poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 107 .



Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-12-02  |     | 



*140. Aniversarea campionului.

Timpul trecea în neştire, luna iulie sfârşindu-se odată cu ultima zi a acestei luni, joi, 31 iulie 2092. Urma august, ultima lună de vară, care sosi odată cu prima sa zi, vineri, 1 august 2092. Iar între timp, nu se petrecuse absolut nimic deosebit, totul redevenise normal, cel puţin până în acel moment. În acea zi însă, după cum stabiliseră, urma petrecerea campionului, după ora 18.00. Iar cum seara nu întârzie deloc, începură să se strângă pe puntea principală. Pe domnul To Kuny îl anunţase Lia, aşa că la ora 18.30 sosi şi dânsul la bordul navei, unde se aflau deja toţi ceilalţi. Ei îl întâmpinară pe domnul To Kuny, care se îndreptă spre Mihai.
- Felicitări, tinere! Şi... La mulţi ani!
- Mulţumesc, domnule, scăpă Mihai fără să vrea.
- Cum adică, „domnule”?! Încă îmi spui „domnule”?! Parcă nu aşa ne-am înţeles, băiete! Ai uitat?
- Scuze, To... Adicăă... Tată. Ăăă... Aaa-adicăă... se încurcă Mihai, iar colegii lui zâmbiră pe ascuns, amuzându-se pe seama lui.
- Da, bine, lasă! Am înţeles, îl întrerupse domnul Kuny. Ăăă... Aaa-adicăă... rosti dânsul în acelaşi fel în care se exprimase campionul mai înainte, apoi continuă, renunţând la a-l imita: Ce zici, dragule, îmi permiţi să te îmbrăţişez?
- Da... Sigur... aprobă Mihai, încordat, uşor intimidat de prezenţa socrului său.
Însă dânsul îşi îmbrăţişă ginerele pentru câteva clipe, apoi îl felicită încă odată:
- La mulţi ani, dragul meu! Şi să ştii că n-am de gând să te mănânc, nu atât de curând. Mai ales, dacă nu-mi superi fiica!
- Ah, ştiu... zâmbi campionul, puţin mai dezinvolt.
- Şi unde-i mica ta căţeluşă neagră, Sharon? O pot vedea şi eu?
- Bineînţeles, răspunse campionul, fără a se mira de faptul că dânsul ştia despre căţeluşă.
Mihai luă căţeluşa şi i-o înmână socrului său.
- Ia te uită la ea! Ce negruţă micuţă, o admiră dânsul. Salut, Sharon! Eşti o drăgălaşă...
Domnul Kuny se jucă puţin cu ea, apoi o trecu în braţele fiicei sale, Ly, aflată în apropiere.
- Îţi place de ea, tati? îl întrebă Ly.
- Cum să nu-mi placă? o asigură domnul Kuny, apoi privi din nou spre ginerele său, campionul: Am auzit că ai primit recent o medalie de aur, din partea colegilor tăi. Mi-o poţi arăta şi mie?
- Cum să nu?! aprobă Mihai de îndată şi scoase medalia la iveală; încă o purta la gât, dar pe sub haine.
- Foarte frumoasă, aprecie To Kuny, admirând medalia aurie. Ai nişte colegi care ţin tare mult la tine, observă dânsul, citind inscripţia.
- E adevărat. Dar şi eu ţin la ei, la fel de mult, afirmă Mihai.
- Nici nu se putea altfel, nu se miră domnul Kuny de această afirmaţie. Şi-mi pare rău, dragul meu, că n-am pentru tine un cadou tot atât de spectaculos cum e cel primit de la colegii tăi, dar n-am avut de unde să fac rost de unul, aşa că, din partea mea, te rog să primeşti ceva mai simplu, dar din tot sufletul meu, zise dânsul zâmbind, înmânându-i o mică atenţie.
- Mulţumesc, dar nu era nevoie, spuse campionul emoţionat, primind cadoul de la socrul său, străduindu-se să evite cuvântul „domnule”, înlăturându-l din exprimare.
