Poezie
Siblings
paint yourself on me and myself on things
1 min lectură·
Mediu
în atelier miroase a cloște cu pui
paharele lăcrimează culoare
tablourile se usucă în ritmul
florilor mele din vaza improvizată
și ferestrele leagănă macii departe
fluturați în perdele brodate chiar
de mama când ne purta încolăciți
unul într-altul sub etamină
nu am știut că aduni
fețele lumii atât de volatile
nu am știut că eu sunt aici
în fiecare formă desenată cu degetul mic
prins cu sforicica din celălalt secol
dar mă simt nuanțată fidel
în fiecare umbră așezată corect
sub flori pe cartonul gălbui
lecția despre fluturi ți-a fost de folos
și aici pe scaun
făcând step din vârfuri
cu tălpile goale la celălalt capăt
mă voi ascunde de cei ce ar păși
în direcția încheieturilor mele
crezând că mă salvează de un serial killer
cum te-au desemnat prin ziare când ai decis să multiplici
puii de pasăre macii fluturii albaștri și ochii
detonând multicolor cadavre pentru posteritate
în atelier miroase a rodii sparte
____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.
0174.850
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adela Setti
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 173
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Adela Setti. “Siblings.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adela-setti/poezie/219703/siblingsComentarii (17)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
găsesc aici o anume sublimare a cuvântului prin imagine, o privire sigură, un joc al simbolurilor, limbajul tău are ceva din rafinamentul mătăsurilor grele
0
viața ascunsă în țesătura tapetului :)
Adela
Adela
0
viata ascunsa in culori de atelier ... constructia e buna dar nu prea inteleg sfarsitul poeziei-inafara de \"atelierul miroase a rodii sparte\"
0
Sfârșitul poeziei vine ca o explicație/continuare/dezvoltare a subtitlului: paint yourself on me and myself on things.
E simplu. Atelierul miroase a altceva, de fapt :)
Adela
E simplu. Atelierul miroase a altceva, de fapt :)
Adela
0
e bine ca dai indicii pentru ca se imbunatateste receptarea mesajului .asta da, e bine.
0
E răvășitor mirosul \"cloștelor cu pui\" și cel de \"rodii sparte\"; începi și termini cu senzații olfactive, contrastante dar până la urmă armonioase. Foarte intrigantă \"forma desenată cu degetul mic prins cu sforicica din celălalt secol\".
0
așa miros florile uscate, și nu numai.
copiii, uneori, își fac inele de ață.
iar celălalt secol l-am prins cu toții, cred [bănuiesc că nu există membru agonia sub 6 ani :)
Adela-cu-prea-multe-indicii :((
copiii, uneori, își fac inele de ață.
iar celălalt secol l-am prins cu toții, cred [bănuiesc că nu există membru agonia sub 6 ani :)
Adela-cu-prea-multe-indicii :((
0
Adela, nu îți cer nici un indiciu!:) Știu cum PUTE o cloșcă cu pui!!
Există o coerență pe care o remarc, recunosc, cu invidie și plăcere în același timp și, anume, metaforele-simbol „pui, maci și fluturi” care desenează scheletul acestui text.
Remarc
\"făcând step din vârfuri
cu tălpile goale la celălalt capăt\".
Cu drag,
Constantin
Există o coerență pe care o remarc, recunosc, cu invidie și plăcere în același timp și, anume, metaforele-simbol „pui, maci și fluturi” care desenează scheletul acestui text.
Remarc
\"făcând step din vârfuri
cu tălpile goale la celălalt capăt\".
Cu drag,
Constantin
0
cineva care a intrat în atelierul neaerisit :)
Te mai aștept și prin alte încăperi [fără cloște].
Adela
Te mai aștept și prin alte încăperi [fără cloște].
Adela
0
Atelierul tău are ceva mistic. Îmi pot imagina multe culori plângând pe pânze înfipte în genunchi luminii.
0
poate nu e nevoie dar textul ăsta s-a dovedit până la urmă cam ermetic și nu știu de ce :)
să zicem un misticism siame-tic :)
Mulțumesc pentru vizită, you\'re welcomed anytime.
Adela
să zicem un misticism siame-tic :)
Mulțumesc pentru vizită, you\'re welcomed anytime.
Adela
0
Prea multe imagini. Superbe...unele dintre ele, dar cam multe. Vrei cumva sa tulburi seara cu gutui aruncate-n balconul cu ochi albastri-verzui? Mi-a placut lectia despre fluturi:). Sper sa citesc si despre closti cu miros de atelier in care zambetul se sparge-n culori si sangele curge-n curcubeu cu falduri sublime de zeu:)
O seara buna!
secret:)
O seara buna!
secret:)
0
mă bucur că ți-a plăcut și te mai aștept.
Adela
Adela
0
Cine a fost mai intai rodia sau closca cu pui de pe cerul instelat, atelierul mareului Creator? Dar mai apoi, teatrul de papusi sau teatrul de lupta intre cei nesemenea-asemeni?
Sunt cititoare ta, pentru ca \"imi palce cum aduni fetele volatile ale lunii\", desenand noi si noi valuri pe chipul lui Isis.
PS: Imi lasi o adresa de e-mail?
Sunt cititoare ta, pentru ca \"imi palce cum aduni fetele volatile ale lunii\", desenand noi si noi valuri pe chipul lui Isis.
PS: Imi lasi o adresa de e-mail?
0
PS. Aș putea, dar nu știu în ce măsură ar fi de folos. Timpul meu e atât de scurt și de împărțit, încât mă mir că pot fi activă la subsolurile agoniei [rupând din pauzele de țigară la serviciu, fiindcă acasă nu dispun de legături virtuale cu lumea exterioară]
Așa că rămâne să ne \"vedem\" aici.
Adela
Așa că rămâne să ne \"vedem\" aici.
Adela
0
scene întrețesute genuri combinate biografie depersonalizată
vad asa: un film de arta cu incest si elemente de thriller, lectia despre fluturi a lui , multa intertextualitate si
biografia mascata a siamezilor
nu stiu daca am nimerit.
M.
vad asa: un film de arta cu incest si elemente de thriller, lectia despre fluturi a lui , multa intertextualitate si
biografia mascata a siamezilor
nu stiu daca am nimerit.
M.
0
Nici eu nu îmi amintesc a cui era lecția despre fluturi :(
Adela
Adela
0
