poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7664 .



VARUJAN VOSGANIAN: “Femeia reprezintă jumătatea infinită a bărbatului\"
presa [ ]
Interviu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Manega ]

2006-04-07  |     | 



Scriitor, vicepreședinte al USR, doctor în economie, senator. Președinte al Uniunii Armenilor, dar susținător fervent al interesului național românesc. Familist cu reputație de mare cuceritor. Femeile care i-au traversat viața, sau cărora el le-a traversat viața sunt, se pare, multe și neapărat frumoase. Dacă ar fi să dăm crezare aluziilor din presă, în colecția sa de cuceriri speciale s-ar afla și Iolanda Stăniloiu, cu care ar avea un copil, sau Mioara Mantale. Nu-i lipsesc, deci, unele afinități cu președintele țării. Îl caracterizează și o vădită zgârcenie, pe care și-o disimulează, cu abilitate, în glume reușite. Smerit în fața ideilor mari, ușor arogant cu cei din jur. Bun orator, bun manager, poet remarcabil, conștient de propria valoare. Unii îl consideră cabotin, alții îl prețuiesc. Pe scurt, Varujan Vosganian. Un ghem de contradicții, o personalitate controversată.

“Am învățat să vorbesc românește de la copiii de pe stradă”

- Cum ar trebui să fie un scriitor și cum e scriitorul Varujan Vosganian?
- Scriitorul, ca orice om de cultură, trebuie să fie parte a societății, nu numai prin ceea ce scrie. El trebuie să fie barometru al opiniei publice, trebuie să fie prezent în temele majore ale societății. Iar prima care îmi vine în minte este tema reîntregirii neamului. Pentru că, spre deosebire de tot ce s-a întâmplat în jurul nostru, majoritatea scriitorilor români trăiesc în România mare. Așa cum era în 1908, când s-a înființat Societatea Scriitorilor Români. Noi cu toții trăim în România mare, pentru că Uniunea Scriitorilor îi reunește, de fapt, pe toți scriitorii de limbă română, indiferent că sunt din București, de la Chișinău, sau de pe Valea Timocului...
- Mă surprinde că toate acestea le spune un armean.
- Când te înrolezi sub un drapel, nimeni nu te mai întreabă ce neam ești. În Cimitirul Armenesc din București există un monument închinat eroilor armeni care au murit pentru reîntregirea neamului. Și era vorba de reîntregirea neamului românesc. Ei erau armeni dar, sub legământ, și-au făcut datoria și au murit pentru această țară care se cheamă România.
- Ce prevalează în personalitatea lui Varujan Vosganian: politicianul, economistul sau scriitorul?
- Atunci când vrei să știi ce i-ar plăcea unui copil să facă la școală, îi iei brusc caietul și dai la ultima pagină. Și dacă acolo găsești un desen, înseamnă că îi place să deseneze. Sau dacă găsești niște versuri, înseamnă că are talent la poezie...
- Dumneavoastră ce aveați pe ultima pagină?
- Primul lucru pe care l-am făcut, după ce am învățat să scriu, a fost să scriu versuri. Am început să scriu pe la cinci ani și primele poezii pe care le mai am sunt de pe la opt ani. La care cel mai remarcabil lucru era că n-aveam greșeli de ortografie... Eu cred că traseul meu de destin este traseul de scriitor. Poți să găsești glorie în politică, chiar dacă la fiecare patru ani această glorie e pusă la grea încercare. Poți să încerci gloria prin orice altceva. Dar, dacă tu nu te-ai fi născut, legea pe care ai dat-o tu, ca om politic, tot ar fi apărut. Dacă n-ai fi condus tu un guvern sau un parlament, sau o țară, cineva tot ar fi făcut-o. Și poate că ar fi făcut-o la fel de bine ca tine. În ceea ce privește o poezie, o simplă poezie, dacă tu nu te nășteai, poezia aia n-o mai scria nimeni. De aceea creația poartă, mai mult decât orice altceva, marca indispensabilă a naturii umane care este unicitatea. Dacă eu sunt cu adevărat eu însumi, nu sunt decât prin poezia pe care o scriu.
- În ce limbă vorbiți cu animalele și copiii?
- În limba armeană. Eu am învățat să vorbesc românește de la copiii de pe stradă. Până la patru ani n-am cunoscut limba română.

