Cosmogonie
de George Călinescu(2002)
1 min lectură
Mediu
La inceput a fost Avintul,
Adiind peste goluri ca vantul,
Miscat de la sine, mereu nemiscat,
Tremurand pe loc, in cercuri iscat,
Asemeni cu apa din lac valurita,
Alergand de nimeni lovita.
Cit a durat acest somn de carbune?
Aritmetica n-are asa cifre nebune,
Clatitu-s-a-n bezna al marilor pat
Si-n colturile lumii trezit am tipat
Si-am picat in spune ca negrele vrabii
Ratacite pe grinzile unei corabii,
In tara cu padurile sumbre
Populata de fum si de umbre,
Unde cedrii se nasc ca un cint
Si eu insumi nu stiu cine sint.
Insa stiu ca tot ce se face
C-un safir de apa pe loc se va desface;
Nimic niciodata nu va fi dupa mine,
Decit nepatrunsul, grozavul, Cuvintul
Adiind in aeternum ca vintul,
Miscat de la sine, mereu nemiscat,
Tremurind pe loc, in cercuri iscat,
Asemeni cu apa din lac valurita,
Alergind de nimeni lovita.