dormi tu eu nasc frigul

naste tu frigul, eu am sa-l visez,
creste tu frigul, eu am sa il indur,
nichita stanescu ti-a proorocit nasterea si pruncul,
pri Măreția frigului cu Despre starea de zbatere

imi pare rau ca acesta poezie n-a fost remarcvata! ela,ai o muzicalitate si o sensibilitate foarte speciala in poezie; in toata acesta de-finire a unia prin altul, completari, este vorba de promisiune si de memorie. individul(numit iubit/a) are trei calitati pe care le indeplineste: sa spuna, sa faca, sa povesteasca. aceasta este identitatea narativa pe care o ai si tu aici. spune:primul vers, face: al doilea(este dorinta de a vrea sa faca), povesteste: restul poemei. mi-a placut acesta de-finire a iubirii prin prisma promisiunii si a memeoriei. cu drag,
medeea

draga Ela, am citit citeva poeme scrise de tine, finalul poemului de azi e foarte bun.

Ce usor ar fi daca am reusi sa scoatem sau sa punem dupa plac amintiri din/in memorie! imagini ce s-au scurs prea rapid ne bantuie la prima scapare, la primul moment de odihna, la primul semn de visare. si nu \"mai ieși...\" decat atunci cand incepi sa-L \"consideri prin prisma unui sentiment: intelegerea\" (Ileana Vulpescu- Arta conversatiei). pana atunci, totul ia forma unui zar pe care sta aruncata fata ei sau a lui, in speranta unui joc corect si mai ales- in doi.

îmi plac camerele subțiri, depărtarea, minunata imagine a numelor obilicale.reușești mereu să redai în poezii o senzație de reverie trează, un joc al pierderii-regăsirii ca un dans intrepătruns al firii
numai bine

ombilicale nu obilicale, iertare

Mulțam, Andrei, pentru cum privești măreția frigului, dinspre Nichita. deși uneori Marele Frig este acea zonă în care viața omenească nu mai este. Sau este altceva, altfel.

Andreea, despre promisiunea unei memorii și memoriile unei vieți promise, despre ne-uitare și perpetua noastră căutare de sine în celălalt, despre somn și neadormire în frig. Mulțumesc fiindcă ai văzut.

Ana-Maria, mulțumesc pentru paralela cu \"Arta Conversației\", în adolescență îmi era printre teancurile de cărți de la capătul patului. Deci știi cum este să simți un om numai în pluralul de reverență. :)

Ștefan, camerele acelea subțiri în care locuim noi, oamenii, în care simțim timpul cald și timpul rece din noi și din ceilalți, sunt ceea ce avem aici, muritori simpli ce suntem. Mulțam pt cum te-ai așezat pe muchia oblică. :)

Ela

Mulțumesc pentru că ai parcurs mai multe poezii și pentru semnul tău lăsat aici, finalul acela de tine perceput este o imagine destul de dură.

Ela

Ela, acest poem se invarte pentru mine cat se poate de clar in jurul unei axe, axa memoriei, a trecutului pe care tu nu vrei sa-l ignori, chiar cu pretul indepartarii, al frigului - de aici si claritatea si duritatea versului, sub care pandeste fragilitatea pruncului - pandeste nu o caldura putreda, ci o concentrare a luminii de cristal. De-ar fi inteleasa si pretuita!

fără bocanci într-un februarie putred sub gheață
ne mișcăm unul spre altul cu frunțile goale
toate au pierit de mult iar noi repetăm ireal aceeașipoveste
pe amprente sau pe semnele de naștere
și nu dăm doi bani pe numele noastre ombilicale
cum am stat cândva amândoi pe marginea oblică a secundelor
vom fi o pată pe iris adânc încrustată ca să nu uităm
într-o altă seară sensul și nonsensul dragostei
singuri cu ochii deschiși vom asculta întunericul
el se va ridica încet va face o piruetă din care eu nu voi mai ieși
și totuși îți mai cânt o dată preludiul pentru respiratie
să rămân paznicul memoriei în care degetele mele nu mai ajung
ne este frig și eu te implor să adormi căt mai departe în mine
ne este frig în camerele astea ca niște membrane de timp




o variantă care demonstrează aproape perfectiunea constructiei

Cu placere descopar versuri sfaraind de imagini poetice pline de plasticitate si care reusesc fara gres sa surprinda, fara sa se piarda in digresiuni, asa-zise critice, esentialul emotiei lirice. Dar, ce-i drept, sunt un recent explorator al site-ului si inca luptator cu diacriticele :))
\"camerele astea subtiri ca niste membrane de timp\" - sunt membrane de timp, adica asa diafane ca \"timpurile\" se intrepatrund - trecut, prezent, viitor, in orice ordine... Frigul inseamna conservare, asta de la cultura indusriala care a introdus, din fericire, frigiderul in casele noastre :) Astfel cred ca se naste in pantecele memoriei frigul, adica amintirile conservate-\"cum am stat candva amandoi pe marginea oblica a secundelor\". Apoi (m-am repezit sa scriu ca \"marginea oblica\" e pleonasm, dar, evident, greseam), simbolizeaza \"timpul abrupt\" in care se desfasurau toate cele din timpul trecut..
Mult succes pe cai literare si poeme, ca acesta, impachetate cu file de emotie! :)

aici la sfarsit cred ca trebuia sa ma induiosez

Maria, da, axisul este memoria, memoria ce se întinde peste întinderea vieții și a morții, peste frigul din urmă. Mulțam.

Ioan, mă impresionează - recunosc - să văd că ai perceput construcția inversă. Nu este prima poezie la care folosesc tehnica asta, chiar dacă este un corp întreg de versuri sau e din mai multe strofe. Am o pasiune pt a construi circular, astfel încât și citită de la final spre început, poezia să păstreze sensurile, imaginile, stările etc. Mulțumesc mult, experiența și talentul tău își spun cuvântul.

Miriam, da, locusul acesta aparent fragil, membrana timpurilor, este cel în care ne desfășurăm, cu viața și moartea noastră. Marginea oblică este abruptpul, transversala, muchia ce clivează, secanta etc. Cea care ne permite să ne situăm simultan în fragmente diferite de timp. Mulțam.

Florin, vai, nu, nu trebuie.

Ela

yoy, m-am linistit

Ela,tu alegi titlul inainte sau dupa ce compui poezia? Imi pare genial...

Depinde, uneori îl aleg la final, alteori îl aleg în timp ce scriu poezia, uneori îmi vine în minte un titlu și scriu așa, concentric, în jurul lui. Aici, am ales la final. Mulțumesc.