Poezie
Stolul meu de ochi
1 min lectură·
Mediu
Stolul meu de ochi s-a întors acasă
frumoși, ca un cârd de lebede
izgonite din curcubeu cu flori
de lumină pe aripi
valuri de îngeri
lacrimi de bucurie călare pe gând
iubind… iubind… și-ntorcându-se…ție
desen de copil pierdut
căutând în liniște fiorul
amintirilor...
compasul bucuriei dansează
luându-și cercurile în brațe
- porumbei alergând
ecouri de vise
spre lumină
0164416
0
