Presă
Premiu Special pentru Alex Ștefănescu
Se întâmplă în Bacău
9 min lectură·
Mediu
După numeroasele critici pe care le-a primit pentru \"Istoria literaturii române contemporane\" (Editura Mașina de scris, 2005), Alex Ștefănescu s-a trezit și premiat. Pe 6 octombrie, în cadrul primei ediții a Colocviilor Revistei \"Ateneu\", publicația băcăuană a acordat criticului și istoricului literar un Premiu Special. Juriul, format din membrii redacției condusă de publicista Carmen Mihalache, a decis să acorde anul acesta Premiul pentru Proză scriitorului Radu Aldulescu, Premiul pentru Poezie lui Aurel Pantea, redactor al Revistei “Vatra”, iar Premiul pentru Critică și Istorie literară lui Vasile Spiridon, autorul rubricii “Perna cu ace”, din Revista “Ateneu”. Scriitorul Sergiu Adam, fost director onorific al Revistei “Ateneu”, a primit un Premiu Special pentru întreaga activitate, iar scriitorul Marin Cosmescu Delasabar, la 90 de ani, un Premiu pentru promovarea valorilor culturale. Prima ediție a Colocviilor Revistei “Ateneu” a propus anul acesta spre dezbatere tema „Bacovia și postmodernismul”.
\"Momentul de glorie al literaturii a trecut\"
-Care este explicația absenței unor scriitori din \"Istoria..\" dumneavoastră? Nu sunt valoroși? V-a scăpat?
-Eu am avut următorul criteriu: nu m-am gândit dacă un scriitor este considerat valoros de către alții sau dacă în mod oficial apare la tot felul de manifestări, dacă este luat în considerare de o instituție ș.a.m.d.
Am avut un singur criteriu: dacă textele lui mai sunt vii, dacă mai emoționează, dacă mecanismul ăsta al producerii emoției mai funcționează, dacă nu a ruginit. Și de fapt am vrut să salvez de la uitare ceea ce este mai frumos și mai emoționant din literatura română. Eu sunt convins că mă număr printre ultimii care-au citit integral literatura română din această perioadă. Nu sunt chiar ultimul.
Poate va mai fi vreun nebun care să facă chestia asta dar nu vor fi mulți. Interesul pentru literatură se cam stinge. Cam asta a fost. Momentul de glorie al literaturii a trecut.
Poate cândva literatura română va fi redescoperită. În această carte am înregistrat tot ce este mai captivant, tot ceea ce este un spectacol de inteligență, de farmec, în literatura română. Acum rămâne următoarea problemă. Mulți scriitori sunt importanți dar sunt plicticoși. Pe ei nu i-am luat în considerare. Și în Bacău sunt scriitori fără valoare, dar care sunt considerați importanți.
Pentru mine scriitorul numărul unu din Bacău este Ovidiu Genaru, care este unul din cei mai importanți scriitori ai țării. Și alții, care sunt în prim planul vieții culturale din Bacău ca George Genoiu, ca Viorel Savin, pentru mine nu există. Asta nu înseamnă că eu nu-i respect ca oameni. Și mai este o problemă. Cartea este construită cinematografic, în sensul că întâi este făcut un tablou de ansamblu al unei perioade și pe urmă sunt aduse în prim plan personajele cele mai importante ale perioadei respective.
Exact ca și când un operator TV ar filma mulțimea de pe o stradă și apoi ar aduce în prim plan câte un personaj din mulțime. Nu pot să-i aduc în prim plan pe toți componenții mulțimii. Îi aduc pe cei care mi se par mie valoroși. Perioada \'41 - 2000 este împărțită în mai multe secvențe: \'41 - \'59, \'60 - \'71, \'72 - \'89 și 1990 - 2000. Rămâne următoarea posibilă obiecție: dar dacă tu, Alex Ștefănescu, te-ai înșelat? Asta este posibil, eu nu sunt zeu.
-Fiind un scriitor profesionist nu vi se întâmplă uneori să vi se tocească simțul? Citind atât de multe cărți e posibil să nu mai realizați la un moment dar care este emoționantă și care nu.
- Ba da. Întrebarea este tăioasă dar foarte justificată. Aveți dreptate, chiar mi s-a întâmplat. De exemplu, făceam o antologie, o selecție din poezia lui Emil Botta și seara, obosit, am citit un ciclu de poeme din \"Întunecatul april\" și n-am văzut niciun poem care să mă entuziasmeze și a doua zi, recitind aceleași poeme, am găsit șapte poezii splendide și m-am și speriat. Nu eram tot eu? Starea psihică, oboseala, entuziasmul sau dimpotrivă blazarea și succesiunea lecturilor.
Adică, ce citești, după ce citești. Dacă mănânci un măr după ceva sărat ți se pare dulce, dacă mănânci un măr după tort ți se pare acru. Deci contează și după ce anume citești. Este probabil să există și cazuri în care am dat dovadă de opacitate. Sunt momente când ești obosit. Sau pur și simplu ești incapabil să înțelegi frumusețea unei cărți.
-S-a spus că tonul pe care l-ați utilizat în \"Istorie...\" este calm, prea puțin \"critic\"...
-Eu am un ton prietenos și eu am ideea că literatura este un moment sărbătoresc. Toate lucrurile incomode sunt spuse. Unii scritori sunt sancționați pentru lipsa lor de valoare prin omisiune. Nu există, nu sunt aduși în prim plan, li se dă numai numele.
Despre alții spun, de exemplu, despre Mihai Beniuc, despre Nina Cassian am spus lucruri foarte inconvenabile. Însă tonul general este unul prietenos și chiar sărbătoresc pentru că eu consider că literatura nu este un prilej de ostilități sau un prilej de plictiseală cum fac unii, transformă lecțiile de literatură în cele mai plictisitoare ore de la școală.
