Cele zece porunci ale lui aurel pop

ieși cititorule și citește căci eu sunt poetul tău cel ce te scot la lumină din mări de fum pe care corăbii de carne plutesc spre un țărm alegoric o vânătoare universală epidemică noctambulă acoperă totul ca o cangrenă insectele visului câinii neantului vânătorii deșertăcinii invadează craniul lunii invadează lumina și întunericul invadează pântecul monstruos al tăcerii și universul pe care toate cuvintele vor să-l înhațe devine din ce în ce mai țeapăn tot mai absent încălecăm în zori pe conștiințele noastre de zgură iar seara cădem la pământ ca ceara ce se topește ca umbra ce se târește mereu nebuniile omului sunt ca niște mănuși ale lumii intrăm și ieșim din ele ca niște îngeri pe fețele cărora sunt înscrise prostia nocturnă a stelelor și vicleniile vulpii vrem să vedem după semne încotro merge lumea dincotro vine neantul dar nici un semn n-a răsărit încă pe cer pe cer magii și astrologii au descifrat doar un morman de singurătăți în derivă pe unde curge urina pe acolo se nasc și zeii și împărații și lighioanele de ce vrem atunci să găsim întuneric acolo unde este lumină și lumină acolo unde e mereu întuneric de ce de ce de ce