poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 224 .



Două luni, trei săptămâni și șase zile
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [BogdanGeana ]

2022-09-08  |     | 



Două luni e un moment, își spuse Manole, foarte important, mai precis, în termenul de Douălunișipaisprezecezile și Douălunișidouăzecișișaptedezile amintirile, absolut toate amintirile trăiesc, comportându-se încă precum un organism viu, inconștient de apropierea perioadei de expirare. Imediat după, la Douălunișidouăzecișioptdezile se dă reset, ce tineri și frumoși suntem maică și totuși cine e puriul care îmi poartă în alb și negru pantalonii și cămășile preferate?

Dimineață de dimineață, la Oraopt, ieșeam pe ușă, cu termosul mic umplut până la jumătate cu cafea aburindă, evident că nu așa fusese dintotdeauna, cu timpul renunțând la cantitatea de cafea și nu și la termosul care, ca orice produs chinezesc avea și el neajunsurile lui, de fapt, marea baftă a chinezilor era că atunci când cumpărai un produs pentru a-l dărui îl încărcai din start cu o valoare sentimentală care îi prelungea durata de viață cu circa doi-trei ani peste cele câteva zile de funcționare neoficial optimă, și urcam în tren la fix pentru ca după ce îmi plasam geanta deasupra, la bagaje și, în funcție de anotimp îmi prindeam în cârlig fie o cămașă, fie o haină, să fiu împins ușor pe spătarul scaunului de plecarea sa repezită din gară. Citeam aproape cu evlavie ziarul, și nu pentru că m-aș fi căutat printre rândurile sale, pe care de cele mai multe ori le treceam în revistă numai pe diagonală, ci pentru că editorialul de dimineață era semnat de unul dintre puținii jurnaliști care aveau puterea să mă convingă, de exemplu, că în plin peisaj bucureștean torid, tocmai ce fuseserăm călcați de o furtună nemiloasă, cu grindina cât tradiționalele ouă fabergé, urgie a naturii care ne schimbase diavolește adresa de reședință, cei care locuiau la parter coabitau acum pe ultima cracă a unui nuc secular, iar cei de la ultimul nivel își aprindeau toate luminile pentru a face față întunericului din tunelele alternative pe care securitatea i le pregătise lui ceaușescu pentru un eventual exod către buncărul din bucegi. Să te îndoiești de tot și de toate, în peisajul adevărurilor alternative nu putea fi decât litera de lege a noului testament de fake news, un fel de citește tot ce îți pică în mână și nu cerceta pentru că efectiv nu ai ce, ca la un joc de televiziune în care primești răspunsul, ție revenindu-ți sarcina de a oferi întrebarea. Nu mă puteam însă stăpâni să ridic din sprânceană, atunci când ajungeam la capătul rubricii, dar atât, nici un indiciu în plus despre violatorul care eram în timpul liber, siluind femeile cu ochii, cu legile masculine cărora le eram aservit și, nu în ultimul rând cu normele acestora în vigoare. Și ajungeam la birou și pe la Nouășiunsfert eram gata să triez din vraful cu urgențe și să le aleg pe cele mai stringente, cărora să le concep, pe nerăsuflate sau după câteva verificări prin legi sau hașgeuri răspunsurile pe care urmau să le primească oficial, din partea conducerii, în termen de 30 zile. Și uite așa se făcea de prânz și pe la Doisprezeceșiunsfert coboram în fața monstrului de sticlă căruia eram pe atunci convins că aveam să îi dedic toată tinerețea mea și îmi aprindeam prima țigară din programul oficial, alături de colegii care la ora aceea apăreau pe rând, perpetuând ca și mine, același ritual. Aceasta era prima țigară din seria celorlalte șapte pe care le fumam până pe la Douășijumătate, când, luându-mă cu treburi, realizam dintr-o dată că viața trece și pachetul de țigări din nou se golește și că existența asta a mea nu este, de fapt, decât un imens butoi plin cu căcat de cea mai proastă calitate, sigilat, nu rumenit prin foc ca o friptură de porc fragedă și gustoasă, ci pur și simplu tencuit la suprafață cu un strat de circa cinscisprezece centimetri de miere zaharisită. La Doisprezeceșijumătate eram La mama, aceeași gașcă care respectam cu sfințenie ritualul, prânzului, alternând aromele acceptabile cu porțiile progresiv mai mici și cu celelalte țigări pe care, din fericire, vara ni se permitea să le fumăm stând la masa noastră de pe terasă, singura la care clienților, adică nouă, li se mai livra încă iluzia că ar fi fost stăpânii locantei. Iarna ne trezeam din reverie, de cele mai multe ori troieniți de amintirile din liceu, pe vremea când se fuma în toaletă de ajungeam să ne întrebăm, zău așa, de ce nu am face asta și astăzi, ca să nu trebuiască să înghețăm ca ultimii boschetari, pe trotuarul de la intrare.

