Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

voli me

iubește-mă

2 min lectură·
Mediu
putem vorbi doar despre o tăcere pe care cineva o numește
când sunt ești și când ești sunt
invidios pe cărarea furnicii în care bocancii mei pregătiți cu viză calcă fără să doboare ce construiește destinul
o vreme poate că și sora din orașul alb a lipi la căminul cultural afișe cu chipul meu de poet dat dispărut și recompensat cu doar cheile morții
nu-i nimic nu contează ce spune uneori despre mine
faptul că mă iubești e o dovadă clară că ăia care schimbă valută se prind repede când le dai o hârtie de-o sută și falsă
așa și cu mine iubito din când în când
ești geloasă am văzut la televizor cum rațele dau din târtiță și le explică în limba rațelor ultima fentă
o iubesc și pe ea dar altfel te iubesc și pe tine dar altfel
demult în armată am scris deodată la două femei și conform planului am încurcat plicurile
am zis că nu e bine să aprinzi două lumini
de aceea mă las stins numai când cei de la electrica au de reparat prin cartierele mărginașe unde deasupra unui tomberon cu foc mă tem de șlipoviță și tutun aromat apoi mă îmbăt visând cum
dansează inima mea în limba sârbă
înfrigurată de cea mai frumoasă toamnă aurie
desigur
dar tu
voli me
iubește-mă
093.640
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
219
Citire
2 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

florian stoian -silișteanu. “voli me.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-stoian-silisteanu/poezie/206752/voli-me

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@jianu-liviu-florianJLJianu Liviu-Florian
iubește-mă ca și cum
calci peste mine, pe drum.
0
Dom Jianu este o traducere, un gând, o presupunere sau o închipuire ce scrieți aici? sau doar o interpretare..o dorință? serios vă întreb..dar nu este necesar să-mi și răspundeți
0
@miruna-dimaMDMiruna Dima
Inima ascultă un glas doar de ea știut. Nu este primul text pe care îl citesc la tine. Dar acesta m-a atras (poate pentru că m-am regăsit în el, nu e și asta o menire a poeziei?). Și pe ea altfel, și pe tine altfel, adevărul e că încape mult în bietul piept de humă... Te va iubi, nu are cum altfel!
Observație: rândul al cincilea: \"sora din orașul alb a lipi la căminul\" - cred că este \"a lipit\".
0
miruna...am la dispoziție 3 minute până intru în ședință...Nimic nu e mai grozav mai minunat decât atunci când un poem se cocoață pe streașina ferestrei celui ce îl citește și rămâne o vreme acolo...nu nu e grreșit a lipi...mulțam
0
@jianu-liviu-florianJLJianu Liviu-Florian
Este un gând. Îmi cer scuze dacă a deranjat.
0
nu a deranjat.Pur și simplu am vrut să cunosc ce anume se întâmplă. În poezie domnule Jianu nu se cere scuze ci doar se întinde o sfoară între oameni pe care să se așeze păsările domnului ...vă salut
0
@jianu-liviu-florianJLJianu Liviu-Florian
... pe sforile poeziei, întinse între noi,
să vină păsările Domnului, să ne pună la uscat
cămășile de forță...
0
@miruna-dimaMDMiruna Dima
Nu mi-am dat seama că era intenționat. Uneori glasul rațiunii e atât de ascuțit, încearcă atât de mult să-l acopere pe celălalt, încât reușește. În cazul meu...
0
fratele pavle sârb cu inimă mare aflat piteștean de câțiva ani citește poezie.Așa se face că aci fiind mă atenționează cim se scrie corect șlipoviță....SLJIVOVICA...prună-șliva (ala se citește)sljiva
0