agonia Agonia - Ateliere Artistice | Reguli |  Contact | Înscrie-te

A Cultural and Literary Portal


Agonia - Ateliere Artistice




Informaţii generale Agonia.Net

De ce Agonia ?
Ce este Agonia.Net ?
Regulament de funcţionare.
întrebări şi răspunsuri, "mic" ghid de utilizare
Steluţele - pentru ce se acordă ele?
Contact
Publicitate în site


De ce Agonia?

De ce nu? Agonia înseamnă exact ceea ce ar trebui să însemne!
"Agonia" vine din latină şi înseamnă luptă, zbatere, preocupare.
în greaca veche este "agOn" şi înseamnă competiţie. înseamnă concurs public. înseamnă luptă şi înseamnă zbatere!
Zbaterea pentru a fi cel mai bun. Zbatere pentru a învinge. Zbatere pentru a realiza Ceva.
Cum? Cu noi. Tu creezi şi scrii - noi vom comenta. Noi scriem - tu poţi comenta. Poţi participa la o varietate infinită de jocuri ale minţii care te vor conduce către o victorie personală şi către victoria noastră comună, o victorie a acestei comunităţi. Fiindcă de acum faci parte dintr-o comunitate.

Ce este Agonia.Net ?

  • www.agonia.net este un portal interactiv internaţional cu profil literar, format din mai multe comunităţi culturale. Ceea ce ne propunem este să construim şi să întărim diferite căi de comunicare între aceste comunităţi, prin intermediul subiectelor de natură literară şi chiar socială. Cea mai importantă facilitate a acestui site constă în inter-relaţionarea dintre comunităţi lingvistice diferite (engleză, română, franceză, spaniolă, italiană, rusă etc), ce rezultă din posibilitatea de a traduce on-line orice text (propriu sau al altui autor) prezent în site.
  • în afară de majoritatea textelor existente în site, care se încadrează în categoria principală POEZIE, există proză, articole de tehnică literară, eseuri, recenzii şi articole de interes general pe mai multe teme cultural-sociale. Pe marginea celor mai multe dintre aceste texte se poartă discutii. Site-ul conţine şi o vastă bibliotecă virtuală, cu numeroase texte ale autorilor consacraţi.
  • Vizitatorii neînregistraţi pot accesa majoritatea textelor existente în site fără a putea introduce texte sau comentarii.
  • Orice vizitator poate deveni membru al site-ului în cazul în care doreşte să scrie texte şi/sau să comenteze textele celorlalţi membri.
  • Procedura de înscriere durează câteva minute şi necesită câteva informaţii personale şi existenţa unui cont de e-mail valid.
  • Între membrii site-ului există diferenţe de clasificare. Membrii cu o vechime mai mare, cu activitate susţinută pe site şi care au contribuit la dezvoltarea şi întreţinerea portalului au un nivel mai ridicat de acces şi au diverse avantaje faţă de nou-veniţi, ca de exemplu: textele şi comentariile introduse de ei apar imediat în site atât în pagina personală cât şi în pagina principală de texte. Ceilalţi membri pot trimite texte şi comentarii însă acestea apar în site în funcţie de nivelul de acces al fiecăruia, sau în funcţie de opţiunea editorilor. Datorită eforturilor susţinute ale acestora din urmă, putem afirma că textele şi comentariile care nu sunt aprobate automat sunt revizuite acum în maxim câteva ore.
  • Nivelul unui membru agonia.net poate să difere de la o comunitate lingvistică la alta. Fiecare membru deţine o pagină personală în care apar toate textele introduse de acesta, indiferent de limba în care au fost scrise, însă afişarea textelor în pagina respectivă se face în funcţie de limba activă la momentul vizualizării.

Regulament de funcţionare.


1. Înscrierea în site şi promovarea
2. Introducerea de texte
3. Introducerea de comentarii
4. Nivelurile de acces
5. Facilităţi speciale
6. Politică de publicare şi Drepturi de Autor

