Atelier Literar

ZILELE SE SCURTASERĂ ȘI SUB BLÎNDEȚEA LUNII PLINE care plutea în cer ca o mămăligă, prietenii noștri degustau dintr-un vin de streașină adus de noul lor amic, Lambada, fermier cu rezultate

În cazul acesta nu știu cine pe cine a sedus. Eram doar un vizitator, unul care încerca să descifreze inscripția în chirilică de pe un fragment de perete aflat în Îincinta muzeului mănăstirii:С-ау

După război Grig era destul de strâmtorat cu finanțele pe când Vlad care se descurca destul de bine făcând speculă mai avea și un tată cu venituri substanțiale. De aceea îi oferea mereu bani pe care

Daan lucra de câțiva ani buni în firma de avocatură a unchiului său din Maastricht ca și specialist care oferea asistență legală specifică muzeelor din întreaga lume, biroul având relații de afaceri

Ziua de azi a început destul de promițător. Uneori, “destul” e prea mult. Alteori, prea puțin. Azi a fost doar destul. Cum naiba să explic scurt și clar? Dar nu vreau asta. Mai bine povestesc, nu?

O zi călduţă voia parcă să mă inducă în eroare cu privire la faptul că suntem în ultima lună de toamnă. Melancolia uşoară ce m-a cuprins, în lipsa ta, mă face să închid ochii şi să îmi imaginez

Ce straniu... Când adorm, visele mă duc cu gândul spre casă, spre Diana, Lucreția și Elena. Nu visez nimic altceva. Stăm la masă, eu păcălesc fetele spunându-le că mami n-a gătit decât ficăței de

Vlad Radaicovici și Magda Maxim erau singurii lui prieteni din copilărie. La început pentru că și părinții lor erau prieteni, mai apoi - când a început războiul și a rămas orfan - poate de milă, iar

E dimineață, cald-cald, pisicile-și fac încă siesta, vecinul de la 1 vine discret de la cârciumă sau cafea, ascunzând în dreapta o țigară și mă salută fericit. De parcă ar fi câștigat marele premiu

Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic.

Ușa barului de pe Lipscani s-a deschis automat, iar un aer dens de fum de țigară m-a învăluit în pătura lui. Intram destul de des aici, așa că eram familiarizat cu locul. Barmanul — care pentru mine

I În fiecare duminică, cantonierul Thiel ședea în biserica din Neu-Zittau. Dacă lipsea, asta se întâmpla fiindcă era de serviciu ori zăcea la pat. În decursul a zece ani, fusese bolnav de două

N-am liniște. Pe undeva e firesc. Mi-am pierdut serviciul. Nu, nu e “break” în favoarea partenerului de tenis. Chiar mi-am pierdut serviciul. Ăla de-mi asigura, contra unui stress permanent,

O vreme nu a mai trecut Clara prin secția lui, știa că-l ofensase și l-a lăsat să zacă-n suc propriu. Spera să conștientizeze pe ce principii se bazează relația lor. Ea îl alesese pe Stăncescu

Inițial, Clara se combinase cu Grig, din dorința de a-și face soțul gelos, dar fie nu reușise, fie îi plăcuse atât de mult prestația doctorului încât legătura lor devenise notorie.

-Alo, bună dimineața, ce faci, fată? O să-ți dau o bătaie! -Alo, bună, muncesc de dis-de-dimineață, ca femeia. Dar de ce să mă bați? Nu ai covoare? -Păi nu se zice așa. Se zice: muncesc ca omu'!

Ștefan Bârlădeanu - soțul Clarei - intelectual rasat, nu făcuse prea multe compromisuri pentru a-și păstra statutul social. Avusese capacitatea de a se adapta în funcție de regimul politic și abila

Clara, fiica unui comunist din clasa intelectuală, chiar burgheză – au mai existat și din aceștia, primise o educație aleasă. Mersese în copilărie și adolescență atât la Paris și Viena cât și la