Atelier Literar

bodegă să-ți rătăcești străzile potrivind înțelesul chefliu, ucigător al trecătorului lumea înșirată ca un miracol de-a lungul trotuarelor tobe imense în loc de inimă vizitiu să gonească să

mă mustră ochii. pendulez între limbi. cu prima tratez câini bolnavi psihic, vagabonzi, domestici și castrați. îmi spun ei că se simt ceva mai bine acum, doar că se trezesc adesea în timpul nopții,

Seara, când stau întinsă cu mâna stângă sub cap, sub jgheabul geamului opac, sub cerul gri, decolorat, sub cosinus de con rotit, recalculat și regândit mă uit în lung cu ochi profani, spre stelele

Din caierul amintirii Încerc să prind clipe Strălucitoare, Pe care, topindu-le în cristalul Sufletului, Să le torn ca pe aur În miezul cuvintelor. Dar, orice fac, nu prind Decât scame, Iar cuvintele

ZILELE SE SCURTASERĂ ȘI SUB BLÎNDEȚEA LUNII PLINE care plutea în cer ca o mămăligă, prietenii noștri degustau dintr-un vin de streașină adus de noul lor amic, Lambada, fermier cu rezultate

M-am ridicat în picioare ca să te pot vedea mai bine. Am târguit noaptea cu ziua și am bătut timpul ca să meargă mai încet. Te-am închis în gândurile mele să fii mereu cu mine, și uneori te-am

poți iubi tu pentru alții până când învață cum se face poți rămâne cu ei când ei nu pot rămâne poți purta o vreme partea lor de lumină poți să le arăți drumul până dincolo de frică poți ține locul

Am revăzut și astăzi marea de dincolo de nori, În valuri scufundate de triluri de cocori. S-au stins în zare șoapte de spumă și argint, Iar timpul pare astăzi un veșnic labirint. Se lasă blând

Îmi vine tot ce n-a venit când trebuia să fi trăit, îmi vine-așa, nitam-nisam, cum cade frunza de pe ram, să mă fumez fără nesaț și să m-alint ca cioara-n laț. Îmi vine-așa, ca o perdea din tul,

Calc pătat peste morminte, Suspin slab sunete sfinte, Clopote răsună agale, Mor în urma mea spitale. Tropotele plâng trecutul, Murmură cuvinte mutul, Ploi adună nori de foc, Ard biserici stil baroc.

Când am fost întrebat pentru prima oară De cel căreia i-am cerut să închidă ușa Prin care a intrat în interior din afară Am înțeles că a închide nu este Numai ușa care separă. Pentru că ușa, atunci

Instincte ancestrale de chibrit Predispoziția de-aprindere subită Pornește iute din voroave zgândărit Alunecând pe supoziția pripită. Intempestiv arde în roșu năucit Dansează sprinten vâlvătaia

Geografie Deși satul copilăriei mele a rămas la o zi distanță de mine, casele și hudițele lui se întind până sub ferestrele casei în care îmi duc zilele de fiecare dată când

să nu ne rețină nimic să ne simțim simplu în spatele ochilor închiși ca atunci când îți scriu desenez cu apă dulce apă sărată pe pielea ta fluturi fără chip îmbătați de dragoste ei trec prin

Nu are sens, c-am fost poezii, da' fără rime; Treapta descendentă a situației noastre (aș fi vrut să spun a iubirii) și încă ascultam îndrumări chirurgicale despre cum ar trebui să mă comport. Pe o

doar o sumã de înfrângeri amânate cum nu poate fi nesfârşire ci doar imensitãţi aiurea de care mã tem angoase din care rãsucesc cuvinte un alt fel de a clãdi întrebarea care nu-şi cautã deloc

Firul razelor pudrează lumea cu fard, Doar gîndul îi zgîrîie masca, Te dor fluturii striviți de cristal. Iubește-i pe cei ce împing întunericul cu pieptul, sîngerîndu-și sufletele, Îi vezi cum

Nici nu latră, nici nu mușcă, Nici nu e ținut în cușcă; Plăcut este pentru unii, De folos le este-n cuhnii. (soluția: cățelul de usturoi)