Cap 1. înscrierea în site şi promovarea

  • 1.1 Pentru înscriere foloseşte formularul existent pe site. Pentru a te asigura de accesul la nivelurile superioare trebuie să completezi cât mai exact informaţiile cerute în formular.
  • 1.2 Sunt obligatorii următoarele informaţii: adresa email valabilă, Nume şi Prenume (pentru numele necorespunzătoare, incomplete sau «la mişto», autorul este penalizat cu nivel -10). Biografia, cu date reale de identitate, este obligatorie. Doar numele, oraşul de reşedinţă şi datele menţionate în câmpul motto şi la biografie vor fi vizibile pe site.
  • 1.3 Nu este permisă utilizarea mai multor conturi. În momentul depistării, conturile pot fi şterse fără avertisment.
  • 1.4 în momentul înregistrării vei primi acces pentru a participa la o parte din activităţile site-ului. Activităţile principale sunt introducerea de texte şi de comentarii la texte. Pentru început vei avea acces la aceste facilităţi însă textele trimise vor fi verificate de editori. Nivelurile de acces sunt explicate pe larg în capitolul 4.
  • 1.5 Promovarea la un nivel superior (eventual retrogradarea) este decisă de un editor şi se realizează pe baza activităţii tale în site. Astfel, participarea regulată şi activă cu texte şi comentarii valoroase, introducerea de texte în biblioteca de autori consacraţi, participarea cu opinii obiective la zona de atelier, utilizarea caracterelor specifice limbii (diacritice), şamd, îţi pot aduce un nivel superior. Dacă ţi se pare că ai fost uitat poţi semnala acest lucru prin email către adresa de contact şi vei primi vizita unui editor, care va decide în consecinţă.

Cap 2. Introducerea de texte

    Dacă în momentul introducerii unui text nou, autorul are un nivel corespunzător de acces, textul este publicat imediat. Dacă nu, textul ajunge într-o coadă de verificare pentru a fi confirmat de un editor. Dacă acel text nu corespunde criteriilor de publicare, el este refuzat şi trebuie corectat. Toate textele publicate, direct sau după eventualele corecturi, nu vor mai putea fi şterse. Orice modificare ulterioară se va reflecta pe text, sub forma unei versiuni "actuale", în timp ce versiunea aprobată iniţial este păstrată intactă. În cazul în care textul a fost modificat, versiunea afişată la accesarea textului este cea curentă, versiunea iniţială fiind disponibilă prin intermediul unui link. În cazul în care textul a fost modificat semnificativ este posibil ca sistemul de publicare să afişeze textul original la accesare, caz în care textul curent va fi disponibil printr-un link. Această metodă de publicare garantează autorilor că primul moment al publicării şi versiunea originală sunt înregistrate permanent, rezolvând astfel eventualele probleme ulterioare legate de plagiat sau drepturile de autor.
  • 2.1 înainte de a introduce un text, asigură-te că ai selectat limba corespunzătoare. Dacă întroduci un text într-o altă limbă selectează în prealabil interfaţa în limba respectivă şi autentifică-te din nou, daca e cazul, cu aceleaşi date de conectare.
  • 2.2 Pe formularul de introducere verifică încadrarea corectă a textului (tip text), subtopica acolo unde este cazul (Ex: tip-poezie, subtopica-haiku).
  • 2.3 Textele care nu respectă regula de mai sus şi textele care nu sunt introduse folosind ortografia şi punctuaţia corectă vor fi refuzate spre revizuire din partea autorului.
    - Reguli de bază, de ortografie şi punctuaţie:
    • a. Este permisă atât utilizarea ortografiei cu â din a, cât şi cea cu î din i. Folosirea diacriticelor este obligatorie. Diacriticele sunt obligatorii pentru ambele variante de scriere. Textele fără diacritice vor fi "refuzate pentru corectură" sau încadrate la atelier, indiferent de nivelul de acces al autorului.
    • b. Se va pune obligatoriu spaţiu după fiecare semn de punctuaţie, cu excepţia sfârşitului de paragraf unde se va folosi ENTER. Nu se pune spaţiu înainte de semnele de punctuaţie cu excepţia semnelor de citat, care se folosesc "în mod specific".
    • c. Nu este permisă utilizarea majusculelor pentru cuvinte sau propoziţii întregi. Nu vor fi aprobate textele care nu au titlul înscris în câmpul special destinat acestuia.
    - Recomandări pentru înscrierea de texte:
    • d. Nu introduceţi mai mult de trei texte de aceeaşi natură pe zi. În cazul în care introduceţi masiv texte în site, riscaţi ca textele să ajungă "exilate" temporar în pagina voastră de autor, indiferent de nivelul de acces.
    • e. Evitaţi să faceţi comentarii la propriile texte, cu excepţia cazurilor în care aveţi informaţii sau răspunsuri relevante de oferit. Evitaţi comentariile de genul "Mulţumesc pentru păreri!", "Te mai aştept.", "Îmi place mult ce faci!".
  • 2.4 De asemenea, textele care conţin limbaj vulgar şi nu sunt marcate ca atare, textele cu caracter extremist şi atacurile la persoană vor fi refuzate fără explicaţii.
  • 2.5 Textele cu conţinut dubios, discutabil şi incoerent vor fi refuzate sau, după caz, vor fi aprobate cu restricţie de apariţie. Astfel, textele vor fi trimise către atelier şi supuse analizei sau direct în pagina autorului.
  • 2.6. Nu se admite retragerea şi repostarea unui text. Textele retrase în trecut nu mai pot fi recuperate decât, eventual, cu acordul şi asistenţa unui editor. Textele retrase şi repostate vor fi refuzate permanent, fără avertisment, indiferent de nivelul de acces al autorului.
  • 2.7 Nu se admite inserarea de link-uri către alte site-uri în texte sau comentarii. În texte şi comentarii se admit link-urile către imagini sau alte tipuri de conţinut care ar completa textul respectiv. Link-urile se inserează numai în cod html, nu copy-paste. Link-uri către pagini proprii externe sau alte site-uri sunt admise numai în câmpul dedicat din profilul fiecărui autor.
  • 2.8 Nu se admite inserarea de elemente grafice, animate sau statice, în profilul autorului.

