Aniversare

Mama ieșise într-un suflet. Lăsase în urmă pământul greu al curții, dârele lui de sânge cu zăpadă, mai apoi cu dragoste repede acoperite, în trecerile noastre eterne de copii ce-și așezau săniile, lipsa de griji, puritatea... De ea se atinsese o floare galbenă și umezeala ierbii, clinchetul ei presărat cu dimineața de august. Pepenii străluceau fantastic, vrejurile lor se uscau pe îndelete, aproape ritualic, în acest drum spre vindecare. O să zăbovească data viitoare: și inima îi tresălta, rândunică dornică să ajungă... să ajungă! Mai era pădurea de sălcii, scoarța amar-mirositoare, ademenitoare jivine... Susurul pârâiașului întindea tentacule, dar auzul fin al Mamei fenta neesențialul: Ea ieșise într-un suflet, dreaptă își ținea calea! Fără s-o vadă cineva, fără mai nimeni s-o ghicească, ieșise. Ajungea-ajungea! Acolo, în una dintre cele mai înfricoșătoare intimități, se regăsise pe ea în preajma lui Dumnezeu, a cărui voie nu contenea a se face. Cu recunoștință, cu bucurie, aproape fericită privise dincolo de lume, acolo unde sensurile începeau să se deslușească. Mare, pe cer, înălțase o cruce. În cea mai frumoasă dintre duminici ne deschisese fereastra: „La mulți ani!” – surâsese ea, ca și cum ar fi fost pământeancă... Azi am ieșit eu, în zadar luându-mă după niște urme: am zărit-o pe Mama: dincolo de lume.