poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5349 .



victor
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mopete ]

2007-12-14  |     | 



Victor



1


Miercuri, la 8. 30 p. m., Marele Pinguin a intrat în sfânta cârciumă, cu gazeta literară locală înfiptă în buzunarul stâng al pardesiului. A străbătut holul atâta de îngust încât îl atingea cu aripile și a făcut să scârțîie treptele de lemn care descindeau în sală. Acolo era teribil de cald și de fum. Ochelarii i se aburiră numaidecât, iar ciocul începu să schițeze, aparent nemotivat, un zâmbet tembel. Așa zâmbea el. Se îndreptă către tejghea, ajunse în spatele unui ipochimen subțiratic, aburcat pe un scaun înalt, înălță mâna ca pentru a lovi și lovi într-adevăr umărul celui sprijinit de lemnul tejghelei. Apoi râse și râsul semăna cu zâmbetul.
După ce își recăpătă echilibrul, tipul subțiratic se întoarse domol către marea pasăre marină:
– Ce faci, Victore?
Marele Pinguin râse din nou de parcă întrebarea asta așa de banală și de necesară ar fi fost cumva amuzantă sau poate că-l distrase rostirea numelui său, cine știe?! Cu un icnet, hohotul i se potoli și vorbi:
– Să trăiești, dom’ Profesor! Cumpără-mi o bere! Îmi iei?
Dom’ Profesor replică, aparent fără legătură cu întrebarea:
– Ce prost ești, totuși!
Apoi păsăroiul se așeză la prima masă de lângă tejghea. Profesorul își luă sticla începută și îl însoți. Dar nu comandă bere pentru celălalt sau nu încă. Abia acum văzu în buzunarul pardesiului jumătatea de sus a ziarului. Hopaaa! Pinguinul a luat gazeta, Pinguinul s-a apucat să citească din gazetă, nuuu, trebuie că e altceva, și, fără să-l mai întrebe pe posesor, apucă ziarul. Ochii mici ai Pinguinului se făcură puțin mai mari, iar zâmbetul îi împodobi din nou ciocul. Profesorul răsfoiește în căutarea răspunsului tipărit, mda, mda, si de ce dracu ai cumpărat-o, că n-ai luat-o tu degeaba, iar Victor transformă zâmbetul în hohot, se înroșește, e vânăt, ce mai, și ochelarii de-abia dezaburiți se aburesc la loc, așa pățește dânsul când râde cu poftă, doamne, bă Victore, vezi c-ai să mori, dar asta nu-l calmează, și iată că pe una din ultimile pagini strălucește o fotografie de tinerețe a Pinguinului imperial. Sub ea, câteva bucăți în proză. Așadar Victor publicase într-ascuns, bravo, bă Victore!

2


Marele Pinguin scrie ocazional, publică într-ascuns, însă nu astfel își câștigă dânsul existența. Marele Pinguin pictează. Vi-l prezint, așadar, pe Victor, portretist, peisagist și iconar. Madame Piscupescu e de părere că Victor execută fonduri căcănii, deși, în general, îi apreciază lucrările. Dom’ Profesor crede că madame Piscupescu e nedreaptă. Oricum, Victor vinde. Vinde mai mult decât ceilalți pictori din oraș, care excelează la fonduri.
Fiindcă nu are alt servici, Victor își poate dedica mult timp îndeletnicirii sale. Tot mult timp dedică el somnului. Deși șade în fața șevaletului, Marele Pinguin se plânge mereu că-l dor piciorușele, iar mijlocul terapeutic prin care combate el această nesuferită durere e dormitul câte 3-4 ore după-masă. Trezindu-se, Victor se simte complet refăcut, deși durerea din picioare nu dispare niciodată cu totul, semn că nu mai e așa de tânăr.
Marele Pinguin se concentrează asupra propriei arte și, desigur, a altora, în special aceea a marilor maeștri, pe care îi adoră în aceeași măsură în care îi disprețuiește pe moderni și pe contemporani (cu câteva excepții de bun simț), despre care opinează că mâzgălesc sau cam așa ceva, du-te, bă, în muzee să vezi ce rudimentar desenează post-impresioniștii ăia ai tăi, că, dacă n-ar fi albumele astea și casele de licitații, ăia nici n-ar fi pictori! Pictorul e mai întâi un meșteșugar desăvârșit, ăia vechi își făceau singuri culorile, d-aia când privești un roșu zici că-i rubin.
– Cum, mă, Victore, toți criticii se înșeală și numai tu ai dreptate?
– Lasă-mă, bă, cu ăștia, ia citește aci, vezi, pricepi ceva? Și Victor îi întinde o reproducere cu o notiță critică dedesubt. Profesorul citește și dă din cap că nu. Victor are adesea dreptate.