Cap 3. Introducerea de comentarii

  • 3.1 înainte de a introduce un comentariu asigură-te că ai selectat limba corespunzătoare textului şi comentează NUMAI în acea limbă, cu excepţia cazurilor în care autorul sau un editor a solicitat altceva.
  • 3.2 Dacă se observă încălcări repetate ale regulilor de ortografie şi punctuaţie comentariile vor fi refuzate.
  • 3.3 Comentariile care conţin limbaj vulgar, care au caracter extremist şi atacurile la persoană vor fi refuzate fără explicaţii.
  • 3.4 De asemenea, vor fi refuzate şi comentariile fără conţinut, de tipul "extraordinar", "vai, ce frumos" etc.
  • 3.5 Comentariile nejustificate la textele proprii sau comentariile depistate ca provenind de la acelaşi utilizator (conturi diferite, fraţi, surori, cumetri), vor fi refuzate şi vor conduce şi la sancţionarea membrilor respectivi.
  • 3.6 Comentariile care sunt considerate "in afara subiectului" vor fi aprobate semi-vizibil (off-topic) sau refuzate. Textele la care autorul a generat, provocat sau incurajat comentarii "in afara subiectului" vor fi degradate in categoria "doar in pagina autorului", in asa fel incat orice comentarii ulterioare sa nu mai apara in lista principala de comentarii.

