poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2654 .



Sindromul - III -
proză [ ]
Se dedică lui Andrei Kranich

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2010-04-22  |     | 




Treceau prin livezi de meri ionatani și pruni altoiți, cu fructe al căror parfum se însoțea cu cerul de toamnă târzie, întins ca o piele azurie de Cordoba. Sub șerpuirile de vânt ce se prefirau dinspre munți, sentimentul ce urca din sufletul lui Claudiu se împlinea cu fiecare pas arcuit al calului, amintindu-i parcă de alte toamne în care călărise peste dealuri îmbrăcate în piei ambrate și mirosind a visare. Îi întâmpinau terase în trepte cu gradene perlate de boabe de struguri atârnând ca niște ciorchini de lumină. Afuzali, galben-verzui cu miez cărnos, alicante cu roșul de sânge brumat și boabe sferice ca oul de prepeliță, aligoteul cu bobițe rotunde, alb-verzui. Erau locuri care îi aminteau lui Claudiu de alte vremuri pe care însă nu le putea prinde în chinga gândului, neputându-și explica de ce acele zile trebuiau raportate acum la un timp trecut, misterios. Îl întrebă pe Maximus, în timp ce sub copitele cailor fremăta inima ascunsă a câmpului înmuiat în lacrima ierbii ca într-o oglindă de ape smaraldice:
- Spune-mi, Maximus, unde ne aflăm? Fiindcă am senzația că nu călătorim deloc spre Cetatea Eternă...
- Nici nu am avea cum, Claudius... Cezarul a permis veteranilor săi să ocupe orice bucată de pământ inclusă în Imperiu. Așa încât eu, Miriam și tu, bineînțeles, am hotărât cu ani în urmă să ne mutăm aici, în Galia.
- În Galia?
- Da, în Gallia Narbonensis, o zonă tampon împotriva atacurilor galilor asupra Imperiului. Vercingetorix ne-a pricinuit o mare înfrângere la Gergovia. Acum s-a retras într-o fortăreață, de unde face incursiuni asupra așezărilor romane din Gallia Narbonensis și așteaptă un moment prielnic pentru a se înfrunta din nou cu armatele Cezarului. De aceea, mulți soldați veterani au ales să se strămute pe aceste locuri, pentru a veni în ajutorul Imperiului în cazul unei alte confruntări militare cu galii. Este o regiune bogată, plină de culoare. Chiar tu ai spus, când am ales acest loc, că vrei să scapi de forfota din Cetatea Eternă, să trăiești în mijlocul naturii vii, să respiri aerul proaspăt al munților și ozonul pădurilor. Aici vei primi și tu o bucată de pământ pentru a-ți ridica casa visurilor alături de Livia...
Claudiu tăcea, gândindu-se la toate aceste lucuri ca la niște fragmente ale unui tablou pe care, oricât se străduia, nu reușea să și-l imagineze pe deplin. Când ajunseră pe vârful unui deal, Maximus se opri. Fornăitul surului său, care rodea zăbala, arăta o anumită precipitare a animalului. Aceasta, în cazul unei cabaline, nu poate fi cauzată decât de doi factori: o amenințare nevăzută sau apropierea de un loc cunoscut, dorit. Maximus se înălță în scări și, rotindu-și privirea ca o perindare de aripi vulturești, șopti cu emoție:
- Villa Rustica, Claudius... Am ajuns acasă!