- Ba da, era... se împotrivi dânsul, apoi vorbi către toţi: Copii, ascultaţi-mă puţin, vă rog... Ştiu că m-aţi invitat pentru a sărbători ziua ginerelui meu, Mihai. Dar sunt puţin ocupat şi am să mă retrag, însă am să revin de dimineaţă.
Un uşor murmur dezaprobator se auzi din partea celorlalţi.
- Nu se poate să lipsiţi tocmai dumneavoastră de la ziua campionului, domnule, îndrăzni să-l înştiinţeze Lucian.
- Ştiu, comandante! Şi nici n-am să lipsesc. Am spus şi repet: Voi reveni de dimineaţă. Promit!
- Bine, domnule, acceptă Lucian. Dacă aşa spuneţi dumneavoastră, aşa să fie. Mai ales dacă e şi ginerele dumneavoastră de acord, privi el întrebător spre Mihai. Ce zici, campionule?
- Eu?! se miră Mihai. Păi... Da, sigur... Sunt de acord, bineînţeles; n-am nimic împotrivă.
- Atunci, am plecat, spuse dânsul, îndreptându-se spre ieşire.
- Dar, tati... îl opri Ly, privindu-l rugător. Cum poţi pleca?
- Scuze, scumpa mea... Am ceva urgent de rezolvat, dar, doar ce-am spus că voi reveni de dimineaţă. Te rog, nu te supăra pe mine, îi ceru dânsul fiicei sale, Ly.
- Bine, tată, acceptă ea în cele din urmă. N-am să mă supăr, normal. Să nu uiţi să te întorci de dimineaţă.
- Cum aş putea uita oare? replică dânsul, apoi, în sfârşit, ieşi.
- Ce ţi-a dat tati, Mihai? se interesă Ly, după plecarea tatălui ei.
- Nu ştiu, răspunse acesta. N-am văzut încă. Vrei să verificăm acum, împreună?
- Dacă se poate, da, zise Ly, tare curioasă.
- Se poate, desigur; de ce nu? spuse Mihai şi desfăcu micul pachet, frumos ambalat, pe care-l primise de la domnul To Kuny.
În interiorul pacheţelului găsi o brichetă mică, delicată, tare drăguţă, un stilou şi un pix, toate cele trei obiecte având încrustate, cu litere majuscule, iniţialele P.V. Mihai privi derutat obiectele, apoi zise către Ly:
- Drăguţe... Dar, oare ce reprezintă iniţialele P.V.?
- Nu ştiu, tresări Ly, gândindu-se la numele tatălui ei, cel de pe Terra, Preda Victor.
Dar de ce să-i fi dat tatăl ei lui Mihai nişte obiecte cu iniţialele numelui pe care domnul Kuny îl avea pe Terra?
- Frumoasă brichetă! Dar... Nu înţeleg... Scuză-mă, Ly, dar de unde are tatăl tău o brichetă? Adică, dânsul fumează? Sau localnicii?
- Nu! Nici gând!
- Şi atunci?! Aici, pe Proxima, există brichete?! Sau... ţigări? Eu n-am văzut... continuă Mihai cu întrebările, tare nedumerit.
- Păi... Eu nu ştiu nimic. De ce nu-l întrebi chiar pe el? replică Ly, încurcată.
- Să-l întreb, pe tatăl tău?! Eu?! Ah... Ştii că nu îndrăznesc.
- De ce? N-ar face altceva decât să-ţi răspundă la întrebări.
- Hmm; probabil... murmură Mihai.
Lucian se apropie de ei doi, întrerupându-le discuţia:
- Ce faceţi aici? puse el iniţial o întrebare banală, doar pentru a lega o conversaţie, apoi observă că Mihai ţinea ceva în mână. Ce ai acolo?
- Cadoul pe care l-am primit de la domnul To Kuny.
- Ah... Serios?! Şi ce anume ai primit de la socrul tău? deveni Lucian curios, apoi privi obiectele din mâna campionului. O brichetă?! se miră el, luând micuţul obiect în mână.
Iniţialele de pe brichetă îl duseră imediat cu gândul la Pavel Velcescu, tatăl lui Mihai. Se încruntă uşor, a nedumerire, zărind aceleaşi iniţiale şi pe pix, cât şi pe stilou, care puteau totuşi însemna la fel de bine şi Preda Victor.
