poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1711 .



Risipa de copii
presa [ ]
Note pe marginea unor strategii mediatice actuale

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [angela furtuna ]

2009-01-18  |     | 



RISIPA DE COPII

(0 analiză a strategiilor războiului de imagine din Gaza)


Războiul civilizațiilor și copiii democrațiilor liberale


Se vorbește astăzi, din nou, agresiv, și cu argumente din ce în ce mai sofisticate, despre războiul civilizațiilor, prelungindu-se astfel și în acest deceniu polemica dintre Samuel Huntington și Francis Fukuyama. Așadar, democrațiile liberale au probleme, și încă din cele mai spectaculoase, spun partizanii totalitarismelor de tot felul.

Care este background-ul problemei insolubile? Islamul versus lumea iudeo-creștină, aceasta este ecuația conflictului major ce se tot adâncește, pe diverse canale (politice, media, culturale și economice) după 11 septembrie 2001. Erodând, prin amplitudine și accelerație, capacitatea de înțelegere a lumii actuale privind propriile „compromisuri sănătoase”, acest conflict între culturi își generează exponențial propriul apogeu. Iar noi ne aflăm, de câțiva ani, în chiar epicentrul lui. Pe acest background, înfruntarea palestiniano-israeliană din Gaza apare, acum, ca fiind o „ocazie”, construită, întreținută și gospodărită de fundamentaliștii războiului terorist, iară nu cauza conflictului.

Nu voi insista asupra faptelor, căci datele furnizate de istoricii și analiștii credibili sunt cunoscute și sunt bine exploatate public, de ambele părți. Voi medita, în textul de față, asupra delictelor și slăbiciunilor media, care au devenit, poate că involuntar, arme în acest conflict, și care, mai mult decât simple arme, sunt, dincolo de anumite limite, veritabile arme de distrugere în masă, atunci când manipulează și modelează cortexul și afectele, analizele și deciziile consumatorilor, accelerând și precipitând, conform modelului emis de Paul Virilio, întreaga planetă către ideea de catastrofă finală.


Catastrofa finală e nu a regilor ci a tuturor oamenilor


Așadar, sunt două linii de forță pe care le punem în balanță aici: grație politicienilor și ideologilor de logică apocaliptogenă, mai întâi de toate, conflictul de fond ia aparența unei pandemii ideologice; iar mai apoi, datorită media, conflictul se manifestă ca o continuă presiune delirantă și obsesională exercitată asupra publicului. Media devin astfel o interfață hipersensibilă între real și realitate, induc confuzie fanatică și propagandă, acolo unde ar trebui să joace rolul limită de furnizor de facticitate. Bariera informațională este deci depășită prin hiperbolizare, iar din acest exces se trece în domeniul mesajului catastrofist și inductor de mutații la nivelul rațiunii, prin subliminale pulsații afective sau decizionale.

Care este scopul acestei presiuni puse pe opinia publică de tandemul politic (religios-politic) + media? Scopul, se vede și în aceste zile, este dublu: primo, extinderea și generalizarea percepției existenței unei stări terminatoare de divizare totală și definitiv ireconciliabilă, ce necesită amorsarea militară imediată și obligatorie (reiterarea obstinată a mesajelor Iran via Hamas et Co. versus Israel); iar pe de altă parte, media supraevaluată și hiperfuncțională extinde în mod obsesional curentul de implicare a opiniei publice până în cel mai îndepărtat punct al globului. Dar e o formă de over-reaction periculoasă, o boală autoimună ce amenință întreaga civilizație occidentală, ce ajunge, astfel, să se identifice cu propriii inamici. Principiul care stă la baza acestei logici este inundarea nivelului activ al conștiinței și al subconșientului indivizilor cu urgența și iminența stării conflictuale perpetue, conform unui principiu enunțat încă din 1793 de R.R. Palmer: „Războiul regilor s-a terminat. A început războiul oamenilor”. Iar ca un corolar al acestui principiu elementar (de pe urma căruia multe generații au trăit liniștite) valabil și pentru conflictele ce se dezvoltă în mileniul al III-lea, este nevoie de persuasiunea și hipnoza urgentă a massei, în scopul luării de ostatici mediumizați și de adepți fanatici, cu minime investiții și prin simplă privire a ecranului TV, devenit fetiș, comandant de oști, căpetenie militară sau voce a deciziei. Este, aici, o formă de teleseducție strategică foarte catchy, omniprezentă, ce permite manipulatorilor să deseneze pe cortexul informațional și emoțional al consumatorilor de media - și să le rescrie infinitezimal și cvasi-instantaneu în codul de valori proprii - o hartă mentală politică de repartizare planetară a agregatelor combatante și/ sau aspirante la decizia finală a partajării forței. Mai precis, individul este tratat la timpul prezent continuu și anistoric ca parte a unei masse ce nu poate fi decât înrolată, de o parte sau de cealaltă, anihilându-i-se voința de a alege non-beligeranța.



