Veacul bate,
clipa sună,
pleoapele-și închid aripa
ca niște uși trase în grabă.
Pe zid
umbra unui copac se sprijină,
dar sunetul e dat pe mute
și nu sesizează nimeni cum geme.
Ca într-un somn pe
Arșița scotea aburi fierbinți
din pământ.
Aerul devenise atât de greu,
încât respirația
semăna cu o piatră.
Tata, în pragul casei,
scruta cerul.
Poate, poate...
Vocea lui a răsunat ca un
În cartea de iarbă ,
Dumnezeu pășește
pe sub copacul vieții,
înveșmântat în semințele focului,
cu un cuvânt binevestitor
pe umăr.
Adam,
cu degetele înfipte în lut,
caută sămânța bobului de rouă.
În
Înnoadã-mi pe sub privire
lacrimile care ard!
Adunã-mi grãmãjoarã
cenuşa de pe vad
şi spalã-mi cu ea
cuvintele
ce au cãzut pe pietre
şi încã n-au gãsit
al încolţirii loc!
Grãbeşte, îngere,
cât nu mã
999 de cocori
de hârtie
sunt gata să-și ia zborul
prin aerul
de cenușă.
Nu pot decola
până ce nu îl termin pe ultimul.
Lucrul stagnează.
Nu mai am material.
Am încercat să cârpesc
din carnea
Fetele cu viori
sunt flori
de mare
pe care valurile
îşi înstruneazã
arcuşul.
Ele bat la uşa inimii tale
şi se strecoarã
ca-ntr-o scoicã.
O, fetele, viorile!
Când dor de ele îţi va fi
ascultã-ţi
Am crezut că văd și eu viața.
Ce culori, ce nuanțe distingeam!
Aveam curajul să îmbin și să combin:
culori care se țes între galben și turcoaz,
alb și albastru,
combinații ca respirații de
De la potopul lui Noe,
apele trec peste pietrele ancestrale,
spre orizonturi de spumă și umbră.
Chiar și sentimentele, cu aripi de ceață,
se izbesc de stâncile sufletului,
nerăbdătoare să curgă mai
Ce vină au pietrele
când sunt tulburate din liniștea lor milenară?
Pășesc cu grijă și le privesc.
Cine le-a măsurat cu ochi hulpavi?
Ce gânduri babilonice au îngrămădit
piatră peste piatră peste
Realitatea mă împinge…
Cad uneori fără zgomot,
alteori cu un ecou care se pierde în mine.
Depinde cum cad.
În noroi, ochii mei văd
florile care încă tresar,
fragile, strivite sub pași grei,
ca
Pustiul arde,
șerpii nasc cuvinte vii -
lumina bâjbâie.
Pânză de păianjen
întinde spații interzise -
apa a secat.
Puii de năpârcă
viermuiesc sub noroiul lumii -
sufletul încă respiră.
Pupila arzãtoare a zilei
naşte ieşiri din infern,
îmbrãţişãri şi însetãri
de aur
nestrecurat prin filtrul
vorbelor de lemn.
Pe drumul neumblat al secundei de-acum
vin mierlele
neştiutoare
nici de
Striga poetul,
în timp ce umbra lui prelungã
drum îşi croia prin mãrãcini:
„Pregãtiţi-vã urechea cu grijã!
La firul ierbii!
Aplecaţi-vã şi ascultaţi:
arpegii îngereşti rãsunã,
acorduri minore
în
Dansuri iluzorii,
paşi aleatorii
pe strãine teritorii...
Muntele respira
dupã fluxul şi refluxul inimii tale.
Mai pot ritmul vechi sã-l ţin,
între Balada pentru Adeline
și steaua Alderamin -
a
Insule de nori capitoneazã tãcerea ta.
Pe cer a rãsãrit soarele,
iar în inima mea ard toate stelele nopţii.
Pãşesc prin visele tale cu tãlpile goale pe jãratec,
legatã la ochi.
Aripile mi-au luat
Dalta îngheţatã a tãcerii
ne desparte
în monade care se rostogolesc
spre puncte nedefinite din spaţiu,
pe traiectorii haotice, browniene.
Uneori, eu încerc sã regãsesc
inorogul alb,
care renaşte doar
Spaţiile goale ne-au cucerit,
monade care se rostogolesc
și vibreazã deasupra singurãtãţilor din noi.
Urlã cu guri flãmânde
la lunã,
trepideazã tãindu-ne respiraţia,
ca nişte lasere de
Ce greu e sã cerşeşti
la porţile luminii
şi sã primeşti
doar o sticluţã cu timpul comprimat!
Ai vrea s-alergi dupã secundele
ce au luat-o înapoi,
pe cãrãrile de fum ale amintirii.
Nu poţi privi în
Peste pleoapele închise ca două răni,
umbrele cerului
se strecoară
în căutarea cailor sălbatici
fără de lume,
care au găsit dincolo de mine
un orizont cu verzi amurguri lunare,
hotare neatinse,
Singurãtatea îşi aşeazã
vertebrele uscate
lângã mine,
îmi face semne de neînţeles,
şi capul îi scârţâie
asemenii unei osii neunse.
Cu ascuţitele-i falange,
îşi zgârie adânc numele
pe inima mea.
Şi
Stai lângă mine.
Lumina ochilor tăi
Aprinde altarul invizibil dintre noi,
Inima mea e clopotul ce bate,
Respirațiile noastre sunt rugăciuni mute,
Iar spațiul dintre noi devine dens, palpabil.
Fiori
Dormi!
Lasã-ţi capul pe braţul meu
şi coboarã în somn
ca într-o corabie
ce te va purta pe ape nemaiîntâlnite,
nemaiînchipuite.
Dormi!
Dacã vei ajunge la ţãrm,
te vor aştepta arhangheli
cu flori de
Încãrunţeşte lumina!
Azi i-am zãrit
un fir alb
ascuns în pieptãnãturã.
Nu ţine cont de ani.
Vrea ea sã fie cochetã,
dar umblã cu capul în nori
și nu ia seama pe unde calcã.
Abia am reuşit sã o
Dorul meu se dizolvã
în cerneala privirii tale.
Nici nu bãnuieşti
cã în vene
nu mai e sângele tãu,
ci eu cu inepuizabilul meu dor!
Şi,
oricât mã topesc,
rãmâne mereu
din aripile mele
o panã