“Scaunul pe care stai să nu fie niciodată mai înalt decât teancul de cărți pe care le-ai citit”

- Președinte al Comisiei de Buget Finanțe-Bănci a Senatului, președinte al Uniunii Armenilor din România, doctor în economie, membru Fondator al Societății Române de Economie, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor... Nu sunt prea multe comitete și comiții? Nu vă cam lăcomiți la titluri?
- Fiecare om se judecă pentru ceea ce știe să facă. Pentru unii cheseaua cu dulceață poate să fie prea sus, pentru că nu poate să ajungă la ea, pentru alții prea jos, pentru că trebuie să se aplece s-o ridice. Dar cel mai important lucru, cred eu, este ca scaunul pe care stai să nu fie niciodată mai înalt decât teancul de cărți pe care le-ai citit.
- Aveți sânge albastru?
- Strămoșul meu după mamă, Melic, a fost un prinț care a trăit în jurul lacului Urmia din Persia. De altfel, Melic, în limba armeană înseamnă prinț. De acolo vine numele de familie al mamei mele: Melichian, adică ai lui Melic. Asta e o poveste de trei sute de ani și mai bine. Prințul Melic s-a împotrivit turcilor până când, înțelegând că e o luptă fără leac, și-a luat familia și avutul și s-a mutat în munții Karabaghului, mai la nord. Și iarăși, împins de năvălitori, s-a așezat pe platourile muntoase din jurul Erzerumului. Melic a avut șapte băieți. Cu familiile lor împreună ei au întemeiat o așezare care s-a numit Zakar. Satul a existat până în 1915, când, în timpul conflictelor turco-armene, a fost devastat de turci iar populația masacrată. Bunicul meu, care era un copil, a scăpat fugind, ajungând pe jos în România, unde auzise că s-ar fi refugiat și niște veri ai săi. După ce i-a găsit, aceștia au pus mână de la mână și l-au ajutat pe bunicul să-și deschidă, la Craiova, o prăvălie de coloniale. Din asta bunicul a făcut, cu munca lui, un lanț de magazine. Și-a făcut și două rânduri de case...
- Vorbiți-mi despre copilărie...
- M-am născut la Craiova, dar am copilărit la Focșani, într-o mahala frumoasă, cu străzi neasfaltate și garduri de lemn înconjurate de valuri de romaniță, și copaci, mulți copaci... Interesant e că amintirile cele mai puternice le am despre pomi... Aș putea să-i descriu pe fiecare, de la trunchi până la coroană... Le țin minte și mirosul fructelor din cămară... Despre unii dintre ei știu și când au murit...

“O femeie este a ta atunci când o cucerești, nu atunci când o învingi”

