Poezie
Mesaj în sticlă
1 min lectură·
Mediu
Sufletul meu e o mică insulă tropicală.
Pustie.
O furtună de aprilie o poate scufunda,
dar iese din valuri apoi,
mai curată.
Pe ea, un palmier stingher
și un covor zburător.
M-am prins în joaca lui
de-a păsările călătoare,
dar n-am zărit pământ.
Nici vapoare.
Nimic.
Am calculat longitudinea, după soare.
Plutește undeva, într-o sticlă, pe mare.
Rămâne la latitudinea voastră
să mă găsiți.
Vă rog doar
să vă ștergeți bine pe picioare
înainte să pășiți
pe insula mea
de suflet.
0134692
0