Media, hămesite după rating și armele de distrugere în masă



Dacă și în aceste zile de ianuarie 2009, media au devenit arme decisive în acest conflict din Gaza, generat mai întâi ideologic și apoi militar prin strategii extremiste, atunci este important să arătăm și faptul că aceste arme au fost și continuă să fie mai bine exploatate de lumea extremistă musulmană (de palestinienii Hamas și Hezballah, de Al Qaeda, de Iran), decât de Israel sau de Statele Unite. Statisticile (atât sondajele de simpatie ce bombardează canalele televiziunilor, cât și analizele post-festum) arată, de ani buni încoace, o creștere a simpatiei față de „bietele victime”, simultan cu o creștere a antipatiei față de „invadator”, când, de fapt, în această punere în scenă, este vorba despre o machiavelică răsturnare a valorilor: adevăratul călău, luptătorul de gherilă hipotalamic-autolitică, se protejează prin exhibarea barbară și câștigă simpatie prin discriminare pozitivă, iar victimele sale sunt condamnate la oprobriu. Terenul invaziei Hamas prin media a fost pregătit din timp, pe măsură ce arhitecții acestui tip de luare în posesie prin sugestie negativă la televizor își urneau planurile de ofensivă împotriva iudeo-creștinătății.
Este momentul să ne întrebăm cum de este posibil acest lucru: ca incitatorii la genocid să câștige mediatic un război, să modifice decizia rațională a massei planetare manipulate, să inducă o perfidă stare de culpabilizare a Americii, acum a Israelului, derivată din culpabilizarea arhetipală antisemită și, prin extensie, să culpabilizeze întreaga civilizație iudeo-creștină.