Claudiu privi spre fundul căldării naturale, o îmbinare de verde crud cu brunul specific vegetației de tufe pitice. O așezare împrejmuită de ziduri de piatră se profila ascunsă de pâlcuri de stejari arămii. Fumul alb ca un ștergar, ce se înălța spre chipul obosit al zilei, era semnul că acolo un suflet drag îi aștepta cu dor. Coborâră în buiestru, roibul lui Claudiu smucindu-se blând sub încleștarea mâinii sale stângi pe frâul încins de truda drumului parcurs. Mâna dreaptă o ținea îndoită la piept, durerea din podul palmei nedându-i răgaz pe tot parcursul călătoriei. Nu se mai întreba însă de unde provine umflătura aceea care pulsa ca o meduză în derivă sub ape epidermice calme. Vedea tot mai pronunțată arhitectura clădirii din lemn și piatră, ce ar fi trebuit să însemne pentru el și Maximus acel „acasă” atât de dorit de călătorul trudit, împuns de ciutura setei și de nicovala foamei ce lovea în stomacul lipit parcă de șira spinării. Când descălecaseră în mica poieniță ce se întindea în fața împrejmuirii de piatră și simți pământul sub tălpi, o liniște plăcută îi coborî în suflet lui Claudiu. De dincolo de ziduri auzi glasuri tinere, femei însoțite într-o bucurie necenzurată de cristalul unei voci de copil ce nu mai avea parcă răbdare ca cei doi să intre pe porțile mari, pe care era încrustat în lemn un vulturul bicefal, simbolul Romei atotbiruitoare.
Claudiu văzu două femei tinere alergând în întâmpinarea lor, urmate la mică distanță de un copil ce înota prin ugerul gras al ierbii. Una dintre femei împrumutase prin glasul stirpei trăsături ce îi aparțineau, o alta avea o privire de afine coapte, cu părul de abanos curgând peste umeri. „Miriam îmi seamănă leit”, gândi Claudiu, care, privind apoi la cealaltă tânără, își șopti doar atât: „Livia...ea trebuie să fie buna mea Livia...!”.
Se îmbrățișară fără a rosti niciun cuvânt. Claudiu simți îmbrățișarea lui Miriam strângând în ea așteptări, doruri cenzurate de distanța ce-o despărțea de un frate iubit. Când Livia își plecă capul pe umărul lui, părul ei văluri pentru o clipă chipul tras de boală și trudă al lui Claudiu care închise ochii. Nu există pe lume un sentiment mai plăcut și mai greu de descris decât reîntâlnirea cu o ființă iubită. Când știi că distanțele s-au scurtat, că timpul s-a prefăcut din nisipul greu al clepsidrei într-un bob de rouă. Când simți că brațe dorite, ochi visați, sărut așteptat în nopți de nesomn, toate se strâng ca într-un vas de miresme indicibile ce îți cotropesc ființa centimetru cu centimetru.
- Claudius, îi șopti Livia, credeam că n-am să mai văd ochii tăi dragi! Când am aflat că ai fost rănit, am crezut că ăsta este sfârșitul. Dar știam, aveam încredere în ceea ce mi-ai spus atunci când ai plecat împreună cu Maximus. Þi-amintești?
Claudiu ar fi vrut să-i spună că multe din cuvintele ce constituiseră fulgi de clipă din trecut se topiseră dincolo de granița înțelegerii lui și că starea sa prezentă, aporia de neexplicat în care-l cufundase rana primită, ștersese totul de pe tăblița cerată a memoriei sale. Dar rosti încet, strângând la piept făptura aceea de care se simțea parcă din ce în ce mai legat sufletește:
- Livia, sunt aici și asta contează cel mai mult! Trecutul și cuvintele, pe care ți le-am spus atunci când am plecat, au rămas șlefuite pe obrazul timpului ca un sigiliu de foc ce va dăinui mereu în inimile noastre. Nicio clipă nu m-am gândit că nu voi revedea poienița de afine din ochii tăi, că nu voi mai respira aerul proaspăt de pădure tânără al trupului tău. Că nu voi mai simți pe obraz zborul aripilor de fluture al buzelor tale...Nu voi mai pleca nicicând de lângă tine!
Claudiu privi peste umărul Liviei spre întinderea dealurilor arămii care sub cămașa pădurilor scânteiau sub lumina de ametist a amurgului. Dintr-un timp cernut prin sita deasă a anilor auzi cum aerul tors de freamătul pădurilor cântă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!