Proză
recamierul
looney toones
6 min lectură·
Mediu
dimineața îmi place să beau cafeaua foarte fierbinte și dulce. să-mi ard limba. asta ca să-mi aduc aminte de tine. ori ca să nu mai simt alte arome. ori cum spunea ioana să mă doară pentru că atunci când ne doare spunem cuvinte frumoase. memorabile chiar.
când m-am îmbătat prima dată eram foarte mic. aveam grijă de frate-miu ai mei erau plecați. ne jucam. ne dădeam cu capul de salteaua recamierului ore în șir și ni se părea cel mai bun joc. apoi a venit întunericul. apoi a venit setea. apoi frica. găleata cu apă era pe cerdac și n-aveam curaj să aduc o cană cu apă. apoi a venit tanti sâia cu o sticlă de un litru. mirosea a soc tanti sâia spunea că e vin tăiat și că nu avem voie să bem. până la urmă eu am luat o cană frate-miu o ceașcă și am început să bem. după o vreme totul a început să se învârtă și ne-a bufnit plânsul. nu știam ce se întâmplă. frate-miu adormise cu saliva în colțul gurii. am pus ceasul să sune. l-am întors până am simțit că pocnește. nu știam ce făcusem voiam doar să-l trezesc pe frate-miu. am tras de el am început să-i fac în ciudă că mă dau cu capul de recamier. apoi mi-a încolțit ideea că a murit. m-am ridicat totul se învârtea am deschis capacul recamierului. mă gândeam că îl voi înveli cu o pătură și așa mama n-o să-l mai vadă. eu am să le spun că a crescut mare și s-a făcut frizer. am căzut în recamier am început să plâng așa e sicriul un fel de recamier cu multe pături pe care nu poți să le scoți. am adormit. spre seară ne-a găsit un vecin la care tata avea o datorie.
zilele când stăteam la tanti sâia erau oribile. stăteam într-o cămară cu vedere la drum pe un pat foarte tare. miroasea a bătrân și a sfinți ortocși. ne uitam la autobuzele din care coborau părinții navetiști. niciunul nu era al nostru. ai noștri veneau seara.
de când mă știu am urât autobuzele și tractoarele.
lângă șosea era gârla. acolo mă jucam de-a soldatul abandonat. autobuzele și tractoarele erau inamicii mei. îi goneam cu pietre. odată un tractorist m-a fugărit jumătate de sat înjurând că i-am spart geamul. am ajuns tiptil acasă m-am ascuns după recamier frate-miu urma să-i spună lu tata că am fugit de-acasă și m-am făcut marinar. am simțit pașii grei pe cerdac. tata voma. a intrat în casă a mai vomat o dată pe covor. atunci am făcut pe mine de frică. urina caldă curgea grăbită pe picior spre podea. când a atins podeaua am știut. făcuse un zgomot ciudat ca suvenirurile chinezești cu fluturași care cântă când trece vântul. tata a văzut dâra de pipi și m-a apucat de ceafă. mi-a dat pantalonii jos apoi a luat antena de cameră. am închis ochii. mai țin minte că s-a oprit și a cerut apă. mama i-a adus o cană mare de tablă el a băut-o cu zgomot. ca vacile cap-ului care liorbăiau apa din gălețile de zece kile. apoi tata i-a cerut mamei șaizeci de lei
la mate și afaceri n-am fost bun niciodată.
mama învăța pentru lucrarea de grad. mi-a dat trei lei să cumpăr eugenii. luasem opt eugenii pe drum m-am întâlnit cu cartoafă colegul meu de clasă. avea sânul plin de castraveți. în vremea aia o iubeam mult pe mama și m-am gândit să-i fac o surpriză. am păstrat două eugenii restul le-am dat la schimb doi castraveți eugenia. mama și-a ieșit din minți m-a trântit pe covor și m-a călcat în picioare. grădina noastră era plină de roșii pepeni și castraveți. de ciudă am mers la locul meu secret în parc și am călcat în picioare toate florile pe care le plantasem de ziua ei.
îmi plăceau mult macaroanele cu lapte. turnam peste ele zahăr cu nemiluita. până într-o zi când tata și-a luat calculator de buzunar. mirosea a spirt ca spirtul pe care îl folosea la jumulit găinile.
pe tata începusem să-l învăț. dacă se îmbăta de la votcă atunci ne bătea cu antena de cameră. dacă se îmbăta de la coniac atunci mai avea forță doar pentru curea. dacă se îmbăta de la vin atunci mă bătea doar pe mine cu spița de la bicicletă. i se făcea brusc drag de frate-miu. pe el îl pișca de urechi.