- Frumos cadou... aprecie el în cele din urmă. Dar nu ştiam că pe Proxima există brichete, ba încă inscripţionate.
- Nici eu nu ştiam, zise Mihai, privind spre colegul său.
- P.V., citi Lucian îngândurat iniţialele. Misterios...
- Cam, îl aprobă scurt Mihai. Scuză-mă puţin, Luci. Mă retrag până-n rezerva mea, să las acolo aceste obiecte primite de la domnul Kuny, până nu vor stârni şi alte discuţii controversate, din partea curioşilor noştri colegi.
- Sigur, fu de acord Lucian. Dar să nu întârzii prea mult.
- Nu; doar le las acolo şi mă întorc imediat, spuse Mihai, pornind grăbit spre rezerva lui, pentru a lăsa acolo cele trei obiecte primite de la domnul Kuny, înainte de a fi descoperite şi de ceilalţi colegi ai săi.
Şi într-adevăr, Mihai nu întârzie în rezerva lui. Reveni repede pe puntea principală. Observând că Mihai se întorsese şi că erau toţi prezenţi pe puntea principală, Lucian se gândi să profite de prezenţa lor, pentru a face un scurt anunţ:
- Ascultaţi-mă, vă rog, numai câteva minute! Ştiţi cu toţii foarte bine de ce aflăm aici. Anume, pentru a-l sărbători pe Mihăiţă, campionul nostru. Dar pe lângă faptul că ne vom distra de minune împreună zilele astea, ne-am putea ocupa şi de o altă activitate, la fel de plăcută, presupun. Anume, de pregătirea unui cadou pentru Sonya, care împlineşte luni, 4 august, 24 de ani. Şi cred că nu e nevoie să vă amintesc că trebuie să fie un cadou deosebit.
- Ştiu, şefu’... Trebuie să fie ceva de genul cadourilor pe care i le-am făcut fratelui ei, Sid.
- Cam aşa, îl aprobă Lucian.
- Păi, şefu’, eu încă mai am pietre, destule. De pe Terra, bineînţeles.
- Foarte bine, aprecie Lucian. Cred că te poţi lipsi din nou de vreo câteva dintre ele. Dacă lui Sid i-au plăcut, presupun că-i vor plăcea şi Sonyei.
- Şi eu am destule animăluţe de pluş, replică blonda. Altele, diferite de cele pe care i le-am oferit fratelui ei.
- E-n ordine, blondino, o aprobă Lucian.
- Eu i-aş putea face ceva asemănător jucărioarei pe care i-am făcut-o fratelui ei; văd eu ce... Mă gândesc şi-mi vin mie nişte idei, zise campionul.
- Tu nu eşti obligat să faci nimic, pentru că, deocamdată, încă eşti sărbătoritul nostru. Dar, dacă vrei, e cu totul altceva, nu te pot împiedica.
- Bineînţeles că vreau, Luci. Doar e distractiv. E mai mult ca o joacă.
- Faci cum vrei...
- I-am putea face şi un alt videoclip, propuse Ly. Bineînţeles, cu altă melodie, nouă, compusă special pentru ea.
- S-ar putea, rosti Lucian.
- Şi ce-aţi zice de nişte filme? întrebă Nick. Evident, altele, nu identice cu cele pe care i le-am dat fratelui ei. Poate chiar unele cu Sharon Stone.
- Ce tot îi dai zor cu Sharon Stone? păru nemulţumită Maria. Chiar îţi place atât de mult tipa?
- Păi, iubito, era blondă, ca şi tine, găsi el o justificare, prin asemănarea culorii părului.
- Poate. Dar ea avea ochii albaştri, găsi Maria o diferenţă.
- Şi ce dacă? Tu-i ai verzi, deci, asta te face deosebită, zâmbi Nick.
- Deci şi filme, îi întrerupse Lucian. Chiar şi cu Sharon Stone; de ce nu? Altceva?!
- Eu aş mai putea căuta printre obiectele mele vechi. Poate voi găsi ceva potrivit şi pentru Sonya, presupuse Lia, îngândurată.
