Poezie
Căderea îngerilor
2 min lectură·
Mediu
Heruvimi reci și triști
Ca visele mele uitate,
Apocaliptice umbre rămase tăcute
Departe de inimi uzate
Și stele sorbind cu nesaț strălucirea
Cerului înecat în apusuri.
Gânduri născute din foșnete moarte
Și zboruri pierdute-n abisuri.
Pe toate le strâng, le adun ca nebună
La pieptu-mi pustiit de tăcere…
Mi-e cântecul mut ca lebăda moartă,
Mi-e ochiul străin de durere.
Și-aș vrea să mai pot azi cuprinde în brațe
Nemărginirea uitată de vreme.
Lacrimi fierbinți și sorbite
De buze mereu însetate.
Priviri fără țel și rănite
De orizonturi deșarte.
Gânduri rostite-n tăcerea târzie
De flacăra iubirii trecute.
Cad din înalt alți și alți îngeri
De prea multe aripi pierdute
Iar eu, copilă nebună,
Îi prind, îi culeg ca pe-o floare….
Mi-e sufletul mort fără vise,
Mi-e zâmbetul șters fără soare.
Și tot n-am învățat că-n viață pustiul
E unic și moarte – nu are…
Luceferi plânși și căzuți
Ca zborul meu lin peste lume.
Sărutări ruginite de vreme
Rămân dintr-un fals fără nume.
Și îngeri-mi goi de veșminte furate
Arse de minciuni și trădare
Cad încă o dată din visele mele
Și-ncet se îneacă în mare.
Și eu, cu sufletul veșted,
Privesc cum mai vine o noapte…
Mi-e cerul rămas fără stele,
Mi-e inima răvășită de șoapte.
Și nici nu mai știu de ce astăzi iubirea
Păstrează speranțe uitate.
(luni, 27 octombrie 1997)
013848
0
am sa te rog sa citesti cu atentie regulile acestui site.
poti posta maxim 5 texte pe zi, altfel risti sa ocupi abuziv prima pagina.
restul textelor ti le voi pune la pagina autor urmand ca in cursul zilei de maine sa ti le aprob.
multumesc pentru intelegere