poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 545 .



Oameni și vremuri 25
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2020-06-11  |     | 



La Comitetul Comunal de partid se fac pregătiri. Mâine sau poimâine, nu se știe încă precis, dar oricum săptămâna asta, va sosi Brigada Comitetului Județean care va controla munca de partid sub toate aspectele ei. De aceea, s-a aflat pe căi mai ocolite, vor fi cooptați, alături de ceilalți tovarăși activiști, și șeful comitetului raional de cultură, inspectorul șef al secției de învățământ și alți tovarăși cu munci de răspundere la nivel raional. Tovarășul Bunea, secretarul comitetului, a verificat personal documentele întocmite în ședințe, atât la comitet, cât și la birourile celor zece organizații de bază. A fost atent ca la dosarele de primire în partid să nu lipsească vreo referință. A dat dispoziție ca la școli, la dispensar și la Căminul Cultural să se facă urgent curățenie generală. Știa că pavoazarea acestor instituții este conformă cu ultimele directive primite de la forurile superioare. Deci putea aștepta liniștit controlul de la centru.
- Vezi, măi tovarășe, i se adresă adjunctului, de ce e bine să lucrăm planificat și să le avem toate puse la punct? Acum așteptăm cu fruntea sus controlul. N-au de ce ne critica prea dur, chiar dacă vor găsi, pe ici pe colo, unele neajunsuri.
Dar, n-a fost să fie așa. Secretarul cu propaganda, care conducea brigada complexă, aproape a explodat în fața biroului Comitetului comunal, adunat de urgență în ședință extraordinară.
- Cum se poate, tovarăși ! Cum se poate să aveți o asemenea lipsă de vigilență. Cum se poate să lăsați un popă să vă facă munca, unde s-a mai pomenit așa ceva!
Tovarășul Bunea privea perplex la secretarul Comitetului raional. Pe față i se citea o mare nedumerire.
- Ce te uiți așa, Buneo! Chiar nu știi, ori numai te prefaci?
-Nu-mi dau seama despre ce vorbiți.
- Auzi la el, nu-și dă seama ! Se știe la regiune, se știe la Ministerul Culturii. Se știe chiar și la Comitetul Central, și numai dumnealui nu știe. Se știe peste tot, și numai aici nu se știe. Asta înseamnă că secretarul și adjunctul său, cel cu propaganda, ceilalți membri ai biroului stau cu mâinile în sân pe când un popă, fost pușcăriaș, adună lucruri de valoare din casele oamenilor zicând că vrea să facă muzeu.

Era vorba despre părintele Zosim care a fost, într-adevăr, cincisprezece ani pușcăriaș la Aiud, la Canal, la Periprava. Vina lui era că în 1948, fiind preot la Catedrala din Sibiu și profesor de religie la câteva licee, a publicat un calendar religios la Editura arhidiecezană. Calendarul vroia să marcheze aniversarea revoluției de la 1848 în Transilvania. Din banii proveniți din vânzarea lui a creat un fond din care erau ajutate familiile celor au fost închiși pentru părerile și acțiunea lor politică. Le-a fost destul autorităților create după treizeci decembrie 1947 ca să-i intenteze un proces. Capul de acuzare era complot împotriva statului şi ajutor economic acordat fiilor acelora – mai ales preoţi – întemniţaţi şi ei din „motive politice”. Au urmat interogatorii, peste interogatorii, în cadrul cărora a fost bătut fără milă și chinuit în tot felul. Dar, după cum mărturisea mai târziu, acolo, în închisoare credința în Dumnezeu i s-a întărit, acolo a văzut minunile Domnului. Și cum să nu fie o minune faptul că într-o bună zi a simțit, datorită sunetului pașilor, că sub podea este un gol. Un coleg de suferință care purta o proteză de lemn, în locul unui picior, avea ascuns în acea proteză un cuțit pe care l-a folosit pentru a scoate scândura din podea. Acolo au găsit o Biblie. Lecturile din ea, la lumina becului care era aprins toată noaptea, i-a îmbărbătat pe deținuți și le-a întărit credința. Și cum să nu crezi că Dumnezeu i-a ajutat când în timpul unui control inopinat, un gardian a văzut Cartea sfântă, dar s-a făcut că n-o vede. Tot minune a considerat faptul că la un moment dat și-a dat seama că știe, pe de rost, toată slujba liturgică, cu toate că nu și-a propus niciodată să o memoreze. Acolo, în libertate avea cărțile de cult, le avea și aici în memorie. Atunci când a fost arestat purta, ca întotdeauna, cusută în reverul hainei o bucățică de cuminecătură pentru a putea împărtăși vreun eventual muribund. Având-o la el, a putut oficia și în închisoare Sfânta liturghie.
Viața grea din închisoare, suferințele de tot felul, nu l-au înverșunat deloc, nu l-au făcut să-i urască pe temniceri pentru comportarea lor. Asta a fost soarta mea, să duc cuvântul Domnului în închisoare, să-i alin pe oameni,