- Hai să trecem de la copaci la femei. Presupun că sunt cel puțin la fel de importante. Care ar fi, deci, definiția femeii în viziunea lui Varujan Vosganian?
- Femeia reprezintă jumătatea infinită a bărbatului. Ea are un mister pe care bărbatul nu-l va descoperi niciodată până la capăt. De aceea bărbatul are nevoie de femeie: pentru că ea îl ajută să descopere lucruri pe care singur nu le-ar descoperi niciodată. Câtă vreme femeia reușește să stârnească în bărbat dorința de explorator, ea fiind călăuză în acest univers fabulos și clar-obscur, va rămâne permanent o atracție pentru el.
- Și de ce ar avea nevoie o femeie, de un bărbat?
- Din același motiv. Așa cum bărbatul e atras de misterul femeii, femeia e atrasă de fantezia bărbatului de a imagina, de a intui acel mister. Deci, nu frumusețea la femeie, nu puterea la bărbat sunt cele care declanșează atracția reciprocă ci, așa cum am spus, misterul pe de o parte și fantezia pe de altă parte. Nu bogăția, nu frumusețea, pentru că acestea sunt surse limitate, epuizabile. Există două numere ale căror dimensiuni omenirea n-a reușit niciodată să le acopere până la capăt: doi și infinit. Doi, adică un bărbat și o femeie, pot reclădi infinitul...
- George Călinescu a scris, la un moment dat, aceste cuvinte: “mi-l pot imagina pe Ovidiu contemplând marea, dar nu-mi pot imagina o femeie decât contemplându-l pe Ovidiu”. Subscrieți?
- Cred că ceea ce spune Călinescu despre femeie nu trebuie luat ca reper. Călinescu nu este un exemplu de cunoaștere a femeii. Nu subscriu.
- Se poate vorbi despre bărbați deștepți și bărbați proști în legătură cu modul de “abordare” a femeii?
- Nu, nu există bărbați deștepți și bărbați proști la capitolul ăsta. Există bărbați care doresc să aibă și bărbați care doresc să împartă. Primii vor fi întotdeauna neîmpliniți. Ceilalți vor avea întotdeauna femeia de partea lor.
- Ce înseamnă să împarți?
- Să împarți, adică să împarți cu o femeie. Iar asta presupune înțelegerea unui lucru foarte simplu: începând cu actul sexual și terminând cu viața obișnuită, cel care are cel mai la îndemână plăcerea este bărbatul. Tocmai de aceea plăcerea cea mai mare a bărbatului nu trebuie să fie cea primară, directă, ci aceea de a oferi plăcere femeii. Pentru că o femeie nu trebuie învinsă, ci cucerită. O femeie este a ta atunci când o cucerești, nu atunci când o învingi.

“N-am avut un tată care să mă ducă la bordel
și nici văduve tinere care să mă ispitească”

- Ce este un misogin?
- Un misogin e un bărbat căruia îi este frică de femei. Un misogin trăiește într-un cult iluzoriu al propriei puteri, evitând confruntarea. Căci, dintre toate probele, începând cu cele olimpice și terminând cu cele profesionale, cea mai teribilă probă este femeia. Să cucerești o femeie este la fel de greu cum e să cucerești o lume. Iar femeia trebuie cucerită tot timpul, nu doar o dată. Căci ea nu e ca o cămară pe care o încui și o descui de câte ori vrei să iei o conservă dinăuntru.
- Ce e mai greu: să cucerești o femeie, sau să o păstrezi?
- Sunt două “îndeletniciri” diferite, ca să zic așa. Când cucerești o femeie, ea se îndrăgostește de tine. Când o păstrezi, atunci te iubește. Starea de îndrăgosteală și starea de iubire sunt două stări diferite. Prima e o stare emoțională, de surpriză, a doua este de înțelegere.
- Care a fost prima dumneavoastră “îndrăgosteală”?
- Prima fată care mi-a plăcut ca femeie avea un nume interesant și oarecum predestinat: Ella. Predestinat în sensul că există un personaj cu numele ăsta, într-un roman de Camil Petrescu. Eram în clasa a opta, iar ea avea o feminitate mult mai dezvoltată decât colegele ei. A fost o relație de parc și cinematograf. Până în vacanța de vară, când mi-a spus că are un prieten care este elev la Liceul Militar... S-a și căsătorit cu el, de altfel.
- Dar prima experiență sexuală?
- Eu nu vorbesc niciodată în mod concret despre experiențele mele de acest gen, pentru că, dacă fac asta, creez o stare de neîncredere femeilor pe care le-am cunoscut. Fiecare va crede că, la un moment dat, voi vorbi despre ea... Tot ce pot să spun e că prima femeie pe care am cunoscut-o, era virgină. Ca și mine. Deci experiența n-a fost nici pe departe o sărbătoare cu focuri de artificii. A fost... greu.
- N-ați fost pregătit?
- Ba da. Eram tobă de carte în privința asta. Și mi-am dat seama că aici cărțile nu folosesc la nimic. Ba chiar le recomand călduros tinerilor care cred că pot învăța ceva din cărți înainte de a avea prima relație, să abandoneze definitiv calea asta. Femeia este o carte pe care n-a scris-o încă nimeni până acum. Fiecare scriem doar câte un capitol. Dar ea este precum Enciclopedia Britanică: nu se termină niciodată.
- La ce vârstă se întâmpla asta?
- La vârsta normală pentru vremea aceea. N-am fost precoce, n-am avut un tată care să mă ducă la bordel și nici văduve tinere prin vecini, care să mă ispitească... La vârsta la care o fac băieții atunci când se pregătesc să plece în armată.