în seara aia le amestecase. m-a verificat la mate. calculatorul nu greșește mi-a zis. m-a luat de umeri și m-a închis în beci. era un beci domnesc eu aveam pe mine doar un tricou lăbărțat. m-am învelit atunci în toată ura și m-am culcat pe un raft făcut din plasă de sârmă. pe el puneam la uscat merele să se facă mere pădurețe. ca să treacă timpul visam că mă usuc și eu iar dumnezeu face din mine compot. înainte să adorm tata a strigat prin ușă acuma vin dracii cu furca.
uneori la oraș e ca la țară.
într-o vreme vorbeam mult cu dumnezeu. i-am promis că o să mă fac preot dacă o lasă pe bunica să trăiască până voi fi și eu bătrân. m-am luat cu crescutul și am uitat. și dumnezeu a uitat.
la oraș după o ploaie puternică vedeam copiii din bloc alergând desculț pe scări. mă gândeam că vor să se bălăcească în bălțile de pe stradă.
într-o zi a venit tata acasă. când venea tata acasă noi stăteam în dormitor. îl țineam în brațe pe frate-miu și-i spuneam că n-am să-l dau tatei că se va întoarce iar cu urechile roșii. am auzit un zgomot apoi a intrat mama la noi cu o bucată de sticlă în frunte din care curgea sânge. aveam un tricou de marinar s-a rupt când a încercat tata să mă prindă pe scări. apoi știu că mergeam desculț și-mi venea să le arăt la toți că nu mă înțeapă pietrele de pe stradă. apa se scurgea pe asfalt eu căutam bălți pe care să le împrăștii cu talpa. și broaște. dar nu găseam decât râme groase și mari. spre seară a venit un aro a coborât un domn la costum m-a întrebat unde stau. i-am zis nu-mi place aici vreau la țară aici nu sunt broaște.
în ziua aia mama a făcut pui cu smântână și clătite. de atunci n-a mai dat în noi.
nici acum în familia noastră nu se vorbește urât. când am să mă însor o să chem la nuntă toate femeile pe care le-am iubit. o să le mângâi pe sub masă acolo jos ele mă vor linge și vor înțelege ce au pierdut. apoi voi dansa cu ioana i-am promis asta de când s-a apucat de cursuri de dans să slăbească.
apoi o să ne cumpărăm haine și o să mergem într-un oraș unde nu trebuie să dăm nimănui explicații. tu o să predai și o să scrii eu o să fac omletă cu scorțișoară și cafea. ne împărțim unul altuia. dacă împărțim viața cu toți nouă nu ne mai rămâne nimic.
066.169
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- emilian valeriu pal
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 1.175
- Citire
- 6 min
- Actualizat
Cum sa citezi
emilian valeriu pal. “recamierul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/proza/243761/recamierulComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MG
...asa s-a intamplat si acum cand am primit linkul...
nu ne cunoastem dar as vrea sa iti spun... nu! e aiurea! nu as vrea sa iti spun nimic. ci doar sa iti multumesc pentru acest montaigne russe ca o pledoarie pentru semintele simturilor. nu trebuie sa dam nimanui explicatii. de cele mai multe ori dragostea ne \"explica\" noua....
nu ne cunoastem dar as vrea sa iti spun... nu! e aiurea! nu as vrea sa iti spun nimic. ci doar sa iti multumesc pentru acest montaigne russe ca o pledoarie pentru semintele simturilor. nu trebuie sa dam nimanui explicatii. de cele mai multe ori dragostea ne \"explica\" noua....
0
Nicolae Popa,
nu stiu unde ti s-a parut ca ma cain. Inca subtitlul anunta modul in care trebuie citite lucrurile.
Cit despre adevarul literar artistisc am renuntat demult sa dau verdicte. Eu plec de la o premisa simpla. Cineva mi-a spus la un moment dat ca omul in sine e cel mai bun poem.