- Iar tu, frumosule, îi poţi face un tablou, sau două.
- Greşit, doctore, se opuse frumosul. Eu doar pictez nişte pânze, care devin tablouri, după ce le puneţi voi rame.
- Iarăşi rame?! Nu se poate, păru exasperat Nis.
- Bine, frumosule. Atunci, tu faci doar nişte pânze. Poate şi ceva „obiecte vestimentare”. În plus, te poţi ocupa de prăjituri şi tort. Şi vei fi din nou, atât regizorul videoclipului, cât şi interpretul nostru principal. Asta înseamnă că vei fi foarte ocupat, remarcă Stela.
- În nici un caz, nu vei şoma, adăugă blonda. Şi atunci, vei neglija petrecerea campionului?
- Sub nici o formă, negă el hotărât. O să mă descurc cu toate cumva, văd eu cum.
- Şi cu logodnica ta cum rămâne? îl provocă Maria.
- N-o voi neglija nici pe ea, evident, replică el, calm. Haideţi, să începem distracţia, îşi îndemnă el colegii, care nu aşteptară să li se spună acest lucru şi a doua oară.
Distracţia se încinse din nou. „Petrecăreţii incurabili” îşi făceau de cap, la bordul navei albastre, ca de obicei, bine dispuşi, fără exagerări inutile, de nici un fel. Nici n-aveau motive de întristare, poate doar dorul de casă, de planeta albastră, care-i chinuia din când în când, unicul care le putea micşora uneori pofta de distracţie. Dar fiind împreună, tineri, plini de viaţă, treceau peste momentele grele de melancolie.
Prima melodie, ce aparţinea în exclusivitate sărbătoritului, campionul, se derulă, avându-i ca protagonişti pe Mihai şi Ly, partenera pe care şi-o alese campionul. Evident, nici nu se putea altfel. Cum să fi avut Mihai o altă preferinţă? Ora 00.00 îi prinse încă în toiul petrecerii şi ca de obicei la asemenea ocazii, urmă o noapte albă, nedormită, că doar de somn nu le ardea lor în acele momente! Bineînţeles, nu renunţaseră nici la a se extinde pe afară, în jurul navei lor albastre, prin aerul alb, încărcat de dantoniu.
Cheful se sparse puţin, doar pentru vreo câteva ore de odihnă, pe la 05.00-06.00 dimineaţa, când erau obosiţi şi se retraseră provizoriu prin rezervele lor. La 08.30, Lucian şi Mihai se întâlniră pe puntea principală. Ceilalţi încă dormeau, printre aceştia înscriindu-se şi cei trei căţeluşi ai lor.
- Ce-i cu tine, sărbătoritule? Nu ai somn?
- Nu, mi-a trecut. Şi mă gândeam ce să-i fac Sonyei.
- Ah, asta era, se dumiri Lucian. Deci, eşti în criză de idei!?
- Doar momentan. E o fază trecătoare. Nu va dura mult. În curând îmi vor veni o mulţime de idei, din care va trebui să selectez una singură şi atunci îmi va fi greu să mă hotărăsc asupra căreia să mă opresc.
- Sunt convins, îl aprobă Lucian, apoi schimbă subiectul: Mi-a plăcut cadoul pe care l-ai primit de la socrul tău.
- Te cred. Şi mie mi-a plăcut. Deşi... O brichetă?! Cred că ai înţeles de unde provine.
- De pe Terra, presupuse Lucian.
- E clar că de acolo, rosti campionul îngândurat. Însă nu pricep ce-i cu iniţialele P.V.? Ce reprezintă ele oare?
- N-am idee, replică Lucian.
- Crezi că ar putea fi iniţialele numelui dânsului de pe Terra?
- Nu ştiu. S-ar putea. Dar de ce ţi-ar da socrul tău ceva inscripţionat cu iniţialele sale? Ar fi un amănunt mult prea important.
- Nu-mi dau seama de ce mi-a oferit un asemenea cadou, dar pe Proxima n-am cunoscut încă pe nimeni al cărui nume să înceapă cu aceste iniţiale. În plus, nu pricep de ce mi-ar fi dat dânsul obiectele altcuiva? N-ar avea nici un sens!
