Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieurban

Poezia restului

Putin din albastrul cerului

4 min lectură·
Mediu
Poezia restului
sau
Putin din albastrul cerului
P. 1
Nu stiu daca in centrul poeziei
sta viata sau moartea
dar a locui acolo
in centru
este odihna celui ce-si cunoaste
propria liniste
P. 2
dar poate linistea sa cuprinda
legea si faradelegea
celui plecat de tinar
in cautarea cuvintelor
prin desert sau namol
P. 3
tinindu-si respiratia
si oprindu-si singele
sa curga voios
prin aerul tot mai tare
al primei iubiri
P. 4
incercata indelung in lanul de griu
de la marginea orasului
adica
de la marginea centrului
cind vintul si soarele
P. 5
luate impreuna
aduceau ploaia cea alba
sau poate rosie
a melancoliei
a tuturor marilor poeti ai lumii
pe care doar istoria ii poate cuprinde
P. 6
credeam unul in celalalt
cu mainile inclestate
fiecare in carnea celuilalt
si aceasta ne provoca o mare placere
felul acesta de a ne simti
unul pe celalalt
P. 7
de jur imprejurul nostru
doar resturi adevarate
mari si pline de carne
mai proaspata decit animalul
ucis astazi
cu maiestrie
cu voluptate
P. 8
am simtit dintr-o data
ca lacul din centrul orasului
se adincea pina la tine
in timp ce la suprafata lui
ma oglindeam doar eu
P. 9
poem intors cu fata spre voi
spre toti prietenii mei
pe care nu-i mai pot deosebi
P.10
si nici nu mai vreau sa incerc
sa incerce ei cuvintele mele
sa caute ei privirea ta
cind ma tii de mana
si mi-asculti cuvintele
atit de bine alese
P.11
in centrul alegerii tale
sta cuibarita poezia restului
si intreaga suprafata a vietii
prin care trec venele arse
ale mele
ale poetului
ale animalului
P.12
da
sunt un animal
sunt un animal fara picioare
sunt un animal fara cap
sunt o balta de singe
de forma unui animal
cu doar doua dimensiuni
P.13
prima dimensiune esti tu
a doua dimensiune sunt eu
si impreuna
suntem tatuajul de singe
al celor care au trecut
cu picioarele peste noi
P.14
cita credinta ii trebuie unui poet
pentru a putea scrie
ca inaltul
sau peretele
il mai ajuta sa mai traiasca putin
dar foarte putin
ingrozitor de putin
P.15
dar va veni seara aducerii aminte
si seara scrisului obosit
cind un pahar de vin
se topeste pe masa
alaturi de o paine
mai alba decit pielea
neatinsa niciodata de soare
P.16
aproape ca dintii scrisului de alba
sta umbra ta la picioarele mele
fara sa-mi ceara nimic
intelege totul doar privindu-ma
fix in ochi
fix ca un caine de rasa al poeziei
P.17
la sfirsit voi renunta la poezie
dar voi folosi culori si panza
pentru un singur cuvint
pe care nu l-am putut rosti niciodata
pe care nu-l pot gindi
fara sa ma intunec
P.18
in plin cimp
in deplinatatea lanului de griu
ma odihnesc pe restul pamintului
eliberat de prietenii mei
plecati la o vinatoare
poate
fara intoarcere
P.19
eu nu caut decit urma
mirosului tau
si intind la uscat
cearceafuri mari si albe
pe care ne-am iubit
sau am scris fara incetare
P.20
ca istoria
ca si viata
nu o poti vedea decit
daca in ochii tai
straluceste nebunia
nu cea urita
propria-ti nebunie
ca si propriu-ti cuvint
P.21
fara medicamente
doar cu hirtie si cuvinte
doar cu spitale mari si albe
acoperite cu resturi
in loc de tigla rosie
putem intrece
tu si cu mine
nebunia timpului
ca o nebunie a unei livezi inflorite
P.22
cad resturi mari din cer
si poezia nu se mai vede
iar dedesubt
sub temelia de caramida
cineva
poate tatal meu
isi cearta oboseala si neindeminarea
P.23
nu am indeminare dar am maini
nu am poezie dar am cuvinte
nu am lege dar il am pe Dumnezeu
si fruntea imi ingheata
pentru ca in afara mea
este frig
P.24
va veni frigul
si caldura mea
se va retrage in caldura ta
cuvintele se vor opri
aerul va deveni catran
iar timpul va fi singurul rest
din tot ceea ce am putut
si nu voi putea scrie
niciodata...
0107.095
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
659
Citire
4 min
Versuri
179
Actualizat

Cum sa citezi

Alexandru. “Poezia restului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-0007171/poezie/63195/poezia-restului

