Poezie
în fiecare piatră
2 min lectură·
Mediu
nu mă văd, nu m'aud, nu mai simt
strâng tare de frânghii și trag
dar pânza nu se înalță
nu spintecă văzduhul, nu taie nicio brazdă
călcâiul meu apăsat
sfarmă doar uscat
ridic dintre umeri o scoică
aș vrea să m'ascund
inima mea mușcă
hlăpăie prea hâd
molfăie și înghite
orice se deschide
sfâșie orice curge din tine
tanatofilă, o simți cum strigă
"vino, iubire, vino!"
*
dar ea nu vine
scuipi și treci mai departe
cu mâinile împreunate
genunchii juliți și pleoapele arse
foamea
crește cu fiecare cană de vin și felie de pâine
o iubire cu pântec
întinde mâinile cu zâmbet de copil
și ochii lucind
către tine
______
sunteți furnici pe-această planetă strivită
nici măcar
și vă dați importanța unui cutremur
de câte ori vă dezveliți ceea ce credeți voi că e suflet
nu prețuiți nimic până nu cădeți
dar căderea o urâți
ajungeți la ea abia la urmă
când încheiați copiilor voștri cămașa
(spunându-vă-n gând
"măcar un lucru am făcut bun pe pământ")
și nu pentru cei slabi, murdari,
părăsiți, săraci, fără pâine,
nu pentru ei vă urâți
ci pentru că nu ați călcat mai adânc, nu ați strivit
alte furnici sau că nu ați scuipat
peste umăr pe o tufă de flori
sau, mai bine,
în ochii iubitei atunci când v-a lăsat
nu pricepeți nimic
nu vedeți
cât de mult semănați
nu auziți nimic
doar pe voi
ce-i trebuie unui om
să fie bun
ce-mi trebuie mie...
034342
0
Pe \"Ea\", oricine și orice ar fi, o vei urî pînă nu-ți va mai rămâne în privire decât umanitatea simplă, a ei și a ta și oricui. Vei rămâne doar cu dorul de ființă. Și doar cu câteva întrebări, și fără nici un răspuns.
Deocamdată dai impresia că ești plin de goliciunea care ți-a servit-o absența iubirii. Dai impresia că \"ai murit\". Dai impresia că nu ești nici măcar furnică. Dar tocmai goliciunea asta are în ea promisiunea unei dimineți inocente. A unei dimineți în care vei fi doar un simplu om, pentru care bunătatea este o întâmplare la fel de firească ca și răutatea. Vei fi aproape copil.