poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 11819 .



Întoarcerea din cruciadă
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [RADU_GYR ]

2004-10-20  |     |  Înscris în bibliotecă de sunet1



Trist sună cornul stinsei cruciade,

iar noi, betegi și jalnici seniori,

ne-mpleticim în platoșe schiloade

sub vechi armuri, cârpite strâmb cu sfori ;

baroni și prinți ce-au fulgerat în spade

Ierusalimul altor aurori . . .



Cu trupul plin de răni ce se usucă,

amar și greu ne clătinăm în fier.

Câți au murit ? Și câti mai pot s-aducă

o țandără de chivără de cer ?

...pe-o umbră de mârțoagă , o nălucă ;

...pe-un ciob de scut, un ciot de cavaler !



-Când am plecat demult ân Cruciadă,

- mai știi Bertrand ? - eram numai lumini ;

tot burgul sta pe ziduri să ne vadă,

ne troienea cu roze și cu crini,

iar noi, pe armăsarii de zăpadă,

treceam printre vasali și palatini.



Cetatea scânteia în mii de fețe,

ne așternea covor de borangic

sub strălucirea zalelor semețe .

-Îți mai aduci aminte, Alberic ?-

cu fruntea-n cer, cu spada-n tinerețe,

încovoiam vecia ca pe-un spic ! . . .



Iar soarele bătea medalioane

pe scuturi și pe platoșe -minuni-.

Mulțimile vuiau, iar din balcoane

madonele cu mâini de rugăciuni

ne surâdeau prin lacrimi, ca-n icoane,

și ne-aruncau în sulițe cununi . . .



Acum ne-napoiem : o hâdă ceată,

pe piept cu câte-o urmă de blazon ;

cu coiful spart, cu fața sfâșiată,

sub zdreanța unui rest de gonfalon,

strigoi de cruciați ce altădată

au strălucit în zale de baron.



Acum povara-ntoarcerii ne frânge . . .

Pe cai ologi, sub zale care curg,

convoiul de fantome parcă plânge,

scurgându-se spre vechiul nostru burg,

pe când nebiruit și plin de sânge

Ierusalimul scapără-n amurg.



O clipă numai porțile de-aramă,

-sub care n-a fost dat să biruim-

se fac de foc și-n urmă se destramă,

topindu-se sub cerul lor sublim . . .

Și tot mai jalnic cornul trist ne cheamă

tot mai departe de Ierusalim . . .



-Gotfrid, Gotfrid, de ce ne înspăimântă

o rană-n piept și-un hârb de scut beteag,

când încă-n noi Ierusalimul cântă

și mai purtăm prăjina unui steag

și când noblețea-ntreagă-i neînfrântă

în sângele rămas pe zale chiag ?



Iar dac-a fost armura să se spargă,

De ce suspini, nevolnic scutier ?

Adună-mi trupu-n platoșa prea largă,

din spada mea dă-mi ciotul de mâner

și fă-mi pentru întoarcere o targă

din crengi cerești și verzi de palmier !



Presară-mi-o cu crini și roze toată,

de dulcea lor mireazmă să mp-mbăt

ca-n burgul fermecat de altădată,

când ne-ngropau sub floare de omăt ;

și-așa întins pe targa-nmiresmată

purtați-mă spre țară îndărăt.



Azi, sfârtecați sub platoșe schiloade,

ne clătinăm în zdrențe prin furtuni,

dar mâine-n burgul nostru cu arcade

madonele cu mâini de rugăciuni,

zâmbind în cinstea altor cruciade,

ne-or împleti mai fragede cununi.



Iar cei care-au căzut pe metereze,

în piept cu-acele crunte sfâșieri,

o veșnicie n-or să sângereze.

Cândva uita-vor marile dureri

și brațele s-or ridica mai treze ,

sfințite-n mirul rănilor de ieri.



Iar mâine burgu-ntreg o să se scoale

în cântece de calfe și fierari ;

săltând, vor dănțui pe nicovale

săbii mai lungi și platoșe mai tari,

în focuri se vor făuri noi zale

și noi potcoave pentru armăsari.



