Atelier Literar

Acum nu se mai văd burlane cu fum negru; nu se mai văd... demult... veliere și bărci naufragiate! pescărușii s-au dezlipit din cer și apă de lacrimi.

toamna își strânge apele în noduri de vortex cald se desenează pe frunze mustind de ambră și senin curge mândră pe arborii seculari se întinde arc de semn de carte felinare de opal îi dezlănțuie

Când soarele nu răsare din mare, când iubirea e suspectă de niște hormoni, când cel ce mă însoțea — vorbesc serios — pe la doi ani m-a părăsit, diminețile sunt prea cețoase pentru atâtea

cu un steag ciuruit mă așez la coadă aveți glorie? nu, domnule azi vindem doar insomnii promoție la șase bucăți cumpărate vă oferim una gratis insomnia de duminică vine în pachet cu Dulcinea del

Îmi place să devorez goluri. Goluri goale de interiorul din care își alcătuiesc izvorul de la care își beau existența care le adapă zborul. Le consum și, în timp ce le consum, le deformez, le

Tema: „Parale(le) ilegale” 1.Prudenţă financiară Pentru că sunt mulţi milionari Ce-şi doresc CV-ul nepătat, Când le trec prin mână bani murdari, Folosesc soluţii de spălat! 2.Plan de redresare Să

Cuvintele mele-s ca niște bani falși cu care zadarnic încerc să cumpăr veșnicia; ele nu valorează nici cât hârtia. Nu pot da orfanului căldura maternă, orbului nu-i pot fi lanternă, nu pot înlocui

Veni și toamna. Stop. Îmi număr anii. Cum stau letargic, trist și concluziv În parcuri ruginiră toți castanii În ciuda tratamentului paleativ. Vântul suflă cu râs ca de fecioară. Trecură iute

Sunt beat. De fericire? Da ori ba? Un pic? Deloc? Doar de la vinul sec și rece, vechi, alb, roziu, ba negru (ups!) băut, cam mult, direct din poloboc. Sunt beat? O, da, mă cânt, în gând, uimit

n-am găsit niciodată destul curaj, să mă îndepărtez de mine însumi, când căutam urmele ascunse ale celuilalt în urma îngerului păzitor, pe jumătate orb retezând porțile mari de floarea soarelui cât

Din nou se aud trâmbițele de război… Ca niște cornuri de smarald În amurgul unei lumi mucegăite… Din nou Mamon își întinde mâinile grase peste tinerețea unei generații și cere tributul său, de

ca dupã o implozie controlatã perfect de un amestec de inteligenţã artificialã cu puţina minte de ţãran rãmasã vie detest lumea asta diformã poate prea coloratã pentru lipsa mea de noimã muşc cu

Te purtam deja ca pe o lumină ascunsă într-un buzunar al inimii, te-am căutat ferestrele își schimbau copacii își pierdeau alfabetul de frunze, iar timpul, acest ceas fără ace, învăța să

piticii mei visează, acum, autumnal, îmi rașchetează gândul, îmi umblă la semnal. – se-aude?-ntreabă unul, să mai cobor c-un ton? – lasă așa! zice-altul ce predică-n amvon. ce aiuriți și ăștia,

Orașul s-a trezit cu același zgomot de șenile. Rutinei de ieri i s-a adăugat astăzi o peliculă groasă de mâzgă morală: am privit, de la nivelul trotuarului, spectacolul pur al parvenitismului și al

După cum ţi-am mai spus, după cum ţi-am jurat, Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc, Doar că toamna m-a luat, iar m-a luat la-njurat Şi mă scuipă cu ploi şi cu frunze de nuc. Nu mai

am înșeuat noaptea am urmărit memoria ecvestră a faldurilor întunericului am desfăcut colajele lampadarelor de pe plaja cu nisip de onix am numărat pași ape concentrice răspândind raze subțiri egrete

Grig depășise de ceva timp complexul de inferioritate legat de etnia lui, acum era împăcat cu originile pe care le avea, oricum pe timpul verii nu putea nega evidența, așa că începuse să facă