Ploua, dacă îmi aduc bine aminte, ploua. La Cincișijumătate puneam calculatorul în standby și ieșeam din clădire, așa fusese de când lumea, mai precis de când terminasem liceul, când programul de lucru se încheia plecam și eu spre casă, niciodată prea târziu, niciodată prea devreme. Bineînțeles că mai apărea câte un șefuț care avea nevoie de serviciile mele și a cărui concepție era, firește, că rupsesem ușa odată cu părăsirea incintei, dar nu era nimic adevărat. Niciodată prea târziu, niciodată prea devreme. Decât să mă simt eu vinovat că înghețam sau că făceam insolație în gară, mai bine să ducă conductorul trenului povara întârzierii din motive de dilatare sau de înzăpezire a șinelor. Citeam ediția de seară a cotidianului, prioritizând altfel decât o făceam dimineața, cu un soi de disperare de a mă regăsi undeva, printr-un articol de proastă calitate care ar fi certificat însă faptul că nu trecuse încă o zi fără să fi lăsat și eu un semn de viață, ceva, un jalon portocaliu și alb prin existență. La sfârșit, parcurgeam pe diagonală editorialul pe care și-l împărțeau mai mulți senzaționaliști, cu același radar setat să semnaleze numele meu, în caz că cineva s-ar fi sinchisit totuși să mă ateste documentar. Pe drum, puțin înainte de Oraopt, sau pe acolo, când intram din nou în casă, mă opream de fiecare dată la colț și comandam același platouaș cu chinezării și salată de alge, urechi de lemn, o porție sănătoasă de tofu și o bere nepasteurizată, care aveau să îmi țină companie la televizor, de exemplu la Dallas, din care cred că nu ratasem nici măcar un singur episod. Mă apuca așa o lene încât în loc să îi debarasez în bucurătărie, pe la Zeceșiunsfert coboram soldații morți pe parchet, și, intuind vecinătatea somnului citeam, cu gene adormite încă două-trei pagini din Marilyn French sau oricum, ceva de genul ăsta, de nișă, altceva decât studiile de arhitectură sau de construcții cu care, imediat după terminarea facultății obișnuiam să fac nopți albe, să fuuumez cu mult mai mult, să beau cu mult mai mult și să ascult cu mult mai mult Fleetwoodmacul lui Peter Green decât Fleetwoodmacul lui Stevie Nicks, chiar dacă, la început o făceam numai pentru că bluesul adevărat, playat pe boxe de calitate îi irita mai mult pe vecinii mei fani Abba decât o făcea gângavul pop al fetei care în 1975 minase casta bărbaților hipioți profunzi. Aveam nevoie de somn, de mult somn, asta este o certitudine, știam bine câte nenorociri au la bază neodihna, lipsa somnului sănătos de noapte, căruia unii, cinici, bineînțeles îi spun pe nedrept somn de frumusețe. E somn de odihnă toată noaptea, să te întinzi în patul tău, să auzi ploaia pe acoperiș, pierdut seară de seară, în cearceafurile tale, e ca și cum ai rupe cu pieptul panglica probei olimpice de alergare doar ca să fii gata să reintri în cursă dis de dimineață, cu mai mult elan și cu mai multă energie.