- Adevărat! Nici dacă ar fi fost ale dânsului, nu prea văd sensul, deşi, de moment ce eşti ginerele lui, s-ar putea să existe totuşi o explicaţie, presupuse Lucian. Ly ţi-a spus ceva? întrebă mai apoi.
- Despre ce? păru nedumerit campionul.
- Evident, despre originea lor terestră, îl lămuri Lucian.
- Nu, absolut nimic. Dar nici n-am insistat, cu toate că ştiu foarte bine care-i adevărul, sau doar o mică parte a lui.
- Mda... murmură Lucian, continuându-şi ideea în gând: „Eu ştiu ceva mai mult şi chiar aş vrea să-ţi spun totul, campionule, mai ales acum, de ziua ta, dar, din nefericire, nu pot, deşi ai merita să afli totul, să ştii... Sper din tot sufletul, campionule, să mă poţi ierta vreodată pentru această tăinuire.”
Conversaţia le fu întreruptă de apariţia celorlalţi. Deci, era sâmbătă, 2 august 2092, iar ei îşi continuau petrecerea. După cum promisese, domnul Kuny îşi ţinu cuvântul dat, sosind şi dânsul în dimineaţa acelei zile, însă puţin după 10.00. La acea oră, se treziseră deja toţi, deci, erau prezenţi pe puntea principală. Chiar şi cei trei căţeluşi, de care se ocupau, evident, roboţii Robby şi Felix M-51.
Spot nu părea a înţelege de unde apăruse şi micuţa „cockeriţă”, dar îi acceptă prezenţa. Cât despre Cooky, acesta părea mulţumit de noua „colegă”, a cărei prezenţă nu-l deranja deloc, cu nimic, mai ales că aceasta era de aceeaşi rasă cu el; cocker, chiar dacă blăniţa ei avea o culoare mult mai închisă ca a lui. Iar roboţii se vedeau din ce în ce mai ocupaţi, dar se descurcau ei, doar erau roboţi.
În această zi, după cum se înţeleseseră, pe lângă faptul că se distrau de minune împreună, se puseră şi pe treabă, ocupându-se de cadourile domnişoarei Kelso, Sonya. Iar domnul Kuny fu asaltat cu tot felul de întrebări legate de cadoul dânsului pentru Mihăiţă, mai întâi de către fiica sa, Ly, care-l prinse la un moment dat într-un loc retras, ferit de auzul şi privirile celorlalţi, oricum ocupaţi cu cadourile Sonyei. Totuşi, chiar şi aici, ca pentru a se convinge că nu vor fi auziţi de nimeni, Ly vorbi în şoaptă:
- Tati, ce fel de cadou ciudat a fost şi acela pe care i l-ai dat lui Mihai?
- De ce, draga mea? Nu i-a plăcut?
- Ba da, evident, dar... O brichetă?! La ce te-ai gândit când i-ai oferit un asemenea obiect? Nu ţi-ai închipuit că va deveni suspicios? Mai ales datorită iniţialelor... Ce reprezintă? Numele tău?
- Ăăă... Bineînţeles. Ce altceva?! răspunse To încurcat reproşurilor fiicei sale, Ly.
- P.V., deci, Preda Victor? reluă Ly şoptit. Aş fi înţeles dacă era vorba doar despre pix şi stilou, însă şi o brichetă cu aceleaşi iniţiale, e prea de tot! Depăşeşte orice imaginaţie!
- Îmi pare rău, draga mea, dar n-am găsit ce altceva să-i ofer campionului tău. Şi dacă ai şti cât de mult am căutat...
- Trebuia să fi continuat cu căutările, tati, pentru că ai greşit astfel, cu acest cadou, îi reproşă Ly. Nu pentru că nu i-ar fi plăcut, ci pentru că a devenit foarte bănuitor. Deci, nu trebuia să procedezi astfel, mai ales ştiind sigur că eu nu i-am spus nimic despre noi.
- Păi, draga mea, eu nu te-am reţinut nicicând; a fost alegerea ta personală să nu-i spui. Dar, dacă vrei, îi poţi spune oricând, nu-i nici o problemă.