“O femeie adevărată este acea femeie care frizează irealitatea”

- Întâmplări memorabile...?
- Am trăit scene de la cele mai diverse și mai amuzante, până la cele mai memorabile. De la faza în care o fată m-a invitat la dans, apoi mi-a spus că se duce să se pudreze și nu s-a mai întors, lăsându-mă s-o aștept aiurea, până la scena în care mama a intrat în cămin și a bătut la ușa de la camera fetei la care mă aflam, iar eu a trebuit să escaladez fereastra pe dinafară ca să intru în altă cameră...
- Povestiți-mi, în termeni care să nu constituie o indiscreție, despre prima femeie adevărată din viața dumneavoastră.
- Prima femeie adevărată a fost, de fapt, ca orice revelație, rezultatul unei acumulări în ceea ce mă privește. Probabil că, până în momentul acela, nu eram pregătit să o întâlnesc. Sunt, deci, în măsură să spun ce înțeleg eu prin femeie adevărată: o femeie adevărată este acea femeie, întru totul reală și concretă, care frizează irealitatea. Adică femeia care începe să rezoneze cu irealul despre femeie, pe care ți l-ai construit tu. Iar ea poate fi definită ca atare, pentru că te ajută pe tine să înțelegi că, în fapt, important nu e ceea ce simți, ci ceea ce comunici. Așa cum importante, uneori, nu sunt malurile, ci podul dintre ele.
- Există vreun raport între cantitate și calitate? Adică între numărul femeilor cunoscute anterior și calitatea unei relații prezente?
- Cred că da. Experiența îți conferă o anumită siguranță și te ajută să eviți situațiile neplăcute. De pildă îți dai seama cu ușurință dacă unei femei îi place sau nu de tine și asta te scutește să fii insistent mai mult decât e cazul. Dar, în egală măsură, experiența poate duce la un blocaj al căutărilor, pentru că nu mai ai răbdarea să explorezi până la capăt. În orice caz, e bine, în această perioadă, să lași deoparte experiențele colaterale. Dacă abordezi mai multe femei în același timp, nu vei cunoaște nici una până la capăt. Iar femeile, precum sălbăticiunile din pădure, simt apropierea unei alte femei. Toate femeile simt. Diferența dintre ele este că unele îți spun, din orgoliu, iar altele nu-ți spun, ca să nu te piardă.

