Premiu Special pentru Alex Ștefănescu

După numeroasele critici pe care le-a primit pentru \"Istoria literaturii române contemporane\" (Editura Mașina de scris, 2005), Alex Ștefănescu s-a trezit și premiat. Pe 6 octombrie, în cadrul primei ediții a Colocviilor Revistei \"Ateneu\", publicația băcăuană a acordat criticului și istoricului literar un Premiu Special. Juriul, format din membrii redacției condusă de publicista Carmen Mihalache, a decis să acorde anul acesta Premiul pentru Proză scriitorului Radu Aldulescu, Premiul pentru Poezie lui Aurel Pantea, redactor al Revistei “Vatra”, iar Premiul pentru Critică și Istorie literară lui Vasile Spiridon, autorul rubricii “Perna cu ace”, din Revista “Ateneu”. Scriitorul Sergiu Adam, fost director onorific al Revistei “Ateneu”, a primit un Premiu Special pentru întreaga activitate, iar scriitorul Marin Cosmescu Delasabar, la 90 de ani, un Premiu pentru promovarea valorilor culturale. Prima ediție a Colocviilor Revistei “Ateneu” a propus anul acesta spre dezbatere tema „Bacovia și postmodernismul”.

\"Momentul de glorie al literaturii a trecut\"

-Care este explicația absenței unor scriitori din \"Istoria..\" dumneavoastră? Nu sunt valoroși? V-a scăpat?

-Eu am avut următorul criteriu: nu m-am gândit dacă un scriitor este considerat valoros de către alții sau dacă în mod oficial apare la tot felul de manifestări, dacă este luat în considerare de o instituție ș.a.m.d.

Am avut un singur criteriu: dacă textele lui mai sunt vii, dacă mai emoționează, dacă mecanismul ăsta al producerii emoției mai funcționează, dacă nu a ruginit. Și de fapt am vrut să salvez de la uitare ceea ce este mai frumos și mai emoționant din literatura română. Eu sunt convins că mă număr printre ultimii care-au citit integral literatura română din această perioadă. Nu sunt chiar ultimul.

Poate va mai fi vreun nebun care să facă chestia asta dar nu vor fi mulți. Interesul pentru literatură se cam stinge. Cam asta a fost. Momentul de glorie al literaturii a trecut.

Poate cândva literatura română va fi redescoperită. În această carte am înregistrat tot ce este mai captivant, tot ceea ce este un spectacol de inteligență, de farmec, în literatura română. Acum rămâne următoarea problemă. Mulți scriitori sunt importanți dar sunt plicticoși. Pe ei nu i-am luat în considerare. Și în Bacău sunt scriitori fără valoare, dar care sunt considerați importanți.

Pentru mine scriitorul numărul unu din Bacău este Ovidiu Genaru, care este unul din cei mai importanți scriitori ai țării. Și alții, care sunt în prim planul vieții culturale din Bacău ca George Genoiu, ca Viorel Savin, pentru mine nu există. Asta nu înseamnă că eu nu-i respect ca oameni. Și mai este o problemă. Cartea este construită cinematografic, în sensul că întâi este făcut un tablou de ansamblu al unei perioade și pe urmă sunt aduse în prim plan personajele cele mai importante ale perioadei respective.

Exact ca și când un operator TV ar filma mulțimea de pe o stradă și apoi ar aduce în prim plan câte un personaj din mulțime. Nu pot să-i aduc în prim plan pe toți componenții mulțimii. Îi aduc pe cei care mi se par mie valoroși. Perioada \'41 - 2000 este împărțită în mai multe secvențe: \'41 - \'59, \'60 - \'71, \'72 - \'89 și 1990 - 2000. Rămâne următoarea posibilă obiecție: dar dacă tu, Alex Ștefănescu, te-ai înșelat? Asta este posibil, eu nu sunt zeu.

-Fiind un scriitor profesionist nu vi se întâmplă uneori să vi se tocească simțul? Citind atât de multe cărți e posibil să nu mai realizați la un moment dar care este emoționantă și care nu.

- Ba da. Întrebarea este tăioasă dar foarte justificată. Aveți dreptate, chiar mi s-a întâmplat. De exemplu, făceam o antologie, o selecție din poezia lui Emil Botta și seara, obosit, am citit un ciclu de poeme din \"Întunecatul april\" și n-am văzut niciun poem care să mă entuziasmeze și a doua zi, recitind aceleași poeme, am găsit șapte poezii splendide și m-am și speriat. Nu eram tot eu? Starea psihică, oboseala, entuziasmul sau dimpotrivă blazarea și succesiunea lecturilor.

Adică, ce citești, după ce citești. Dacă mănânci un măr după ceva sărat ți se pare dulce, dacă mănânci un măr după tort ți se pare acru. Deci contează și după ce anume citești. Este probabil să există și cazuri în care am dat dovadă de opacitate. Sunt momente când ești obosit. Sau pur și simplu ești incapabil să înțelegi frumusețea unei cărți.

-S-a spus că tonul pe care l-ați utilizat în \"Istorie...\" este calm, prea puțin \"critic\"...

-Eu am un ton prietenos și eu am ideea că literatura este un moment sărbătoresc. Toate lucrurile incomode sunt spuse. Unii scritori sunt sancționați pentru lipsa lor de valoare prin omisiune. Nu există, nu sunt aduși în prim plan, li se dă numai numele.

Despre alții spun, de exemplu, despre Mihai Beniuc, despre Nina Cassian am spus lucruri foarte inconvenabile. Însă tonul general este unul prietenos și chiar sărbătoresc pentru că eu consider că literatura nu este un prilej de ostilități sau un prilej de plictiseală cum fac unii, transformă lecțiile de literatură în cele mai plictisitoare ore de la școală.

