Pan
de Lucian Blaga(2002)
1 min lectură
Mediu
Acoperit de frunze vestede pe-o stinca zace Pan.
E orb si batrin.
Pleoapele-i sunt cremene,
zadarnic cearc-a mai clipi,
caci ochii-i s-au inchis - ca melcii - peste iarna.
Stropi calzi de roua-i cad pe buze:
unu,
doi,
trei,
Natura isi adapa zeul.
Ah, Pan !
Il vad, cum isi intinde mina, printr-un ram
si-i pipaie
cu mingiieri usoare mugurii.
Un miel s-apropie printre tufisuri.
Orbul il aude si zimbeste,
caci n-are Pan mai mare bucurie,
decit de-a prinde-n palme-ncetisor capsorul mieilor
si de-a le cauta cornitele sub nastureii moi de lina.
Tacere.
In juru-i pesterile casca somnoroase
si i se muta-acum si lui cascatul.
Se-ntinde si isi zice:
<< Picurii de roua-s mari si calzi,
cornitele mijesc,
iar mugurii sunt plini.
Sa fie primavara? >>
\"Picurii de rouă-s mari și calzi
cornițele mijesc,
iar mugurii sunt plini.
Să fie primăvară?\"