Eu cred că literatura a fost inventată de oameni ca să se delecteze, ca să se bucure și nu trebuie uitat lucrul ăsta. Și atunci deviza mea când am scris această carte adresată cititorilor a fost: \"Hai să ne bucurăm împreună de frumusețea literaturii!\". Eu nu puteam să mint. Chiar dacă unii scriitori lipsiți de talent îmi sunt prieteni.
-Sunt omisiuni pe care nu vi le iertați?
-Da, există! Dar nu ce mi s-a reproșat, nu Ștefan Agopian despre care mi s-a spus că este un mare prozator. Ștefan Agopian nu mi-a plăcut niciodată, că este un prozator care cultivă rafinamentul fără să aibă cultură literară. Poate că are talent dar eu simt o chestie falsă, deci exact cum s-ar da cineva cu parfum fără să se spele.
La rafinament se ajunge printr-un exces de cultură literară. Și la el rafinamentul este simulat și-l simt și-mi displace. Poate că totuși este talentat, și eu, care am o antipatie față de acest mod de a face literatură, nu l-am agreat. Sau este Gellu Naum, care este considerat un mare poet, candidat la Premiul Nobel, și pe care eu îl consider nul ca poet. Și aici poate c-am exagerat, tocmai ca reacție la exagerarea în sens invers.
Adică, s-a spus atât de mult că e un poet mare și de fapt este un poet oarecare, încât eu, s-ar putea, având temperament, să fi trecut în extrema cealaltă. Dar un caz pe care sigur îl regret este criticul literar Eugen Negrici, care îmi place foarte mult. Este unul dintre puținii teoreticienii literari de la noi și unul dintre puținii critici de la care eu am avut de învățat. N-am reușit să scriu destul ca să fiu eu mulțumit. A fost un eșec al meu. Capitolul despre el era stângaci scris. Și apoi au fost și niște împrejurări. A venit o sponsorizare neașteptată de la o bancă, tipografia aștepta. Și am sacrificat.
Lucrez la ediția a doua unde voi face multe completări, dar nu cum cred unii scriitori, că o să-i adaug pe toți. O să-i mai și scot pe unii. Construcția de ansamblu rămâne. Deci, cum ai avea o casă. Eu nu dărâm casa. E foarte greu să scrii despre scriitori în viață.
-Unii oameni pasionați de literatură, scriitori sau simpli \"consumatori\", cred că \"Istoria..\" dumneavoastră ar fi avut, printre altele, o importantă datorie: să demaște impostorii literari. Cine este impostor în literatura română?
-Eu am publicat acum câțiva ani o carte despre o sută de cărți proaste. Sunt foarte mulți scriitori, o să vă dau și câteva exemple, care apar ca niște eroi ai scrisului în toate anchetele, în toate sintezele, la televizor ș.a.m.d. și care de fapt nu au scris nimic demn să fie ținut minte și care n-a emoționat pe nimeni și care n-a zguduit conștiința nimănui, al căror scris n-a avut răsunet în sufletul nimănui, dar ei se consideră scriitori.
De exemplu, se vorbește ca despre un poet prolific, subtil, despre Constantin Abăluță. Este zero. Se vorbește despre Alexandru Ecovoiu. I se ridică adevărate imnuri de slavă. Se scriu exegeze. Și? Are vreun personaj pe care să-l ținem minte, are vreo Anna Karenina, pe care o și visezi câteodată, pe Anna Karenina, ca și cum ar fi existat cu adevărat. Nu are nimic. Sunt inventați și nu suport. Nu reprezintă nimic.
Þin minte că am citit odată tot ce-a scris Radu Boureanu care a fost mult timp tratat ca un scriitor și de fapt n-a produs niciun vers cu adevărat emoționant niciodată. Și simularea a fost perfectă, de la început până la sfârșit. A luat premii literare, a dat autografe, au venit tot felul de fete emoționate că sunt în prezența scriitorului, a fost studiat în manualele școlare, i s-au tradus cărțile în limbi străine și la sfârșit a fost și înmormântat în Cimitirul Bellu, pe aleea scriitorilor.
Un om care de altfel era demn de stimă, că era civilizat, distins, a fost și președinte al Uniunii Scriitorilor ș.a.m.d Și ce-a rămas? N-a rămas nimic. Adică, nu ne putem minți. Eu nu zic că el trebuie să dispară ca om, dar nu există ca scriitor. Eu prin impostură înțeleg pe cineva care ocupă în mod nemeritat un loc. Octavian Paler, care este considerat un mare scriitor, nu este un mare scriitor.
Toate ideile lui sunt din Ortega Y Gasset, din Platon, din Aristotel. Mai bine îi citim pe acești filosofi, decât pe Paler. Octavian Paler este un om care vorbește frumos, elegant. Are alte calități. Dar el totuși se consideră scriitor, că a publicat și niște cărți de proză, care sunt ușor ridicole, nefirești, artificiale. El s-a remarcat pentru că face frazele corect, într-o țară în care toată lumea vorbește prost. Este un merit, dar nu-l consider un mare scriitor. Sunt mii de impostori.
Gheorghe Crăciun, cel mai plicticos scriitor român din toate timpurile. Ioana Băețica este complet lipsită de talent. Are o îndrăzneală vecină cu insolența. Nu este corect să atragi atenția cititorului prin alte mijloace decât cele literare.
Am menționat-o la literatura licențioasă scrisă după \'89, ca o revanșă față de interdicțiile de dinainte de \'89. Că înainte de \'89 n-aveai voie să folosești nici cuvântul sărut, nicidecum cuvintele alea pe care le foloseste ea. Dar asta nu ține de talent literar. Asta sunt șocante numai prima dată, pentru că se încalcă o interdicție. Sunt foarte mulți impostori.

