Bulă și poezia

Bulă se făcuse de acum mare devenind un cavaler în toată regula dar se mai ducea încă la școală. Făcea doi ani într-unul și cu cât creștea mai mult cu atât era mai curios; nu-i scăpa nici o prostie. Într-o bună zi de atâta curiozitate rămăsese înțepenit cu ochii pe gaura cheii până dimineață la cântatul cocoșilor când se trezi buimac cu mâna pe clanță. Într-un târziu își luă inima-n dinți și îl întrebă pe tatăl său curios din cale-afară: - Tată ce faci toată noaptea? - Scriu poezii - Și mama? - Mă-ta e muza! Nu se poate scrie o poezie fără muză. - Dar mama nu știe să scrie? - Știe! Dar nu poate să citească. - Și patul de ce scârțâie mereu? - E! Aceea e rima! Mai scârție ea câteodată. - Și e bine? întrebă Bulă. - E bine! Păi atunci e poezia mai frumoasă. - Dar de ce trebuie să vă dezbrăcați? zise tot el. - Ca să găsim cuvintele mai bine. - Și le găsiți? - Da, însă trebuie să se potrivească. - Tată, dar poeții nu dorm niciodată? - Nu! - De ce? - Sunt îndrăgostiți de poezie. - Când o să mă-nveți și pe mine să scriu poezii? - Când o să te faci mai mare. Drept urmare Bulă se mai liniști. Cum se face că a doua zi la școală profesoara lui Bulă le-a cerut elevilor să scrie câte o poezie fiecare. Mare-i fu mirarea profesoarei când îl văzu pe Bulă dezbrăcat în pielea goală: - Bulă ce faci aici, așa dezbrăcat? - Aștept să-mi vină inspirația! - Păi și nu-ți vine? - Nu pot singur! Am nevoie de o muză. - Acum îmbracă-te că e rușine, vei scrie mai târziu. Poate găsim o soluție după ore. După sfârșitul orelor, într-un târziu vine și Bulă acasă, fluierând. Tatăl lui Bulă îl aștepta cam de mult timp în fața casei îngrijorat de întârziere. - Bulă de ce-ai venit așa de târziu? - Am găsit o muză! - Și de aceea ești așa de vesel? - Nu! I-am găsit rima doamnei profesoare. - Cum așa? - Păi catedra scârțâia de mama focului și ea tot mai vroia. - Și? - Și până la urmă i-am citit poezia toată! Ce era să fac?