Cap 4. Nivelurile de acces

ATENTIE! Nivelurile de acces nu reflectă doar valoarea unui autor sau a textelor pe care acesta le publică pe site, ci şi nivelul de acces tehnic la facilităţile existente în site, şi eventual a nivelului de credibilitate pe care acesta îl are relativ la funcţionarea pe ansamblu a facilităţilor site-ului.
  • 4.1 nivelul 0 - "membru nou" - acest nivel este echivalent nivelului de înscriere. La acest nivel:
    • a. - textele şi comentariile tale vor intra în site după ce sunt verificate de un editor.
    • b. - poţi participa la chat, forum, atelier etc
    • c. - nu poţi participa la facilităţile care presupun interacţiune rapidă: textele interactive, altele
    • d. - poţi ajunge la acest nivel şi în cazul în care îţi retragi un număr mare de texte sau datorită nerespectării unor reguli aplicabile la nivelurile superioare.
  • 4.2 nivelul 10 - "comentator"
    • a. - singura diferenţă faţă de nivelul 0 este că la introducerea de comentarii acestea vor apărea fără verificarea de către editori.
  • 4.3 nivelul 50 - "membru obişnuit"
    • a. - textele şi comentariile sunt publicate direct, în momentul introducerii acestora, însă textele nu apar automat pe indexul site-ului www.poezie.ro ci doar în listele de texte
    • b. - autorii de la acest nivel sunt candidaţi la nivelul următor dar care au informaţii de înregistrare incomplete sau incerte (oraş, adresă, biografie etc)
    • c. - pentru obtinerea unui nivel superior nivelului de acces 50, biografia din pagina personala este obligatorie. Biografia trebuie să conţină minim: data naşterii, locul de domiciliu, ocupaţia, realizări literare, în cazul în care acestea există.
  • 4.4 nivelul 100 - "membru comunitate"
    • a. - textele şi comentariile întră fără să treacă prin filtrul editorilor, inclusiv pe pagina index a siteului
    • b. - poţi participa la toate activităţile site-ului: texte interactive, concursuri etc
    • c. - poţi propune articole, folosind această opţiune la "tip text" şi selectând o topică din cele disponibile. Un editor va revizui acest articol şi îl va publica, în funcţie de subiect şi conţinut în lista de articole pe una din topici sau numai în pagina autorului (sau deloc).
    • d. - poţi efectua traduceri în alte limbi disponibile pe agonia.net.
  • 4.5 nivelul 105 - "membru cu posibilităţi HTML"
    • a. - poate introduce texte care conţin formatări HTML
  • 4.5 nivelul 110 - "membru remarcat"
    • a. - poate propune texte tip "concurs". Propunerile vor fi verificate şi aprobate sau refuzate de un editor
  • 4.6 nivelul 120 - "poate recompensa texte"
    • a. - poate acorda "stele", o modalitate de marcare a textelor bune astfel încât acestea să se remarce in lista principala de texte a site-ului.
    • b. - "stelele" vor fi acordate doar pentru texte foarte bune şi specificând prin comentariu motivele acordării acestei "distincţii", vezi şi ghidul de acordare al steluţelor
    • c. - poate propune texte tip "articol comunitar" (vezi facilităţile speciale). Propunerile vor fi verificate şi aprobate sau refuzate de editori
    • d. - poate începe un text interactiv nou şi stabileşte titlul acestuia.
  • 4.7 nivelul 140 - "organizator concursuri"
    • a. - poate înscrie texte tip "concurs" fără să fie necesară confirmarea unui editor.
  • 4.8 nivelul 150 - "columnist"
    • a. - poate înscrie texte tip "articol" inclusiv ilustraţie, texte care sunt aprobate imediat şi incluse în topica aleasă. Pentru apariţia acestora pe prima pagină a siteului este necesară aprobarea unui editor
  • 4.9 nivelul 160 - "critic avizat"
    • a. - poate înscrie comentarii care apar în poziţie privilegiată pe textele comentate. (facilitate temporar inactivă)
  • 4.10 nivelul 200 - "editor"
    • a. - verifică (aprobă, reclasifică sau refuză) texte şi comentarii ale membrilor
    • b. - promovează articole în poziţia de articol principal pe topici
    • c. - poate schimba nivelurile de acces ale autorilor
    • d. - verifică conţinutul dicţionarelor (rime, autori clasici-consacraţi)
    • e. - verifică biblioteca virtuală (texte duplicat, autori duplicat etc)
    • f. - poate modifica într-o anumită măsură limba la care a fost încadrat un text
  • 4.11 nivelul 250 - "super-user"
    • a. - poate promova şi degrada editori
    • b. - poate modifica limba la care a fost încadrat un text
    • c. - păstrează legătura cu super-userii de pe celelalte limbi
  • 4.12 nivelul 300 - "admin"

    OBS: nerespectarea regulilor de mai sus ca şi exploatarea lipsei unei reguli (de bun simţ) conduce la retrogradarea acestui membru, indiferent de nivelul lui de acces.

  • 4.13 nivelul -10 - "cartonaş galben" - acordat pentru greşeli repetate şi dovadă de rea-voinţă
    • a. - textele introduse nu vor apărea decât în pagina cu lista lui de texte după verificarea unui editor.
  • 4.14 nivelul -20 - "cartonaş roşu" - acordat pentru dispreţ faţă de regulile şi membrii site-ului, sau pentru plagiat.
    • a. - nu poate posta decât texte de tip "personal" care vor apărea numai în pagina acestui autor după verificarea unui editor.
    • b. - nu mai poate posta comentarii
    • c. - nu mai poate promova decât cu acordul unui super-user sau admin.
      Obs: e mai bine să nu ajungeţi la acest nivel.