02810.232
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Laura Huiban
- Tip
- Presă
- Cuvinte
- 1.719
- Citire
- 9 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Laura Huiban. “Premiu Special pentru Alex Ștefănescu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laura-huiban/presa/207861/premiu-special-pentru-alex-stefanescuComentarii (28)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
sa va, nu sa-va
\"aprobata\" nu probata
\"aprobata\" nu probata
0
Laura Huiban, nu am vrut sa va botez, dar sunt ffffff obosita.
0
\"Istoria...\" lui Alex Stefanescu este o monstruozitate si acest critic poate fi admirat dupa lansarea acestei carti doar de cei care l-au vazut numai la televizor si nu sunt la curent cu gafele imense de ordin critic pe care le tot comite.
Plus ca la poezie nu se pricepe deloc, la fel ca si Dan C. Mihailescu.

As minti sa spun ca l-am citit pe Alex Stefanescu, de-a fir a par. Spun doar ca, ori de cate ori l-am citit si/sau ascultat, ceea ce a afirmat mi s-a parut de bun simt si intotdeuna mi-a creat senzatia ca nu este un diletant. Si chiar daca \"nu se pricepe la poezie\" si chiar daca, la un moment dat, entuziasmul domniei sale, pentru politica mi
s-a parut exagerat sau daca nu pot sa afirm ca Ana Blandiana este o mare poeta si Gellu Naum, nu, NU pot sa te cred pe cuvant cand spui ca Alex Stefanescu este un critic monstruos. Dupa ce ii voi citi cartea sau poate cartile, mai vorbim, in sensul ca atunci, cu argumente o sa-ti demonsterz ca nu este chiar asa de neprieput, iar de se va dovedi ca m-am inselat, o sa-ti cer iertare.
Dar nu ma insel. Este un critic bun.

