Dumnezeu? Pentru că și El moare ca mine Cum prin mine fiul meu? Și, dacă Morții suntem sortiți, De ce să-i iubesc pe aceia care Aprind lumini

Până nu am intrat în foc, nu am știut Că lumina care îmi creștea din trup Arde mai mult pe partea stângă Dintr-o altă zvâcnire pe care Nu știam că mă arde Din necunoscut. Și, mai mult decât atât, am

Se șifonă realitatea, Doamne, simulată de-o turmă de-algoritmi de pe Olimp, păscuți înspre seară la strunga creată, ca un ornic fugit din ideea de timp. ​Prin orașe fantomă, purtând neștiute zeități

Azi-dimineață Cineva mi-a legat sub fereastră un cal. Nu prea mare, nici prea matur, era un cal maur. Necheza și privea un triciclet roșu-smart, amândoi așteptând iluzoriu, cel mai probabil, să se

La început, țesătorii ne-au adunat pe toți, unul lângă altul, pe stative grele din lemn de nuc, să nu se clatine bolta; aveau de luptat cu noi. ​Pe sulul dinapoi au înfășurat, strâns, tot ce am fi

nu contează vârsta ca să plângi să plângi până când oamenii vor ieși la ferestre și se vor ruga să nu fie potop

Zmeii există? Ridicați, fugind cu linia, în văzduh… gâfâind cu ardoarea ridicării către cer. Speranța și ambiție… sunt monștrii noștri, ridicați la cer! Ne-am născut cu zmei părinți! Și revenim

nu mă numiți bufonul cetății vă implor sunt cel mai anarhic suflet mie însumi darămite... alegeți un bufon veritabil unul care și-a plâns tot plânsul fiindcă numai acela mai poate fi în stare să vă