Cap 5. Facilităţi speciale: (vor fi actualizate în curând)

  • 5.1 Atelier - o suită de facilitati si exercitii interactive si totodata zona in care textele mai putin reusite pot fi comentate, discutate, imbunatatite
    • participarea activa la facilitatile oferite de atelier va fi evaluata si este luata in considerare pentru promovarile membrilor site-ului.
  • 5.2 Comunităţi - pagini speciale care conţin materiale dedicate unui grup cu interese sau particularităţi comune (geografice, de orientare literară etc)
  • 5.3 Dicţionar de rime - o facilitate care permite găsirea cuvintelor cu terminaţii similare şi care ar putea fi dezvoltată pentru a corespunde mai bine cu descrierea sa
  • 5.4 Text interactiv
  • 5.5 Chat - în cazul în care sunt semnalate abuzuri, această facilitate va fi desfiinţată fără preaziv
  • 5.6 Forum - facilitate desfiinţată datorită numeroaselor abuzuri
  • 5.7 Galerie foto - necesită un cont de acces separat
  • 5.8 Traduceri texte - facilitatea există pe fiecare text existent în site şi permite executarea unei traduceri care va rămâne asociată cu textul original.
  • 5.9 Limbaj explicit - autorii care introduc texte ce conţin limbaj explicit sunt obligaţi să le marcheze ca atare folosind noua opţiune existentă în pagina de introducere de texte sau, în cazul textelor deja introduse, acestea trebuie re-editate şi marcate ca atare. Textele marcate "limbaj explicit" nu sunt scutite de clasificarea la "Atelier" sau "Doar pagina autor", aceste clasificări editoriale fiind necesare pentru a ne asigura că textele slabe nu pătrund în pagina principală a siteului chiar dacă sunt deja marcate "Limbaj Explicit".
  • 5.10 Colectiile - Pentru mai multe informatii consultati acest articol despre colectii si acest material dedicat colectiilor

Cap 6. Politică de publicare şi Drepturi de autor

  • 6.1 Toate textele publicate pe www.agonia.net aparţin autorilor textelor (membrilor site-ului) în afara cazului în care aceştia specifică altceva.
    Proprietarii agonia.net îşi asumă dreptul de a publica în formă electronică sau tipărită, în numele agonia.net (agonia.ro sau poezie.ro), orice texte de orice natură publicate în acest site.
    în acest caz, autorii vor fi notificaţi urmând ca orice drepturi materiale rezultate explicit şi direct în urma publicării individuale a acestora să revină autorilor conform reglementărilor legislative în vigoare.
  • 6.2 Agonia.net nu îşi asumă nici o responsabilitate legată de provenienţa textelor trimise de membrii site-ului
    Agonia.net pedepseşte plagiatul prin excluderea de pe site. în cazul în care depistaţi texte publicate aici care lezează în orice fel drepturile dumneavoastră sau ale altor persoane cunoscute sau necunoscute, vă rugăm să ne semnalaţi acest lucru la [email protected], împreună cu informaţiile necesare pentru a putea verifica sesizarea dumneavoastră.
  • 6.3 Protejarea textelor introduse pe site. Noile facilităţi ale site-ului includ reţinerea pe termen nedefinit a versiunii iniţiale a fiecărui text publicat şi a celei mai curente versiuni a fiecărui text. Versiunea iniţială este reţinută integral (titlu, conţinut şi data publicării iniţiale) şi nu poate fi modificată.
    Agonia.net nu păstrează variantele intermediare şi data la care a fost realizată fiecare modificare.
    Noi considerăm că orice bănuială apărută asupra unuia sau a mai multor texte ale acelui autor vor conduce la discreditarea acestuia, indiferent dacă publicarea s-a făcut online sau în volum tipărit.
  • 6.4 Publicarea unui text pe site este echivalentă cu publicarea în formă tipărită datorită imposibilităţii de a şterge un text odată ce acesta a fost acceptat spre publicare. Varianta originală acceptată spre publicare are acelaşi regim ca publicarea tipărită, în sensul în care varianta iniţială nu mai poate fi modificată sau eliminată, orice modificări ulterioare având caracterul de "reeditare" a versiunii iniţiale, însă versiunea iniţială este păstrată şi va fi disponibilă permanent prin intermediul site-ului. Acelaşi regim este aplicat şi comentariilor publicate pe site, care nu suportă ştergeri sau orice alte modificări ulterioare.

Publicitate în site.

Tarife Orientative
Afişări de baner:

  • 10 usd/1000 afişări baner liderboard
  • 5 USD/1000 afişări baner 468x60 pixeli
  • 4 USD/1000 afişări baner 290x60 pixeli
  • 3 USD/1000 afişări baner 120x60 pixeli
  • ~2 USD/1000 afişări anunţ text
    Comanda minima: 10.000 afişări
    In funcţie de cerinţe şi de dimensiunea campaniei vă putem oferi sau asigura şi creaţia pentru banere.

