Ultima noapte

lasi impresia ca pleci spre vesnicie.

trebuie sa acceptam jocul, un fel de \"reasezari canonice\" desfasurate pe tot parcursul lipsei lui/tale, un proces in plina expansiune.

un joc aparent simplu, un patinaj al sentimentelor chinuite care fac parte din propria exploatare.

un poem conceput in regim de \"victima\"
sincer, este atat de frumos creionata aceasta plecare, dar nu in armata:)

\"Pune-mi de vrăji o haină nepurtată\" - frumos

Multumesc, Victoria. Nu este vorba de nici un sentiment chinuit, ci de o melancolica aducere in memorie a unui episod din trecut. Pe care nu-l credeam prelungit spre vesnicie, dar a fost. Poezia n-a fost spusa sau scrisa atunci, nici in perioada lungilor marsuri. In perspectiva de acum, cand in jur este la moda o veselie cu zambetul infasurand ceafa, din nimic, cu impletituri din yin si yang \"duhnind\" de repetitie si banal colturos ingalbenit, melancolia asta sfasiata de zorii plecarii pare chinuita, un joc de-a victima. Dar nu este numai un joc.
Multumesc pentru vorbele bune, pentru tot comentariul, de fapt.

Eu m-am aplecat mai mult asupra partii ironice :)

Daca ai pleca intr-adevar acum in armata , sunt sigur ca aceaste versuri ar fi devenit un fel de imn de catanie :)

Ca filosof ce sunt n-am inteles `transcendental prin ramuri` , dar ramane sa stabilim asta la una mica in pas voios de mars .

Concluzia primei impresii este ca probabil ai avut o armata placuta :)))

Mircea, nu trebuia sa te apleci prea mult. Chiar daca ai facut-o asupra unei parti ironice de mai jos nivel filozofic decat esti obisnuit. Atat de jos, incat nu exista. In acest text. Ironia. :).
Ai observat, intr-un abces de maxima concentrare comandata telegrafic, probabil, faptul ca nu plec acum in armata, ci ca am fost candva. Iar eu observ la tine, transfigurat de recunostinta trecerii pe la acest text, cat de mult mai ai pana vei pleca. In armata. :))
\"Ca filozof\" ce esti, e mai greu pentru mine de explicat ce am vrut sa spun cu transcendenta. :))) Revenind, dupa zambetul de descretit fruntile, parca am spus ceva, destul de lamuritor, in comentariul anterior postat. Judecand in limitele perceptiei obisnuite, de-atunci, de 20 de ani, regasirea n-a mai avut loc. Ca o mica paranteza, cred ca poezia isi are samburele de plecare spre miez intr-un anunt telefonic de acum 2 saptamani, al unei foste colege de clasa, care organizeaza intalnirea de dupa 20 de ani.
Credeam ca o sa-ti placa macar un vers (uite, iti recomand, pentru a doua impresie \"și doar în zori, cu dinți prelinși în lapte,\"). Parerile tale nu prea apartin unui filozof. Sunt mai mult cele ale unui rasfatat de debara al zanelor instelatoare. Sau chiar parerile lor, intinse pe o curea de transmisie. Concluzia primei tale impresii de comentariu la textele mele este ca vei trai (candva, peste multi ani) o armata (daca va mai fi cazul) placuta. :))))
Fara praf si fara plete, fara \"dor de sentimente\". :)))))

Am citit si recitit , dar stii de ce? Tu știi, fiindca simți tot ce vreau să spun. Ai adus trecutul în prezent dar nu în totalitate ci doar plecarea în armata, iar iubirea de azi vrei s-o transferi în acel context. Și cred că știu și de ce ! Iubirea se joacă cu tine , îți dă acea stare de neliniște ( rar întâlnită la bărbați ), o nesiguranță a sentimentelor nu ale tale ci …de aici insomnii… ultima noapte de dragoste… întâia noapte de …mură…
Te aștept să vii … din armată!
Realizări:

dă-mi insomnii să-mi pun, ca genunchiere,
pe buze să-mi crestezi ultima noapte
prinde-mi la gât năframa ta de lacrimi,
prin palma ta, o dungă concluzivă,
din harta vieții dăruite mie.
Ce mi-a placut cel mai mult: ne-om regăsi, transcedental, prin ramuri.

Foarte buna poezia, Daniel. Cu ingredientele cu care ma joc si eu. Cateodata imi iese ZB, mai rar pusca mitraliera. Tu ai dat un tun aici. Bravo.

Cateva inversiuni la care te-a fortat forma fixa (bocancii prea stramti ?):

crescute coaste
fine laturi
trista gardă
de roți încet călcate
cernite voaluri
de vrăji o haină nepurtată

dar asta asa, de carcoteala.

Frumos zis cu transcedentalul, cum s-a spus (pai daca nici craca nu e transcedentala ? ma rog, metaforic), frumos si :

dă-mi insomnii să-mi pun, ca genunchiere

îmbracă-mă în rujul de o noapte
și-n cantece de-ambrozie amară.

iubita mea, imprimă pe valiză,
prin palma ta, o dungă concluzivă,
din harta vieții dăruite mie.

Multumesc Maria. Parca ai raze laser in degete, in ochi, ai simtit ca si mine, ai intrat pana acolo unde pentru altii este de nepatruns.
Multam Calimero. Esti, fara sa incerc a ma gudura, nu-mi sta in fire deloc, cel pe care il caut primul, de cum intru in site, sa vad ce a mai scris. De fapt gresesc, primul e Ghiocel.
Cu stima si cu drag va citesc si eu si ma-mpletesc printre versurile voastre. Ma bucur sa va stiu aproape, chiar si asa, \"transcendental\".

Imi va fi steaua calauzitoare, Trandafiras. Si ziua, nu numai noaptea. Arunc felinarele de pana acum (le arunc incet, sa nu le sparg, cine stie cat timp imi vor mai fi iar de folos), am depasit gropile, am intrat pe autostrada si mersul e lin. Saru\'mana.
Dar simt ca trebuie sa iti fac o marturisire. Nu pot sa sufar versurile tale. Mi-e ciuda ca s-au lasat scrise de tine si n-am apucat eu sa le tastez, inainte.

Daniel, genul ăsta de invidie înseamnă că textele mele sunt o provocare pentru tine :)). Nu?

Nu numai provocare. Invidie pura, stilet de infipt in maduva versului :). Imi place mult cum scrii, ce mai, asta e.

Frumos „spațiul” amintirilor tale, Daniel...
Și pașii tăi...rememorând, nostalgic, neînblânzite poteci din trecut, astăzi “autostrăzi” cuminți, supuse, line...:) Îmi pare o “ultimă noapte” trăită la maxim de intensitate, undeva, pe coordonatele unei mai vechi răspântii din trecut si conștientizată parcă, mai acut, prin prisma prezentului...
“Melancolie sfâșiată de zorii plecării”…frumos răspuns :)
Îmi place, de la primul vers și până la ultimul, mă bucur că ai lăsat, în final, măcar iluzia regăsirii, ca sa-ndulcească, fie si transcendental, regrete care au mai rămas, poate, nerostite...

Și totuși, erată: \"neîmblânzite poteci\", scuze.

Multumesc mult, Ana, imi pare bine ca ti-a placut, ca ai \"rezonat\" cu cele scrise. Astept cu nerabdare sa te citesc si eu. Ar fi pacat sa nu dai grabnic viata unui alt text, gen \"Pygmalion\" :)

Nu știu cum se face că eu rezonez tot timpul intre ghilimele:)