Și iarăși străbătând albastre spații,

peste doi ani sau poate peste trei,

cu sulițele-nfipte-n constelații

și platoșele evului în șei,

ți-or sta în fața porții Cruciații

Ierusalime care nu ne vrei.



Și vor veni mai mulți din soare-apune

-și cei de ieri și cei ce azi nu-i știm-

pe vechile morminte or să tune

noi cavaleri cu chip de heruvim ;

și ei, sau alții, tot te vor supune

strălucitorule Ierusalim !



BALADÃ PENTRU EMINESCU



Te-au slăvit în cărți și în poeme

Și te-au înălțat iconoctas,

Ca să fulgeri tânăr peste vreme,

Cu vecii de cremene sub pas.



Te-au văzut voevodând voroave,

Ciobănind genune și zăpezi,

Potcovar de fum bătând potcoave

Negurilor strânse în cirezi.



Te-au crezut gigantic Sfarmă-Piatră

Care sparge piscul viforos,

Și fierar înfierbântând pe vatră,

Mările călite sub baros.



Împărat, ți-au scris pe tâmple steme.

Făt-Frumos, ți-au pus în mâini hanger.

Și-au cules, din pana ta, blesteme,

Viscole și răzvrătiri în cer.



Ci, netrebnic, eu adulmec zării

Pașii tăi pe unde te-au fost dus

Și-nsetat pe drumurile Þării

Dibui urma ta de blând Iisus.



Caut picurii de sânge, neșterși încă,

A crucificării pe furtuni

Și sărut lumina lor adâncă

Și-i ating cu mâini de rugăciuni.



Trist Iisus cu umbra de tămâie

Dăruind azur din mâini subțiri,

Sfânt, bătut, pe veacul tău, în cuie,

Scânteind, înalt, din răstigniri.



Frânt de-o stea și-ngenuncheat de-o floare,

Biruit de ramuri de arin,

Îndulcit cu dor de moarte-alinătoare,

Ars ca Nesus în cămașă de venin…



Nu, tu nu ești meșterul, ci cneazul,

Nu ești înstelatul împărat.

Sfâșiat ți-i pieptul și obrazul.

Tu ești marele însângerat !



Te-ncrustăm, zadarnic, în agată

Și-n icoane noi pe flori de crin.

Crinii nu vor stinge, niciodată,

Umbrele cununilor de spini.



Eu nu-ți pipăi steme și nici lauri…

Numai rănile mă plec și ți le strâng

Și le fac medalii mari de aur, -

În genunchi, le-nchid în inimă și plâng.



CÂNTEC DE LUPTÃ



Din silă de noi nu mai cresc nici Rovine,

Nici Rahove-nalte și nici Albe Iulii ;

Bourii s-au stins prin păduri carpatine,

Pe cerul valah nu mai lunecă ulii ;

Iar munților . . ., parcă și lor li-e rușine

Când gem tot mai crunt sub omătul căciulii.



Nemernică ciurdă, slugarnică plebe,

Pe toți ne îngroapă-n țărână lopata ;

Hei ! nu mai sunt Vidre și nu mai sunt Þebe

Cu limbă de foc să cutremure gloata ?

Nici stâncă să tune, nici glas să ne-ntrebe :

No, gata ? Iar noi să răspundem : No, gata !



Prea moale e biciul și lanțul prea slab e ;

Mai tari s-ar cădea ; mai grozave gârbace,

Mai strașnice lanțuri la gleznele roabe !

Să scoale și somnul ce doarme-n băltoace,

Să salte și ursul ce zace pe labe

Și lenea măciucii ce-n colț se răscoace.



Ia-ți munții pe umăr și pleacă în viață

Și fiece pas șapte poște să-ți facă !

C-o mână robia de chică o-nhață,

Cu cealaltă bezna de gât o înșfacă

Și lasă tot cerul să-ți curgă pe față

Și soarele tot peste sarica-ți dacă.



Și cântă, măi Neamule, cântă fierbinte,

Un cântec de luptă ce toate dezleagă ;

Să iasă toți morții afar` din morminte,

Să tremure lumea de marea ta vlagă !

Și-n cântecul tău, care calcă-nainte,

Să cânte cu tine ISTORIA-ntreagă !

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!