Talabă Nela

Veacul bate, clipa sună, pleoapele-și închid aripa ca niște uși trase în grabă. Pe zid umbra unui copac se sprijină, dar sunetul e dat pe mute și nu sesizează nimeni cum geme. Ca într-un somn pe

În cartea de iarbă , Dumnezeu pășește pe sub copacul vieții, înveșmântat în semințele focului, cu un cuvânt binevestitor pe umăr. Adam, cu degetele înfipte în lut, caută sămânța bobului de rouă. În

Înnoadã-mi pe sub privire lacrimile care ard! Adunã-mi grãmãjoarã cenuşa de pe vad şi spalã-mi cu ea cuvintele ce au cãzut pe pietre şi încã n-au gãsit al încolţirii loc! Grãbeşte, îngere, cât nu mã

999 de cocori de hârtie sunt gata să-și ia zborul prin aerul de cenușă. Nu pot decola până ce nu îl termin pe ultimul. Lucrul stagnează. Nu mai am material. Am încercat să cârpesc din carnea

Fetele cu viori sunt flori de mare pe care valurile îşi înstruneazã arcuşul. Ele bat la uşa inimii tale şi se strecoarã ca-ntr-o scoicã. O, fetele, viorile! Când dor de ele îţi va fi ascultã-ţi

Am crezut că văd și eu viața. Ce culori, ce nuanțe distingeam! Aveam curajul să îmbin și să combin: culori care se țes între galben și turcoaz, alb și albastru, combinații ca respirații de

De la potopul lui Noe, apele trec peste pietrele ancestrale, spre orizonturi de spumă și umbră. Chiar și sentimentele, cu aripi de ceață, se izbesc de stâncile sufletului, nerăbdătoare să curgă mai

Realitatea mă împinge… Cad uneori fără zgomot, alteori cu un ecou care se pierde în mine. Depinde cum cad. În noroi, ochii mei văd florile care încă tresar, fragile, strivite sub pași grei, ca

Pustiul arde, șerpii nasc cuvinte vii - lumina bâjbâie. Pânză de păianjen întinde spații interzise - apa a secat. Puii de năpârcă viermuiesc sub noroiul lumii - sufletul încă respiră.

Pupila arzãtoare a zilei naşte ieşiri din infern, îmbrãţişãri şi însetãri de aur nestrecurat prin filtrul vorbelor de lemn. Pe drumul neumblat al secundei de-acum vin mierlele neştiutoare nici de

Striga poetul, în timp ce umbra lui prelungã drum îşi croia prin mãrãcini: „Pregãtiţi-vã urechea cu grijã! La firul ierbii! Aplecaţi-vã şi ascultaţi: arpegii îngereşti rãsunã, acorduri minore în

Dansuri iluzorii, paşi aleatorii pe strãine teritorii... Muntele respira dupã fluxul şi refluxul inimii tale. Mai pot ritmul vechi sã-l ţin, între Balada pentru Adeline și steaua Alderamin - a

Insule de nori capitoneazã tãcerea ta. Pe cer a rãsãrit soarele, iar în inima mea ard toate stelele nopţii. Pãşesc prin visele tale cu tãlpile goale pe jãratec, legatã la ochi. Aripile mi-au luat

Dalta îngheţatã a tãcerii ne desparte în monade care se rostogolesc spre puncte nedefinite din spaţiu, pe traiectorii haotice, browniene. Uneori, eu încerc sã regãsesc inorogul alb, care renaşte doar

Spaţiile goale ne-au cucerit, monade care se rostogolesc și vibreazã deasupra singurãtãţilor din noi. Urlã cu guri flãmânde la lunã, trepideazã tãindu-ne respiraţia, ca nişte lasere de

Ce greu e sã cerşeşti la porţile luminii şi sã primeşti doar o sticluţã cu timpul comprimat! Ai vrea s-alergi dupã secundele ce au luat-o înapoi, pe cãrãrile de fum ale amintirii. Nu poţi privi în

Peste pleoapele închise ca două răni, umbrele cerului se strecoară în căutarea cailor sălbatici fără de lume, care au găsit dincolo de mine un orizont cu verzi amurguri lunare, hotare neatinse,

Singurãtatea îşi aşeazã vertebrele uscate lângã mine, îmi face semne de neînţeles, şi capul îi scârţâie asemenii unei osii neunse. Cu ascuţitele-i falange, îşi zgârie adânc numele pe inima mea. Şi

Stai lângă mine. Lumina ochilor tăi Aprinde altarul invizibil dintre noi, Inima mea e clopotul ce bate, Respirațiile noastre sunt rugăciuni mute, Iar spațiul dintre noi devine dens, palpabil. Fiori

Dormi! Lasã-ţi capul pe braţul meu şi coboarã în somn ca într-o corabie ce te va purta pe ape nemaiîntâlnite, nemaiînchipuite. Dormi! Dacã vei ajunge la ţãrm, te vor aştepta arhangheli cu flori de

Încãrunţeşte lumina! Azi i-am zãrit un fir alb ascuns în pieptãnãturã. Nu ţine cont de ani. Vrea ea sã fie cochetã, dar umblã cu capul în nori și nu ia seama pe unde calcã. Abia am reuşit sã o

Dorul meu se dizolvã în cerneala privirii tale. Nici nu bãnuieşti cã în vene nu mai e sângele tãu, ci eu cu inepuizabilul meu dor! Şi, oricât mã topesc, rãmâne mereu din aripile mele o panã