poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2230 .



Strada Orelor 1
proză [ ]
1

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Kranich ]

2010-09-22  |     | 



Dacă aș fi destul de curajos ca să mă numesc Serenus Zeitblom, romanul s-ar sfârși aici. Nu numai curajul, dar ar trebui să am și o minimă doză de ipocrizie, ca să afirm că, în calitate de aspirant la un viitor luminos, mă dedic prea puțin planurilor mele de împlinire profesională și urmăresc febril, absorbit cu totul, evoluția bizarului meu prieten Adrian Leverkühn. Spre deosebire de Serenus, eu sunt pragmatic și singura mea dorință, devenită, pe zi ce trece, o speranță mută și ascuțită ca lama de bărbierit, este să scap de laiol.
Uite-mă aici. Abia a debutat faza intermediară, când moartea poate fi, în cel mai bun caz, amânată. Mi s-a lipit un plasture transdermic pe spate, ca să nu ajung la el și să-l dezlipesc. Transpir și am frisoane. Sunt norocos. Într-un prospect la un medicament anume, se preciza că pacientul va auzi voci. Eu, mulțumesc lui Dumnezeu!, am parte, la efecte adverse, doar de oboseală, somnolență, vărsături, iar ai borât pe covor, nimicule!, mă dojenește Răduțu, pierdere în greutate (aviz doamnelor opulente), indipoziție, tremor, confuzie, depresie, dispepsie, infecții ale tractului urinar și, crede-mă, foarte multe altele. Dar nu voci. Nope.
Uite-mă zgâlțâindu-mă în fotoliu, cu gura pungă de 2 lei (la care se adaugă ecotaxa). Ieri îmi pregăteam bagajul. Să plec unde tot promit că plec de treizeci de ani încoace.
M-am trezit cu noaptea în cap și cu plasturele pe spate, am băut lapte și am primit o bucată rotunjoară, aromată și aurie de pumn în stomac. Asta e un fel de alarmă, de fiecare dată când mă ghemuiesc pe podea și rag și mă dau cu capul de perete și îmi smulg părul și mă zgârii pe față, știu că s-a împlinit trecerea de la noapte la zi. Apoi Răduțu mă culege de pe jos, încercând, ca la fotbal, să mă țină cât mai mult în aer, pe vârful bocancului. Nu reușește și se enervează, cam temperamental băiatul ăsta!, mă apucă de o ureche, mă trage și mă ridică, tot așa, atârn de brațul lui, singura conexiune dintre mine și el sunt degetele lui ce îmi înhață urechea, strângând sul pavilionul, sau dacă vrei științific conca auriculară. Mă folosește de câteva ori pe post de ceas cu pendulă, apoi, dintr-o mișcare sigură, un zvâcnet al aceluiași braț cu degete-comutatoare, mă aruncă lateral, în fotoliu.
Ieri umblam în dulap, printre coloanele din bumbac și poliester, formate în ani de eroziune și mucegai, din colecțiile mele de chiloți, ciorapi și helănci. Tot arsenalul era găurit, desperecheat. M-am apucat să cos.
Simt că mă îndepărtez de la trama acestui roman pe care ți-l dedic ție, Eva. Te mai rog, Eva, să nu citești următorul rând, singurul ce nu îți va aparține:
Cititorule, să știi că Eva nu e o obsesie și o să folosesc tot mai des numele ei doar ca să te enervez și ca să nu te ispitească dracul ăla al lui Adrian Leverkühn să citești ceva ce nu-i pentru tine; bagă-ți mințile în cap, du-te la joaca ta de-a roboțelul, acasă-serviciu-acasă, mănâncă și pișă-te și cacă-te și iubește, iubește mult, dormi dacă ți-e somn și fă sex dacă simți nevoia să te împrăștii prin alte corpuri și să te perpetuezi, nemuritorul lui pește! Mai află, Cititorule, că Eva (așa, Eva, Eva, Eva, Eva, Eva, mai vrei?), este singura ființă care mi-a rămas în lumea asta, singurul sprijin, deși ea nu face absolut nimic să mă ajute; mai e și Răduțu, o bomboană de băiat, simpatic și un pic impulsiv!
Gata, nepoata mea dragă, de acum până în vecii vecilor amin tot romanul este al tău. Știu că niciodată nu va ajunge în tine, acolo unde ai zăvorât tu bine și ai zidit și rezidit spărturile către sufletul tău. Dar măcar o să-ți dea ocol și te va pândi, ca un animal de pradă, zeci de ani dacă e nevoie, doar foamea nu se ostoiește niciodată!, iar când un zid se va nărui, acest roman va sări înăuntru, îți va înfige colții în beregată și va mușca din tine și îți va sfâșia pielea de pe șolduri, îți va mistui carnea, îți va roade oasele și va suge cu nesaț maduva din ele, totul și totul numai din dragoste.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!