poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 614 .



Ecouri de mandolina (12)- Corespondența
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2019-11-21  |     | 



Ecouri de mandolina (12)- Corespondența

După acea zi minunată de duminică, în care Antony și Cristina trăiseră cu cea mai mare bucurie intensă, divină, cei doi tineri se simțeau și mai legați prin iubire unul de celălalt. Nu mai puteau să trăiască fără să știe cât mai multe, unul despre celălalt. Trebuiau să inventeze ceva, să poată sparge zidul de opreliști pe care-l crea despărțirea din cauza canoanelor cazărmii, dar și din cauza rigorilor din casa lui Don’ Fabricio.
Până la urmă, au stabilit un mijloc de comunicare. Într-o dimineață, Cristina ieși în grădină, se uită în sus spre cazarma unde Antony era de serviciu, îi flutură în mână ceva alb, apoi merse cu acel obiect misterios spre poartă, deschise poarta, urcă un pic pe cărare, ajunse la un pom mai bătrân, găunos, flutură încă odată obiectul alb, îl înveli în ceva maro și-l puse într-o scorbură din copac, acoperindu-l cu frunze verzi. Apoi plecă voioasă înspre casă, făcând semne dragi înspre Antony.
Acesta începu să-și facă fel de fel de presupuneri în privința obiectului alb misterios ascuns de Cristina în scorbura copacului. Oare ce putea să fie acolo? Acest gând îl roase trei zile la rând, până primi ordin de a merge după cumpărături în oraș. Opri neapărat lângă pomul cel bătrân, căută în scorbură, scoase obiectul cel învelit în frunze, îl desfăcu și găsi înăuntrul lui o coală de hârtie cu scris mic și ordonat. Era scrisoare de la Cristina!
Ce fericire! Nicicând nu l-a bucurat așa de mult o scrisoare! Și ce scris frumos, ordonat! Plecă mai departe cu căruța cazărmii, dar se opri mai la vale, să citească în tihnă scrisoarea.
Iată ce scria italianca cea zglobie și neasemuit de frumoasă:
„Scumpul meu Antony,
De ce trebuia să vii tu tocmai de la capătul lumii, să-mi aduci în spiritul meu de fată simplă din Italia o avere atât de importantă de bucurii și gânduri cerești! Ce eram eu dacă nu apăreai tu în viața mea cea atât de neînsemnată! Acum mă simt de parcă aș fi regina lumii, simțămintele mele către tine mă ridică pe aripi nevăzute, până în înaltul diafan al cerului, tresăririle inimii mă fac să te iubesc din tot sufletul meu! Zilele îmi sunt pline de nestemate de trăiri și gândiri. Cerul îmi pare al meu, în întregime, munții de la răsărit, dar și marea cu valurile ei nesfârșite spre apus, sunt ale mele de asemenea. Și asta doar la gândul că acolo sus, în acea cazarmă cenușie, ești tu, acel suflet de înger, trimis mie pe pământ, ca să știu și eu ce înseamnă adevărată fericire în viață, fără de care n-aș mai putea trăi. Antony meu drag, ai devenit totul pentru mine! Și noaptea, și ziua, și când muncesc, și când vorbesc în casă cu ai mei, nu mai pot să mă despart de imaginea chipului tău!
Sora mea dragă, Roberta, nici nu bănuiește ce e în sufletul meu! De unde să știe ea ce simte o fată îndrăgostită, dacă ea încă n-a trecut printr-o asemenea experiență a vieții? Mă vede ea transpusă de fericire, mă vede că nu mai gândesc la cele ale casei, dar cum poate ști ea ce-i cu mine, dacă nu a avut și ea parte de o iubire adevărată?
Mi-e dragă sora mea, îmi sunt dragi și mama, și frații, chiar și tata, dar tu ești totul în viața mea! Domnul să te aibă în pază, să fii mereu lumina din spiritul meu nemărginit!
Cristina – fata cu ochii mari și senini”

Antony, privind aceasta hârtie măiastră, cu scrisul atât de mărunt și frumos, nu știa cum să înceapă lectura. Se apropia de slovele scrise de mânuța iubitei sale ca de ceva sacru. Parcă îi era sfială să nu profaneze mesajul de la un suflet atât de nobil. În cele din urmă, citi puțin câte puțin din cele scrise. Apoi reciti cu și mai mare atenție, încercând să intre în adevăratul univers al gândirii și simțirii celei care i-a scris. Recitind de sute de ori mesajul scrisorii, fu, în cele din urmă, pe deplin transpus în universul mesajului scris din inima fetei care-l îndrăgea cu atâta înfocare.
Trecură câteva zile până când Antony înțelese de-a binelea ce gândea prietena lui dragă scriind o scrisoare atât de însuflețită. Și trecură încă trei zile până când reuși să compună o scrisoare de răspuns. Nu era ușor să scrii ceva unei fete îndrăgostite, încât exprimările din scrisoare să nu spulbere iluziile de sublim din inima fetei dragi. Așa cum se pricepu, scrisese următorul răspuns:
„ Dragă Cristina, regina sufletului meu!
Ai fost mai admirabilă ca un luceafăr de pe cer, mai delicată decât cerul Italiei, mai inspirată ca un antic poet! Ai fost sublimă în cuvinte, în dorințe, în frumusețea ta nemărginită! Cum aș putea să fiu la înălțimea spiritului tău? Cum aș fi putut să cred că venind în această anostă cazarmă, îmi va dărui Cerul o asemenea bucurie, un asemenea suflet prețios, o fericire fără de margini! Să fie totul al meu, când nu am nimic, decât doar pe tine!
Ești un dar trimis din cer, dar pe care nu-l merit, și pe care l-am primit pentru ca viața mea să se transforme cu totul. Apariția ta în viața mea mi-a schimbat tot ce știam despre lume, despre valorile ei, despre cerul cel sfânt și despre oameni. Acum trăiesc clipe sublime. Aș vrea să nu părăsim acest univers al simțirii, al iubirii necondiționate, al devotamentului.
Știu, vor fi mulți cei care vor voi să ne scoată greutăți în cale, să se împotrivească iubirii noastre. Dar dacă noi vom fi uniți, cine ne va putea sta împotrivă!
Să fii fericită, să trăiești acele revelații și bucurii din viață pe care le meriți! Pe curând, bucuria sufletului meu, Cristina!”
Metoda de a comunica prin scrisori inventată de Cristina a fost nemaipomenită. La două sau trei zile, tinerii puteau primi scrisori noi, care le bucurau sufletele, și, prin care, își împrospătau mereu sentimentele înălțătoare de dragoste. Aveau lumea lor, totul era frumos, sublim chiar.
Cu timpul, începură să-și pună întrebări asupra viitorului lor, asupra anilor care vor urma. Oare Antony va rămâne la nesfârșit în cazarma franceză? Oare Cristina nu va fi supusă de tatăl ei, cam hapsân, să-și ia un soț, cum vrea el? Ce vor face ei în cele din urmă, de unde să înceapă?
Au discutat din ce în ce mai mult despre o posibilă unire a destinelor lor într-o familie, să trăiască uniți, fericiți, nedespărțiți. Câte visuri frumoase, câte nădejdi! Dar, oare, cei din jur vor accepta ceea ce-și doreau ei cel mai mult?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!