Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Presă

Teodor Dume, Exil în durerile altora

3 min lectură·
Mediu
Dragi colegi, Iată că și sfârșitul acestei luni, august, mi/a prilejuit o mare bucurie de suflet, bucurie pe care țin să o împart cu voi. Este vorba despre cartea Exil în durerile altora Editura Minela, 2018 / București Aduc sincere mulțumiri - Editurii Minela - d/nei Claudia Minela - d/lui D.G Barbu - d/nei Cezarina Adamescu și evident, vouă tuturor care mi/ați fost alături timp de peste 10 ani de când activez pe poezie.ro Orice lacrimă are povestea ei și/n fiecare poveste sunt eu - teodor dume *Teodor Dume și-a construit cu migală, cu o știință a fiziologiei poemului și o formulă originală un univers liric inconfundabil. El impune în poezia ultimilor decenii o mitologie proprie, fiind unul dintre cei mai profunzi poeți de azi. (Daniel Corbu, 2018) *Teodor Dume – un poet emblematic al poeziei moderne românești, interesant și original, care și-ar găsi un loc foarte onorabil pe un eventual podium al celor mai buni reprezentanți ai geniului liric, dacă critica de azi ar avea înțelepciunea de a-l recepta, așa cum merită. Teodor Dume, nume cunoscut în poezia contemporană românească a înțeles importanța cuvântului în primenirea spirituală și, în volumele sale, își scutură gândurile și intențiile de orice fir de praf sau urmă de zgură de pe învelișul sufletesc, pentru a se prezenta în plină Lumină. Cu un palmares bogat, cu intenții majore în creația pe care, până la această vârstă a scos-o la iveală, din adânc de ființă. Dacă ar fi să aruncăm o privire la titlurile pe care le-a oferit până azi, există unele determinări și categorii ce le putem scrie cu majuscule: sângele (Fără grupă sanguină), rănile (Devoratorul de umbre, Durerea pietrelor, Lacrimi de pe altarul trupului, Temnița de sub rană, Colecționarul de răni, Durerea din spatele cărnii, Vitralii pe un interior scorojit, Azil într-o cicatrice), moartea (Moartea ca un fluture alb), adevărul (Adevărul din cuvinte) și întoarcerea în universul copilăriei (Strigăt din copilărie). Fie și numai aceste titluri metaforice, ne pot da o imagine clară a intenționalităților acestui poet interesant, deosebit de original, care este Teodor Dume. Poezia lui, în ansamblu te face să speri într-o fericită întoarcere a Poeziei în acasa sufletului și să-ți regăsești, citind-o, starea de grație dintruînceput, ingenuitatea și candoarea din timpurile când nu exista atâta pervertire a spiritului. Un drum luminos, ascendent, spre culmile la care năzuim fiecare. Alegând ca modalitate de expresie, poezia modernă, neîncorsetată în canoanele clasice, liberă de măsură și ritm, dar având un ritm interior și rimă întâmplătoare, Teodor Dume își manifestă propriile trăiri cu dezinvoltură, uneori cu aplomb, mânuind condeiul cu pricepere și profesionalism desăvârșit. El și-a creat un stil confesiv, aproape epistolar, în care gândurile își urmează cursul, cu valori de semnificație atât pentru autor, cât și pentru cititor.(...) Cezarina Adamescu, iulie 2018
099.682
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Presă
Cuvinte
459
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Teodor Dume. “Teodor Dume, Exil în durerile altora.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/presa/14130859/teodor-dume-exil-in-durerile-altora

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@valeriu-d-g-barbuVBValeriu D.G. Barbu
având privilegiul să citesc acest volum înainte de tipar, pot spune că majoritatea care îl vor citi vor fi cuprinși de un soi de bucurie vie și vor mărturisi că au întâlnit un autor complet, Teodor Dume... felicitări cititorilor norocoși!
volumul ”Exil în durerile altora” chiar este un exil inițiatic iar Teodor nu ia suferințe cu chirie să ni le ofere apoi ambalate lucios, ci curăță filtrele noastre, ale cititorilor, pentru a putea percepe viața așa cum e...
0
Distincție acordată
@george-pasaGPGeorge Pașa
Vă felicit, domnule Dume, pentru această nouă carte. Treptat, închegați un stil propriu, astfel încât, cine știe, peste ani se va vorbi despre o manieră dumiană de a scrie. Reușiți să recuperați anii în care nu ați publicat nicio carte, așa că înțeleg acest iureș editorial. La tot mai multe cărți și la cât mai mulți cititori de calitate!
0
Distincție acordată
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
încă o dată, Teodor Dume, fie ca versurile tale să rămână în sufletul cititorilor!
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
Valeriu Dg.Barbu,
un mod de interpretare așa cum e rostuit din durerea și frumusețea cuvântului bine înțeles.
mulțumesc pentru apariția acestei cărți care sunt sigur o să placă multor iubitori de frumos, exploratori ai cuvântului.
mulțumesc editurii minela dar și claudiei

George Pașa,
așa cum bine ziceți, și cum bine au remarcat și alții, poezia dumiană se conturează cu fiecare nouă carte care vede lumina tiparului.
Da, am reușit, în mare măsură, să recopăr timpul pierdut dintre primele mele 2 cărți și cea de a 13/a de azi. Desigur că în acest an mai sunt câteva care așteaptă bunul de tipar.Poate unii vor interpreta greșit aceste apariții,uneori succesive, alteori simultane, dar, așa cum am mai zis sunt în luptă cu timpul și cu mine însumi.
mulțumesc mult
toată stima,

Ottilia Ardeleanu,
mulțumesc pentru popas și pentru luminița galbenă care va lumina drumul acestei cărți dar și a altora care sunt gata de drum.
cu sinceritate,
teodor dume,
0
Distincție acordată
@victor-tarinaVictor Țarină
Felicitari, Teo, pentru noua aparitie editoriala.Iti doresc multa sanatate, sa te poti bucura de frumoasele realizari.Ma inscriu si eu pe lista cititorilor cum se zice/in limita stocului disponibil/O poezie draga sufletului meu. Succes si inspiratie in continuare!
0
Distincție acordată
@alexandra-alb-tatarATAlexandra Alb Tătar
Pentru curajul poetului Teodor Dume de a se transpune în zona vulnerabilă a celorlalți, pentru densitatea și dăruirea sufletească ce transpare în versurile sale, urarea mea este ca vâjâitul lapon al timpului să se facă tot mai slab auzit... la cât mai multe volume semnate de penița dumiană, în care timpul să se dilate!
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
victor țarină,
mulțumesc pentru trecere și semnul luminos. cartea a pornit deja înspre cluj.

Alexandra alb tatar,
încântat de trecere și felicitări.
mă bucură mult preyența ta

cu sinceritate,
teodor dume,
0
Distincție acordată
@iulia-elizeIEIulia Elize
Felicitări, domnule Teodor Dume, și fie ca realizările dvs. să fie primite ca pâinea caldă! Drum bun cărților dvs. și la cât mai multe realizări, poezia este o artă fără sfârșit, salutări respectuoase, cu semn din centrul Ardealului!

Un semn bun și lui Valeriu, sunt sigură că editorul a întreprins cea mai bună încununare a rodului!

Succes!

0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
pentru trecere și semnul luminos care va lumina drumul cărții înspre sufletul cititorilor.
da, valeriu e un om deosebit, dar și minela.
le mulțumesc și pe această cale

cu sinceritate,
t.dume,
0