- Ba da, este, ripostă Ly. Pentru că e prea târziu acum, ca să-i spun ceva în acest sens, dacă n-am făcut-o de la bun început. Îmi va reproşa că n-am avut încredere în el şi n-aş vrea.
- Scumpa mea, i-ai putea spune totul sub forma unui cadou de ziua lui, din partea ta, îi sugeră domnul Kuny.
- M-am gândit şi la această variantă, dar nu mai este valabilă. Tot prea târziu ar fi; ziua lui a fost miercuri, iar atunci nu mi-a venit această idee. În plus, i-am dat deja alt cadou de ziua lui.
- Nu-i niciodată prea târziu, scumpo, fie şi pentru încă un alt cadou, unul suplimentar şi foarte special, cum ar fi acesta.
- Eu cred că totuşi, e prea târziu să mă folosesc de acest amănunt, rămase Ly la părerea ei. În plus, dacă i-aş spune şi ar afla totul, grupul celor care n-ar şti nimic s-ar restrânge la Alex, Nis şi Stela. Şi atunci, ce folos?! Cred că mai bine ar fi să vorbeşti tu, tati, să le spui totul, tuturor, tot ceea ce este de spus! Să dezvălui odată întregul adevăr, faţă de toţi, fără ocolişuri sau alte ascunzişuri; fără alte secrete inutile! Scurt şi la obiect! Ar putea fi cadoul tău pentru el...
- Te rog, draga mea, rosti To Kuny.
- Nu te înţeleg, tati... mai zise ea, apoi se retrase.
Nu după foarte mult timp însă, To Kuny se văzu din nou luat la întrebări, pe acelaşi subiect, de data aceasta însă, de către Lucian:
- Victor, de ce i-ai dat ginerelui tău un asemenea cadou? Cred că ai procedat greşit!
- Nu eşti primul care-mi reproşează acest lucru, comandante! Şi fiica mea, Ly, mi-a spus ceva asemănător.
- Păi, îi dau mare dreptate! Doar e clar că e vorba despre un obiect de pe Terra! Aici nu se fumează... Nu ţi-ai dat seama că Mihai va remarca acest amănunt?
- Ba da, m-am gândit la această posibilitate. Dar am impresia că el deja bănuieşte ceva în acest sens, legat de originea noastră, chiar dacă Ly nu i-a spus nimic încă... Bănuieşte sau bănuia deja, de mai mult timp.
- E şi normal să bănuiască, Victor... Iar tu, cu acest cadou, n-ai făcut decât să-i întăreşti bănuiala! Ce reprezintă însă iniţialele acelea, P.V.? Numele tău, sau al lui Pavel?
- E numele lui Pavel. Aceste obiecte i-au aparţinut lui, iar eu le-am primit de la el mai demult, când încă îmi era bun prieten... Şi am considerat că ar fi bine ca Mihai să le aibă.
- Poate... replică Lucian îngândurat. Aşa ar fi corect, Victor, însă i le-ai fi putut dărui doar după ce ne vei vorbi şi ne vei spune întregul adevăr, nouă, tuturor, iar pentru acum, ar fi trebuit să cauţi altceva; găseai tu ce...
- Am căutat... În zadar însă; n-am găsit nimic altceva.
- Nu-i bine, aprecie Lucian. Intenţionezi cumva să ne vorbeşti acum, în curând? Ai de gând să ne spui totul?
- Nu, nu încă, negă To Kuny. Nu aşa de curând.
- Victor... Nu poţi amâna mereu momentul adevărului, îl sfătui Lucian.
- Nu-l voi amâna mereu, comandante, îl asigură To Kuny. Va veni şi clipa în care voi spune, în sfârşit, totul.
- De abia aştept acea clipă, recunoscu Lucian. Şi presupun că nu sunt singurul.
- Ai dreptate, îl aprobă domnul Kuny. Nu eşti deloc singurul. Comandante, ai cumva vreo legătură cu bănuielile lui Mihai?
- Nu întocmai. Sau dacă am totuşi vreuna, atunci e indirect.
- Adică?
