Absență

Este o poezie cu un bune echilibru între formă și sens, bine ritmată, cu o acuratețe deosebită a metaforelor. Prima strofă oferă o imagine ce leagă în mod special gestul de prindere a părului-gândurilor, de lumină ca mediu sensibil la gestul cu acțiune atractiv-modelatoare asupra timpului și spațiului. Alungirea timpului și curbarea spațiului indică spre durata și toposul modelate de gestul și percepția subiectului. Fântâna e chip al tainei, în miezul căreia se intuiește chipul, apa ca semn al duhului ce descoperă identitatea căutată împreună cu izvorul sau Arhechipul divin.Tăcerea deschide în cuvintele nerostite spații ale unor mișcări inefabile de înțelesuri. Este o bogăție intuită în această atmosferă incomparabilă de comuniune, care se retrage iarăși în umbră prin plecare. Despărțirea sau separarea este asemuită cu o dezmoștenire a ferestrei, o împuținare a vederii de suflet, care declanșează uin proces de decădere a percepției realului, naturii intrate în rezonanță afectivă cu tristețea lăuntrică, simulând somnul sau uitarea. Eului liric îi rămâne tinderea spre o „nouă facere”, plecând de la o remodelare a mâinilor, de la o dăltuire a mâinilor „inconfundabil de roșii”, semn cromatic ce trimite spre înnoirea prin jertfă, ofrandă de sine, dăruirea miezului de sub pojghița unei anume superficialități. Mi-a plăcut și imaginea ce susține textul, prima poză era de asemeni reușită, mi-a plăcut poate ceva mai mult. Las o stea ca semn de apreciere pentru cele de mai sus și gradul de cristalizare al formei poetice dublate imagistic.