poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1203 .



Seară de film cu bătaie. Joacă tata.
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sorinucu ]

2022-08-22  |     | 



Multă vreme, adolescent fiind, miercurea era ziua mea favorită. Motivul era Telecinemateca, momentul săptămânii care făcea televizorul magic și seara plină de strălucire. Se dădeau filme italiene cu Alberto Sordi, franțuzești cu Bourville, americane cu John Wayne și toată suita rusă a lui Nikita Mihalkov, de învățasem declarații de dragoste în limba aia urâtă înainte de termen și saluturi pentru care mă invidiau colegii cu neamuri în Basarabia. Orice film se dădea, îl adoram; orice actor era protagonist, îl imitam; orice actriță ocupa rolul pupăcioasei de serviciu, o visam. Cititor asiduu al revistei "Cinema" din acele timpuri cu idei gri și vise alb-negru, reușisem, nu fără chinuri și nervi, să aflu din ce filme erau extrase cadrele care compuneau genericul Telecinematecii. Descoperirea mi-a electrocutat orgoliul luni de zile, mă simțeam cel puțin regizor de renume balcanic și producător faimos la nivel de cinematografie comunistă. Dragostea mea pentru ziua de miercuri sărise calul spre obsesie iar adorația pentru Telecinemateca spre fixație. Nu mai aveam nevoie nici de sâmbetele cu Stan și Bran și nici de zilele de luni cu serialele BBC. Telecinemateca era Paradisul terenal iar eu cel mai fericit înger. Și dintr-o dată, Infernul... Coincidență sau nu, după câteva luni miercurea au început să se trântească uși la noi în casă, să se audă țipete și vorbe grele, urâte. La scurt timp, am auzit palme lipite cu poftă pe obraji delicați, plânsete și rugi sterile către un Dumnezeu al familiilor fără pace, toate având-o ca izvor pe mama, mâna de om cu care împărțeam Telecinemateca și care îmi cumpăra revista "Cinema" doar-doar 'oi ajunge și eu vreun Liviu Ciulei sau Sergiu Nicolaescu. Lumea din ecranul televizorului "Diamant 163" mi se prăbușise, cerul senin al filmelor bune se umpluse de nori groși și negri. Nu-mi mai plăcea miercurea. Nu o mai doream, nu o mai așteptam. Îmi era chiar frică de ea. Uneori, rar, prindeam genericul în pace, cu tata încă nesosit acasă și cu mama lângă mine, în întunericul sufrageriei reci dar mirosind a ceai de tei, "viciul" ce ne însoțea spectacolul de la TV. Dar nici genericul nu mai avea vrajă. Parcă îmi număra în cap, cu gonguri de teatru gol, minutele rămase până să vină tata și să se joace iar drama neînțeleasă a obrajilor mamei și a lacrimilor ei tot mai nepotolite. Fatalitate sau programare demoniacă, miercure de miercure se întâmpla asta, și atunci îi abandonam pe Humphrey Bogart sau pe Gina Lollobrigida și alergam în camera mea să-mi pun perna în cap ca un struț de oraș și să mă rog să vină joi și să nu pățească mama ceva. Lumea filmului mi se transformase din plăcere în chin și din pasiune în tortură. După 40 de ani încă tresar când aud vorbindu-se de Alberto Sordi și sper să nu fie miercurea unui an comunist sau să nu vină tata acasă prea devreme. Mult după plecarea lui și a mamei la cele veșnice am deslușit, datorită unui unchi, misterul zilelor mele de miercuri trecute de la bucuria filmului la mizeria familiei: tata avea o amantă pe atunci, una care, ca și mine, adora Telecinemateca iar tata nu, așa că cinefila de ea îl izgonea în serile cu pricina iar el, frustrat, se răzbuna pe liniștea mea și pe obrajii mamei. Descoperirea motivului ruinării zilelor mele de miercuri nu mi-a adus împăcarea. Nu. Continui să tresar când se vorbește de John Wayne și chiar îmi e frică două-trei secunde, însă de acum simt și ciudă. Ciudă că mama și tata nu au putut sări peste infidelitate și violență pentru ca eu să-mi pot duce la bun sfârșit adolescența cinefilă. Sau nu, nu... La dracu' cu Ciulei și Nicolaescu, ciudă că nu s-au iubit toată viața ca în filmele lui Mihalkov sau măcar așa cum Grace Kelly îl iubea pe Cary Grant într-o seară la Telecinemateca, am văzut eu, nu vă mint...

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!