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
MLMotoc Lavinia
Haide sa sar peste secventa ironica a Poetului Poetescu, ce se prezinta parca de pe un podium inalt, de unde da din maini, in zvacniri enuntate si numerotate ca atare.
Atrag atentia ca pe un podium improvizat dintr-o crasma anonima, ce poate fi foarte bine templu, ne vorbeste cineva!
0
DIdaria ilaria
da, sarcasmul continut in pseudonim nu ma poate impiedica sa spun ca P.vine si de de la Psalm. pentru timbrul puternic si autentic, pentru tonul profetic care se face auzit uneori. stiu e destul de vag ceea ce spun, dar nu prea se pot comenta multe despre un vers atat de simplu, de o intensitate coplesitor evidenta, care tasneste din adanc.
unde te-am mai citit? caci te-am mai citit.
0
Distincție acordată
@silvia-caloianuSCsilvia caloianu
\"sunt o balta de singe / de forma unui animal / cu doar doua dimensiuni\"... Stii? Tu pari a fi chiar un Dumnezeu: ata de binecunoscut iti este actul creatiei !!! Doar Nichita Stanescu a zis la fel de frumos despre o pata de sange vorbitoare! Stii? Imi place mai bine cum suna la tine chiar! De mult nu am citit ceva atat de impresionant, atat de impresionant!!! Imi \"salvez\" poezia ta, eu nu as fi stiut s aspun atat de emotionat: \"prima dimensiune esti tu / a doua dimensiune sunt eu / si impreuna / suntem tatuajul de singe\"...Felicitari!!!
0
@alexandru-0007171AAlexandru
Va multumesc, doresc sa ramin anonim... Am publicat aici hotarit si de abundenta Poeziilor bune si nu numai de pe acest minunat site...

Orice critica sau apreciere este bine venita, cu atit mai mult ca sunt despre creatiile mele in limba romana...

Multumesc tuturor!... :)
0
@elia-davidEDElia David
Am trecut pe aici si mai devreme. De placut imi place foarte mult cum scrii, dar... Mai astept, o sa-m dau eu seama... Ma bucura stelele pe care le-ai primit. Astept si comentarii pe text din partea celor ce se pricep. Succes in continuare. Ca cititor, nu imi doresc decat versuri de la foarte bune in sus.
0
@eugenia-reiterEREugenia Reiter
eu am ramas fara cuvinte...
0
@alexandru-0007171AAlexandru
Volumul a fost publicat la Bucuresti in 2003, sub egida USR din Bucuresti si prezentat la Tirgul \'Gaudeamus\', propus in 2004 ptr. Premiul de Debut USR.
A obtinut Premiul national \'Gaudeamus\'...

Multumesc...:)

P.S.
La fel si volumul \'Singuratatea despicata in doua\'...

Nu inteleg de ce aici sunt respinse definitiv si fara explicatie...?
Poate se deranjeaza cineva sa ma initieze in tainele acestui site si nu ma mai lasa sa ma framint fara rost...?

Multumesc.
0
@radu-tudor-ciorneiRCRadu Tudor Ciornei
Felicitari si bine ai venit.

Mi-a placut, ai talent, ai confirmat ai publicat... Foarte frumos.

Poti sa detaliezi ce te nemultumeste ? Ce s-a intimplat ? Cine te-a refuzat ?
0
@radu-herineanRHRadu Herinean
iata explicatiile pe care le-ai cerut.
- daca doresti sa fii publicat in biblioteca virtuala o poti face, insa eu iti recomand sa o faci ca orice alt membru fiindca astfel vei beneficia de un grad mai mare de interactivitate.

pentru a accede la un nivel mai mare (care va permite publicarea fara filtrul editorilor) trebuie sa folosesti un nume care sa fie macar realist daca nu chiar real si sa renunti la pozele puse la misto pe profilul personal. daca nu ai nici o poza buna, nu pune niciuna, dar nu iti bate joc de ceilalti.

daca nu esti dispus sa iei in serios acest site, cred ca nici acest site nu va fi dispus sa te ia in serios pe tine.

nu stiu de ce sugerezi ca ar trebui sa \"se deranjeze cineva\" sa te \"initieze in tainele acestui site\". te-ai gandit sa citesti regulamentul ? el iti ofera cel putin o imagine de ansamblu asupra a modului in care merg lucrurile. daca dupa asta mai ai nelamuriri, iti stau la dispozitie pe adresa de contact a site-ului.
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Poetescule,trecînd peste copilăriile cu poza și pseudonimul (apropo: de cine ți-e frică, de nu-ți declini identitatea?),te dovedești un croitor priceput. Din resturi și fracturi (nu numai urbane) ai reușit să croiești un costum demn de a sta în vitrină...Asta e o performanță, orice am zice.
0