sunet către Ecaterina, 3 minute, fără scuze

Katy, de mult vroiam să-ți spun, dar uite că a explodat buboiul fără să avem șansa unei discuții hotărâtoare. Văd că nu răspunzi, o să-ți las mesajul pe robotul telefonic. Deci mă grăbesc, știu, trei minute… Totul a început când te-ai pornit să explodezi câini pe stradă și să behăi, de la brâu în jos – spuneai tu. De fapt… totul a pornit de la început… și tu știai, și eu știam… Gust cultura, dar excesele mă îndepărtează, nu suport viziuni de genul „revelație, stop!”. Þii minte când ai început să râzi ca dementa și te-ai pornit să urli în față la Downtown „Hai să ne strângem de gât! Pe mine nu mă vede morga goală!”… Și bodyguarzii… Nu-ți spusesem decât că e cazul să începi să te gândești un pic la viitor, papa nu o să te susțină toată viața, și din poezie… Asta nu e meschinărie, e doar dorința de a te vedea independentă! Sau mațele! Nici măcar nu m-am uitat la femeia aia! Nu suport să fiu în Gucci, pe Magheru, și iubita mea să scoată briceagul din poșetă șuierând „Sărută-mă, sărută-mă cât ești viu!” Apreciez creația, ai văzut colecția de tablouri, dar nu mi-am propus să fac dragoste cu Goya! „Mă admiri, nu mă iubești, sunt prost, ești rebelă”, și pe urmă începi să plângi, „Strânge-mă, strânge-mă în brațe ca și cum aș fi ultimul cireș alb rămas în cimitir!”… Apreciez că sublimezi totul în poezie, ești năvalnică, ești minunată, dar am o vârstă, Ecaterina, când te gândești la copii, la cafea băută în liniște, fără stresul că nu știi care vorbă a ta urmează să izbească ceașca de pereți, fără smuls cravata și hainele de pe tine cu „faci dragoste cu mine, acum!”, când te așteaptă directorul la o întâlnire cu clienții… De fapt, ceea ce m-a scos din minți, Katincuța, au fost împăcările cu tine!... Nici nu știam de ce ne împăcăm, eu nu mă simțeam certat cu tine, și tu, brusc, te aruncai în brațele mele, cerând revelații ad-hoc, „știi de ce te iubesc atât de mult încât să te iert?” De ce dracu să mă ierți?! Pentru că-ți suport toanele și stările poetice, pentru că alerg după tine la două noaptea între Universitate și Gara de Nord, să „mușcăm viața de jugulară”, pentru nopțile petrecute la poliție când a doua zi aveam prezentare la PriceWaterHouse&Coopers? Și site-ul unde publici tu „stările tale de grație”, cât crezi că poate să suporte un bărbat relatări despre sensibilitatea poetică a lui Adrian și a mai știu eu cărui cutare, ascuns în dosul unei tastaturi. Sunt un bărbat real, Katy, nu un sicofant electronic prestând elogii în timp ce mă masturbez în fața monitorului! Fuck, bipăie… 5 secunde… Katy, eu chiar te iubesc, și să știi că…” End of the message. To listen again, press play twice. NOTÃ: e minunat să nu poți posta commuri, dacă îți vine o idee trebuie să o vânezi în ansamblul ei. Un experiment de încercat.