Amintiri de-a moartea

Dragule. Castronul cu căpșuni vărsate mi-a murdărit mie mâinile și picioarele. Am să încep să dansez ca să pot să le strivesc pe toate. De ce să-ți fie rușine. Dansează cu mine peste ele, ca să ne prefacem după aceea că nici n-a existat nici un fruct. :) Mai scrie că scrii bine. Începi să mă faci să roșesc.

am citi cu placere cele dintre realitate , vis , visuri, de aici, de dincolo...frumos, blind, bine te-am gasit

dincolo de titlul oarecum greoi, părerea mea, și de versul 2 care bate pasul pe loc, recunosc, poezeaua ta a reușit să ajungă până aici la mine, finalul cucerește, ai în text imagini foarte faine, ai culori vii și stăpânești jocul cuvintelor, am să mai trec pe aici

salut:)

da, se pare că ai mână, mă duc să îți citesc și celelalte texte

salut:)

Jocul de-a moartea e o tematică pe care am desprins-o din poezia Laurului Alb și e un fel tandru de a recunoaște că probabil „nu strivești corola” tocmai prin sacrificiul reducțiilor. Sună chiar orfic deși, ca moment, puțin ironic, inocență și sacrificiu ale subiectului - iată un lucru interesant și nou la care am rămas hotar.
Deși nu sunt un bun dansator sufletul meu este alături de ale voastre și el vă invită la dans în numele meu cu gingașă recunoștință!
Eu chiar iubesc dansul și semnul și finalurile cu două saluturi, chiar trei!
Al vostru modest admirator...