Draga carmen mihaela visalon, da-mi voie sa te scutesc de o munca inutila si anume de a citi masiva carte si sa-ti dau niste motive pentru care Alex Stefanescu este sub nivelul unui absolvent de litere (de la Cluj sa zicem).
Stiu ca noi, ca niste oite ce suntem (si te rog suza auto/ironia) avem nevoie de lideri de opinie care sa dea bine pe sticla si sa mai spuna si idei pe care, nu-i asa, le impartasim. Insa intr-un studiu critic...
... lipsit total de obiectivitate, criticul nostru baga in istorie pe cine-i place lui. Adica pentru domnia sa Gellu Naum sau Stefan Agopian nu exista, dar exista spatii largi pentru Andritoiu, Eugen Barbu, si cine credeti, Adrian Paunescu, un om cu atatea pete in viata lui ca am putea sa-l numim, de ce nu, Dalmatianul. Apropo, domnul Paunescu s-a cam dat la fund de cand cu dosariada...
... domnul Alex Stefanescu nu stapaneste notiunile minime de teoretizare, acuzand pe nu mai stiu cine de literalitate (intre noi fie vorba, o caracteristica a oricarui text literar) si mai mult, reduce postmodernismul doar la Mircea Cartarescu desi pot aduce si eu aici cel putin 5 nume de poeti mai buni (sa nu fiu inteles gresit, mircea cartarescu este un foarte bun prozator).
... in fine, cine va sta la o masa cu niste oameni de litere veritabili, critici care isi respecta meseria, nu va trece cu vederea un zambet ingaduitor al acestora catre marele critic.
a, am vrut sa intreb: de ce-i uraste Alex Stefanescu pe optzecisti si in general pe postmodernisti? Concepte dificile, domnule.

In al doilea rand, hai sa citim din acest interviu ca sa vedem daca ii dam steluta domnului Alex Stefanescu. Iata cateva perle de pus sub perna:
1. \"Mulți scriitori sunt importanți dar sunt plicticoși. Pe ei nu i-am luat în considerare\" (no comment)
2. \"Rămâne următoarea posibilă obiecție: dar dacă tu, Alex Ștefănescu, te-ai înșelat? Asta este posibil, eu nu sunt zeu\" (ma lasi ?!)
3. \"Ștefan Agopian nu mi-a plăcut niciodată, că este un prozator care cultivă rafinamentul fără să aibă cultură literară.\" (domnule, hă hă, nu mi-a placut nu e judecata de valoare)
4. \"Sau este Gellu Naum, care este considerat un mare poet, candidat la Premiul Nobel, și pe care eu îl consider nul ca poet\" (no comment)
5. \"Capitolul despre el (n.n. Eugen Negrici) era stângaci scris. Și apoi au fost și niște împrejurări. A venit o sponsorizare neașteptată de la o bancă, tipografia aștepta. Și am sacrificat. \" (iata ce inseamna economia de piata)
6. Lucrez la ediția a doua unde voi face multe completări, dar nu cum cred unii scriitori, că o să-i adaug pe toți. O să-i mai și scot pe unii (ha)
7. Gheorghe Crăciun, cel mai plicticos scriitor român din toate timpurile (domnul nostru vorbeste ca un student de anul I - de ex. si mie mi se pare plicticos Proust, insa...)
8. \"Sunt foarte mulți impostori\" (no comment, domnule Alex Stefanescu)
Deci eu aleg sa nu-i dau steluta domnului critic.

