poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 287 .



Oameni și vremuri 31
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2020-11-13  |     | 



Într-adevăr, s-ar părea că acel blestem, încă, mai avea putere. Ana, prima fată a lui Șerban, s-a stins și ea de tânără. O ploaie repede de primăvară a surprins-o cu cel mic de mână. A ținut cât a putut mai mult ploierul deasupra căruciorului, ploaia udând-o, doar, pe ea, până la piele. Și-a schimbat destul de repede hainele când au ajuns acasă, dar spre seară a început să tușească, iar noaptea a avut fierbințeli. A doua zi, starea i s-a agravat. După masă, destul de târziu, a ajuns în cabinetul medicului pneumolog, Lupu. Acesta, intuind gravitatea bolii, l-a sfătuit pe Aron, soțul Anei, ca a doua zi să se prezinte cu ea la cabinetul său de la spital. Aici, bazându-se pe simptomatologia specifică și pe scurtul istoric al bolii, dar mai ales pe rezultatul examinării radiologice, a pus un diagnostic grav: tuberculoză galopantă. Va trebui, deci, să fie internată de urgență în spital.
- Pentru cât timp, domnule doctor?
- Pentru cât va fi nevoie!
Dar n-a fost nevoie nici măcar de o săptămână. Peste câteva zile a fost externată, dar nu pentru a merge acasă, ci, pentru a fi dusă la morga spitalului. Aron, luat prin surprindere, se văzu într-o situație disperată. Trebuia, cu toată că durerea pierderii soției era imensă, să pregătească înmormântarea, să aibă grija copilului care se uita cu ochii mari, întrebători, spre el, parcă ar fi vrut să spună: unde-i mama Ana?
Iată-l, deci, pe Gilicu rămas a doua oară orfan de mamă, la nici patru ani. Atât de repede s-au petrecut lucrurile, încât Ilie, tatăl natural al băiețelului, și bunicii, au aflat de trista întâmplare la câteva zile după înmormântarea Anei. S-au sfătuit cuscrii, ai lui Șerban și ai lui Ilină, și au hotărât să-l aducă pe orfan înapoi în sat. Va crește alături de fratele său mai mic Niculae, căruia, cu toate că-i murise mama, avea acum o alta, nu atât de iubitoare ca cea care plecase pe calea fără de întoarcere. Noua lui mamă i-a fost găsită la târgul de la Micăsasa, în apropierea Blajului, de către vecinul Traian Nemeș. Acesta își vânduse, aici, pe bani buni, o pereche de boi. Cât timp au băut aldămașul, a vorbit multe cu omul ce îi cumpărase. A venit vorba și despre necazurile oamenilor. A povestit Traian despre necazul vecinului său, Ilie, care a rămas cu doi copii mici după moartea nevestei.
- La noi în sat este o femeie, o fină de-a mea, căruia i-a murit acum doi ani bărbatul. A rămas, biata de ea, cu o copilă de patru ani. Tot pământul, că aveau vreo câteva iugăre, a rămas socrilor, că n-au apucat să-l pună pe numele feciorului. Acum Susană este nevoită să lucreze cu ziua pe la cei mai avuți. Și casa a început a i se nărui, se vede că nu mai este mână de bărbat prin preajmă-i.
- Oare cum am putea să-i împreunăm, ar fi bine pentru ei dar, mai ales, pentru copii.
-Uite cum zic eu. A doua zi de Rusalii, că nu mai este mult până atunci, dac-o vrea, să vină Ilie al dumitale să mă caute acasă. Să aibă și o damigeană cu vin, de cinci litri, cu el, ca pentru vânzare. O să fie la noi, ca la nănași, Susană cu fata ei. S-or cunoaște și o să vedem dacă va ieși ceva.
- O să-i spun și vom vedea. Să dea Dumnezeu să iasă bine.
Și bine a ieșit. La câteva săptămâni după Rusalii, Susană, cu fetița ei Lenuța, s-a mutat la Ilie care, la împărțirea averii între frați, era moștenitorul casei părintești.
Niculae s-a obișnuit repede cu noua lui mamă pentru că nu cunoscuse pe alta.
În schimb, Gilu o știa pe mama Ana, care-l iubise și îl răsfățase, și îl mai știa pe tatăl său care de multe ori îl lua în brațe și îl arunca până aproape de tavan, făcând-l să râdă în hohote. O mai cunoștea pe tante Eda. Doar el îi zicea așa pentru că nu-i putea pronunța corect numele Gherda. Era o vecină de-a lor, săsoaică, rămasă, de vreo câțiva ani, și ea văduvă. Venea de multe ori în casă la ei, avându-i grija când părinții lui trebuiau să plece amândoi de acasă. A fost de ajutor tante Eda, luându-l la casa ei, tot timpul cât mama Ana a fost pe catafalc și în zilele următoare înmormântării.
Când au venit cei doi bunici, într-o zi de târg, să-l ia pe nepot pentru a-l readuce la ei în sat, Aron s-a opus categoric. Este copilul meu, cu acte în regulă, și aici, la mine, va rămâne!
Tante Eda a fost în continuare de ajutor. Ea l-a dus pentru prima dată la grădiniță, ea era aceea care cumpăra stofă, îi croia și cosea pantalonași, tot ea a fost cea care l-a dus pentru prima dată la un spectacol de circ și la cinematograf când rulau filme pentru copii. Ea îi însoțea pe cei doi, când mergeau dumineca, la mormântul Anei.
Doar puțin a trecut după ce s-a împlinit anul de la răposarea Anei și cei trei, Avram, Gherda și Gilu formau o familie.
Cu greu, pentru Gilu, tante Geda a devenit mama și apoi mutter. Pe lângă hainele obișnuite, mama Gerda i-a croit și un frumos costum tirolez. Aron a fost de acord ca Gilu să schimbe grădinița pentru kindergarden, dar la insistențele lui în clasa întâi a fost înscris la Școala de aplicație a Școlii Normale de băieți. Drumul până la școală, cu toate că îl parcurgea zilnic, de fiecare dată era interesant. Marțea și vinerea era zi de mărturie, după cum ziceau țăranii, adică puteau veni la târg, în oraș, să-și vândă din surplusul lor de produse sau să cumpere de la șetre bocanci, cizme, sau cei mai săraci, opinci, pânzeturi de bumbac ori obiecte de îmbrăcăminte. În astfel de zile vedea dimineața, pe geam, din tramvai, când trecea prin piața mare, grose ring, cum îi spuneau sașii, căruțe, în jurul cărora erau saci cu grâu, porumb sau cartofi, grămezi mari de varză, lăzi din care ieșeau capete de rațe ori gâște, purcei și multe altele. Dacă s-ar fi întors cu câteva ore mai târziu de la școală, ar fi văzut cum ultimele căruțe părăseau piața prin tunelul de sub Turnul Sfatului, iar oameni tuciurii strângeau gunoaiele cu mături uriașe de nuiele și le puneau în niște cărucioare înalte, și cum în urma lor mai veneau vreo doi care purtau furtunuri din care țâșnea apă sub presiune pe cuburile de granit, iar piața era din nou curată, parcă ar fi fost într-o zi de sărbătoare.
Învățătorul clasei, domnul Banciu, le-a dat temă ca în vacanța de Paști să deseneze o scenă cu ce le-a plăcut lor mai mult în oraș sau în curtea părintească. Desenul lui Gilu a fost arătat de domnul Banciu celorlalți învățători și a circulat, fiind admirat, și prin cancelaria Școlii Normale. Oricine putea recunoaște Piața Mare a Sibiului, după Palatul Brukenthal din stânga, Biserica catolică și Turnul Sfatului din fundal și statuia lui Nepomuk din centru. Impresiona însă atmosfera de târg, căruțele și animalele, dar mai ales oamenii care aveau fețe expresive de vânzători și cumpărători. Domnul profesor de desen, Avrigeanu, n-a vrut să creadă, la început, că este desenul unui elev de clasa a patra. S-a convins doar atunci când i-a cerut să-i arate și alte desene. Cele mai multe dovedeau talentul nativ, de necontestat, al copilului.
Simțea Gilu că el, parcă nu este ca ceilalți copii care vorbeau despre frații și surorile lor, despre rude mai apropiate sau mai îndepărtate și mai ales despre bunici.
Întâi a întrebat-o despre bunici pe mutter Gerda
- Roagă-l pe tăticul tău să-ți spună. El știe mai bine.
Și l-a rugat.
Acesta, nici el nu știe cum, a reușit să-i povestească despre adevărații săi părinți și despre locul nașterii sale, fără a-i produce traume sufletești ci, doar, curiozitate.
- Aș vrea să-mi cunosc fratele și pe tatăl său. Se poate ?
- De ce să nu se poată ? Vom merge la ei după ce începe vacanța mare. Dacă-ți va plăcea poți să stai o săptămână-două acolo, în casa în care te-ai născut.