După cincisprezece ani și opt zile, Cuviosul Zosim a fost eliberat. Înalt Prea Sfinția Sa Nicolae Mladin i-a încredințat parohia Sibielului, vacantă de doi ani. Era imediat după anul nou. Două zile i-a trebuit, ca împreună cu cei doi cântăreți, să intre pentru a boteza, în toate gospodăriile. L-a impresionat curățenia caselor, piftiile și cozonacii frumos așezate pe câte o etajeră, dar și icoanele, cele mai multe pictate pe sticlă. Atunci, intrând dintr-o casă în alta, i-a venit ideea, pe care deocamdată, o ținea doar pentru el. Vedea în curtea bisericii o clădire măreață care adăpostește icoane, un muzeu al frumuseților în care fiecare icoană își va avea locul, ei cele cu diferiți sfinți, Sfânta treime, Creatorul, Iisus, Cina cea de taină, toate în ambientul lor natural, în „casa cea bună” a fiecărei locuințe. La timpul potrivit se va apuca și de treaba aceasta. N-am trecut niciodată pe lângă un lucru care mi s-a părut că pot să-l fac fără a încerca a-l face. Deocamdată, însă, altele erau prioritățile. Clădirea bisericii trebuia reparată, începând cu acoperișul, prin care intra apa ploilor în pod, podeaua, putredă în cea mai mare parte, trebuia schimbată cu scândură nouă. N-a trecut anul și toate acestea s-au rezolvat. A observat Sfinția sa, după o strană, urmele unei vechi picturi în frescă. Oare nu s-ar putea răzui straturile succesive de var cu care a fost acoperită vechea pictură executată de vestiți pictori rășinăreni, Stan Zugravul și Iacob, atunci în 1765, la câțiva ani după construcție? Răspunsul l-au dat pictorii restauratori Arutian Avakian și Valentin Hoeflich. Lucrarea lor a rămas un model de pricepere, îndemânare și devotament de artiști restauratori. Biserica a fost îmbrăcată, încă odată, în haina nouă a începuturilor ei. Dar cât a mai insistat părintele pentru a obține fonduri de la Departamentul Cultelor, de la Arhiepiscopia ortodoxă de la Sibiu și de la Patriarhie. Umbla vorba că dacă era dat afară pe o ușă el intra pe alta.
Gândul muzeului i-a revenit părintelui. Era convins că el doar el trebuie să acționeze și Dumnezeu îl v-a ajuta.
O cărticică, pe care a văzut-o în vitrina unei librării din Sibiu, i-a atras atenția. Nu atât titlul Hronicul și cântecul vârstelor cât autorul, Lucian Blaga. Da, își aducea aminte de o poezie scrisă de acesta de câte ori se gândea la tatăl său mort în celălalt război Focul tăcu. E zi de odihnă. Privim din tranșee/ rețeaua, livada cu flori și zdrențele-n sârmă/ Simți Paștile-n liniști. Încă odată cei zece tovarăși/ stăm într-o groapă, asemene bărcii fără de cârmă.
A citit cărticica. Atunci nu știa că Blaga a avut și el de suferit, exact în acea perioadă în care și el suferise. El, pentru că nu și-a putut vedea copii și soția, poetul și filosoful suferise pentru că nu mai avea libertatea de-ași exprima, în scris, și pentru alții, gândurile. Era acolo în acea cărticică, pe lângă unele date autobiografice interesante și ceea ce îl interesa, descrierea unei prietenii între marele poet și filosof și istoricul de mai târziu, Andrei Oțetea originar din acest sat, amândoi foști elevi ai Liceului Șaguna din Brașov. Nu se putea ca acest om, cu studii strălucite în apus, ajuns savant, membru al Academiei, să nu-și iubească locul de obârșie. Să nu-și iubească satul prin care curge râul în care, așa cum spunea Blaga, prindea păstrăvi cu mâna, satul în care mama sa, atât de frumos descrisă de poet, își aștepta fiul.
A încercat, a insistat înscriindu-se în audiențe la Academie, la Universitate, unde auzise că savantul încă mai preda, la Consiliul de Stat al cărui membru era. A insistat și a reușit să vorbească cu sibieleanul ajuns un om atât de important. Da, își iubea satul pentru că i-a promis că-l va ajuta după puterile sale, și din înaltele funcții ce le deținea, ca satul să devină unul important pe harta țării. Muzeul va aduce turiști, iar turiștii, venituri sătenilor. Ocupațiile oamenilor se vor mai schimba odată, zicea savantul istoric, cum s-au schimbat între cele două războaie, când învățătorii Bembea și Dobrotă i-au orientat pe oameni spre pomicultură, oieritul ne-mai-putându-le aduce câștig.
În liniștea somptuosului birou al savantului, cei doi s-au înțeles. Andrei Oțetea a intuit că are de a face cu un om deosebit care, pe lângă acțiunea practică, avea și preocupări științifice. A înțeles asta din comportarea și vocabularul său. N-avea de unde ști că părintele, acum după eliberarea sa din închisoare, citea cărți științifice, de filozofie, culegeri de folklor, și că în multe nopți de nesomn a elaborat o lucrarea Trup și existență sau organicismul. I-a trimis lucrarea, pentru a-i afla părerea lui Constantin Noica ce viețuia nu departe, la Păltiniș. Acesta îi răspunde: Ceea ce mă încântă în lucrarea Sfinției Voastre este totala ei originalitate…Chiar dacă citați mult din scrierile sfinte, ca și din autori științifici, știți bine să integrați gândul altora în fluxul unei gândiri originale care ia lucrurile pe cont propriu și le desfășoară, cu o logică proprie, spre o nobilă concluzie finală… Curajul Sfinției Voastre, de a vă începe meditațiile de la Eu și o carte a Eului, vă apropie, în chip neașteptat pentru un om al Bisericii, de marea filozofie… Am prețuit mult, de asemenea, deschiderile pe care le faceți în problema cunoașterii, tema nunții noetice și o altă versiune a universalității Kantiene pe care o dați. Ideea „Organicismului” vă ajută să limpeziți nu numai solidaritatea între subiect și obiect pe care știința de azi a regăsit-o, fără s-o poată explica, dar și adâncimea înțelesului pe care îl dați ideii de „trup”. În felul acesta puteți coborî de la exemplele profane și tehnice (roată) la cele mai imediate, fără să pierdeți înălțimile… Trimițându-vă cele mai înalte urări de împlinire, în gând și viață, rămân al Sfinției voastre supus Constantin Noica
Ps. Vă rog să mă iertați că nu vă caut. La 77 de ani, cât stau să împlinesc, am rupt firele ce mă legau de societate. Nu mai văd decât, în datorie, pe tinerii ce mă caută, din când în când, spre a primi sfaturi pe linie de cultură. De asemenea, nu mai port corespondență.