Eu cred că literatura a fost inventată de oameni ca să se delecteze, ca să se bucure și nu trebuie uitat lucrul ăsta. Și atunci deviza mea când am scris această carte adresată cititorilor a fost: \"Hai să ne bucurăm împreună de frumusețea literaturii!\". Eu nu puteam să mint. Chiar dacă unii scriitori lipsiți de talent îmi sunt prieteni.

-Sunt omisiuni pe care nu vi le iertați?

-­Da, există! Dar nu ce mi s-a reproșat, nu Ștefan Agopian despre care mi s-a spus că este un mare prozator. Ștefan Agopian nu mi-a plăcut niciodată, că este un prozator care cultivă rafinamentul fără să aibă cultură literară. Poate că are talent dar eu simt o chestie falsă, deci exact cum s-ar da cineva cu parfum fără să se spele.

La rafinament se ajunge printr-un exces de cultură literară. Și la el rafinamentul este simulat și-l simt și-mi displace. Poate că totuși este talentat, și eu, care am o antipatie față de acest mod de a face literatură, nu l-am agreat. Sau este Gellu Naum, care este considerat un mare poet, candidat la Premiul Nobel, și pe care eu îl consider nul ca poet. Și aici poate c-am exagerat, tocmai ca reacție la exagerarea în sens invers.

Adică, s-a spus atât de mult că e un poet mare și de fapt este un poet oarecare, încât eu, s-ar putea, având temperament, să fi trecut în extrema cealaltă. Dar un caz pe care sigur îl regret este criticul literar Eugen Negrici, care îmi place foarte mult. Este unul dintre puținii teoreticienii literari de la noi și unul dintre puținii critici de la care eu am avut de învățat. N-am reușit să scriu destul ca să fiu eu mulțumit. A fost un eșec al meu. Capitolul despre el era stângaci scris. Și apoi au fost și niște împrejurări. A venit o sponsorizare neașteptată de la o bancă, tipografia aștepta. Și am sacrificat.


Lucrez la ediția a doua unde voi face multe completări, dar nu cum cred unii scriitori, că o să-i adaug pe toți. O să-i mai și scot pe unii. Construcția de ansamblu rămâne. Deci, cum ai avea o casă. Eu nu dărâm casa. E foarte greu să scrii despre scriitori în viață.

-Unii oameni pasionați de literatură, scriitori sau simpli \"consumatori\", cred că \"Istoria..\" dumneavoastră ar fi avut, printre altele, o importantă datorie: să demaște impostorii literari. Cine este impostor în literatura română?

-Eu am publicat acum câțiva ani o carte despre o sută de cărți proaste. Sunt foarte mulți scriitori, o să vă dau și câteva exemple, care apar ca niște eroi ai scrisului în toate anchetele, în toate sintezele, la televizor ș.a.m.d. și care de fapt nu au scris nimic demn să fie ținut minte și care n-a emoționat pe nimeni și care n-a zguduit conștiința nimănui, al căror scris n-a avut răsunet în sufletul nimănui, dar ei se consideră scriitori.

De exemplu, se vorbește ca despre un poet prolific, subtil, despre Constantin Abăluță. Este zero. Se vorbește despre Alexandru Ecovoiu. I se ridică adevărate imnuri de slavă. Se scriu exegeze. Și? Are vreun personaj pe care să-l ținem minte, are vreo Anna Karenina, pe care o și visezi câteodată, pe Anna Karenina, ca și cum ar fi existat cu adevărat. Nu are nimic. Sunt inventați și nu suport. Nu reprezintă nimic.

Þin minte că am citit odată tot ce-a scris Radu Boureanu care a fost mult timp tratat ca un scriitor și de fapt n-a produs niciun vers cu adevărat emoționant niciodată. Și simularea a fost perfectă, de la început până la sfârșit. A luat premii literare, a dat autografe, au venit tot felul de fete emoționate că sunt în prezența scriitorului, a fost studiat în manualele școlare, i s-au tradus cărțile în limbi străine și la sfârșit a fost și înmormântat în Cimitirul Bellu, pe aleea scriitorilor.

Un om care de altfel era demn de stimă, că era civilizat, distins, a fost și președinte al Uniunii Scriitorilor ș.a.m.d Și ce-a rămas? N-a rămas nimic. Adică, nu ne putem minți. Eu nu zic că el trebuie să dispară ca om, dar nu există ca scriitor. Eu prin impostură înțeleg pe cineva care ocupă în mod nemeritat un loc. Octavian Paler, care este considerat un mare scriitor, nu este un mare scriitor.

Toate ideile lui sunt din Ortega Y Gasset, din Platon, din Aristotel. Mai bine îi citim pe acești filosofi, decât pe Paler. Octavian Paler este un om care vorbește frumos, elegant. Are alte calități. Dar el totuși se consideră scriitor, că a publicat și niște cărți de proză, care sunt ușor ridicole, nefirești, artificiale. El s-a remarcat pentru că face frazele corect, într-o țară în care toată lumea vorbește prost. Este un merit, dar nu-l consider un mare scriitor. Sunt mii de impostori.

Gheorghe Crăciun, cel mai plicticos scriitor român din toate timpurile. Ioana Băețica este complet lipsită de talent. Are o îndrăzneală vecină cu insolența. Nu este corect să atragi atenția cititorului prin alte mijloace decât cele literare.

Am menționat-o la literatura licențioasă scrisă după \'89, ca o revanșă față de interdicțiile de dinainte de \'89. Că înainte de \'89 n-aveai voie să folosești nici cuvântul sărut, nicidecum cuvintele alea pe care le foloseste ea. Dar asta nu ține de talent literar. Asta sunt șocante numai prima dată, pentru că se încalcă o interdicție. Sunt foarte mulți impostori.