De mână cu tata Aron a intrat emoționat în curte. Un cățel mic, negru, parcă i-ar fi așteptat manifestându-și bucuria prin sărituri vesele în jurul lor.
- V-am adus nepotul, zise Aron unei femei în vârstă care se ivise în pridvorul casei. Aceasta coborî în grabă scările îl îmbrățișă pe Gilu și cu lacrimi în ochi zise de câteva ori dragul mumii, cel drag apoi, îndepărtându-se un pas de el: dar mare te-ai mai făcut, când ai plecat de la noi erai doar o mână de om, și uită-te acuma la el ... dragul mumii, cel drag!. Niculae privea la ei din pridvor.
- Hai, Niculae, încoace, hai să-ți cunoști fratele și să dai mâna cu el! Niculae s-a apropiat. Roșii de emoție, cei doi și-au atins doar mâinile. Gilu scoase din buzunar un briceag cu prăsele de os.
- Ia-l, e pentru tine, ție ți l-am adus.
Luminile din ochii fratelui mai mic și zâmbetul de pe chipul lui au fost răsplata pe care a primit-o, răsplată la care nu s-a gândit atunci când a cumpărat briceagul din banii economisiți de el în pușculița primită la ziua lui de la mutter Gerda.
A fost o vară frumoasă petrecută împreună cu fratele său la bunici. Doar în prima zi a cam flămânzit. S-au întors, nu cu mult timp înainte de amiază, Ilie, tatăl lui Niculae, dar și al lui, împreună cu Susană și Lenuța. Niculae, fără a i se spune ceva a ieșit din casă și după câteva minute s-a întors cu un braț de lemne. Curând a fost aprins focul în sobă, iar Susană a pus pe ea o oală roșie adusă de undeva de afară. Lenuța, doar cu ceva mai mărișoară decât Gilu, așeză pe masă cinci blide și cinci linguri. Din pita de pe masă stăpânul casei, Ilie, a tăiat cinci felii groase. Tot el zdrobi cu un pumn puternic două cepe mari, roșii. Ca la o comandă cei patru ai casei se ridicară în picioare și-și făcură cruce. Luat prin surprindere, doar după câteva momente de nedumerire, se ridică și el. N-a observat că ceilalți și-au împreunat mâinile, dar a ascultat și el, în liniște, vorbele rostite de Niculae: Mânca-vor săracii și se vor satura și vor lauda pre Domnul; iar cei ce-L caută pe El, vii vor fi inimile lor în veacul veacului amin..

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!