Poezie
apa de păsări
1 min lectură·
Mediu
se descălța uneori de aripi apoi chema păsări
sunt un copac liber
așa își spunea
din când în când la marginea ochilor lui
îngenunchea o femeie sărutându-i pământul
se ruga pentru el când prin frunze
doar vântul
locuia singur într-o inimă peșteră cu lilieci de ambră
neștiind să se apere neliniștea pur și simplu rădăcinile florilor
deschiderea aceea era atât de feminină și tandră
dintr-un fel de spaimă că ar fi putut rămâne
captiv în petale
totdeauna pleca
când îi era foarte foame rupea din pietre
un codru întreg
apoi se ducea unde nu îl vedea nimeni și pentru fiecare piatră
plângea
ultima dată
era
o apă de păsări transparentă și fără odihnă
își striga aerul
care nu exista
076340
0
Felul cum \"un copac liber\" neliniștește rădăcinile florilor îmi dă frisoane lirice. Iar apa e fără odihnă și păsările nu au timp să înmărmurească în clișeu, ele se agită, săgetează aerul și dispar. Am citit cu plăcere. tama