3


La cârciumă, Victor consumă bere. Dacă nu i se face cinste (deși e preferabil și Victor nu uită să ceară), atunci comandă și plătește nu mai mult de o bere. Victor bea berea lui. Și pe-a altora. Doar Victor e mare, nu se satură dintr-o bere. Ceilalți nu se supără, așa e Victor. Astfel, el toarnă un sfert din berea ta în sticla lui golită pe jumătate sau, dacă a lui e pe trei sferturi goală, toarnă jumătate din berea ta în sticla lui, pentru că lui Victor îi cam plac fracțiile, cel puțin așa crede Profesorul.
Dar Marele Pinguin nu se poate mulțumi cu atât, Victor trebuie să și întineze berea rămasă în sticla păgubitului. În acest scop, îți introduce în sticlă alune (3-4 bucăți), zahăr (un pliculeț), lapte pentru cafea (5 mililitri), tutun fin selecționat, obținut prin distrugerea unei țigarete cu filtru clasa A, mă rog, Victor se folosește de tot ce este sau rămâne pe masă din ce consumă alții. Apoi Victor se bucură nespus de fapta sa și râde până ce i se aburesc ochelarii.
Dacă pe masă nu există lucruri mici, care să-ncapă pe gâtul unei sticle, Pinguinul își amintește de vocația sa de piroman și incendiază cu nonșalanță pachetele de țigări ale amicilor săi, cu precădere ale Profesorului, care, atent, se grăbește de fiecare dată să minimalizeze efectele pârjolului.
Nu de puține ori, Marele Pinguin se plictisește în cârciumă. În asemenea momente, el își amintește că Profesorul poartă șapcă. Așa că Victor, în calitatea sa de estet, îi potrivește mai frumos șapca Profesorului, și anume trăgându-i-o adânc pe cap, în așa fel încât urechile posesorului să se îndoaie sub apăsare și Pinguinul să poată râde icnit, fiindcă așa râde el. Însă șapca nu i-o incendiază, are și Victor limitele lui.
Apelul la estetica grotescului redeschide apetitul cultural al Marelui Pinguin. Profesorul simte și se pregătește să suporte lovitura în umăr care prefațează invariabil conversațiile pe teme cultural-artistice ale acelor doi. Victor lovește!



4


Victor e un homo universalis. Să nu ne mirăm, așadar, dacă-l vom zări
la recitaluri de pian. De fapt, nu numai de pian, la orice fel de recitaluri. Nu că nu i-ar plăcea și concertele, dimpotrivă, Victor preferă concertele simfonice. Victor e meloman.
Victor desenează în timpul recitalurilor sau al concertelor. Și râde. Pe înfundate, fizic dureros. Nu rezistă decât până la pauză, fiindcă e mare și trebuie să hohotească. Așa e Victor. Așteaptă pe holul filarmonicii ieșirea celuilalt. Nu se știe dacă în tot timpul ăsta râde. Dar desenează mai departe. Și ascultă mai departe, nici desenul, nici râsul nu-i strică dânsului audiția (Profesorul nu poate să priceapă cum vine asta). Abia așteaptă să-l vadă pe Profesor ieșind. Îl vede. Pufnește, se înroșește, hohotește ș.cl. Câți ani avea, bă, pianista? Cred că asta încearcă să spună printre sughițuri, și celuilalt iar i se pare că ceva are să plesnească în el. Marele Pinguin a fost la recital, a râs, a desenat în sală și apoi pe hol. Victor, ai desenat frumos? Pinguinul vuiește, e roșu, pinguinul e o bilă roșie, e un balon, pinguinul e un zeppelin în flăcări. Ai să mori, bă Victore!



5


La intervale neregulate, Victor se îndrăgostește. Ultima mare iubire a fost Balerina. Când venea ea în oraș, Marele Pinguin turba. Pentru Balerină, în numele dragostei lui pentru ea adică, Victor incendia, otrăvea fântânile, semna condamnări la moarte sau grațieri arbitrare. Când venea Balerina în oraș, Victor își pierdea sfințenia.
Balerina se stabilise de trei sau patru ani în Marele Oraș din Nord și venea în târgul natal doar la câteva luni o dată. Victor n-o cunoscuse înaintea plecării, n-avusese vasăzică șansa de a o întâlni repetat pe străzi sau în localuri, mai ales în localuri, acolo unde ar fi putut-o aborda în felul său grobian și irezistibil. Scurtele ei apariții în oraș erau insuficiente pregătirii unui asediu, cu toate că, în absența ei, Pinguinul nu-și pierdea vremea: îi solicita Profesorului lămurirea anumitor aspecte teoretice, făcea deplasări pe teren, întocmea hărți, exersa chiar atacuri la ținte mai ușoare. Însă edificiul strategiei sale se surpa la primul contact vizual, mereu neașteptat, cu Balerina. Întruparea Balerinei îi pulveriza rațiunea, îi anula trecutul recent, dezlănțuia în el o frenezie bahică, care putea dura pe tot timpul șederii ei în orașul natal. Apoi Balerina pleca și lui Victor îi cam pierea cheful de viață, cum se zice.



6


Marele Pinguin dispare uneori din cârciumă cu lunile, pentru a apărea când te aștepți mai puțin. Deși experiența dovedește că Victor nu va abandona niciodată definitiv mediocra lume a oamenilor din crâșme, Profesorul se teme totuși de fiecare dată că tocmai asta are să se întâmple. În asemenea perioade de abstinență, se pare că Victor își regăsește sfințenia. Rarele întâlniri cu Profesorul au, în lunile astea, un caracter exclusiv intelectual, în care râsul maladiv al Pinguinului răsună anacronic (căci dânsul nu-și poate modifica și râsul). Dom’ Profesor se arată chiar îngrijorat, ce naiba, bă Victore, te-ai călugărit?! ori ești bolnav? hai că dau o bere, Victor zâmbește, îi vine greu să refuze, dar o face, altă dată, am multe comenzi, trebuie să profit de lumină, doar știi...
Cât absentează Victor, Profesorul poate fi văzut la prima masă de lângă tejghea, însoțit de doi-trei amici obosiți sau pur și simplu nebuni. Berea din sticle e curată, pachetele de țigări lucesc, se râde cu măsură, dar se râde, semn că nebunii nu sunt și triști. Mai adesea însă îl vom vedea pe dom’ Profesor singur la tejghea, privind în sală ori către etajerele cu băuturi spirtoase sau schimbând replici răzlețe și ordinare cu barmanul. În astfel de zile, tare și-ar mai dori el să intre păsăroiul și să-l lovească în umăr, pe neașteptate.



7


Miercuri, la 9. 30 p. m., Profesorul și-a zis că Victor trebuie să fie Marele Pinguin și a zâmbit.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!