Inocență

- Steluța, am păcălit-o pe Zâna Măseluță. Mă uit mirată la piciul din fața mea. Un copil cu o claie de păr blond, veșnic zbârlit, doi ochi mari și albaștri mereu rotunzi de mirare, o față pistruiată și cu un zâmbet larg și șmecher. - Cum adică ai păcălit-o? întreb eu, cu o mutră neîncrezătoare. Îmi arată dinții din față. Mai bine zis, locul gol. - Știi mi-au picat dinții și i-am pus sub pernă, iar dimineața am găsit doi lei. - Bine, zic eu dar asta fac toți copiii, iar zâna le aduce în schimbul dinților, bani, explic eu cu bunăvoință. - Da, dar eu am mai pus odată dintele sub pernă și am mai primit un leu, spune nepoțelul meu, zâmbind complice. - Dar nu ți-a luat dintele atunci când ți-a lăsat banii? întreb eu mirată. - Ba da, zice el, dar alaltăieri mami cu tati au avut mult de lucru, că ne-a venit mobila nouă. Și covorul era strâns să poată aduce mobila în casă, și cred că ieri noapte zâna s-a împiedicat în covor și-a pierdut un dințișor de-al meu. Eu l-am găsit dimineața și l-am mai pus o dată sub pernă azi noapte, iar dimineața am mai găsit un leu. Zâmbește și dă din cap pentru a întări cele spuse. Acum pricep și eu și intru în joc. - Aha, înțeleg, se pare că Zâna Măseluță a îmbătrânit și nu mai știe ce face, dar ce se face dacă trebuie să dea socoteală pentru leul acela? Mark se uită la mine puțin încurcat, apoi chipul i se luminează: - Las că la noapte îi pun banii înapoi, să vină să și-i ia, să nu aibă probleme cu șeful ei. - Bine faci, zic eu zâmbind și-i mângâi fața. Copilărie, cireașa vieții!