    Discount-uri.
    Agentii: +-10% sau în funcţie de cantitate.
    Plata se face în baza unui contract în termen de 3 zile de la începerea campaniei, pe baza facturii emise în prima zi de campanie.

    Statisticile sunt furnizate prin intermediul sistemului propriu de contorizare, sistem bazat pe o versiune publica de Adserver care oferă informaţii detaliate despre vizitatori, click-uri etc.
    Vă invităm să ne contactaţi pentru propuneri de colaborare mai complexe.

    Agonia.Net are mai multe posibilităţi de parteneriat pentru publicitate. Pentru mai multe informaţii vă invităm să ne scrieţi, preferabil în română sau engleză, la adresa [email protected]





  • 


    Întrebări des întâlnite şi răspunsuri


    • a. Cum pot să corectez un text care îmi aparţine? Accesezi textul respectiv, verifici dacă eşti autentificat în site şi vei găsi în partea de jos a paginii, după căsuţa cu comentarii un link care îţi permite să editezi textul: "Acest text îţi aparţine: Poţi edita acest text"
    • b. Cum pot să introduc un text al unui autor clasic? Accesezi pagina "Clasici" (sub linkul Membri) şi găseşti acolo un link "Adaugă un text consacrat" care te duce în pagina de adăugare. Acolo verifici întâi dacă autorul există în lista de clasici şi dacă nu există poţi accesa link-ul de acolo ca să îl adaugi.
    • c. Cât durează până când îmi este aprobat un text? În funcţie de nivelul tău de acces textul apare automat sau trebuie aprobat de un editor. Editorii fac această muncă voluntar, însă de obicei textele şi comentariile sunt aprobate într-un interval de câteva minute până la câteva ore. Dacă ai trimis foarte multe texte deodată e posibil ca o parte din acestea să fie aprobate doar în ziua următoare
    • d. Câte texte pot trimite într-o zi? Tehnic poţi trimite oricâte texte într-o zi. Totuşi, este recomandat să nu trimiţi mai multe de 3 texte unul după altul şi mai mult de 5 texte în aceeaşi zi. Toate textele vor fi aprobate până la urmă, însă este posibil ca o parte din ele să fie amânate pentru a doua zi pentru a nu intoxica prima pagină a listei de texte cu materialele aceluiaşi autor.
    • e. De ce mi-a fost refuzat un text (sau clasificat ca Atelier sau Paginăutor)? Citeşte cu atenţie regulile site-ului. Cel mai probabil este că ai încălcat una din regulile elementare. Textele trimise la Atelier sunt însoţite de obicei de un comentariu explicativ. Textele trimise în pagina de autor sunt texte care nu respectă anumite reguli ale site-ului sau care nu au caracter literar şi/sau cultural. De asemenea, textul poate fi trimis în "Paginăutor" în cazul în care autorul acelui text a încălcat una din regulile siteului printr-un comentariu publicat în subsolul propriului text sau dacă a direcţionat chiar el comentariile într-o zonă care nu are legătură cu materialul în cauză.
    • f. Ce sunt "subiectele fierbinţi"? De ce apar acolo şi texte slabe? Subiectele fierbinţi sunt texte care au acumulat un număr mare de comentarii relevante. Se întâmplă uneori ca unele texte slabe să genereze discuţii aprinse şi atunci aceste texte întră automat la "Subiecte Fierbinţi". Tentativele de forţare a clasării unui text în categoria subiecte fierbinţi va fi sancţionată cu reclasarea acelui text şi plasarea lui doar în "Pagina Autor".
    • g. Am tradus un text. Cum îl introduc în site? Dacă textul pe care l-ai tradus aparţine unui clasic şi nu există încă pe site va trebui să întroduci mai întâi textul în varianta originală folosind opţiunea de adăugare de texte clasice (vezi mai sus cum), să aştepţi aprobarea acestuia de un editor şi apoi să trimiţi traducerea conform instrucţiunilor ce urmează. După ce faci Login, accesezi textul pentru care vrei să înscrii o traducere şi faci click pe butonul "Trimite" din rubrica "Traduceri ale acestui text" aflată exact înainte de zona de comentarii. Vei fi trimis către un formular care conţine (pentru referinţă) varianta originală a textului şi un spaţiu în care poţi introduce traducerea ta. Nu uita să selectezi limba în care ai tradus textul. Traducerea va apărea după ce va fi verificată şi aprobată de un editor de pe limba în care ai tradus textul.
