poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8766 .



legenda fluturilor
proză [ ]
apărută în "Amug sentimental", nr.11, noiembrie 2006 și în „Flori și fluturi”, nr. 3, decembrie, 2008

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [oana ]

2006-10-28  |     | 



Cele pe care vi le voi povesti în continuare s-au petrecut cu sute sau poate cu mii de ani în urmă, pe vremea când nu exista țipenie de fluture sau alt tip de gâză pe fața pământului. Și după cum spuneam, într-o minunată dimineață de primăvară, desfătându-și privirea cu frumusețea florilor, Lui Dumnezeu nu i se mai părură la fel de încântătoare ca alte dăți. Parcă le-ar fi lipsit ceva. El crease florile pentru oameni, pentru ca aceștia să le iubească și să le admire. Oamenii erau însă mult prea ocupați. Bărbații arau pământul și însămânțau, pregătind recoltele viitoare; femeile trebăluiau prin curți și prin case, spălând, făcând mâncare sau îngrijind orătăniile. Până și copiii erau prinși cu alte treburi: își ajutau tații la câmp – cei mari, iar cei mici mai mult se încurcau prin fustele mamelor, decât să fie de vreun ajutor.
Așa că Dumnezeu se gândi să facă niște ființe pentru care florile să fie indispensabile și cărora să le dea în stăpânire această împărăție de arome și culori. Astfel, El făuri niște coconi mititei și le dădu poruncă îngerilor să-i atârne prin livezi și păduri pe crengile copacilor, printre mugurii care stăteau gata să pleznească. O dată cu desfacerea mugurilor, coconii au crescut și din ei au ieșit niște flori vii, albe ca zăpada. Iar Dumnezeu le-a numit fluturi. Zi de zi, El își desfăta privirile cu dansul minunat al creației sale. Îi privea răsfățându-se și scăldându-se în cupele florilor pe care le iubeau.
Un singur fluture nu iubea florile, lumina soarelui și tovărășia fraților săi. Prefera să trândăvească în vreun buzunar cât e ziulica de lungă și numai noaptea să iasă de pe unde stătea ascuns. În loc să soarbă nectarul florilor, rodea straiele între care își ducea veacul, umplându-le de găuri spre paguba și necazul oamenilor.
După un timp, Dumnezeu începu să se plictisească. Parcă prea semănau fluturii cu fulgii de zăpada. Și între culorile vii ale primăverii albul fluturilor părea foarte nepotrivit.
Atunci îi dădu poruncă Sfântului Ilie să-și întoarcă norii și carul de foc cu care ieșise să hrănească minunățiile pământului printr-o binecuvântată ploaie. Cu un semn al mâinii împrumută din culoarea fiecărei flori câte puțin și trasă pe cer un minunat arc multicolor, care avea să fie numit curcubeu. Apoi cu un mic nor luă pe rând din fiecare culoare și îl stoarse deasupra pământului. Într-o clipă, aripile fluturilor fură acoperite de pete și stropi de diferite nuanțe, astfel încât nu existau doi fluturi la fel.
Un fluture mai leneș se pitise de ploaie la rădăcina unei verze și între timp ațipise, astfel încât pe el nu îl ajunseră stropii de culoare. Aceștia căzuseră pe frunzele verzei și se amestecaseră. Scurgându-se spre pământ, la fluture mai ajunseră doar câteva picături negre. Așa se face cum că fluturele numit de noi „de varză” a rămas alb.
O dată treaba terminată, Dumnezeu îi numără să vadă dacă omisese vreunul și văzu că unul lipsea. Acesta era fluturele de molie. Mânios că nu își îndeplinește menirea care i-a fost dată, că lumina nu îi e dragă și trăiește pentru a face rău, Dumnezeu l-a condamnat să stea pe veci numai în întuneric și când va îndrăzni să iasă din ascunzătoare, oamenii să îl prindă și să îl distrugă pentru răul pe care îl face. Și dacă vreo rază de soare l-ar atinge cât de puțin, aripile lui să se prefacă în scrum. De atâta viață lipsită de binecuvântarea soarelui, s-a pipernicit din ce în ce mai mult, aripile s-au micșorat de atâta nefolosință și până și albul lor s-a ponosit transformându-se într-un gri murdar. Și de atunci, cât e noaptea de lungă, fluturele de molie dănțuiește în jurul becurilor aprinse, în speranța că va fi iertat și i se va permite să se întoarcă la viața de lumină, alături de frații lui.
Ceilalți fluturi, binecuvântați de Dumnezeu, au rămas stăpâni ai florilor pe care le iubeau atât de mult și printre care se pierdeau într-o măreție de culori.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!