“Experiențele nefericite cu femeile pot transforma un bărbat care a ajuns la putere într-un monstru”

- În ce măsură Varujan Vosganian, cel de acum, este rezultatul experiențelor și trăirilor provocate de femei?
- Trăirile mele determinate de femei pot fi asemuite cu o orgă. Cu o singură deosebire: la orgă, după ce ai luat degetul de pe clapă, sunetul încetează. La mine, după ce o experiență a încetat, trăirea continuă să reverbereze. Reverberează și acum...
- Nu cumva s-a blocat clapa?
- Se poate spune și așa.(Râde). Am placa de la rezonanță apăsată... Eu cred că experiența cu femeile marchează mult viața unui bărbat. În ambele sensuri, adică și constructiv, și destructiv. Fără să fac comparație cu cine știe ce merite ale mele, mă întreb care dintre bărbații politici sunt împliniți în relațiile cu femeile. Îmi permit chiar și un răspuns: experiențele nefericite cu femeile, frustrările și neîmplinirile pot transforma un bărbat care capătă putere într-un monstru. Pentru că el va încerca, printr-o demonstrație de forță, să compenseze neputințele sale în ceea ce privește femeile. Căci aceste experiențe te marchează definitiv.
- Cât de importantă e frumusețea fizică a unei femei?
- Eu am să fiu foarte sincer. Nu fac parte din categoria celor care spun că “nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie”. Nu. Una dintre calitățile esențiale ale femeii care să mă intereseze pe mine e frumusețea fizică. Recunosc că este o limită a mea, nu mă mândresc cu asta. Dar am să mă și explic. O femeie frumoasă este mai expusă la solicitări și faptul că te-a ales pe tine este un indiciu despre calitățile tale. Pentru că ea a are de ales între mai multe oferte. Dacă te alege însă o femeie urâtă, asta poate să însemne și că n-a avut de ales.
- Deci o femeie urâtă nu prea are șanse la dumneavoastră, oricâte alte calități ar avea.
- Nu. Eu am făcut un bilanț a tot ce mi s-a întâmplat până acum și, socotind că sunt la vârsta maturității, nu cred că mă mai pot schimba.

“Bărbații transferă nevestelor responsabilitatea nefericirii lor”

- Cât de importantă e sexualitatea în viața unui bărbat?
- Foarte importantă. Cu atât mai importantă cu cât oamenii încearcă să ascundă lucrul ăsta. Atracția dintre un bărbat și o femeie are aceleași resorturi cu atracția dintre două planete. Iar această atracție este, în ultimă instanță, sexualitate.
- Care e diferența dintre nevastă și amantă?
- Am colegi care sunt la a doua sau la a treia generație de neveste. Și, implicit, la a doua sau a treia generație de copii. Am observat că bărbații încearcă să transfere responsabilitatea nefericirii lor pe seama nevestelor, consolâmdu-se în brațele unor amante. În realitate, diferența dintre nevastă și amantă nu este una de calitate, ci de timp. În sensul că, după un anumit timp, amanta începe să semene cu nevasta. Adică, dacă amanta îți devine nevastă, ea începe să semene, ca nevastă, cu nevasta precedentă. Și asta nu pentru că femeile sunt la fel, ci pentru că tu ești același. Într-o căsnicie, comportamentul femeii este influențat, inevitabil, de defectele bărbatului. Ceea ce crezi tu că e defect la femeie este, de fapt, riposta ei la defectele tale. De exemplu, dacă tu lași firimituri la masă, indiferent a câta nevastă este, ea îți va face, invariabil, aceleași observații. Sau dacă, atunci când ea vrea să doarmă, tu ții veioza aprinsă, îți va spune să stingi veioza. Vei observa, cu stupoare, că ești un fel de anti-Pygmalion. Că ajungi să creezi un anti-model de femeie, din cauza defectelor tale. De aceea, după părerea mea, bărbații cu adevărat bărbați sunt nu aceia care schimbă multe neveste, ci aceia care reușesc să păstreze aceeași nevastă.