    • h. Cum pot să mă retrag de pe acest site? Conturile create pe site sunt permanente. Pentru că site-ul conţine discuţii realizate prin comentarii la texte, comentariile nu pot fi modificate/şterse, fiindcă ar exista riscul pierderii sensului comentariilor următoare. Dacă decizi să îţi încetezi activitatea pe site este suficient să îţi retragi toate textele şi atunci contul tău va dispărea automat din lista de membri. Pagina va rămâne în continuare asociată cu toate comentariile pe care le-ai făcut de-a lungul participării tale pe acest site.
    • i. Cum pot edita/corecta/modifica un comentariu? Vezi răspunsul anterior.
    • j. Cum pot obţine un nivel mai mare de acces? În mod normal atunci când îndeplineşti condiţiile de promovare vei fi remarcat şi promovat automat de un editor. Interesul nostru este ca toţi cei care merită un nivel de acces mai mare să fie promovaţi pentru ca munca de aprobare a editorilor să fie cât mai mică. Asigură-te că respecţii regulile de funcţionare ale site-ului şi poţi fi promovat chiar şi în prima lună de activitate, dacă activitatea ta pe site este semnificativă. Nu uita să foloseşti un nume complet şi decent chiar dacă acesta reprezintă doar un pseudonim, şi să completezi detaliile despre tine, în special biografia şi informaţiile de contact. Autori cu nume precum "Zâna Zorilor" sau "Cipcirip" nu vor putea primi niciodată nivel mai mare de 0, iar în unele cazuri materialele trimise de pe astfel de conturi nu vor putea fi incluse în listele principale de texte şi comentarii.
    • k. Cum pot face să primesc mai multe vizite şi mai multe comentarii pe textele mele? Cuvântul cheie este INTERACţIUNE. Citeşte textele altora şi implică-te în discuţiile de pe site care te interesează şi în care te simţi în largul tău. Atunci când găseşti un text interesant nu ezita să laşi un comentariu. Dacă ceea ce scrii are substanţă este foarte probabil ca autorul acelui text şi viitori vizitatori ai textului să dorească să afle cine eşti şi cum scrii. Postează texte îngrijite şi ţine cont de părerile celor care te vizitează, chiar dacă aceste păreri sunt critice. Îţi vei asigura astfel respectul şi interesul constant al celorlalţi autori activi.
    • l. De ce nu pot schimba adresa de email? O deficienţă a sistemului de mesaje nu permite schimbarea interactivă a adresei de email. Pentru a face această operaţiune poţi trimite un email de pe noua adresă email la adresa [email protected] în care să specifici că doreşti această modificare, împreună cu pseudonimul şi parola curentă.
    • m. Cum se poate pierde nivelul de acces? Fiecare autor va primi nivelul de acces care i se potriveşte în funcţie de activitatea şi comportarea pe site. Nivelul de acces nu reprezintă un barometru al valorii unui autor ci doar o clasificare tehnică care îi asigură accesul la diverse facilităţi ale site-ului. De exemplu, dacă un autor cu nivel 1000 publică texte sau comentarii ofensatoare şi nu se conformează avertismentelor editorilor, nivelul lui va fi redus în aşa fel încât comentariile şi textele sale să fie verificate de editori înainte de a fi aprobate. Dacă un autor cu nivel 120 acordă steluţe fără să respecte regulile de acordare (disponibile mai jos) nivelul lui va fi redus la 105 sau 110 astfel încât să nu mai poată beneficia de această facilitate. Dacă un autor cu 105 abuzează de tag-urile HTML el va fi avertizat şi retrogradat la 100. Exemplele pot continua. cu excepţia cazurilor evidente şi a dovezilor clare de rea-voinţă din partea celor vizaţi pentru retrogradare, editorii se consultă între ei înainte de astfel de acţiuni. ţineţi cont de faptul că nivelul este uşor de obţinut prima dată şi mult mai greu de re-obţinut după o degradare.
    • n. Ce este limba maternă (limba declarată la înscriere) şi la ce foloseşte? Deocamdată această setare nu afectează activitatea pe site. În momentul în care ea va fi activată şi utilizată va fi făcută posibilă şi modificarea ei.
    • o. Ce se întâmplă dacă îmi expiră sesiunea de lucru în timp ce scriu un text mai lung sau un comentariu? Materialul va fi înscris în site însă va fi neaprobat pentru ca editorii să poată verifica orice eventuală problemă de securitate (browsere uitate deschise prin internet cafe-uri etc). Nu retrimiteţi textul sau comentariul, el va fi aprobat de un editor cu prima ocazie şi va apărea pe site.