am trecut să văd ce se află prin această încercare de a pune pe soclu statui. Dimitri Miticov este revoltat.Și ce nu are voie? Desigur... că are. Doar că ușor nervul pe care îl pune în mișcare trage spre un fel de a impune. Până la urmă cel care deține puterea impune legi face jocuri alege să pună între coperți VICTORII. Când Dimitri Miticov va deveni puternic va face legi jocuri statui și va pune între coperți VICTORII . O atitudine de a deveni se pare că există. Dimitri are strigăt Diitri are trup Dimitri are vedere. Dimitri nu are încă un popor. Ba da Dimitri are un popor. Să-l împușcăm zic pe Dimitri cu popoarele lui! NU! Nu facem aceasta decât atunci când o să pândim când pleacă de acasă imitri. Ne vom uita prin fereastră să vedem ce are Dimitri pe masă! M-am uitat ieri pe la prânz. Dimitri nu era acasă. Pe masă....încă....nimic. Bunăziua Dimitri
0
Florian Stoian-Silisteanu, ce parere ai despre Alex Stefanescu?
0
\"reduce postmodernismul doar la Mircea Cartarescu desi pot aduce si eu aici cel putin 5 nume de poeti mai buni (sa nu fiu inteles gresit, mircea cartarescu este un foarte bun prozator).\"
Scuze pentru intervenție.
Dmitri, care sunt cei cinci poeți postmoderni mai buni decât Cărtărescu?

DM
\"\"După numeroasele critici pe care le-a primit pentru \"Istoria literaturii române contemporane\" (Editura Mașina de scris, 2005), Alex Ștefănescu s-a trezit și premiat\"\".
vezi ca a mai luat si premiul Uniunii Scriitorilor din Romania... (si inca unul, din cate stiu...)

Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, Ion Stratan, Andrei Bodiu, Ion Muresan
(sa mi se scuze amestecatura temporala, dar subiectiva si lipsa de argumentatie - la unii inca se discuta \"postmodernismul\")

Despre \"Istoria\" lui Alex Ștefănescu s-au scris multe. De exemplu aici: http://www.sfin.ro/articol_3537/lista_exclusivista_a_lui_alex.html
Eu nu mai rețin exact și n-aș vrea să vorbesc prostii, dar parcă prin decembrie \'89 era unul cu același nume care scria la gazetă împotriva \"huliganilor de la Timișoara\", dacă e vorba de același personaj (și cred că este) deja nu mai este credibil. Ca să nu mai vorbim de poeții promovați de domnia sa pe vremuri la Slast, care se pare că n-au confirmat în timp. Foarte bine că a scris Istoria literaturii, dar poate mai bine ar fi intitulat-o \"Istoria literaturii așa cum o văd eu\", sau \"O parte din istoria literaturii române, aceea care-mi place mie\". Aici trebuie să-i dau dreptate lui Dmitri, sper să nu înțeleagă că-l curtez.

