poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 293 .



Coroana mortuară
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Benedictus ]

2021-05-11  |     | 



Suntem într-a 12-a, spre finele anilor de liceu, pe care sperăm să-l încheiem cu bine, să scăpăm de toate amenințările de corigențe și cu fața curată la purtare. Nu suntem noi cei mai răi din liceu, doar poate un pic mai zurbagii ca alții. Asta deși avem cel mai „rău” diriginte din școală, prof de mate, masiv, dur... și cu mustață, pe deasupra. Și mai sever, ca orice profesor de mate care se respectă. Mereu ne amenință cu corigența când nu ne facem temele și cu scăderea notei la purtare când mai facem câte o boacănă ori mai fugim de la ore. Dar, în ciuda aparențelor, e un om „pâinea lui Dumnezeu” și rareori își duce amenințările la îndeplinire.
Dar azi e foarte nervos și hotărât să-l exmatriculeze pe bietul Gioni, colegul nostru, căruia i s-a încărcat carul, a primit deja toate sancțiunile regulamentare până acum pentru absențe cu nemiluita și urmează în mod fatal exmatricularea. Noi suntem necăjiți, pentru că Gioni e prietenul nostru, un coleg bun, sufletist și amărât pe deasupra, bătut de soartă de când tatăl său i-a părăsit, pe el și pe mama lui. Trăiesc la limita sărăciei, într-un sat la poalele munților, fără alte venituri decât munca în gospodărie a mamei sale și munca lui când mai taie lemne din pădure și mai vinde câte o căruță de lemne pe la consăteni. Din păcate, după ce încasează banii pe lemne, de supărare că tatăl său i-a părăsit și de supărare pe viață în general, trage câte o mamă de beție de nu-l mai vedem câte trei zile pe la școală. Așa, grămada de absențe a crescut cât casa și dirigu’, care l-a tolerat până acum, e hotărât să-l dea afară din școală pentru indolență și pentru că, oricum, la ultima sancțiune i-a dat, conform regulamentului, avertismentul scris de exmatriculare la primele absențe nemotivate pe care le va mai face. Nu i se va mai ierta nici o absență în plus, decât pentru cazuri deosebit de grave!
Dar se pare că Gioni tocmai vânduse o altă căruță de lemne și trăsese o beție soră cu moartea ca de obicei, că n-a mai dat azi pe la școală. Dirigintele e furios la culme și pufăie pe sub mustața pleoștită. De la telefonul școlii sună la Primărie în satul lui și-i roagă pe cei de-acolo să-l cheme de urgență pe Gioni la telefon. Noi suntem numai ochi și urechi la ușă și tare ne temem că soarta colegului nostru e deja pecetluită. Nu știm ce au discutat cei doi la telefonul din secretariat, dar spre surprinderea noastră, la ieșire Dirigu’ nu pare prea furios, mai degrabă pare puțin trist și abătut. Noi ne grăbim să facem pe avocații din oficiu ai lui Gioni:
- Dom’ diriginte, vă rugăm să-i mai dați o șansă lui Gioni, știm că era ultimul avertisment, dar știți că nu-i băiat rău, are și el necazuri și probleme de familie! începem noi pledoaria, dar Dirigu’ dă dintr-o mână și cu un glas moale, amestecat cu o undă de tristețe, ne anunță:
-Stați liniștiți, că nu mai e cazul să-l exmatriculăm pe Gioni. Tocmai m-a anunțat că i-a murit mama și de aceea nu a mai putut veni azi la școală. Altfel, zbura din școală fără drept de apel!
Noi suntem stupefiați. Din câte știam, mama lui Gioni era o femeie puternică, tânără și sănătoasă, nu ne puteam închipui să moară așa, pe neașteptate, dar la viața grea pe care o avea, mai știi? Tot ce se poate.
Dirigu’ mă ia deoparte:
-Uite cum facem. Tu, ca șef de clasă, aduni niște bani de la toți și te duci să comanzi o coroană pentru mama lui Gioni, știi tu cum să fie, una mai frumoasă, chiar dacă e mai scumpă. Uite, ia și de la mine cincizeci de lei. Și vezi tu ce să scrie pe panglici. Mai iei pe unul cu tine să duceți coroana și mai alege încă patru băieți să fie de gardă iar mâine dimineață la opt suntem în tren și mergem cu coroana la Gioni acasă, în sat la el.
Zis și făcut! Îl iau cu mine pe Mirel, colegul meu de bancă, comandăm o coroană frumoasă cu trandafiri naturali, ca pentru o persoană mai tânără, iar a doua zi de dimineață ne înființăm cu toții pe peronul gării, costumați în veșminte de doliu. Eu cu Mirel ducem coroana în față, ceilalți patru pășesc solemn în urma noastră și cu Dirigu’ în frunte, la costum negru și el, urcăm în trenul de Lunca. Drumul durează aproape o oră, satul e undeva aproape de munți.
Ajungem în gară și coborâm pe peronul aproape pustiu, sobri nevoie mare, apoi, în formație de paradă o luăm de-a lungul uliței, urmăriți cu priviri curioase de trecători și de cei de pe la porți. Urmărim din ochi numerele de la porți, știm că trebuie să găsim numărul 66, dar suntem convinși că vom vedea de la distanță lume adunată la casa decedatei, cum se întâmplă de obicei la țară la astfel de ocazii. Din dreptul unei porți, un cetățean ne ia la întrebări:
- Unde duceți, fraților, coroana asta?
- La mort! răspundem noi în cor, mirați de așa o întrebare.
- La care mort? nu se lasă țăranul nostru.
- Mai bine zis, la moartă! face pe istețul Mirel al meu.
- Care moartă? nu se dă bătut omul.
- Păi, cum care? Ești de-aici din sat și nu știi?
Omul își face cruce și ne lasă în plata Domnului.
Ajungem la poarta cu numărul 66. Ne uităm în curte, pe lângă casă, nici țipenie. Nu ne vine să credem că moarta e lăsată absolut singură aici, într-o localitate plină de oameni de omenie! Încercăm să deschidem poarta dar e închisă cu zăvorul pe dinăuntru. Ni se pare absurd să închizi poarta la mort. Ne mai chiorâm noi în stânga și-n dreapta, ne mai uităm iarăși la număr dacă n-am greșit cumva, să nu pățim ca în ”O noapte furtunoasă”, numărul 66 e prins bine în cuie pe lemnul porții.
- Măi, să fie! începe să se enerveze dirigu’, dar chiar în momentul acela ușa casei se deschide și apare o femeie între două vârste, îmbrăcată în haine murdare de muncă, cu cizme de cauciuc în picioare și cu o găleată plină în mână.
Cum ne vede, rămâne afiș pe trepte, gata să scape găleata din mână.
- Pe cine căutați dumneavoastră? întreabă ea, privind țintă la coroana noastră, cu ochii măriți de uimire.
- Decedata... începe Mirel timid.
- Care decedată, întreabă femeia cu același ton nedumerit ca și cetățeanul de adineaori.
- Mama lui Gioni... continuă Mirel la fel de sfios și respectuos.
- Fi-v-ar decedata a naibii! izbucnește ”moarta” furioasă, dar mă vedeți pe mine decedată? Mi-ați adus și coroană? Puteți să i-o puneți lui Gioni la cap că-i mort! Mort de beat!
Și cu tot elanul de care e în stare, zvvvrrrr! cu găleata plină de lături spre noi.
Eu și Mirel avem spiritul de prevedere și reflexul sportiv de a ridica în sus coroana pe post de scut, altfel ne făcea ciuciulete apa murdară din găleata revărsată spre noi, aruncăm apoi coroana peste poartă în curtea femeii, că oricum pentru ea o cumpărasem, și rupem rândurile în pas alergător înapoi spre gară, cu dirigu’ gâfâind din greu în urma noastră, să prindem primul tren înapoi, spre casă.
Ce a mai urmat apoi, nu vă mai povestesc. Vă las pe fiecare să vă închipuiți și singuri.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!