Preocupările sale științifice n-a oprit lucrarea începută. Clădirea ce va adăposti muzeul creștea văzând cu ochii, Mesagerii trimiși de părinte în diferite zone ale Transilvaniei se întorceau cu frumoase și valoroase icoane pe sticlă realizate în diferite epoci de meșteri zugravi populari.
Muzeografi ai muzeului Bruckhenthal au așezat icoanele după criterii științifice

S-a vorbit mult, și s-a scris frumos, despre părintele Zosim Oancea și opera sa. Iată ce spunea și poeta Ana Blandiana:
Aud şi acum vocea preotului trecut prin închisori şi având puterea de a construi din viaţa pe care Dumnezeu i-a dăruit-o după calvar o operă închinată tot lui Dumnezeu şi tot poporului pentru care suferise. Căci Muzeul Icoanelor pe Sticlă de la Sibiel este în acelaşi timp o biserică, o carte de învăţătură şi un profund omagiu adus artei în care poporul român a ştiut să învelească rugăciunea. Act de credinţă, de patriotism şi de cultivare a frumuseţii, Muzeul de la Sibiel este o operă prin care Părintele Oancea şi-a transfigurat suferinţa şi dragostea pentru poporul pe care l-a slujit.
Ultima oară am fost la Sibiel însoţită de membrii Academiei Europene de Poezie, care se întruniseră în capitala culturală europeană, şi ţin şi acum minte admiraţia plină de emoţie a poeţilor europeni în faţa icoanelor noastre şi emoţia mea plină de recunoştinţă pentru cel ce ctitorise muzeul şi făcuse astfel posibilă această admiraţie
.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!