Poezie
Vinovată
1 min lectură·
Mediu
Sunt vinovată pentru ziua ce-a trecut,
La fel, pentru secunda ce-o să vină,
Pentru lumina care-n zori a renăscut
Găsește-mi mie, numai mie vină.
De-i cer senin pe mine mă-nfierează,
Iar dacă luna se-nfășoară-n stele
Și la povești de dragoste veghează,
Să port tot eu flagelul, pentru ele.
Pentru sărutul bobului de rouă
Pe-abia îmbobocitul trandafir
Pedeapsă dă-mi doar o petală-două,
Cu-obraji-mi palizi, rar, să le respir.
Pentru ninsoarea ce va fi să cadă
Să fiu stigmatizată eu. Aștept
În păr să-mi prinzi toți fulgii de zăpadă
Și-apoi răsare-i ghiocei, pe piept.
Eu recunosc! Sunt vinovată pentru toate,
Și pentru multe altele. Dar încă
Mai poartă un surâs buzele-mi coapte,
Deși sub pleoape, lacrimi se aburcă.
Da, tu te lauzi că ești pur, ești înger.
Ei haide, trage-mi sufletul pe roți!
Dar, tot privind cum dragostea mi-o sânger,
Tu vei putea aceeași vină să o porți?
7 ianuarie 2003
073.833
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Monica Mihaela Pop
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 149
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Monica Mihaela Pop. “Vinovată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/monica-mihaela-pop/poezie/33455/vinovataComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
penultima strofa zic eu ca-i destul de mediocra! restul mi-au placut!
0
MV
perfectibila poate, dar mie mi-a placut mult. Dar nu vrei tu sa porti si vina mea, ca era azi sa dau foc la casa, fiind eu cu mintea putin aiurea?
0
Da, e perfectibila. Acum nu prea am timp (sesiunea asta!) dar promit sa o mai citesc si sa vad ce-i mai pot face.
Multumesc pentru aprecieri!
:-)
Multumesc pentru aprecieri!
:-)
0
Emilio, uite că am reușit să fac niște modificări. Sper că acum e mai bună (poezia).
Hera, cineva trebuie să fie vinovat pentru toate câte se întâmplă.
Așa că, Salma, am luat vina asupra mea. :-)
Hera, cineva trebuie să fie vinovat pentru toate câte se întâmplă.
Așa că, Salma, am luat vina asupra mea. :-)
0
in primul vers verbul \"infiereaza \" contine hiatul acela\"ie\" si cred ca se pronunta mai greu din aceasta cauza,sau aduce o silaba in plus la masura
strofa a 4-a imi place cel mai mult,cred ca ai folosit personificarea acolo,desi nu sunt sigura,oricum Trandafiras am ramas impresionata de romntismul concentrat din poezia ta,si zambetul acela despre care vorbeai mi-a stimulat si mie unul

Camica, de-abia acum și doar din întâmplare, am văzut comentariul tău.
Mie nu mi pare că s-ar pronunța greu cuvântul \"înfierează\", din contră. În ce privește metrica, știu că în acest text nu e perfectă, dar cred că pe ansamblu nu se simte vreo silabă în plus sau în minus. Sau poate n-am simțit eu, ceea ce e foarte posibil :).
Îți mulțumesc de trecere!

da ce te suparasi asa pe tine de zici ca toata vina-ti apartine?!?...:)))