- Victor, ştii foarte bine că la început făceam presiuni asupra fiului tău şi nu numai asupra lui, în legătură cu originea voastră, spuse Lucian. Dar, de când am aflat adevărul şi ţi-am promis că voi păstra secretul, m-am domolit. Însă dacă n-ai aflat încă, cred că-ţi pot spune.
- Ce anume? deveni curios domnul Kuny.
- Că Mihai ştie sigur că voi trei nu sunteţi de pe Proxima, ci de pe Terra, afirmă Lucian, iar To Kuny schiţă un gest de mirare. Dar acesta este singurul lucru pe care-l ştie, deocamdată. De altfel, el a fost primul care a aflat acest amănunt, având şi o dovadă care să-i susţină teoria, pentru că, tot învârtindu-se pe lângă marele supercomputer, a obţinut prima oară o informaţie de la acesta, anul trecut, parcă prin octombrie sau chiar mai devreme şi s-a grăbit să-mi aducă la cunoştinţă totul, confirmând astfel bănuielile mele. El a aflat doar că trei persoane au sosit pe Proxima, mai demult, în urmă cu vreo 11-13 ani... Dar asta a fost totul pentru el. Nu reuşise să afle denumirea navei, date exacte, numele celor trei persoane, nici măcar iniţialele... Deci, dacă între timp n-a reuşit să afle şi altceva, presupun că nu ştie prea multe...
- Mai ales că lui nu i-a povestit nimic Traian...
- Nu, nu i-a povestit. Dom’ director... N-a spus nimic nimănui; nici lui, nici altcuiva. Doar mie. Dar cum Mihăiţă este un geniu în informatică, nu m-ar mira ca el să fi aflat şi alte amănunte între timp. Deşi, presupun că dacă ar fi aflat altceva, mi-ar fi spus până acum. Sau poate că nu, de când e cu Ly, soţul ei... Nu mai ştiu sigur. Victor, totul e atât de complicat şi se complică în continuu...
- Comandante, îl întrerupse To.
- Da?! tresări el.
- Să ne întoarcem la petrecere, până nu ne vor sesiza absenţa, propuse domnul Kuny.
- Bine, Victor, îl aprobă Lucian zâmbind. Ai dreptate.
Amândoi reveniră în mijlocul celorlalţi. Petrecerea era încă în toi. Cu toţii îi înconjurară de cum le observară prezenţa.
- Iată-vă, rostiră câţiva dintre ei.
- Pe unde aţi umblat? se interesă doctoriţa.
- Am discutat doar, justifică Lucian.
- Luci, văd că i-ai acaparat atenţia tatălui meu asupra ta, rosti Nick. Dar acum, dacă ai revenit, cred că-ţi poţi relua locul pe „ringul de dans”; ţi s-a simţit lipsa. Iar eu pot lua, în sfârşit, o pauză, să mă odihnesc.
- Nu aşa de repede, isteţule, auzi el glasul blondinei, din apropiere.
- Te rog, iubito, se tângui el. Bietele mele picioare! Am nevoie de odihnă, sau de o pauză, pentru că nu mai pot; sunt epuizat! Sunt istovit! Deci, doar o pauză mititică...
- După melodia asta, pe care o vei dansa alături de mine, preciză Maria.
- Dar, draga mea... încercă Nick. Sunt extenuat!
- Sper că n-ai de gând să mă refuzi, ingratule, îl întrerupse Maria.
- Nu, iubito... Cum să te refuz? Nici gând! Dar, după melodia asta, pot vedea un film? Sau două? Sau mai multe chiar?
- Da, poţi vedea, oricâte vrei, îl aprobă Maria.
- Poate chiar vreunul cu Sharon Stone, continuă Nick.
- Sharon Stone?! repetă Maria numele actriţei. Iar vorbeşti despre ea?! M-ai înnebunit! Ştii, dacă n-aş fi sigură de locul şi perioada în care a trăit, aş începe să-mi fac griji din cauza ei. Aş putea chiar deveni geloasă. Dar aşa, n-am motive.
- Nu, iubito, n-ai motive, o asigură Nick.