    • p. Cum pot afla dacă au apărut comentarii noi la un text? La textele care îţi aparţin, primeşti automat notificări pe email. Dacă vrei să afli despre comentarii noi la textele altora trebuie să apeşi butonul "anunţă-mă pe email despre comentarii noi" disponibil în fiecare pagină înainte de căsuţa de comentarii. Dacă nu primeşti emailurile verifică dacă nu cumva serviciul tău de email clasifică eronat emailurile de la agonia.net în folderul Spam sau Junk şi scoate-le de acolo pentru ca serviciul de email să înveţe această opţiune. Acelaşi lucru se aplică şi pentru newsleţer-ul nostru bilunar.
    • q. Cum pot insera imagini în text? În primul rând trebuie să fii creditat cu nivel minim 105. Apoi poţi introduce pozele de care ai nevoie în secţiunea FOTOGRAFIE a site-ului, la categoria "materiale pentru ilustraţii" şi foloseşti codul care apare sub poză pentru a face link în textul tău folosind tag-ul IMG din HTML.
    • r. Dacă am retras un text îl mai pot recupera? Cum? Daca vrei sa recuperezi un text pe care l-ai retras în trecut, o poţi face solicitând acest lucru printr-un un email trimis de pe adresa cu care eşti înscris în site, la [email protected] Periodic o mare parte din textele retrase sunt şterse definitiv, aşa că e posibil ca unele să nu mai fie recuperabile.
    • s. Cum pot şterge un text care îmi aparţine? Accesezi textul respectiv după ce te autentifici, foloseşti butonul de editare şi apoi, în pagina de editare, foloseşti butonul ŞTERGE. Confirmi operaţiunea şi textul tău este eliminat.
      Ghid de acordare al stelutelor pentru cei care au nivel minim 120.
    • z. Pot acorda steluţe (marcajul +). Când pot acorda o steluţă? Steluţele (+) pot fi acordate de membrii cu nivel de acces mai mare sau egal cu 120 la textele pe care le consideră cu adevărat deosebite. Având în vedere că interesul unei persoane pentru un text este un act foarte subiectiv, o steluţă trebuie să fie însoţită de un comentariu elaborat despre motivele acordării acelei steluţe.
      Iată genul de remarci care NU trebuie să însoţească o steluţă:
      • comentarii exclamative de tipul "oau! deosebit! incredibil! extraordinar! sunt siderat! m-ai lovit unde mă doare! m-ai dat pe spate! m-ai lăsat fără cuvinte! etc", dacă aţi rămas fără cuvinte în faţa unui text încercaţi să reveniţi pe acel text cu un comentariu elaborat atunci când v-au revenit şi cuvintele
      • propoziţii de genul "dau o steluţă ca să vadă şi alţii acest text, merită să fie citită de mai mulţi" - dacă doriţi să atrageţi atenţia asupra unui text/autor, îi puteţi dedica 2 minute pentru a elabora un comentariu decent, dacă nu o puteţi face atunci nu acordaţi nici steluţă
      • "urări de LaMulţiAni, felicitări" etc, dacă vă cunoaşteţi cu acel autor personal atunci îi puteţi trimite un email sau un mesaj printr-un sistem de Meşenger
      • o majoritate de propoziţii formată din citate din text - dacă cineva vrea să recitească o poate face chiar pe text, nu e nevoie să cităm fragmente întregi decât dacă un comentariu elaborat are neapărată nevoie să puncteze ceva printr-un citat
      • "steluţa de încurajare"dacă simţiţi nevoia să acordaţi o steluţă de încurajare asiguraţi-vă că oferiţi cât mai multe sfaturi şi informaţii utile pentru îmbunătăţirea calităţii operei acelui autor, altfel steluţa de încurajare poate rămâne doar o recompensă facilă pentru un text mediocru
      • steluţe repetate pentru texte ale aceluiaşi autor - încercaţi să alegeţi cu atenţie textele pe care le remarcaţi cu steluţă. dacă un autor merită steluţă pe fiecare text este bine ca aceste aprecieri să vină de la membri diferiţi ai site-ului. iar un autor care scrie constant bine nu mai are nevoie de încurajări şi distincţii, el îşi are asiguraţi vizitatorii prin calitatea textelor.
    • *



    Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
    Copyright 1999-2003. Agonia.Net

    Email | Politică de publicare şi confidenţialitate

    Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!