Maniere diferite de a duce un război



Ei bine, dacă de grandoarea musulmană nu s-a îndoit nimeni până acum (plus minus episoadele de califat ce au tulburat altădată lumea creștină) era bine să nu se îndoiască nimeni nici de viclenia (arta persuasiunii) aferentă a ideologilor ei – religioși - fundamentaliști: forțele teroriste nu au avut nicio reticență în a include în arsenalul greu de război copiii, femeile și bătrânii (aceștia sunt inocenții civili, considerați totuși la ei acasă cetățeni fără drepturi pentru că săraci, ei fiind însă considerați tabu numai pentru imaginarul lumii iudeo-creștine). Această tactică dovedește că ideologii fundamentaliști musulmani ai războiului terorist prin media au studiat intens tipul de sensibilitate al inamicului și au mizat pe impactul emoțional media obținut asupra lumii iudeo-creștine prin supraexpunerea și prin stimularea anxietății ei civilizaționale după vizibilitatea maximă a sângelui jertfelnic. Pe toate canalele media au curs hemoragiile pe care le-au dorit forțele teroriste Hamas, dar nu și hemoragiile de imagini și informații ce descriu pertinent și în mod diacronic acumulările picătură cu picătură ale stării de subminare de către Hamas a acordurilor internaționale, a securității israeliene și Orientului Mijlociu. Cât despre îndemnurile la ridicarea lumii islamice la Jihad sau cât despre amenințările cu raderea de pe suprafața pământului a rasei evreiești, proferate frecvent în media de către Iran, sponsorul Hamas, ce sa mai vorbim! Pe scurt, ideologii Hamas au mizat pe nota mică la purtare pe care o vor încasa pe teren în Gaza forțele de apărare antiteroriste ce vor avea greaua misiune de a extrage din camerele de joacă ale copiilor lăzile cu arme și bombe. Sângele astfel televizat devine prin el însuși o armă rituală, a cărei vedere trebuie să incite Occidentul la solidaritate cu teroriștii, indiferent de metodele lor, iar Islamul la violență și răzbunare. În tot acest timp, nota bene, stadiul istoric, cutumele și tipul de sensibilitate fundamentalistă musulmană nu asociază vărsările de sânge și carnagiile cu șocuri emoționale, dacă acelea au loc în numele războiului sfânt, ci cu stări de exaltare și extaz religios. Să ne amintim, altminteri, cu câtă ușurință își exhibă rănile, puroiul, sărăcia și handicapurile, civilizațiile înrudite cu populațiile de tip carne de tun suicidale produse azi de Islamul fascist. Iar, prin comparație, să ne amintim cu câtă pudoare ne privim noi, occidentalii, evrei sau creștini, starea de decrepitudine fizică sau boală ori agonia, considerând că a le arăta lumii întregi ar fi o impietate.
Este vorba, așadar, de o diferență radicală de atitudine aici, izvorâtă din culturile noastre diferite, dar pe care islamicii teroriști au știut să o exploateze la maximum, substituind-o tactic inferiorității lor militare. A fost, se pare, mai convenabil, pentru organizațiile teroriste, să întrețină mult timp o Gaza subdezvoltată (refuzând de-a lungul timpului orice investiție americană sau israeliană ce ar fi ridicat nivelul de dezvoltare și standingul local), o Gaza cu miză explozivă care să poată fi oricând transformată în lagăr, și o populație redusă la condiția săracă a mașinăriei umane teleghidate de propagandă, ce adoptă sinuciderea ca manieră de a face rost de bani pentru restul familiei. (Apropo, printre copiii carne de tun nu există și copii de șeici).
Această civilizație a presiunii teroriste nu este impresionată de vărsarea sângelui copiilor proprii din familiile sărace, considerându-și ea însăși acești copii ca fiind predestinați eroismului fanatic și educându-și acești copii pentru e deveni, ei, niște arme esențiale ce vor contribui în mod decisiv la instalarea noului Califat.




Rating și iubire: copiii cui?



Prin urmare, două slăbiciuni ale civilizațiilor noastre continuă să contribuie la victoria acestei diabolice tactici a acumulării de simpatie și a câștigului la cacealma, folosită de teroriști și la 11 septembrie 2001, și în Gaza 2009: pe de o parte, este lăcomia media după știri senzaționale, în vederea creșterii de rating, cultivând ca pe o onoare difuzarea obstinată a imaginilor sângeroase, deci cultivând acuzarea și condamnarea emoțională apriorică, venită înaintea verdictului dat de tribunale după anchete și după reconstituirea adevărului istoric ; pe de altă parte, este tipul special de iubire al părinților și combatanților teroriști față de copiii lor, sau familiile lor, pe care, în loc să-i adăpostească de moarte, îi includ în arsenalul emoțional al războiului numit Jihad.
Față de această tactică, diabolică și inumană din punct de vedere al credințelor și cutumelor noastre iudeo-creștine, lumea occidentală trebuie să înceapă să deschidă ochii: înainte de a se lăsa manipulată prin media și fără a se lăsa atrasă de urletele cu care fascismul islamic isterizat vrea să ne reducă la condiția de adepți angoasați, lumea occidentală trebuie să mediteze mai mult la suferința imensă pe care o încearcă soldații noștri aflați pe câmpul de luptă și confruntați în fiecare clipă a eroismului lor cu tragica decizie de a alege astfel încât bomba-copil la care inamicul și-a condamnat, prin liber arbitru, propria familie, să nu lovească familia, copiii sau țările noastre. Pentru că, am uitat să vă spun: astăzi sunt amenințate când Statele Unite, când Israel sau Spania, ori Anglia. Însă mâine vom fi cu toții în aceeași oală.
Risipa de copii va deveni din ce în ce mai mare.



Angela Furtună

13 ianuarie 2009

Doctorand în Filologie cu o Teză din opera scrisă de Monica Lovinescu
Master în Comunicare și PR
Master în Semiotica Limbajului din Mass Media și Publicitate
Master în Geofizică

[email protected]






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!