Poezie
Cantecul Noptii
1 min lectură·
Mediu
Milenii
Narcotizez vocile serii,
sa le dau vantului
si s-adorm intr-un subsol cu epave si pesti.
Surasul Madonei e fragil,
vesnic suras, fara iluzia
ca vamesul portii, caruntul,
ne-acorda scutirea de plata.
Sub bolti albastre-aurii
se canta Missa Sollemnis
pentru mieii plapanzi,ascult
tacerea mieilor din staule reci si umede.
Copii-nfloresc si se bucura
sub pomii de plastic ai veacului.
Nemurirea era in trupul tau
in mersul tau de ape
in ochii abia deschisi spre verde,
in durerea cereasca.
Ma intorc dintr-un vis,
de departe,
cele sapte izvoare sunt azi fecioare
prinse intr-un alt hotar,
puterile lutului
incep si sfarsesc
taina sfanta a dragostei.
Ma dor talpile cu care am taiat
drumul prin telina. Si mainile ma dor,
cu care am imbratisat prea devreme.
Doar trunchiul meu se-ndoaie cateodata
peste poduri, in zborul de culori,
ingenuncheat,
cu gatul intins spre lacrima mirata.
022784
0
drumul prin țelină. Și mâinile mă dor,
cu care am îmbrățișat prea devreme.”
Îl citesc, îl recitesc și parcă de fiecare dată desopăr alte simboluri, alte conexiuni. Ruta de zbor pe deasupra rândurilor tale este parcă mereu alta.
Un poem plin de imagini sugestive, ale căror trimiteri sunt atât directe cât și mai puțin directe, e acolo câte puțin pentru fiecare, dupa sufletul omului.
Un poem pe care îl recomand.