Daniel, in pasajul citat nu scrie ca ar fi primul premiu. Intr-adevar a mai luat unul, in iunie parca, din partea Uniunii Scriitorilor din România, cum spuneai. Pentru cei care iubesc speculatiile, am putea spune ca Nicolae Manolescu este in carte... Alte premii nu mai sunt. A avut in schimb 24 de lansari, ultima pe 7 octombrie la Zilele Culturii Calinesciene de la Onesti.
0
si postmoderni pe deasupra. ideea este ca, pentru cei care au citit presa culturala de la noi din ultima vreme, subiectul al. stefanescu ar trebui considerat incheiat. cred eu, nu merita timpul si efortul. sau asta este doar asa, un fel de a ne trezi la spartul tirgului.
0
Dl.Ștefănescu Alex este o mare balenă bolnavă. La cap, în primul rând. În a sa caprodoperă el pune accentul în primul rând pe \"lucruri care emoționează\". Recomandăm aici băiețelul cu chilotul căzut, un câine șchiop și pe dl.Alex. Ștefănescu însuși. Dar helas...nici unul nu este literatură. Dl.Alex Ștefănescu este bolnav de prostie înfumurată. Domnia sa nu îl gustă pe Gellu Naum- nici pe Abăluță. Suntem extraordinar de lezați, constipați și apretați. Dar mai ales suntem indignați că un neica-nimeni este privit în cerul gurii sale. Cităm pentru a demonstra jucătorul de bambilici ieftin \"Eu am publicat acum câțiva ani o carte despre o sută de cărți proaste. Sunt foarte mulți scriitori, o să vă dau și câteva exemple, care apar ca niște eroi ai scrisului în toate anchetele, în toate sintezele, la televizor ș.a.m.d. și care de fapt nu au scris nimic demn să fie ținut minte și care n-a emoționat pe nimeni și care n-a zguduit conștiința nimănui, al căror scris n-a avut răsunet în sufletul nimănui, dar ei se consideră scriitori. \". Aici- dacă de vină nu este intervievatoarea- dl. Nimeni nu reușește să facă un banal acord între subiect și predicat. În plus, aș fi curios să cunosc emoțiometrul și zguduitometrul de conștiințe cu care operează dl. Ștefănescu. Dacă este vorba de slănina de pe șolduri- n ue bine. Dacă nu, iarăși nu e bine. După romane proaste s-au sinucis sute de proști. Ei și ?
0
Dl.Ștefănescu Alex este un oarecare. Fără nici un fel de carieră literară recunoscută dl.Ștefănescu s-a \"lansat\" cu un anticomunism de ultimă speță și cu inventarea unor dosare de securitate despre extreeem de importanta persoană a dumisale. Din punct de vedere logic și legic dl.Ștefănescu nu putea scrie decât ilustrate cunoscuților. Istoriile literaturii române de bun simț de la 1900 încoace conțin exact 3 nume interesante: Lovinescu,Călinescu, Piru. Ar fi o rușine și o dezonoare pentru literatura română să spunem că dl.Ștefănescu are ceva în comun cu cele 3 nume mari. Și atunci ? Dl.Ștefănescu comentează pe barba domniei sale. Ideile sale sunt puține dar fixe- totuși, dl.Ștefănescu este marele inchizitor. Cităm \"Eu am un ton prietenos și eu am ideea că literatura este un moment sărbătoresc. Toate lucrurile incomode sunt spuse. Unii scritori sunt sancționați pentru lipsa lor de valoare prin omisiune. Nu există, nu sunt aduși în prim plan, li se dă numai numele.
Despre alții spun, de exemplu, despre Mihai Beniuc, despre Nina Cassian am spus lucruri foarte inconvenabile. Însă tonul general este unul prietenos și chiar sărbătoresc pentru că eu consider că literatura nu este un prilej de ostilități sau un prilej de plictiseală cum fac unii, transformă lecțiile de literatură în cele mai plictisitoare ore de la școală. \"
Alfa și omega, dl.Ștefănescu sancționează, bagatelizează, ignoră. Ca proasta\'n târg care dacă nu știe cine este Heidegger nu-l recunoaște. Are dl.Ștefănescu măcar cel mai vag filon de bun simț/cultură/operă ca să-și dea cu părerea despre Nina Cassian- de exemplu ? Nu. Și atunci ? Dl.Ștefănescu este premiat la Bacău. Alde Irinel+Monica lumii literare cad în fund când îl aud debitând inepții. Jalnică țară...