Eu am scris, nu conteaza ca din punctul meu de vedere e o tehnica brutala si oarecum neobisnuita. Pentru mine ceea ce e in exterior nu are miza. Bat pariu cu oricine ca imi trebuie jumatate de ora sa scriu un volum de poezie si jumatate de ora sa fac schita unui roman, cu personaje cu tot. A vorbi despre tine, dincolo de dramele si patetismul pe care il implica orice poveste, implica tehnica, talent si, de ce nu, singerare. Imi vine sa rid, poate voi supara poate nu. Am vazut comentarii, extravagante chiar, lasate pe niste poezii fara miza. Am realizat atunci niste lucruri: unii scriu pentru ca sunt scriitori, altii scriu pentru ca le place, altii scriu pentru ca nu mai pot. Pentru fiecare categorie exista cititori. Mi-a venit pur si simplu sa rid cind am citit comentariul. E un text peste media la ceea ce scrie, si totusi, un om pe care il apreciez zice ca mai cain. Ori n-a inteles nimic, ori inseamna ca asa e.
Matei Ghighiu,
nu trebuie explicat nimic. Cine simte trebuie neaparat sa simta. A simti e sonda de urina a fiecarui om.
Surprins si onorat de lectura.
nu stiu unde ti s-a parut ca ma cain. Inca subtitlul anunta modul in care trebuie citite lucrurile.
Cit despre adevarul literar artistisc am renuntat demult sa dau verdicte. Eu plec de la o premisa simpla. Cineva mi-a spus la un moment dat ca omul in sine e cel mai bun poem.
Eu am scris, nu conteaza ca din punctul meu de vedere e o tehnica brutala si oarecum neobisnuita. Pentru mine ceea ce e in exterior nu are miza. Bat pariu cu oricine ca imi trebuie jumatate de ora sa scriu un volum de poezie si jumatate de ora sa fac schita unui roman, cu personaje cu tot. A vorbi despre tine, dincolo de dramele si patetismul pe care il implica orice poveste, implica tehnica, talent si, de ce nu, singerare. Imi vine sa rid, poate voi supara poate nu. Am vazut comentarii, extravagante chiar, lasate pe niste poezii fara miza. Am realizat atunci niste lucruri: unii scriu pentru ca sunt scriitori, altii scriu pentru ca le place, altii scriu pentru ca nu mai pot. Pentru fiecare categorie exista cititori. Mi-a venit pur si simplu sa rid cind am citit comentariul. E un text peste media la ceea ce scrie, si totusi, un om pe care il apreciez zice ca mai cain. Ori n-a inteles nimic, ori inseamna ca asa e.
Matei Ghighiu,
nu trebuie explicat nimic. Cine simte trebuie neaparat sa simta. A simti e sonda de urina a fiecarui om.
Surprins si onorat de lectura.
0
O să încerc să nu par deloc ironic... asta numai pentru simplul fapt că plec de la o premisă avantajoasă ție: felicitări pentru că \"pierzi\" timpul și \"produci\" literatură. Calitatea ei însă o stabilesc acei care îi denumim \"Cititori\". Dumnealor hotărăsc dacă e ok sau nu! Felul în care ne \"apărăm\" noi pe acest site face parte din ceea ce am putea numi \"avocăție ad-hoc\".
Dacă ai merge la un cenaclu (scuze, dar nu știu dacă ești membru al vreunui cenaclu!) ai vedea cât de variat este modul în care ți-e receptat fiecare rând pe care l-ai scris. Oamenii sunt, deh, subiectivi! (Sunt sigur că asta o știai deja!) Așa că... să lăsăm pe fiecare să-și dea cu \"presupusul\".
Că se fac aprecieri pe-aici de-a dreptul scandalos de imposibile... ține tot de psihologie... fiecare vrea să pară mai deștept, mai educat, mai grozav...
Personal, sunt dezamăgit de ceea ce se întâmplă pe acest site, și chiar îmi scosesem câteva proze, însă am revenit. Știi de ce? Pentru că îmi place să iau legătura cu oameni preocupați de aceeași \"goangă\" - literatura.
Iar aprecierile lor mă măgulesc, pentru că înseamnă c-am fost băgat în seamă. Nu fac aici o criză de modestie! Artistul trebuie să fie lipsit de modestie!
Spun însă că noi trebuie să ne acceptăm criticii!
Offf...închei pentru moment, căci am tendința de a spune prea multe...voi mai reveni!