“De la pian până la pat erau doar câteva zeci de centimetri”

- Cum v-ați cunoscut soția? Cum ați cucerit-o, vreau să spun?
- Pe Mihaela am cunoscut-o în împrejurări cu un anumit farmec. Eu cântam la pian, dădeam concerte, iar ea era la Conservator. Am invitat-o la mine să-i cânt la pian... E mai interesant să inviți la tine în casă o fată, ca să-i cânți la pian, decât s-o inviți la o cafea... Dacă o inviți la o cafea te poate acuza că ai interese precise, pe când așa e un gest cultural, nu te poate refuza.
- Intenția este aceeași, recuzita diferă...
- În ceea ce mă privește, cam așa era... În camera mea de holtei se afla un pat, un pian, un scaun și un motan. Scaunul era ocupat de motan, eu mă așezam la pian să cânt, mai rămânea patul. Inevitabil, fata se așeza pe pat. În plus, aveam niște piese pe care puteam să le cânt pe întuneric. E adevărat, piese încărcate de un anumit lirism, Patetica, Sonata lunii, sau preludiul din prima fugă a lui Bach... Îi spuneam: “Vrei să-ți arăt că pot să cânt asta pe întuneric?”. Și îi arătam. Piesele aveau avantajul că se puteau cânta cu anumite extensii, până la octavele de sus. Iar de la octavele de sus până la pat nu erau decât câteva zeci de centimetri... Așa mi-am cunoscut nevasta... Asta se întâmpla acum 22 de ani, în 1983. Terminasem facultatea de un an, iar ea era studentă la Conservator. Apoi am compus împreună o lucrare, un fel de mic oratoriu. Ea a făcut muzica, eu versurile. Am câștigat împreună o grămadă de bani, vreo 1500 de lei. Mie mi-au revenit 400 de lei, ei restul. Banii i-am pus la un loc. Eu am cumpărat de toți banii un picap pentru mine, iar ei i-am cumpărat, din alți bani, o rochie de 1100 de lei. Ulterior, eu am venit cu picapul zestre. Iar rochia pe care i-am cumpărat-o îi este bună și acum. Deci m-am cam păcălit, cumva...

“Un copil este un obstacol în calea libertății unui bărbat”

- După cât timp v-ați căsătorit?
- A durat vreo trei-patru ani până m-am hotărât să mă căsătoresc. M-am hotărât greu, trebuie să recunosc.
- De ce?
- Pentru că sunt un om sălbatic și liber, căruia nu-i plac constrângerile. Mi-a fost greu să-mi atârn până și o cravată de gât, în 1990, când am intrat în Parlament. Sunt fundamental un om indisciplinat. Consider că, mai importantă decât disciplina ascultării, e disciplina refuzului.
- Ce înseamnă disciplina refuzului?
- Înseamnă să nu accepți să fii pus în fața faptului împlinit. De aceea am fost greu de stăpânit și am avut adesea proasta inspirație să nu-mi respect șefii decât dacă meritau. Așa am ajuns, în timpul comunismului, să fiu trimis disciplinar la fabrica de bere Bragadiru, ca încărcător-distribuitor. Căram navete de bere. Deși am fost șef de promoție, la Comerț... Am avut o viață nostimă și fabuloasă. Chiar incredibilă, dacă stai s-o povestești. Și asta s-a datorat, în bună măsură, și femeilor pe care le-am cunoscut.
- Vă iubiți soția?
- Bineînțeles. Altfel decât acum douăzeci de ani, pentru că, între timp, a devenit mama fetiței mele, Armine, care are acum 13 ani. O iubesc într-un fel mai domol, mai liniștit, mai statornic.
- Poate un copil să fie un obstacol în calea libertății unui bărbat?
- Poate și chiar este. Pentru că el, copilul, este un fel de conștiință a ta. De el îți e cel mai rușine, orice ai face. În fața lui n-ai nici o scuză.
- Care credeți că e limita maximă a înțelegerii unei femei față de un bărbat?
- Limita maximă a înțelegerii unei femei este următoarea: o femeie rămâne alături de un bărbat, dacă puterea ei de a iubi este mai mare decât puterea de a suferi.

Revista TANGO nr. 6, octombrie 2005

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!