Dl.A.Ștefănescu este un ilustru necunoscut. Nici opera domniei sale (cunoscătorii știu care) și nici alte criterii nu-l fac potrivit să emită judecăți de valoare decât în cel mai bun caz despre meciurile echipei naționale și despre piticii din grădină. Dl.Ștefănescu scrie. De ce oare ? Criteriile estetice ale dlui. Ștefănescu (ce-i place domniei sale) put. Dacă sunt interioare ar putea să le dea drept brânză Roquefort- dar din păcate domnia sa- aidoma prietenilor săi- vrea să ne aducă lumina de la Răsărit. Călinescu și Lovinescu se răsucesc în morminte. Dl.Ștefănescu nu.
0
Dragul meu Dmitri,
Daca ai 20 de ani atunci supararea ta este justificata. Daca ai 40 atunci supararea mea este justificata. Nu poti sa afirmi in subsolul unei singure pagini si ca Alex Stefanescu este un diletant si ca Paunescu este un \"dalmatian\", decat daca esti un student fara har de la Facultatea de Litere-:) Dar tu nu nu esti lispit de har ci un autor talentat si inteligent, care spune Nu!
Acum cu riscul de a fi atacata de toata lumea, am sa afirm raspicat: Paunescu este un poet bun. Oricat de mult am incerca sa-l scoatem din carti nu vom reusi. Stii de ce? Pentru ca exista oameni a caror opera scuza biografia. Cine sunt acesti oameni? Cei care au lasat in urma lor o trepta, pe care- adulandu-i sau scuipandu-i- urca cei multi.
Ca sa nu o mai lungesc, astept lista cu \"criticii seriosi\" care zambesc la auzul numelui lui Alex Stefanescu si-ti spun: daca nu m-as cunoste, m-as gandi ca Alex Stefanescu poate ai drepatate si Alex Stefanescu este impostor care da bine pe sticla. Din fericire, de-an lungul timpului mi-am testat intuitia-urmarind confirmarile timpului si/sau iscodindu-i pe cei toba de carte!- si am sa-ti spun de ce \"simt\" ca Alex Stefanescu este un critic bun. Pentru ca, ori de cate ori il intalnesc, in presa sau pe sticla, ma obliga sa citesc. Pentru a-l aproba sau combate. Pentru ca nu miroase a toapa. Pentru ca are stil si argument ca sa impuna o idee. Pentru ca are curajul sa greseasca si mai ales pentru ca, asa cum am mai spus, cred in cele afirmate intr-un promo de Alexandru Tocilescu: \"in materie de arta ca si in materie de bucatarie, judecata de de valoare este: imi place sau nu!, mai departe e treaba stiintei:)
Pe vremuri, i-am scris lui Alex Stefanescu si o poezie:)
PS: Marturisre-la un moment A.S> dat a omagiat-o pe Ana Blandiana si desi nu aveam nici o chemare spre versurile poetei, am ajuns sa ii cumpar si citesc cateva carti. Doar de dragul de a ma convinge daca Alex Stefenescu are dreptate sau nu.

si eu sunt de parere ca este un poet mare, are versuri exceptionale, acum imi aduc aminte de \"ca un pom ce s-a infipt in stanca, primavara, izbucnind in flori\", dar, Dumnezeule, intre tone de semimaculatura.
Spre exemplu, mult gustata de marele public (sic) poezie, \"Repetabila povara\" mi se pare buna pentru cei cu 8 clase mai mult ca tenul, buna pt. a emotiona femeile de pe tarla, ai caror copii sunt plecati departe, si fara alta sansa de a ajunge in tara, decat prin \"Surprize, Surprize\".
(Sa nu ii spuneti lui Piersic ce am zis, ca il pune pe Margelatu pe mine.)
Posteritatea va avea enorm de lucru la a cerne opera lui, criticii anilor 2050 isi vor fractura ochii in zecile de carti, pentru a scoate esentialul.
In cazul lui sunt si chestiuni de ordin \"strategic\" in ceea ce priveste succesul, cum ar fi translatarea notorietatii dobandite in cadrul Cenaclului Flacara, la notorietatea lui ca poet, caracterul bataios prin care permanent si-a promovat scrierile, numai eu l-am vazut de N ori la tv. cu maldarul de carti in fata, faptul ca multe texte ii sunt cantate de autori valorosi (si asta nu pentru ca sunt texte exceptionale, ci pentru ca sunt \"la limita\" ating coarda sensibila a cetateanului de rand, nu sunt poeme de cel mai inalt nivel, sunt cantabile pe intelesul tuturor :))), de altfel, sa spuna cineva cate texte de Nichita a auzit cantate (ca eu in afara de \"Ploaie in luna lui Marte\" -sper ca nu am gresit titlul- nu stiu alta).
Lui A. Stefanescu i se reproseaza in primul rand pozitia partizana in legatura cu anumiti autori, un critic foarte serios nu ar trebui sa isi permita sa faca asa ceva, macar sa se gandeasca la faptul ca dupa el, la 30-50 de nai vin altii si ii fac ferfenita \"Istoria...\" care nu e istorie, daca e facuta de pe baze atat de subiective.
Despre calitatile de critic ale domniei sale nu sunt competent sa imi dau cu parerea, stiu doar o anumita chestiune, pe care o stiu mai toti de pe siteul ata, e vorba de o celebra referinta pe care a facut-o de curand, si care m-a pus serios pe ganduri in privinta criterilor pe care le foloseste si a motivatiilor care il anima. :)