Ce e amuzant în chestia asta este că acum Douălunișiceva nu trăisem nici măcar o dată cu sentimentul că viața mea nu ar fi avut niciun scop în sine, niciodată. Până să fi apărut ea. Au fost atunci câteva zile în care căutam în presă spoilere sau rezumate ale episoadelor din Dallas pe care tocmai le pierdusem, după care ceva s-a petrecut și am renunțat să mai nutresc curiozități maladive. Le doresc tuturor, de la Miss Ellie la Pamela tot binele din lume și un mare pupic pe portofel! Și pentru că tot veni vorba de portofel, între timp am renunțat la funcționariat public pentru firma de construcții care, astăzi îmi oferă oportunitatea de a nu trebui să mai debarasez seară de seară soldații morți, dubli de data asta, acum și din motive de Ana, lăsând totul pe seama micilor chinezi din restaurantul din colț. De Douălunișiceva desenam și măsuram, calculam și recalculam și îmi petreceam diminețile într-o dinamică controlată, pendulând între biroul meu care brusc își revendicase personalitatea printr-o mulțime de suveniruri și amintiri, de tot felul de mici nimicuri care considerase Ana că trebuie să îmi populeze imediatul, mai ales atunci când eram departe de ea, și șantierul unde se turnau betoane după betoane. Fiecare progres pe care îl înregistram era departe de senzaționalul din presă, sau din reportajele fulger, era, deși îmi ziceam eu că ar fi fost bine calculat, foarte lent, pregătind hopul cel mare, conectarea spațiilor prin zidul de nord, himera nărăvașă sub semnul căreia stătea toată munca mea de aproape jumătate de an care mâine avea să încheie un ciclu, trimițându-mă, cum mi se promisese atunci când, la angajare mi se prezentaseră avantajele postului, într-o noua dimensiune.

***

De la masa de lucru, Manole o privea pe Ana cum stătea pe pervazul geamului pătat cu rotocoale de praf uscat de la ploile de altădată, plictisită şi foarte frumoasă, cu părul ei negru supărat, cum stătea plictisită şi foarte frumoasă și își spuse: eu numai pentru ea trăiesc. Pentru o clipă îl străbătuse fiorul unui râs din alte vremuri, era uimitor cum viața are grijă întotdeauna să îți ofere, chiar dacă ocultate, rezolvări la toate dilemele cărora nu vrei să le accepți răspunsul. Mâine dimineață, pentru că, nu-i așa, avea să existe și o mâine dimineață, își spusese că avea să arunce toate cărțile de genul Marilyn French, și avea să înceapă neapărat cu Camera femeilor. Poate dacă ar fi continuat să lucreze în minister, poate dacă ar fi continuat să mănânce puțin, ei amândoi să mănânce puțin, chiar dacă în apartament, în timpul unui film, poate că... poate că Ana nu ar fi făcut burtică...NU, RESTART, nu regimul alimentar și nici sedentarismul erau motivul pentru care Ana era acum gravidă în luna a patra. Și stătea acum plictisită și foarte frumoasă, ghemuită în fereastră, cu botic și cană fierbinte de ceai între picioare, supărată, sau poate doar dezamăgită că viața nu i l-a scos mai devreme în cale pe Manole, cu vreo patru luni și ceva mai devreme.

Retras, în bucătărie, Manole îl apelă pe unul dintre colegii lui, bună seara doamnă, sunt șeful de șantier, inginerul Manole și aș dori, dacă se poate cu Grigore, vai domnuManole, vai, îmi pare rău dar Grigore nu e acasă, e la mama la spital, bună seara doamnă, sunt șeful de șantier inginerul Manole și aș dori, dacă se poate cu Pantelimon, vai domnuManole, vai, îmi pare rău dar Pantelimon nu e acasă, e la antrenamentul celui mic, bună seara doamnă, cu Ion vă rog, da, imediat, Ioaneee, la telefon te-am prins, Ionică, mânca-ți-aș gura ta
- Bună seara, Ionică, sunt inginerul Manole. Măi, uite, scuză-mă că te deranjez la ora asta, dar a apărut ceva în programul meu de mâine și trebuie să îmi duc urgent prietena la control ginecologic și nu am să pot superviza eu betonul din nord, așa că te rog eu pe tine să preiei treaba asta și te rog să mă ții la curent, pas cu pas, da?

Două luni e un moment, își spuse Manole Lazăr, interesant.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!