Iar după această melodie, Nick scăpă, în sfârşit, retrăgându-se la un film, iar blonda se alese cu un nou partener de dans, acesta fiind chiar socrul ei, domnul To Kuny.
- Luci, pot să te rog ceva? îi şopti logodnica într-o pauză dintre melodii.
- Ştii bine că da, se grăbi el s-o aprobe.
- Nu-ncepe din nou să mă aprobi atât de repede, fără să ştii ce vreau; doar ce ai scăpat de testul acela...
- Bine, te ascult înainte, să aflu despre ce e vorba, pentru că nu vreau alte teste. Deci, ce mă rogi? se interesă el.
- Ştii, mai demult, pe Terra, am mâncat ceva, la desert, ce mi-a plăcut foarte mult.
- Ce anume?! întrebă el.
- Sincer, nu ştiu, decât că mi-au plăcut mult.
- Desert... Nu-i suficient. Dă-mi un indiciu, să-mi dau seama despre ce ar putea fi vorba.
- Ceva dulce, normal, care se rulează uşor, având în interior creme sau gemuri, explică Lia, cu gândul la clătite.
- Rulade?
- Rulade?! Nu cred... rosti Lia, încurcată. Ruladele se coc la cuptor?
- Evident, la cuptor.
- Atunci, nu rulade... Deşi... Ştii să faci şi rulade?
- Bineînţeles că ştiu. Vrei să-ţi fac rulade? Acum?
- Nu chiar acum. Poate altădată. Aşa că, să revenim la ce mă gândeam eu. Deci, acelea se coceau în tigaie, nu la cuptor, apoi se rulau cu diverse gemuri sau creme, sau altceva.
- Clătite, pricepu el.
- Da, exact, clătite, surâse ea, ajungând unde-şi dorea.
- Ai vrea clătite?! Spune-mi şi-ţi fac imediat! Nu-i mare lucru!
- Da, aş vrea, dar nu chiar acum. Suntem destul de ocupaţi.
- Pentru tine, iubita mea, nu sunt niciodată prea ocupat; îmi găsesc timp. Dar... Cu prima ocazie o să-ţi fac, atât rulade, cât şi clătite. Ce-ai mai dori? Gogoşi, cumva? Pot face şi gogoşi, umplute sau simple. Oricum doreşti; numai să-mi spui.
- Poate... Dar nu toate deodată, zise ea. Deci, gogoşi altădată, nu în acelaşi timp cu clătitele şi ruladele.
- Oricând doreşti tu, surâse el. Ce altceva ţi-ar mai plăcea?! Spune-mi, te rog! Ceva, care să nu fie desert.
- Păi, Luci, eu nu mă pricep deloc... Doar mâncam, nu întrebam şi ce anume. Totuşi, să ştii, îmi amintesc că-mi plăcea foarte mult o anumită salată, făcută din legume tocate mărunt, cum ar fi morcovi, cartofi, castraveţi, ardei, parcă şi cu un sos gălbui...
- Maioneză?!
- Nu ştiu sigur; cred că da, presupuse ea.
- Salată Boeuf, spuse el.
- Da, parcă aşa se numea, replică ea. Îmi plăcea foarte mult.
- Bine că mi-ai spus. Cu prima ocazie, o să-ţi fac şi salată Boeuf. E o mică problemă cu maioneza, pentru că n-avem ouă proaspete, dar o să mă descurc cu înlocuitorii; n-am încotro. Oricum, nu voi utiliza în cantităţi prea mari, pentru că nu-mi place să fac exces, când e vorba despre aceşti înlocuitori.
- Luci, nu intra în amănunte pe care oricum nu le-aş pricepe! Tu ştii cum să te descurci la bucătărie. Eu habar n-am, zâmbi ea.
- Cum zici tu, iubito, replică el.
Iar cheful se extinse, ţinând întreaga zi, ocupând o bună parte şi din noapte, întinzându-se apoi şi în întreaga zi următoare, duminică, 3 august 2092. Totul era perfect şi ca de obicei, se simţeau bine împreună. Spre seară, domnul To Kuny îi părăsi, îndreptându-se spre oraşul artificial. Însă ceilalţi rămăseseră, pentru a lua parte în continuare la petrecere...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!