despre Adrian Paunescu
si eu sunt de parere..........
si eu sunt de parere..........
0
carmen mihaela visalon, eu nu sunt suparat in comentarii cum zici. n-am de ce. singura suparare a aparut cand am vazut ca desi comentariile mele au fost asa de limpezi tu persisti intr-o greseala. Dar fie si asta, n-avem nici unul nimic (sa speram) de pierdut din asta. E trist totusi ca vezi oameni orbi in fata evidentei. Sunt perle impardonabile si in carte si in interviu.
Dan carlea, ai dreptate, ghici pe cine promova domnul critic ca alternativa la de\'alde sociu/tupa/vladareanu? ai ghicit.
Insa gresesti aici : \"Posteritatea va avea enorm de lucru la a cerne opera lui\". Te rog sa ma crezi ca posteritatea domnului paunescu are lucruri mai bune de facut. Si lucrurile in privinta domniei sale sunt clare de mult timp, nu mai sta nimeni sa-si bata capul.

Câtă rispă de cuvinte pentru un domn care emite judecăți de valoare pe principiul \"așa vrea mușchii mei\". Unul este nulitate, altul este un scriitor prost, altul nu există, acestea afirmații nedublate de argumente fac dintr-un asemenea critic un codoș ranchiunos. Am citit pe site-ul ăsta sute de comentarii în fața cărora domnul Alex Ștefănescu ar trebui să pălească. Și totuși, cine-i Alex Ștefănescu?
0
Alin Adal, nu fi orb. Argumente exista, citeste comentariile mele. Sau vrei sa participi tu cu argumente?
E o discutie fara rost pentru unii, dar necesara pentru public.

\"...ci pentru ca sunt \"la limita\" ating coarda sensibila a cetateanului de rand, nu sunt poeme de cel mai inalt nivel, sunt cantabile pe intelesul tuturor :))), de altfel, sa spuna cineva cate texte de Nichita a auzit cantate (ca eu in afara de \"Ploaie in luna lui Marte\" -sper ca nu am gresit titlul- nu stiu alta). \" (Dan Cârlea)
cele mai cunoscute:
Ce bine că ești
Emoție de toamnă
De dragoste
Doamnă verde(poezie:\"dulce cupa mea de piele\")
și încă, încă, vezi -NICHITA (LP, MC) 1996-Nicu Alifantis

multumesc, chiar ma interesa cam cate texte de Nichita au fost cantate, deci ce am spus se sustine, practic sunt cateva, iar de Paunescu, oho.......
Ma rog, cred ca nimeni nu contesta nivelul mai ridicat al lui Nichita, mult mai ridicat, de domeniul genialitatii, in comparatie cu al lui Paunescu.
La Paunescu e talent si multa poezie scrisa in graba, si, vorba unei zicale, \"cand incerci multe, iti reuseste cate ceva\". :)
Acum ma intereseaza alta problema : in topul asta imbecil \"cei mai ...romani\", unde apare Banel Nicolita, Nichita al catelea este ? Ca sper ca este. :))
Inca o data, multumesc pentru informatii, DAn.

Pe versurile lui Nichita mai cîntă și Maria Gheorghiu, eu știu două piese, dar poate sînt mai multe.
0

Trebuie sa-va marturisesc ca pana acum, am fost o admiratoare a lui Alex Stefanescu. De astazi sunt pasibila sa devin si admiratoarea dumneavoastra.
Poate ar fi trebuit sa-i fi pus criticului literar mult mai multe intrebari incomode si sa-l obligati sa poarte un dialog mai amplu, poate acest interviu este prea scurt si prea cuminte, dar ce importanta are?
Important este ca ne-ati readus in memorie o carte care trebuie citita-spre a fi probata sau combatuta- si ne-ati informat in timp util despre ce se mai intampla pe la Bacau.
Va multumesc!