Dacă ai merge la un cenaclu (scuze, dar nu știu dacă ești membru al vreunui cenaclu!) ai vedea cât de variat este modul în care ți-e receptat fiecare rând pe care l-ai scris. Oamenii sunt, deh, subiectivi! (Sunt sigur că asta o știai deja!) Așa că... să lăsăm pe fiecare să-și dea cu \"presupusul\".
Că se fac aprecieri pe-aici de-a dreptul scandalos de imposibile... ține tot de psihologie... fiecare vrea să pară mai deștept, mai educat, mai grozav...
Personal, sunt dezamăgit de ceea ce se întâmplă pe acest site, și chiar îmi scosesem câteva proze, însă am revenit. Știi de ce? Pentru că îmi place să iau legătura cu oameni preocupați de aceeași \"goangă\" - literatura.
Iar aprecierile lor mă măgulesc, pentru că înseamnă c-am fost băgat în seamă. Nu fac aici o criză de modestie! Artistul trebuie să fie lipsit de modestie!
Spun însă că noi trebuie să ne acceptăm criticii!
Offf...închei pentru moment, căci am tendința de a spune prea multe...voi mai reveni!
0
marius,
scuza-ma ca ma bag si eu asa.
dar care este parerea argumentata despre text?
nu ne intereseaza ce face autorul, ce fel de preocupari are, nu este un lucur elocvent.
nu stiu, daca nu iit place siteul, nu posta.
eu vreau sa stiu care este teleologia cititroilor avizati de a veni pe texte si de a specula fara rost.
eu vin in subsolul unui text si regasesc ori ceva argumetat ori un oftopic.
iar tu, fara suparare, cred ca esti offtopic.
scuza-ma ca ma bag si eu asa.
dar care este parerea argumentata despre text?
nu ne intereseaza ce face autorul, ce fel de preocupari are, nu este un lucur elocvent.
nu stiu, daca nu iit place siteul, nu posta.
eu vreau sa stiu care este teleologia cititroilor avizati de a veni pe texte si de a specula fara rost.
eu vin in subsolul unui text si regasesc ori ceva argumetat ori un oftopic.
iar tu, fara suparare, cred ca esti offtopic.
0
ti-a reusit un fragment dintr-un roman
sper
o rinduiala si o superbuna retusare a copilariei in proza
descrierea tatalui : scurt, cuprinzator, delicat asa cum era el cu antenele lui cu tot....
ar trebui sa te mindresti ca ai curaj sa il descrii , daca e vorba de tatal tau, bineinteles
proza buna e mai rar, revin din curiozitate literara
sper
o rinduiala si o superbuna retusare a copilariei in proza
descrierea tatalui : scurt, cuprinzator, delicat asa cum era el cu antenele lui cu tot....
ar trebui sa te mindresti ca ai curaj sa il descrii , daca e vorba de tatal tau, bineinteles
proza buna e mai rar, revin din curiozitate literara
0

când m-am îmbătat prima dată eram foarte mic. aveam grijă de frate-miu ai mei erau plecați. ne jucam. ne dădeam cu capul de salteaua recamierului ore în șir și ni se părea cel mai bun joc. apoi a venit întunericul. apoi a venit setea. apoi frica. găleata cu apă era pe cerdac și n-aveam curaj să aduc o cană cu apă. apoi a venit tanti sâia cu o sticlă de un litru. mirosea a soc tanti sâia spunea că e vin tăiat și că nu avem voie să bem. până la urmă eu am luat o cană frate-miu o ceașcă și am început să bem. după o vreme totul a început să se învârtă și ne-a bufnit plânsul. nu știam ce se întâmplă. frate-miu adormise cu saliva în colțul gurii. am pus ceasul să sune. l-am întors până am simțit că pocnește. nu știam ce făcusem voiam doar să-l trezesc pe frate-miu. am tras de el...
”
Adevărat! Foarte adevărat! Numai că ce să caute cititorul din mine prin atîta intimitate care îți aparține în exclusivitate doar ție, conform tuturor normelor de bună/rea conduită? Unde sfîrșește, de fapt, nesfîrșirea caznelor interioare și începe adevărul literar-valoric-artistic? Cît oare ne putem căina că ni se întîmplă ceva fără să recunoaștem că nimic din cîte ni se întîmplă nu ne privesc decît sub aspect poetico-patetico-literarș.a.m.d? E o întrebare, nimic mai milt.