Scrisoare fara adresa
de Adrian Păunescu(2002)
2 min lectură
Mediu
Cui sa trimit aceasta trista scrisoare
pe care o scriu linistit si fara speranta
rezamand hartia ei
de tot orasul,
de toata cartea de telefoane,
de toate iubirile care sunt cum sunt,
de toate crimele si de toate amagirile
acestei nopti
in care postasul destinat sa duca scrisoarea
doarme in somnul lui familist
in care viseaza recorduri mondiale personale
la mars, viteza si saritura in lungime,
rezemand scrisoarea mea
de toate adresele si de toate randurile albe,
de toate dramele de dragoste
care seamana probabil cu a noastra,
cui sa trimit aceasta scrisoare
care seamana prea mult cu realitatea
ca sa ti-o mai trimit si tie?
Cui, din toata aceasta carte de telefoane,
din care cunosc mai multi
datatori de nume de strazi
decat locuitori ai strazilor?
Cui?
Fie, aceasta scrisoare a mea,
fie, pentru intaia oara in istoria
telecomunicatiilor si postelor
trimisa pe toate adresele,
ca o citatie in masa,
ca o molima unanima,
primiti , dumneavoastra,
semenii mei din toata
cartea de telefoane
a orasului urmatoarea
scrisoare a mea:
„Nu exista iubire fericita,
exista numai iubire,
fericirea nu e decat o himera,
nu exista dorinta de comunicare
decat la tristete,
si totusi stiind ca nu exista
nici iubire si nici fericire,
eu vi le doresc pe amandoua
si adorm
cu capul pe adresele si telefoanele
catre care pleaca prin toti postasii
scrisoarea mea de adio”.
GS