Parvenind albastru

1 min lectură·2 ianuarie 2003

Mediu

În rochia albă

se împletea

mândria ta,

ca o dantelă,

în jurul gâtului

colierul bunicii,

aristocrat și desuet.

Scăpătat-scăpărând,

sângele duhnea albastru,

mezalianță, în cont

plutea grăsimea parvenită

a noilor măcelari.

Eu, ultimul Conte

scăpătat-scăpărând

tristețea, degenerând generații

alăptate la Sorbona

și dresate la Baden-Baden,

eu, singurul rămas

să tocesc mânerul bastonului

topit din treizeci de arginți,

îmi biciuiam sinapsele

răcnind cu putere \"Nu\",

atunci când am mormăit \"Da\",

în fața noului altar...

013.744

Ioan Dan. “Parvenind albastru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-dan/poezie/33127/parvenind-albastru

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

ha! ce haioasa e! Mai ce gindesc ei barbatii sub privirile alea indragostite si galese cind zic \"da\"-uri la altare!!!